„Institutiile reprezentative isi pierd sensul si pot fi simple instrumente ale tiraniei cand masa alegatorilor nu se intereseaza suficient de propriul ei guvernamant pentru a vota”.

John Stuart Mill

Participarea corpului social la guvernare intr-o societate democratica prin exercitarea dreptului de vot este o chestiune de maxima importanta in conditiile in care poporul, desi titular al puterii, are la dispozitie o singura modalitate, cea a momentului desfasurarii scrutinului, prin care isi alege reprezentantii ce vor exercita puterea politica in numele sau. Ulterior scrutinului prezenta corpului social in spatiul public scade semnificativ, functionarea sistemului politic fiind asigurata de reprezentantii alesi care au obligatia sa-si exercite mandatul conform intereselor de baza ale corpului social.

Institutia reprezentarii prin vot constituie un atribut definitoriu al sistemelor politice democratice, functionarea acestora consacrand compromisul dintre popor, parlament si guvern. Compromis care influenteaza in mod pozitiv sistemul politic daca puterea dispune si de legitimitate, despre care Pierre Rosanvallon afirma ca „are o substanta juridica de ordin strict procedural produsa intr-un chip perfect si absolut in alegeri”. Ea reprezinta, alaturi de legalitate, fundamentul puterii politice, justificand exercitarea acesteia. Desigur, sistemul reprezentarii nu este perfect, insa el este in masura sa apere libertatea corpului social si sa previna discriminarile flagrante. in consecinta, se apreciaza, asa cum deja am afirmat, ca alegerile au o importanta si un loc extrem de insemnat in viata politica a oricarui stat. Alegeri care nu trebuie sa se rezume insa numai la desemnarea guvernantilor, ci si la legitimarea politicilor lor.

In acest an vom avea in Romania alegeri la toate esaloanele. La inceputul lunii iunie se vor alege un numar de 33 reprezentanti in forul legislativ european. Vor avea loc la inceputul toamnei alegerile locale, prilej cu care romanii urmeaza sa aleaga circa 44.000 de primari, consilieri locali si judeteni, presedinti de consilii judetene, urmate de alegerea Presedintelui. Cu prilejul alegerilor parlamentare, ce vor inchide anul, urmeaza sa fie desemnati cei 466 deputati si senatori ai Parlamentului Romaniei (in prezent se poarta discutii in coalitie pentru comprimarea acestui calendar, motivele reale fiind cele de natura politica). Desigur, fiecare scrutin are rolul si importanta sa. Alegerile pentru Parlament au insa, dupa opinia noastra, o importanta aparte, ele conducand la formarea institutiei politico-juridice pe care Constitutia Romaniei o defineste ca fiind „organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”.

Alegerile parlamentare exprima in modul cel mai fidel ideea de reprezentare. stiinta politica releva faptul ca alesii din parlamentul national sunt reprezentantii politici ai intregii natiuni, calitate care isi are sorgintea in functionarea principiului „despartirii reprezentantului de reprezentat”, motiv pentru care acesti alesi au, prin Constitutie, exclusiv un mandat reprezentativ. Acest mandat, conform teoriei politice, permite metamorfozarea „vointei majoritatii politice” in „vointa generala” prin acomodarea intereselor majoritatii cu interesele celorlalte forte politice. Pentru materializarea acestor deziderate este insa nevoie de un parlament care sa aiba legitimitate generatoare de incredere sociala si ordine institutionala. La precedentele alegeri parlamentare din Romania au participat insa numai o treime din alegatorii inscrisi pe listele electorale. Astfel doua treimi din corpul social cu drept de vot si-a abandonat dreptul de a participa la guvernare prin neprezentarea la scrutin. Abandonul a avut repercusiuni negative asupra constituirii unei majoritati parlamentare capabila sa negocieze acomodarea intereselor majoritatii cu interesele celorlalte forte politice. Ca sa nu mai vorbim si de o legitimare a politicilor respectivelor partide. in consecinta, dupa alegeri s-a constituit un Executiv alcatuit din trei partide care au avut insa fiecare propria sa agenda, interesele tarii fiind lasate in plan secund. Dupa mai putin de un an de guvernare a fost generata o criza politica majora, extrem de paguboasa pentru tara. Ulterior, s-a format, dupa indelungi negocieri, un guvern de coalitie, rezultat al compromisului politic, partidele respective si Presedintele intelegand gravitatea momentului, menit sa faca fata urgentelor economice si sociale ale tarii. Speram ca in ciuda unor divergente, inerente intr-o coalitie de partide de culori politice diferite, acesta sa faca fata numeroaselor provocari ce vor urma si in acest an, care deja au si inceput sa apara.

In urma cu aproape doua secole Stuart Mill – unul dintre cei mai reprezentativi ganditori liberali ai tuturor timpurilor – afirma ca „institutiile reprezentarii isi pierd sensul si pot fi simple instrumente ale tiraniei cand masa de alegatori nu se intereseaza suficient de propriul ei guvernamant pentru a vota”. Intr-adevar daca alegatorii nu voteaza institutiile reprezentarii pot deveni instrumente ale tiraniei. Dar in zilele noastre lipsa de interes a alegatorilor pentru a vota este mai degraba un strigat de revolta al corpului social impotriva regresului democratiei. in acest sens studii sociologice releva faptul ca fenomene precum coruptia la nivelul puterii si abuzul de putere, populismul si violenta sociala reprezinta semne vizibile de slabiciune si vulnerabilitate a democratiei. Ele constituie „manifestari de neloialitate fata de democratie” (Juan J. Linz). De toate aceste manifestari de neloialitate politica romaneasca a avut parte din plin in ultimele trei decenii.

Dupa inlaturarea regimului totalitar din Romania, intr-un cadru institutional si juridic incert, in noua clasa politica au patruns si persoane de factura intelectuala indoielnica sau provenite din structuri ale vechiului regim, puse pe inavutire. in consecinta, a proliferat coruptia „imbogatitilor peste noapte” care s-a bazat in principal pe „capusarea” agentilor economici de stat, privatizati dupa aceea pe sume derizorii. Ulterior si-a facut aparitia „coruptia gulerelor albe”, fenomen pentru care Romania nu era pregatita. A devenit o realitate si interferenta in sfera deciziilor politice a unor actori suprastatali, precum piete de capital si societati multinationale, ale caror interventii in sfera economica au fost de multe ori in contradictie cu interesul national. in acest context grupuri formate din politicieni, oameni de afaceri si birocrati au constituit aliante care au impartit importante beneficii corupte. Mai recent, in perioada crizei pandemice, urmare a coruptiei si abuzului de putere, banii publici au fost cheltuiti fara rigoarea impusa de lege si de bunul simt, sume importante de bani intrand in buzunarele unor profitori ai crizei. Sa nu-i uitam insa pe imbogatitii crizei energiei, criza declansata de liberalizarea de catre Guvern a pretului acesteia intr-un moment nepotrivit pentru sistemul energetic romanesc! Toate aceste „manifestari de neloialitate” fata de democratie au facut ca increderea electoratului in clasa politica sa se erodeze si, in consecinta, legalitatea puterii sa nu mai constituie „garantia poporului de a nu fi oprimat” (Norberto Bobbio). Mai mult, statul – cea mai importanta institutie a societatii – nu reuseste sa-si protejeze proprii cetateni de activitatile unor grupari de crima organizata. Se comit infractiuni privind traficul de persoane si cu substante interzise, in respectarea legii privind autorizarea unor activitati economice, care se petrec pe fondul slabiciunilor, si uneori cu complicitatea aparatului politienesc si a sistemului judiciar. Tragicele evenimente soldate cu pierderi de vieti omenesti ce au avut loc in ultimele luni la Crevedia si Tohani confirma din plin aceste afirmatii. Pe fondul nemultumirilor cu caracter social au aparut si semne de neguvernabilitate – generate, intre altele, de disproportia dintre cererile societatii mereu crescande si capacitatea de raspuns a sistemului politic – insotite de manifestari de nesupunere civica, care constituie un semnal ca interesele de baza ale populatiei sunt afectate, manifestatiile fermierilor si transportatorilor fiind o dovada graitoare in acest sens. Sunt probleme cu care se confrunta nu numai Romania ci si alte state europene, unele cu democratii consolidate.

Cu toate ca sistemul reprezentarii politice prin alegeri si-a conservat logica originara, el a evoluat substantial, indeosebi dupa disolutia regimurilor totalitare europene, aflandu-se in atentia majoritatii stiintelor sociale. Drept urmare, in ultimele doua decenii au fost relevate mai apasat o serie de probleme care se refera la slabirea participarii politice datorate absenteismului electoral, diminuarea functiilor de exprimare si reprezentare ale partidelor politice, invadarea vietii private de noile tehnologii si, mai nou, de segmente ale inteligentei artificiale, manipularea optiunilor politice si culturale prin modernizarea rapida a sistemului de comunicatii care implica, intre altele, probleme specifice unei noi lumi a eticii si moralei. Asemenea fenomene au ca efect subminarea „vointei generale”, cresterea in sine a puterii alesilor, intarirea puterii executive in detrimentul ideii de reprezentare si mandat, exacerbarea rolului anumitor minoritati ce se substituie intregii comunitati. Motiv pentru care sustinatorii realisti ai democratiei afirma ca democratia liberala trebuie practicata in zilele noastre altfel decat in trecut. Aceste aspecte sunt surprinse in mod obiectiv de catre Pierre Rosanvallon care afirma transant: „Idealul democratic nu mai are astazi rival. Regimurile care isi spun democratice suscita insa numeroase critici. Aceasta este problema politica a zilelor noastre”. El considera ca s-a diminuat increderea cetatenilor in responsabilii politici si in instantele statului, iar elitele au devenit tot mai rupte de popor. Pentru a remedia aceste carente el propune un nou concept, cel al „contrademocratiei” (dezvoltat in cartea sa cu acelasi titlu) ce cuprinde puterile de supraveghere care sa trezeasca din apatie „poporul adormit”, fortele de rezistenta care sa structureze legitimitatea democratiei pe baza consimtamantului popular, dreptul cetatenilor de a judeca actul politic. Si alte numeroase personalitati din sfera stiintelor sociale au adus in discutie problema modernizarii democratiei reprezentativ-parlamentare. Ei au pus la indemana politicienilor observatii si propuneri care, pentru a deveni certitudini, trebuie transpuse in decizii politice si urmarite in practica politica. Cantonandu-ne in sfera vietii politice romanesti, consideram ca acest lucru se face inca timid, cu toate ca tara noastra are numerosi cercetatori remarcabili in materie, iar Academia Romana un institut de stiinte politice cu specialisti dedicati domeniului. Din pacate actuala clasa politica nu poate valorifica pe deplin aceste oportunitati deoarece inca are carente in ceea ce priveste cultura specifica, precum si o insuficienta intelegere in abordarea „jocului politic” care presupune deschidere catre negociere si compromis, fara a pune insa capat conflictului politic, „politica fara conflict fiind o iluzie periculoasa” (Raymond Aron). Desigur, nu este mai putin adevarat faptul ca si manifestarea opiniei publice in cadrul alegerilor este deficitara. La inceputul acestui secol Giovanni Sartori, referindu-se la electoratul italian, afirma ca „este invariabil o imagine trista cu privire la baza de informare a marii majoritati a cetatenilor. in ea domina lipsa unui public educat din punct de vedere politic”, adica a unui public informat si cu un nivel de cunoastere a fenomenului politic rezonabil. Credem ca afirmatiile reputatului politolog sunt in zilele noastre la fel de valabile si pentru electoratul romanesc, prezenta la urne a acestuia la precedentele alegeri fiind edificatoare. Cu riscul de a ne repeta, afirmam ca absenteismul electoral ca forma de protest este contraproductiv, titularul puterii dand astfel mana libera guvernantilor sa conduca tara nu in numele poporului, ci in numele unor interese de partid mai mult sau mai putin rezonabile sau chiar in folosul unor actori suprastatali. Acest strigat de revolta, la care ne-am referit, nu este benefic pentru democratia reprezentativ-parlamentara. Solutia este o prezenta masiva la vot a unui electorat cat de cat informat, pentru ca este recunoscut faptul ca un regim politic functioneaza in masura in care exista un minim de cunostinte referitoare la el. Acest comportament electoral poate preintampina intarirea pozitiei unor formatiuni politice care se dezic de valorile democratiei liberale, poate promova interesul national si poate marginaliza gruparile care promoveaza nationalismul exacerbat, dar si prevenirea unor fraude evidente de genul celor produse in Capitala la alegerile precedente asupra carora justitia inca nu s-a pronuntat!

Este o realitate faptul ca in zilele noastre, din motive pe care le-am amintit pe parcursul acestui demers, corpul social si-a pierdut increderea in politicieni. De aceea, cu diferite prilejuri, mai mult sau mai putin insistent, se cere o noua abordare a conceptului de putere politica. Introducand in citatul lui Rosanvallon un adverb, putem spune ca „astazi idealul democratic nu are inca rival”. In ultimii ani se discuta in diferite medii despre aceasta noua abordare. Probabil ca acest „rival” se va ivi candva, insa va trebui sa fie un rival viabil care sa conduca la schimbari reale in folosul „binelui public”. Incercarile facute in diferite state europene, ca sa ne referim numai la acest spatiu, s-au situat insa mult prea la stanga sau mult prea la dreapta esichierului politic, fiind incapabile sa adopte politicile cerute de „binele public”. Exemplele sunt la indemana chiar la noi. in ultimele doua legislaturi au primit recunoastere parlamentara, prin alegeri, doua din formatiunile politice nou infiintate. Una dintre acestea deja nu a confirmat asteptarile (cu toate ca a facut parte si dintr-o coalitie de guvernare). Cea de a doua, aflata la primul mandat, promite ca va confirma in alegerile parlamentare din toamna. Pana atunci respectivul partid se remarca printr-un discurs politic „suveranist” in care sunt prezente insa populismul, agresivitatea tonului, patosul care suspenda judecata si impune adeziunea. in prezent, pe fondul accentuarii globalizarii, este promovata cu insistenta ideea unei „Mari Resetari a Capitalismului”, promotorul acesteia fiind „Forumul de la Davos” in cadrul caruia au fost puse in discutie provocari cu care se confrunta astazi omenirea. Acesta nu s-a constituit insa intr-un spatiu al schimbului de idei si de opinii care sa determine o analiza obiectiva si transparenta a subsistemelor sistemului institutional-politic, economic, social si familial, cultural si moral, juridic –, analiza care sa aiba si sustinerea corpului social. Exista riscul ca democratia sa se transforme in plutocratie (forma de guvernare in care puterea de stat este concentrata in mainile celor mai bogati care reusesc sa ia decizii in functie de interesele lor, ceilalti alegatori avand impresia ca au si ei un cuvant de spus). Asupra acestui fenomen s-au exprimat deja o serie de politologi si economisti, apreciindu-se ca valorile democratiei se afla in dificultate. Singura solutie ramane deocamdata tot democratia liberala dar nu o democratie anchilozata, asa cum era practicata in urma cu un secol, ci una de secol XXI, „societatile democratice avand nevoie de noi ghiduri si zone tampon, concepute pentru problemele si timpurile noastre” (Fareed Zakaria).

Asocierea partidelor politice cu selectarea de candidati pentru titularii posturilor de autoritate publica a intrat in obisnuinta, considerandu-se aceasta realitate ca fiind functia definitorie pentru un partid. Desigur, rolul formatiunilor politice in acest proces este extrem de important, dar nu singular. In afara de dimensiunea lor electorala ele au si o extrem de importanta dimensiune parlamentara, menita sa elaboreze legi si sa legifereze. Ele isi asuma insa si alte functii, precum formularea pozitiilor si crearea dezbaterii politice dar si exprimarea asteptarilor unor grupuri de cetateni. In cadrul acestor functii asumate partidele trebuie sa aiba ca preocupari si dezbaterea si clarificarea unor aspecte de natura doctrinara ale democratiei reprezentative moderne. Aceste preocupari necesita impletirea practicii guvernarii cu stiinta guvernarii in conditiile in care doctrina exercita astazi, mai mult ca oricand, o influenta directa asupra vietii politice reale. Astfel vor fi deslusite mai bine cerintele actuale ale democratiei, iar influentarea electoratului in procesul de exercitare a votului va fi mai aproape de realitatea ideii ca titularul puterii isi exercita puterea prin reprezentantii sai.

Din cele de pana acum rezulta ca exercitarea puterii politice presupune existenta unei minoritati conducatoare investita (de catre titularul puterii) cu capacitatea de a lua decizii obligatorii pentru intregul corp social si de implementare a lor, inclusiv prin recurgerea la „violenta fizica legitima” (Max Weber). In aceste conditii specializarea unei categorii de persoane care se ocupa de activitatea politica si exercitarea puterii politice este o caracteristica a societatii moderne, politica devenind astfel o profesie. O profesie ce trebuie practicata de persoane ce poseda o formatie generala polivalenta si o cultura politica bazata pe filosofia si stiinta politica, dar si un bagaj corespunzator de cultura juridica, deoarece aproape fiecare aspect al vietii politice are si o componenta legala sau constitutionala. Totodata, aceste persoane trebuie sa perceapa corect „jocul politic” pentru a putea face concesii si compromisuri fara a renunta la lupta politica. Desigur, nu este usor ca partidele politice sa promoveze cele mai potrivite persoane pentru titularii rolurilor de autoritate publica. Partidele politice trebuie sa inteleaga insa ca selectarea si furnizarea de candidati nu este o activitate de campanie (in cel mai fericit caz cu un an inainte de alegeri). Este necesara o preocupare continua a acestora pentru „alimentarea vietii politice cu personal si lideri care sunt specializati si pregatiti sa asigure functionarea si perfectionarea mecanismelor sistemelor democratice, sa asigure astfel conditiile largirii sferei de cuprindere a clasei politice si intretinerii unui climat concurential si competitiv” (Raymond Aron). Trebuie sa se inteleaga si faptul ca vremea „senatorilor de drept”, purtatori ai unor obiceiuri incompatibile cu democratia moderna, a trecut. Profesionalizarea reala a clasei politice, dublata de diminuarea sensibila a „manifestarilor de neloialitate fata de democratie” si eliminarea din viata publica a episoadelor de „democratie neliberala” (pe care unii politicieni si functionari de rang inalt le-au promovat) trebuie sa devina o realitate permanenta.

De la alegerile locale si parlamentare care au avut loc in Romania in urma cu patru ani in lume s-au produs schimbari majore, in acest context facandu-se la nivel planetar o serie de estimari in legatura cu reasezarea unor poli de putere. Dupa o indelungata perioada de pace Europa se confrunta, la granita tarii noastre, cu un conflict militar care a angajat politic si economic Uniunea Europeana, dar si Statele Unite. Politologi, economisti, sociologi, dar si oameni politici lucizi prognozeaza in viitorul apropiat crize financiare, sociale, ideologice, economia urmand sa fie serios afectata de lipsa cererii. In acest context politico-economic si militar apartenenta tarii noastre la Uniunea Europeana si la NATO este mai mult decat benefica. Benefica dar nu suficienta in conditiile in care si celelalte state membre, inclusiv cele dezvoltate si cu democratii consolidate, se confrunta cu probleme economice si sociale, dar si cu spinoasa problema a imigrantilor, majoritatea liderilor din aceste state avand o agenda proprie, fiind de multe ori prizonierii propriului electorat, chestiuni care nu au insa nici o legatura cu obligatiile Romaniei asumate fata de Uniunea Europeana. Motiv pentru care Romania trebuie sa fie in stare sa-si reprezinte cu fermitate interesele (in spiritul reglementarilor europene) si sa riposteze (in spiritul acelorasi reglementari) atunci cand ii sunt afectate aceste interese (situatii care nu au fost si nu sunt putine). Dar pentru a actiona in acest mod tara are nevoie de un anumit grad de credibilitate generata de stabilitate politica si economica, de politicieni profesionisti. Chiar daca Romania a inregistrat in anul trecut o crestere economica si o sporire sensibila a PIB-ului, aceste conditii nu sunt intrunite decat in mica masura, chestiuni la care ne-am referit anterior cand am dezvoltat problemele institutiei reprezentarii si ale absenteismului electoral.

Incheiem acest demers publicistic citandu-l pe reputatul politician si diplomat american, Henry Kissinger, recent disparut, care afirma in legatura cu actuala stare de lucruri: „Intr-o lume divizata este necesar un guvern eficient si cu perspective indelungate pentru a fi depasite obstacolele fara precedent ca anvergura si de nivel mondial. Sustinerea increderii la nivel public este esentiala pentru solidaritatea sociala”. O prezenta masiva la urme poate contribui la formarea unui Parlament care sa produca mai multa solidaritate sociala, solidaritate mai necesara ca oricand.