„Starea unei cetati este buna daca cetatenii se supun magistratilor, iar magistratii se supun legilor” - Solon

Este o realitate incontestabila pentru orice sistem de drept ca profesia de judecator reprezinta acea coordonata profesionala a socialului fundamentata in cel mai inalt grad pe responsabilitate, probitate si credibilitate. Statutul social si moral al judecatorului implica numeroase restrictii si limitari, o conduita constanta la standarde etice si profesionale de inalta valoare.

Este si motivul pentru care primind prin Legea fundamentala inamovibilitate, majoritatea covarsitoare a judecatorilor sunt preocupati ca prin modul in care „pronunta dreptul” sa confirme increderea justitiabililor in integritatea sistemului judiciar. Uneori aceasta realitate este tulburata de dezbateri in spatiul public privind modul in care se infaptuieste justitia. Dezbateri care au insa menirea sa consolideze standardele morale si profesionale intr-o lume in care conflictualitatea nu poate fi eliminata din cadrul dimensiunii publice. Dar atunci cand apar anumite derapaje reale ele nu trebuie trecute cu vederea. Este si motivul prezentului demers. Iata faptele.

Judecatorul Felicia Marian, presedinte al Judecatoriei Vatra Dornei, se pronunta asupra unei actiuni civile (sentinta civila nr. 626 pronuntata in dosarul 521/334/2013), cauza dedusa dintr-o infractiune referitoare la „tulburarea folosintei locuintei” soldata cu importante pagube materiale. In finalul hotararii se consemneaza ca partea nemultumita poate face apel in 30 de zile de la comunicare.

Tribunalul Suceava – sectia civila, judeca in luna noiembrie 2015 apelul (decizia 538/2015 pronuntata in acelasi dosar). In hotarare se precizeaza ca „impotriva sentintei primei instante s-a declarat apel, recalificat insa ca recurs si in consecinta actiunea este respinsa ca tardiv formulata”! Cu alte cuvinte, reclamantul trebuia sa faca recurs in termen de 15 zile, nu apel in 30 de zile asa cum a indicat gresit in dispozitivul hotararii judecatorul Felicia Marian. Hotarare irevocabila, caile de atac fiind stabilite prin lege, nu de catre judecator. Judecatorul trebuie insa cu profesionalism si responsabilitate – onorand in acest fel inamovibilitatea de care se bucura prin lege – sa indice corect in dispozitiv – cea mai importanta parte a hotararii judecatoresti – datele care se refera la obligatiile si drepturile ce revin justitiabilului din cuprinsul acesteia. Mai ales cand justitiabilul nu este asistat.

Ce efect a avut recalificarea apelului in recurs? Unul de loc de neglijat. Una din parti, in speta reclamantul, a pierdut dreptul conferit de lege de a ataca hotararea primei instante si in consecinta i-a fost refuzata sansa de a recupera de la parat paguba pricinuita de acesta.

Legea procesual civila stabileste regula ca orice hotarare judecatoreasca poate fi atacata prin intermediul cailor de atac ordinare. Intre altele si pentru faptul ca rationamentul jurisdictional poate fi uneori inexact. Dupa modul in care a fost motivata hotararea avem numeroase semne de indoiala cu privire la rationamentul jurisdictional al doamnei judecator Felicia Marian. Sa explicam.

In hotararea instantei de fond, in descrierea situatiei de fapt, doamna judecator nu face nicio referire la faptul ca invinuitul a savarsit o infractiune – constatata de parchet prin ordonanta – si ca numai imprejurarea ca fapta nu a prezentat pericol social (prevedere la care s-a si renuntat in noul Cod penal) a facut ca sa nu fie aplicata o sanctiune penala (aplicandu-i-se insa una cu caracter administrativ la nivel maxim).

Depasind aceasta realitate, doamna judecator face analiza gradului de vinovatie a partilor. In cuprinsul motivarii apar formulari precum: „reclamantul a avut o atitudine pasiva in gestionarea evenimentului”, „reclamantul a contribuit in mod precumpanitor la producerea evenimentului”, „pentru exercitarea diligentelor unui bun proprietar reclamantul ar fi trebuit sa indeparteze singur lacatul ce bloca poarta de acces si sa escaladeze gardul”! In argumentarea de drept a acestor sustineri sunt invocate art. 998 si 999 din Codul civil (de la 1864) referitor la neglijenta si imprudenta, sustineri care nu au nicio legatura cu realitatea faptelor. In finalul analizei reclamantul devine principalul vinovat, iar paratul, care printr-o infractiune ce a generat un indelungat si costisitor proces civil care a durat mai multi ani, este aproape exonerat de plata prejudiciului produs!

Din analiza bogatului material probator aflat la dosar si din cele peste 20 de termene de judecata, doamna judecator, cu toate ca a constatat, atunci cand motiveaza hotararea nu retine ca atitudinea reclamantului a fost in permanenta bazata pe principiul „la o incalcare de lege nu se raspunde cu o alta incalcare de lege”, asa cum „la o violenta nu se raspunde cu o alta violenta”. Pentru ca altfel de ce exista legi? In numele demonstrarii interesului pentru protejarea proprietatii putem sa recurgem la acte de „justitie privata”? Insa lucrurile nici macar nu sunt asa cum le prezinta doamna judecator. Pentru ca nu poate fi vorba de neglijenta sau imprudenta atunci cand din dosarul cauzei rezulta fara echivoc ca, inca din primele zile, reclamantul a facut demersuri repetate, scrise si verbale, la politie (inclusiv pentru o solutionare pe cale amiabila), la parchet si in final la instanta, pentru a putea patrunde in locuinta pe calea ordonantei presedintiale si nu demoland porti sau sarind garduri, asa cum a aratat si a argumentat in motivarea hotararii doamna judecator. Si ar mai fi un element pe care doamna judecator, care a stabilit procentual gradul de vinovatie al partilor, l-a ignorat complet atunci cand a analizat faptele. Valorile care ghideaza dreptul au si o importanta componenta sociala. Intre acestea se inscrie si securitatea juridica a cetateanului, de care trebuie sa se bucure cei care respecta legea si care au dreptul sa beneficieze de relatii sociale in care comportamentul celui care nu o respecta sa fie sanctionat pe masura. Pentru domnia sa se pare ca securitatea juridica a cetateanului este numai o chestiune de teorie a dreptului, in timp ce aceasta este deja consacrata ca fiind „scutul juridic impotriva anarhiei”. Cu atat mai mult atunci cand fapta comisa provine din sfera penalului!

Doamna judecator nu poate fi suspectata de incompetenta, fiind totusi presedinte de instanta. Motiv pentru care, ne putem gandi, a realizat ca rationamentul sau jurisdictional bazat pe interpretarea eronata a art. 999 Cod civil (de la 1864) are fisuri si ca hotararea nu ar rezista la un control exercitat de o instanta superioara. Si atunci, putem banui, dupa modul in care a transferat, impotriva evidentelor, reclamantului aproape intreaga vinovatie a producerii pagubei, ca a incercat un subterfugiu pe care legea nu il pedepseste, dar care inchide partii calea de atac (daca justitiabilul nu sesizeaza subterfugiul) prevazuta de legea procesual civila. A mentionat „din greseala” in dispozitivul hotararii folosirea unei cai de atac pe care legea nu o acorda!

In aceste conditii intrebarea din titlul prezentului demers publicistic poate primi un raspuns afirmativ? Credem ca da, uneori si un judecator poate fi mai presus de lege. Printr-o fapta care nu are legatura cu fondul cauzei, el anuleaza un drept pe care legea il acorda si pe care nimeni nu are voie sa il refuze. Suntem convinsi ca la volumul de activitate al tuturor instantelor, care depaseste binisor 4,5 milioane de cauze anual, asemenea situatii sunt putine. Dar sa nu uitam ca in spatele fiecarei cauze exista speranta si dorinta de dreptate, iar cei care o asteapta nu pot intelege fapte care viciaza aplicarea legii. Si nici nu trebuie sa le inteleaga.

Dincolo de aceasta greseala, rationamentul juridic al doamnei judecator Felicia Marian este, in cazul de fata, periculos si pagubos. Periculos pentru ca episoadele de „justitie privata” promoveaza arbitrariul si pot genera incalcari grave ale legii. Pagubos pentru ca pune in pericol increderea justitiabilului in integritatea sistemului judiciar. Ceea ce nu este de dorit pentru o categorie profesionala care trudeste din greu ca imaginea justitiei sa se situeze la standarde morale si de credibilitate cat mai ridicate. In legatura cu aceste aspecte ar fi bine de cunoscut si pozitia Inspectiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii in atributiile careia un loc important il ocupa verificarea activitatii instantelor de judecata si a conduitei judecatorilor (si procurorilor) in legatura cu incalcarea obligatiilor profesionale.

Mihail Albici, secretar executiv al Uniunii Juristilor din Romania