Necitarea proprietarului cladirii Cathedral Plaza in procesul solutionat de Tribunalul Dambovita prin obligarea primarului Capitalei de a emite decizie pentru desfiintarea turnului de 75 de metri construit langa Catedrala Sfantul Iosif nu este singurul viciu pe care profesorul Ovidiu Podaru (foto), de la Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai, l-a identificat in aceasta controversata speta. In aceeasi lucrare Dreptul amenajarii teritoriului, al urbanismului si al construirii. Volumul IV – Un deznodamant nefericit: desfiintarea constructiilor, Podaru merge mai departe cu analiza sentintei civile nr. 2520/28.06.2012 si constata, in esenta, ca hotararea Tribunalului Dambovita a fost pronuntata fara ca reclamantele sa fi dovedit existenta si intinderea prejudiciului.

In cauza, ceea ce reclamantele I.B. si M.D. au pretins, iar instanta le-a recunoscut, a fost incalcarea drepturilor la libertate religioasa si la un mediu sanatos. Or, sustine profesorul Ovidiu Podaru, este greu de inteles cum anume sunt vatamate drepturile de natura religioasa ale unei persoane care are domiciliul in judetul Dambovita prin edificarea unei constructii, chiar un colos sa fie, in imediata proximitate a unui lacas de cult din Bucuresti. In ceea ce priveste dreptul la un mediu sanatos, acesta presupune cladiri care, intr-un fel sau altul, produc noxe - miros, praf, zgomot etc. - instanta esuand in a explica in ce fel sunt lezate reclamantele sub acest aspect. In realitate, arata profesorul Podaru in teza sa, pretinsa incalcare nu vizeaza un veritabil drept subiectiv, ci un pretins interes legitim public, care nu poate fi invocat decat in subsidiar, cu conditia ca el sa decurge logic din incalcarea unui drept subiectiv ori a unui interes legitim privat. In consecinta, autorul catalogheaza hotararea ca fiind „cel putin exagerata”, apreciind ca „instanta a pus prea multa pasiune in motivare”.

Printre alte argumente, Ovidiu Podaru invoca si o decizie de data recenta a Curtii de Apel Brasov, in care o cerere similara a fost respinsa tocmai din considerentul ca partea pretins vatamata nu a reusit sa dovedeasca paguba.

Prezentam in continuare, integral, teza profesorului Ovidiu Podaru expusa in subcapitolul (2) Exceptia: prejudiciul difuz (necuantificabil) - alterarea generala a conditiilor de viata ale reclamantului sau alte prejudicii nepatrimoniale, pp. 254-262 (sublinierile apartin autorului):

"Intr-o speta mult mediatizata, instanta a apreciat ca solutia care se impune este demolarea totala a unui imobil, raportat la prejudiciile pe care le aduce reclamantelor, in special, si societatii, in general, prejudicii care, asa cum se poate observa, sunt insa necuantificabile. Sa vedem insa mai intai motivarea instantei:

'In primul rand, potrivit Legii nr. 554/2004, institutia contenciosului administrativ apare ca o garantie a drepturilor si libertatilor cetatenilor impotriva eventualelor abuzuri ale autoritatilor publice sau pasivitatii acestora.

Cum petitiei adresate de reclamante Primariei municipiului Bucuresti, petitie inregistrata sub nr. (...), nu i s-a comunicat niciun raspuns in termenul legal, se apreciaza ca fiind o pasivitate a administratiei publice locale care indreptateste partea vatamata sa promoveze cereri cu caracter juridic pentru apararea drepturilor si intereselor personale sau publice.

Pe fondul cauzei se constata ca, la solicitarea SC M.B.D. SRL, Primaria sectorului 1 Bucuresti a emis autorizatia de construire pentru un imobil de 19 etaje, reprezentand cladirea de birouri Cathedral Plaza, cu o suprafata de 1000 mp si o inaltime de 75 m.

Acest imobil se afla amplasat pe o suprafata de teren din care doar 186 mp fac parte din domeniul public al municipiului Bucuresti, motiv pentru care au fost emise doua acte de concesiune pentru 70 mp si, respectiv, 116 mp, restul terenului reprezentand zona de protectie a Catedralei Romano-Catolice si a Palatului Arhiepiscopal.

Cele doua institutii de cult sunt mentionate ca monument (Catedrala Romano-Catolica Sf. Iosif) si monument de arhitectura (Palatul Arhiepiscopal) si sunt prevazute in Hotararea comisiei nationale a monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice nr. 2/1992, zona din jurul acestora fiind clasata ca zona de protectie, potrivit Legii nr. 422/2001, cum rezulta din Hotararea nr. 279/2000.

Urmare a inceperii lucrarilor la imobilul de birouri Cathedral Plaza, A.R.C.B. a solicitat anularea autorizatiei de construire motivat si de aspectul ca existenta cladirii de birouri in imediata vecinatate a Catedralei si Palatului, in zona de protectie a acestor monumente, pune in pericol insasi existenta fizica a acestora, cum rezulta din cele doua rapoarte stiintifice – Cercetari asupra vibratiilor in centrul istoric Bucuresti, realizate de Observatorul de seismologie A. Bina din Italia in perioada 23 iulie 2007 – 10 august 2007, si raportul din 11-12 septembrie 2007 al Societatii americane Emanuel Necula Consulting Engineers si SC B&J Servproiect SRL Bucuresti, cat si a faptului ca existenta acestei contructii ilegale violeaza dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, ca si normala exercitare a cultului religios in interiorul si in zona Catedralei.

Prin sentinta nr. 122 din 27 februarie 2009, Tribunalul Dambovita a anulat autorizatia de construire, hotararea fiind irevocabila dupa parcurgerea cailor legale de atac.

De remarcat este ca avizul pentru edificarea unei cladiri de birouri pe o suprafata de 1000 mp si cu o inaltime de 75 m, in imediata vecinatate a unor semnificative lacasuri de cult romano-catolic, reprezinta o grava atingere a destinatiei domeniului public, principiul inalienabilitatii domeniului public, prin constituirea de drepturi reale asupra acestei categorii de terenuri. De asemenea, detaliile de sistematizare in baza carora s-a emis autorizatia de construire nu au luat in considerare mediul inconjurator, nu au stabilit un raport just intre planul de constituire a cladirii de birouri si mediul natural in care se va integra acest obiectiv.

Legea nr. 137/1995 consacra expres dreptul la un mediu sanatos, iar pentru apararea acestuia, art. 5 alin. (1) lit. d) garanteaza persoanelor fizice sau juridice dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor asociati, autoritatilor administrative sau judecatoresti, pentru a preveni situatii care ar incalca dreptul la un mediu sanatos sau producerea unui prejudiciu direct ori indirect.

Acest drept subiectiv are, de altfel, si o baza constitutionala, fiind vorba despre art. 34 care obliga statul sa asigure refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic (ca o obligatie a statului la dreptul subiectiv al cetateanului).

Prin urmare, nu numai ca decizia administratiei publice locale de a autoriza construirea unui imobil de birouri de 75 m inaltime, pe o suprafata de 1000 mp, in imediata vecinatate a doua lacasuri de cult, mentionate ca monumente istorice, incalca un drept subiectiv, dar se incalca un drept fundamental cu baza juridica in Constitutie.

Interesul pe care s-au sprijinit demersurile juridice ale reclamantilor este un interes public deosebit, intrucat prin decizia atacata se afecteaza nu un spatiu public, ci un spatiu public cu valoare istorica deosebita, aspect de care autoritatea publica era obligata sa tina seama. Asemenea bunuri publice trebuie ocrotite, iar punerea lor in valoare nu poate contraveni destinatiei lor, anume uzul public.

In acest context, existand o hotarare irevocabila, care constata caracterul ilegal al emiterii autorizatiei de construire, Primarul municipiului Bucuresti avea obligatia - rezulta in mod expres din continutul coroborat al art. 4 lit. c) pct. 2, art. 27 alin. 1 (1), art. 28 alin. (2) si art. 33 din Legea nr. 50/1991 - sa emita actul administrativ (dispozitia) privind desfiintarea constructiei edificate in Bucuresti, str. General Berthelot nr. 11-15, sector 1 si, respectiv, Bucuresti, str. Luterana nr. 15 si 15 A, sector 1.

Fata de textele de lege enuntate si avand in vedere ca se pune in discutie desfiintarea unei constructii realizate fara autorizatie de construire legala (lucru constatat prin hotarare judecatoreasca irevocabila), Primarul municipiului Bucuresti era obligat sa constate incalcarea prevederilor legale si sa aplice sanctiunile stabilite, decizia de desfiintare a constructiei reprezentand o masura de legalitate, de aplicare a principiului ceea ce este nul nu produce efecte.

Acest lucru se impune cu atat mai mult cu cat statul, cat si autoritatile publice sunt obligate – ca efect al transpunerii efective a principiului legalitatii intr-un stat de drept – sa respecte legea, sa se conformeze dispozitiilor acesteia, sa restabileasca ordinea de drept perturbata prin emiterea unui act administrativ nelegal, pentru inlaturarea consecintelor materiale produse.

Imobilul in speta, construit fara autorizatie legala de construire, este situat in zona de protectie a monumentului istoric Catedrala Sf. Iosif, autoritatea administrativa – Primarul municipiului Bucuresti – avand obligatia de a solicita avizul Ministerului Culturii si Cultelor.

Desfiintarea acestei constructii reprezinta, pe de o parte, aplicarea principiului legalitatii, iar, pe de alta parte, singura posibilitate a inlaturarii afectarii drepturilor si intereselor reclamantilor, intrucat libertatea religioasa cuprinde dreptul oricarei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a si-o manifesta in mod individual sau colectiv, in public sau in particular, prin practicile si ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educatie religioasa, precum si libertatea de a-si pastra sau schimba credinta religioasa, drepturi garantate de ordinea juridica nationala si cea a tratatelor.

Exercitarea unui drept fundamental nu poate admite niciun fel de restrictii, daca ele nu sunt expres prevazute de lege, or, in materia constructiilor, legiuitorul si-a propus sa nu permita executarea de constructii in afara unei autorizatii valabile si sa permita in schimb desfiintarea unor astfel de constructii. De asemenea, legiuitorul si-a mai propus sa confere monumentelor istorice o zona de protectie, menita sa asigure atat conservarea acestora, punerea lor in valoare, cat si protejarea victimelor oricarei agresiuni civile prin repararea integrala si in natura a prejudiciului produs.

Construirea fara autorizatie valabila indreptateste la demolare si corespunde unui interes public - protectia mediului -, planurilor urbanistice, or, edificarea imobilului de birouri in imediata vecinatate a celor doua monumente istorice de valoare nationala si universala afecteaza protectia acestor lacasuri de cult.

Nu in ultimul rand, inactivitatea autoritatii publice, exercitarea incorecta, incompleta sau ineficienta a competentelor acesteia nu pot limita dreptul reclamantilor de a cere si obtine satisfactie intr-o actiune proprie, prin care se urmareste protejarea unui bun propriu, a unui bun de cult, un patrimoniu national, un simbol al culturii si istoriei nationale.

In consecinta, constatand ca autoritatea publica – Primarul municipiului Bucuresti – nu a solutionat in termen petitia adresata de reclamanti, va admite cererea si va dispune obligarea Primarului municipiului Bucuresti sa emita decizia de desfiintare a constructiei situate in Bucuresti, str. General Berthelot nr. 11-15, sector 1 si, respectiv, Bucuresti, str. Luterana nr. 15 si nr. 15 A, sector 1, realizata fara autorizatie de construire, precum si la luarea tuturor masurilor necesare in vederea refacerii cadrului construit si a celui natural din zona de protectie a Catedralei Sf. Iosif, astfel cum a existat anterior emiterii autorizatiei de construire nr. 179/18/B/430074'. (n.a. - Tribunalul Dambovita, sectia a II-a civ., cont. adm. si fisc., sentinta civila nr. 2520 din 28 iunie 2012, nepublicata).

Cateva observatii in legatura cu prejudiciul invocat de reclamante:

(a) in primul rand, acestea nu fac bine diferenta intre drept vatamat (conditie necesara, asa cum am vazut, admiterii, in contenciosul subiectiv, a petitului in anulare) si prejudiciu (conditie specifica petitului subsecvent, in daune). Oricum, aceasta usoara confuzie nu altereaza pe fond solutia, pentru simplul fapt ca, prejudiciul pretins fiind unul necuantificabil, de natura patrimoniala, solutia demolarii partiale iese din discutie, caci nu trebuie dovedita intinderea prejudiciului;

(b) ceea ce reclamantele au pretins si instanta le-a recunoscut a fost incalcarea dreptului la libertatea religioasa (si la liberul exercitiu al cultului), respectiv dreptul la un mediu sanatos – asa cu am vazut deja, in materia contenciosului mediului, nici nu trebuie probat un prejudiciu personal (ci numai o vatamare adusa mediului), ceea ce face ca notiunile de prejudiciu prezumat si prejudiciu difuz sa se apropie foarte mult –, drepturi care, la nivel abstract, ar putea fundamenta existenta unui prejudiciu difuz care sa necesite o reparatie in natura, inclusiv prin aplicarea masurii demolarii-remediu;

(c) in concret insa, marturisim ca motivarea ni se pare cel putin exagerata: pentru un observator echidistant, se vede ca instanta a pus prea multa pasiune in motivarea acestei hotarari judecatoresti, insa, pentru un ochi juridic avizat, ea nu pare prea convingatoare; este greu de inteles cum anume sunt vatamate drepturile de natura religioasa ale unei persoane care are domiciliul intr-un alt judet (n.r. - reclamantele Iuliana Bor si Mihaela Dudac, din Dambovita) prin edificarea unei constructii, chiar un colos sa fie, in imediata proximitate a unui lacas de cult. (Desigur, atingerea adusa drepturilor religioase ale unei persoane nu se limiteaza la diversele agresiuni asupra sentimentului interior – credinta. Este posibil sa fie vorba si despre atingeri aduse ritualului religios, insa instanta nu explica cum ar putea fi afectat acesta). Apoi, dreptul la un mediu sanatos presupune cladiri care, intr-un fel sau altul, produc noxe: miros, praf, zgomot etc., iar instanta nu explica chiar deloc in ce fel sunt lezate reclamantele sub acest aspect. (n.a. - Oricine poate intelege ca, bunaoara, exploatarea de la Rosia Montana ori cea a gazelor de sist – alte subiecte 'fierbinti' pe ordinea de zi a Societatii civile – este susceptibila de a produce poluari masive, urmand ca intr-un eventual litigiu sa se produca probe stiintifice intr-un sens sau altul de catre partile implicate. Insa prezenta unei cladiri de sticla si otel intr-un cadru urban preconstruit, oricare ar fi el, este greu de crezut ca ridica probleme de mediu si de poluare, in lipsa unei umbriri exagerate care sa creeze igrasie etc.

(d) singurul aspect care, in opinia noastra, poate fi pus in discutie este problema integritatii fizice a constructiei (monumentului istoric) prin edificarea prea apropiata a imobilului nou. Insa acest aspect ar trebui probat printr-un litigiu in care sa fie parti exclusiv proprietarii celor doua constructii, prin administrarea de dovezi in contradictoriu. Si, consecventi principiilor stabilite in prezenta lucrare, daca acesta ar fi un prejudiciu probat, atunci, cum demolarea totala ar fi ultima solutie, pe de o parte, ar trebui stabilit, de catre experti, daca nu exista si alte solutii constructive care sa elimine acest risc, iar in caz negativ, trebuie dovedit daca nu cumva desfiintarea numai a unei parti din imobil nu ar inlatura riscul in cauza (n.a. - In plus, ar trebui verificate si riscurile contrare, acelea pe care le creeaza chiar demolarea pentru existenta monumentului istoric in cauza).

(e) in fine, oricat de convinsa ar fi instanta ca, in speta, li se incalca reclamantelor un veritabil drept subiectiv, in realitate nu este vorba decat despre un (pretins) interes legitim public: 'interesul care vizeaza (...) garantara drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor' – art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 544/2004. (n.a. - Ca sa fie mai clar, unei persoane i se vatama un drept subiectiv printr-un act administrativ numai daca situatia sa este una speciala fata de alte persoane, fiind singura persoana sau una dintr-un cerc relativ restrans, lezate prin actul in cauza – bunaoara, restaurantul deschis in curtea comuna il vatama exclusiv. In schimb, cand vatamarea cauzata de act este produsa unei mase mari de oameni – o categorie intreaga sau, posibil, intreaga societate –, vorbim doar despre un interes legitim public. Or, in speta, vatamarile de care se plang reclamantele ar fi cauzate, in teorie, tuturor practicantilor cultului catolic sau, in ceea ce priveste dreptul la un mediu sanatos, tuturor trecatorilor care traverseaza zona). Or, potrivit unui principiu de contencios administrativ, interesul legitim nu poate fi invocat decat in subsidiar, daca decurge logic din incalcarea unui drept subiectiv ori a unui interes legitim privat – art. 8 alin. (1/1) din Legea nr. 544/2004.

In concluzie, pentru a obtine demolarea unui imobil, reclamantul trebuie sa probeze atat existenta, cat si intinderea pagubei. Este de la sine inteles ca, daca in urma administrarii probatoriului, acestea nu sunt dovedite, cererea va fi respinsa:

'Analizand, in rejudecare, actiunea formulata de reclamantul B.S.C. in contradictoriu cu paratii R.M.H. si Primarul municipiului Cluj-Napoca, curtea apreciaza ca aceasta este nefondata, urmand a fi respinsa ca atare, pentru urmatoarele considerente:

Prin decizia nr. (...) s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul ca obiectul actiunii il constituie demolarea partiala a imobilului situat in Cluj-Napoca, str. (...), in ceea ce priveste supraetajarea realizata cu nerespectarea autorizatiei de construire nr. (...), si ca aceasta actiune este intemeiata pe raspunderea civila delictuala.

De asmeenea, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul ca paratul a savarsit fapta indicata de reclamant, respectiv ca a construit imobilul fara a respecta autorizatia de construire nr. (...), in sensul ca a depasit inaltimea autorizata, si ca a savarsit aceasta fapta cu vinovatie.

Ramane, asadar, de stabilit, prin coroborarea probatoriului, daca prin aceasta fapta ilicita a produs vreun prejudiciu reclamantului, in sensul indicat de acesta, respectiv o diminuare a valorii imobilului detinut de el, prin umbrirea acestuia.

Din raportul de expertiza adminitrat in cauza a rezultat faptul ca imobilul construit de parat lasa o umbra permanenta pe terenul reclamantului in forma aproximativ triunghiulara cu baza de cca. 13,25 m si inaltimea de cca. 7,4 m si ca, daca ar fi respectat autorizatia de construite, umbra ar fi avut aceeasi forma, cu o baza de cca. 13 m si inaltimea de cca. 7,3 m.

Fata de imprejurarea va fapta ilicita reclamata de recurent si a carei reparare o solicita prin demolarea suprainaltarii constructiei paratului o reprezinta nerespectarea autorizatiei de construire in sensul suprainaltarii constructiei fata de inaltimea aprobata prin autorizatia de construire, curtea va verifica existenta prejudiciului rezultand din aceasta fapta (compararea pct. A si B din raportul de expertiza intocmit in cauza), si nu din nerespectarea amplasarii si gabaritului reglementat prin PUG si RLU aprobate prin Hotararea Consiliului local Cluj-Napoca nr. (...) si mentionate in certificatul de urbanism nr. (...), emis de Primaria municipiului Cluj-Napoca (varianta 3).

Din punct de vedere al existentei prejudiciului, trebuie verificate urmarile pe care umbrirea mai mare determinata de nerespectarea regimului de inaltime a constructiei le produce.

Din acest punct de vedere, se retine ca, urmare a adoptarii Hotararii Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca nr. (...), au fost actualizate PUG si RLU pentru terenurile proprietatea recurentului-reclamant si a paratului si s-a stabilit ca pe acestea pot fi edificate locuinte cu regim redus de inaltime, dispuse pe un parcelar de tip periferie, acesta urmand a se amplasa in fasii orientate aliniamentului cu adancime de 25 m. Urmare a aplicarii acestei hotarari, proprietatea recurentului-reclamant nu este construibila, indiferent daca pe terenul proprietatea paratului nu s-ar fi edificat nicio constructie.

Faptul ca acesta poate solicita, in baza art. 32, art. 50 si art. 54 din Legea nr. 350/2001, derogarea de la reglementarile actuale, in baza unui aviz de oportunitate emis de Primaria municipiului Cluj-Napoca, si poate initia un PUZ pentru adoptarea de catre Consiliul local a acestor derogari, nu face ca prejudiciul sa apara ca cert, fiind vorba despre o simpla posibilitate.

De altfel, fata de diferentele minime intre varianta A si B evidentiate de raportul de expertiza tehnica, vazand varianta de amplasare nesemnificativa, fapta paratului de a construi imobilul cu un regim de inaltime diferit fata de cel prevazut in autorizatia de construire nu limiteaza posibilitatea mai sus indicata a reclamantului.

De asemenea, curtea retine ca posibilitatea indicata de reclamant de a folosi terenul in scop agricol si ca umbrirea lui reduce aceasta posibilitate nu sunt sustinute de niciun mijloc de proba, in sensul ca nu s-a oferit caracterul de teren agricol al proprietatii detinute de catre acesta.

De asemenea, se mai retine ca una dintre conditiile prejudiciului este ca acesta sa existe, nu sa fie potential, iar reclamantul nu a dovedit vatamarea suferita de el, in sensul indicarii desfasurarii unei activitati pe care o facea si al intreruperii demersurilor de edificare a vreunei constructii.

Fata de aceste considerente, curtea constata ca nu sunt intrunite conditiile dispozitiilor art. 998 si urm. C. civ. (din 1864 – n.n., Ov.P.), astfel incat nu se poate atrage raspunderea civila delictuala a paratului pentru fapta de a fi construit un imobil cu nerespectarea regimului de inaltime impus de autorizatia de construire, astfel ca actiunea reclamatului urmeaza sa fie respinsa ca nefondata' (n.a. - Curtea de Apel Brasov, sectia cont. adm. si fisc., decizia nr. 651/R din 2 iunie 2015, nepublicata)".

sursa foto: clujust.ro

*Cititi si articolul „SENTINTA FARA CITAREA PARTILOR – Controversata hotarare a Tribunalului Dambovita care obliga Primaria Capitalei sa emita decizie pentru demolarea turnului Cathedral Plaza a ajuns subiect in lucrarile de specialitate (...)”