psdolt
27 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

Poluarea electromagnetica, o noua forma de ecocid?

Scris de: Prof. univ. dr. Mircea Dutu | pdf | print

21 April 2017 13:56
Vizualizari: 9252

Un nou raport al Centrului International de Cercetari asupra cancerului (CICC) al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) publicat la 11 aprilie 2017 in The Lancel Oncology, arata ca in primul deceniu al anilor 2000, frecventa anuala a noilor cazuri de cancer la persoanele mai mici de 15 ani a fost superioara cu 13% celei existente in anii 1980. Explicatia unei atari situatii este pusa, deopotriva, pe seama ameliorarii depistarii si influentei anumitor poluanti existenti in mediu. Dar ce forma de poluare s-a afirmat cu putere in ultimii 20 de ani? Fara indoiala campurile electromagnetice (CEM) generate de comunicatiile fara fir, in frunte cu telefonia mobila. Daca mai avem in vedere si categoriile de cancere mai frecvente astfel amplificate, coincidentele par si mai semnificative. Astfel, in anii 2000 copiii au fost afectati mai ales de leucemii (care au reprezentat o treime din cazuri), urmate de tumori ale sistemului nervos central (20 la suta din cazuri) si limfoamele (cancere ale sistemului limfatic, cu 12% din situatii). Potrivit datelor aceluiasi CICC evaluarile arata ca expunerile indelungate la CEM cresc cu pana de trei ori riscurile cazurilor de „cancere ale copilariei”, in frunte cu leucemiile!


Dincolo de acest nou posibil semnal, specialisti in materie avertizeaza ca „extinderea necontrolata a sistemelor de telefonie mobila este cel mai mare genocid pe care aceasta planeta l-a cunoscut vreodata” (dr. B. Trower) ori ca „Principalul factor de poluare a mediului este astazi proliferarea campurilor electromagnetice cu impact mult mai mare la scara planetara decat incalzirea globala sau poluarea chimica” (dr. R. Becker).

Pornind de la asemenea realitati si probleme prof. univ. dr. Mircea Dutu, presedintele Universitatii Ecologice din Bucuresti (U.E.B.) si al Centrului de Ecologie prin Drept (C.E.D.) a elaborat un raport intitulat Poluarea electromagnetica, o forma de ecocid? Consideratii asupra necesitatii consacrarii unei noi crime impotriva umanitatii, din care redam mai jos cateva exemple relevante.

Potrivit Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor, 95% din populatia lumii are acoperire GSM, din care 53% este 4G/LTE.

Intr-adevar, atmosfera Pamantului a devenit, treptat, aproape una electromagnetica, constituita dintr-un ansamblu dezordonat de unde, provenite dintr-o multime de sisteme de comunicare. „Electrosmogul”, sau ceata electromagnetica, reprezinta astazi o permanenta care apasa asupra marilor orase, o poluare grava care, spre deosebire de cea traditionala, e una invizibila, inodora si incolora, nu este perceptibila de simturile omului si constientizata ca atare si necesita, pentru a i se marca existenţa si cuantifica consistenta, masuratori efectuate cu aparatura speciala.

Amploarea fenomenului este relevata, de pilda, de existenta in functiune in intreaga lume a circa 6 miliarde de telefoane mobile, adica aproape cate unul pentru fiecare locuitor al Terrei, pentru comunicatiile fara fir creandu-se o retea de transmisie-receptie care, precum o panza de paianjen, acopera intreaga planeta!

Pamantul a devenit astfel o planeta captiva, la propriu si la figurat, noilor tehnologii de comunicare si a efectelor acestora!

In ciuda dificultatilor de ordin stiintific, insuficientei resurselor acordate investigatiei independente si pluraliste a problemei si actiunii masive si constante de dezinformare si denigrare a subiectului de catre puternicele centre interesate, exista astazi deja cateva elemente acuzatoare indiscutabile: recunoasterea de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a efectului posibil cancerigen al campurilor electromagnetice, atat a celor de joasa cat si a celor de inalta frecventa (grupa 2B), stabilirea rolului cauzal al CEM de joasa si extrem de joasa frecventa in survenirea bolii Alzheimer si a altor neuropatii, atat in context profesional, cat si in afara lui; existenta electrohipersensibilitatii, pe cale de recunoastere internationala, in plan stiintific ca entitate clinico-biologica si in legislatia dintr-o serie de tari ca boala profesionala; hipofecunditatea favorizata de expunerea indelungata la asemenea campuri. Evaluarile efectuate releva un impact generalizat, la nivelul intregii planete, asupra tuturor formelor de viata, in frunte cu omul, de o gravitate majora, prin patologiile implicate, deteriorarea capacitatii speciei umane de a se reproduce si degradarea ireversibila a conditiilor de existenţa ale generatiilor prezente si viitoare.

Dupa publicarea a peste 3000 de studii stiintifice (in publicatii recunoscute) care demonstreaza nocivitatea CEM, negarea realitatii acesteia este superflua, iar mentinerea pragurilor reglementare perimate caracterizeaza astazi o carenta a administratiei si implica responsabilitatea statului, a autoritatilor publice in general.

Si aceasta cu atat mai mult cu cat expunerea la campuri electromagnetice generate de liniile de inalta tensiune si alte lucrari electrice, pe de o parte, de antenele GSM si de Wi-Fi in locurile publice, pe de alta, este suportata de o populatie careia societatea contemporana nu-i ofera o alta alegere, o alta optiune.

Totodata, documente internationale adoptate in materie, precum Rezolutia nr. 1815/2011 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei privind pericolul potential al campurilor electromagnetice si efectul lor asupra mediului tind sa inscrie dreptul la protectia impotriva CEM in randul drepturilor fundamentale, in sensul ca acesta nu reprezinta numai un aspect al dreptului la sanatate si al dreptului la mediu, ci unul de sine statator, cu tendinte de autonomizare. Astfel, prevederile textului punctului nr. 8.5.4. recomanda statelor membre „sa formuleze o definitie a principiului precautiei si a principiului ALARA axata pe drepturile omului”, adica de a inscrie preventia impotriva efectelor CEM mai ales din perspectiva protectiei individului, decat din cea a mediului in general.

Dezvoltarea infrastructurilor care produc CEM readuce in discutie problema capacitatii omului de a utiliza progresul tehnico-stiintific in favoarea interesului general al generatiilor prezente si viitoare. Principiul „binelui comun” trebuie sa opereze in tripla sa dimensiune: spirituala, politica si juridica. Asa cum sublinia Papa Francisc: „Ecologia umana este inseparabila de notiunea de bine comun, un principiu care joaca un rol central si unificator al eticii sociale. Ansamblul conditiilor sociale este acela care permite atat grupurilor, cat si fiecaruia dintre membrii lor de a atinge perfectiunea in mod mai total si mai usor”.

Cu titlu preliminat, dar cu tendinte evidente de confirmare si accentuare putem deprinde urmatoarele concluzii:

Este pentru prima data in istorie cand o tehnologie cu un impact major asupra civilizatiei umane, al existentei si evolutiei vietii pe planeta, precum cea a telecomunicatiilor fara fir, este pusa in functiune, in ritm alert si la nivel planetar, fara o evaluare suficienta a impactului sau, evident si extraordinar, asupra sanatatii speciilor si a calitatii mediului si in absenta unui minim de masuri de precautie si prevenire;

– Faptul este cu atat mai grav cu cat efectele campurilor electromagnetice astfel generate afecteaza durabil, profund, specific si ireversibil fiinta umana, orice forma de viaţa, in structura si functionarea sa, radical si rapid, ceea ce face dificila, daca nu imposibila, adaptarea la noile conditii de mediu poluat electromagnetic;

Un element fundamental de mediu si un factor esential, indispensabil vietii, aerul devine treptat in mod ireversibil inadecvat functiilor sale naturale si chiar periculos, prin noul tip de contaminare, electromagnetica, a atmosferei, electrosomogul permanent si tot mai persistent; se incalca astfel dreptul fiecaruia de a respira un aer pur, sanatos, recunoscut si garantat la nivel international, european si cel al dreptului comparat;

– Avantajele tehnico-stiintifice oferite, societatea informationala astfel consolidata, implicatiile asupra dezvoltarii personale si rolul de principal instrument in promovarea obiectivelor epocii post-adevarului reprezinta, din pacate, premise de ocultare si negare a efectelor negative de ordin sanitar si ecologic, care, intr-o ecuatie de analiza „cost–beneficii”, corecta si responsabila, ar trebui sa prezinte nevoia unui echilibru in care greutatea sa fie reprezentata de preocuparile de protectie precauta;

In lipsa unor masuri urgente, radicale, adecvate si sistematice de evaluare a riscurilor CEM si de gestionare a lor conform principiului precautiei, in frunte cu cele vizand stabilirea unor praguri adecvate de expunere prin revizuire celor admise oficial in prezent si asigurarea respectarii lor, ne indreptam rapid si ireversibil spre afirmarea galopanta a unei noi forme de genocid/ecocid, mai grav si mai amplu decat cele cunoscute pana acum, care va pune in pericol la orizontul catorva generatii diversitatea, calitatea si vivacitatea speciei umane, a biodiversitatii de pe Terra;

– Reactia juridica se impune, in aceste conditii, sa fie una urgenta, ferma si adecvata; ea trebuie elaborata intr-o viziune integratoare tinand seama de particularitatile domeniului, iar raspunsul concret amenajat pe paliere de actiune: conceptual, legislativ, judiciar, avand in vedere capacitatea de adaptare si eficienta fiecaruia dintre acestea in atingerea unui atare obiectiv. Se prefigureaza deja dezvoltari semnificative in materia drepturilor umane, prin perceperea unor noi atingeri grave ale drepturilor fundamentale, in general, si ale dreptului de a respira un aer pur, sanatos, in special, configurarea unui drept de protectie impotriva expunerii la CEM, nuantarea semnificatiilor dreptului la sanatate si a celor ale dreptului la un mediu sanatos si echilibrat ecologic. Locul central il ocupa, in acest context, institutionalizarea si reglementarea adecvata a aplicarii principiului precautiei la riscurile aferente expunerii la undele electromagnetice generate de telecomunicatiile fara fir. In asteptarea unor rezultate clare si definitive din partea cercetarii stiintifice independente si pluraliste, autoritatile publice, si nu numai, sunt tinute sa adopte masuri temporare si proportionale de prudenta si prevenire. Este necesar a se prefigura si institui un sistem de raspundere care sa tina seama de caracterul exceptional, consecintele majore si posibil ireversibile ale CEM asupra conditiei umane si calitatii mediului. In planul dreptului civil se manifesta un prejudiciu electromagnetic, cu particularitati evidente, care implica modalitati specifice de reparare si indemnizare, precum si o raspundere obiectiva, independent de culpa. Domeniul dreptului administrativ presupune configurarea unei autorizari administrative complexe si un control si supraveghere permanente a amplasarii sistemelor de transmisie-receptie a semnalului GSM, precum si generarea unui contencios pe masura. Nici protectia fata de pericolul electromagnetic prin dreptul penal nu poate fi ignorata ci, dimpotriva, poate juca un rol central. Este vorba, mai intai, de noi incriminari privind fapte legate de punerea in pericol sau afectarea sanatatii umane si a calitatii mediului, nerespectarea masurilor de prevenire si precautie instituite in privinta poluarii electromagnetice. Intr-o perspectiva mai larga, globala, s-ar putea avea in vedere initierea unui proces international de recunoastere si consacrare a unei noi crime contra umanitatii, cea de ecocid electromagnetic. Initierii unui asemenea demers ii vom consacra o serie de consideratii, vom releva argumente si vom exprima concluzii in speranta ca, astfel, vom constientiza macar importanta problemei.

Pana atunci, cu totii avem dreptul la informare, la cunoasterea („right to know”) adevarului asupra efectelor CEM asupra sanatatii umane si a calitatii mediului. Si aceasta cu atat mai mult cu cat, la nivel global, asistam la un trend paradoxal: in timp ce radiatiile antropogene provenind din GSM si Wi-Fi continua sa creasca rapid, cercetarile asupra riscurilor pe care acestea le genereaza cunosc o scadere spectaculoasa!

Comentarii

# tiras date 23 April 2017 08:06 +1

Marile descoperirii geografice au dus de multe ori la distrugerea și chiar nimicirea de po******ții,ocupații,civilizații întregi,descoperirea Americilor de către criminali catolici au distrus po******țiile Mayașe,Azteci pe aceiași urmă ,i cîte or mai fi.Descoperirea și po******rea,atăt cît se poate a polilor Pămîntului,la fel.Pot spune că OMUL este ceea mai josnică ființă,ființă pe care nici un ANIMAL nu o întrece.Descoperirea Radioului ,de alfel un lucru FOARTE necesar comunicări între oamenii.Cu această descoperire a început de fapt și MAREA PROBLEMĂ a UNDELOR ELECTROMAGNETICE atît de periculoase pentru OM.Cantitatea și NUMĂRUL de Frecvențe existente a dus și duce la AMPLIFICAREA unor anumite bolii ca:Cancerul,Bolile Phsihice ș,i de ce NU chiar de comportament al unor indivizii.Orice descoperire făcută și pusă la dispoziția și CONFORTUL omului poate avea o REACȚIE negativă dacă este dusă pănă la EXCES.Cazul fenomenului ELECTROMAGNETIC este cel mai bine demonstrat.Internetul este ceea mai

# tiras date 23 April 2017 08:11 0

....mai mare amențare existentă dar,din păcate ceea mai utilizată și ceea mai necesară,și,tot din păcate și ceea mai UTILIZATĂ.Este cum amai spus UN RĂU NECESAR.Pot spune că multe descoeriri sănt CHIAR un GENOCID asupra vieții de pe planeta PĂMĂNT.Iar mă repet DIN PĂCATE ESTE ,sănt necesare,numai că:sănt folosite în EXCES și de multe ori NECONTROLAT.La fel cum procedez și eu acum cănd bat tastele la acest compyter.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 26.11.2024 – Fosta sefa de instanta, propusa la MJ in guvernul Sosoaca

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva