Lumea Justitiei prezinta integral discutiile din interiorul CSM referitoare la unul dintre cele mai nocive proiecte pentru magistratura si pentru romani in general. Ne referim la proiectul de lege initiat de ministrul Justitiei Catalin Predoiu si deputatii PNL Cristina Traila si Gabriel Andronache, prin care s-a reglementat posibilitatea ca interceptarile si activitatile de supraveghere ale SRI rezultate din activitati autorizate pe mandate de siguranta nationala sa fie folosite in dosarele penale, astfel cum sunt comunicate de SRI, ca mijloc de proba.

Proiectul a primit punct de vedere negativ in Plenul CSM (click aici pentru a citi), insa dezbaterile din Consiliu merita publicate pe larg. Asta intrucat ce s-a intamplat in sedita din 14 decembrie 2020 a amintit de un CSM puternic, asa cum era odata. In acest context, remarcam luarile de pozitii cat se poate de corecte ale judecatoarelor Gabriela Baltag si Evelina Oprina, precum si ale reprezentantilor societatii civile in Consiliu, Victor Alistar si Romeu Chelariu, care au atras atentia asupra pericolului care il reprezinta proiectul lui Predoiu. Opiniile acestora nu ne mira insa, stiut fiind ca Baltag, Oprina, Alistar si Chelariu nu s-au abatut niciodata de la crezul lor si nu au schimbat taberele in functie de interese.

Si-au revenit Savonea si Marcu?

Pe de alta parte, am fost surprinsi placut de pozitionarile judecatoarelor Lia Savonea (foto stanga) si Simona Marcu (foto a treia din stanga). Mai exact, cele doua au adus aminte de vremurile lor bune, cand luptau cot la cot cu Baltag si Oprina pentru insanatosirea sistemului de justitie si scoaterea la iveala a abuzurilor. Savonea si Marcu s-au opus la randul lor proiectului lui Predoiu, ceea ce trebuie salutat, mai ales dupa ratacirea pe care cele doua au avut-o, in opinia noastra, atunci cand au ales sa il unga sef al CSM pe judecatorul Bogdan Mateescu, in detrimentul Evelinei Oprina, incomparabil mai potrivita pentru aceasta functie. Stim ca nu se face primavara cu o floare, dar speram si suntem convinsi ca Lia Savonea si Simona Marcu (tragand-o dupa ele si pe Nicoleta Margareta Tint) vor continua pe aceeasi linie, astfel incat sa isi ia revansa fata de sistemul de justitie si justitiabili dupa tristul episod Mateescu.

In ceea ce-l priveste pe ministrul Justitiei Catalin Predoiu, acesta a lipsit de la sedinta, probabil fiind constient de umilinta care il astepta. Cert este ca fix cu aceasta umilinta Predoiu isi va incheia mandatul, in conditiile in care a pierdut scaunul de ministrul al Justitiei, pozitie pe care PNL a dat-o USR. Poate daca ar fi reusit sa treaca prin CSM proiectul de lege prin care doreste reintroducerea SRI in dosarele penale alta ar fi fost soarta lui Predoiu. Asa ramane ca USR sa desavarseasca opera de refacere a Binomului.

Altfel, trebuie spus ca in aceesi sedinta si in acelasi context a fost respinsa si plangerea prealabila a DNA impotriva Hotararii CSM din 2019 prin care s-a aprobat raportul Inspectiei Judiciare privind operatiunea de supraveghere a mii de magistrati derulata prin fabricarea de dosare penale de catre DNA.

Prezentam principalele schimburi de replici din Plenul CSM:


„Simona Marcu: Voi vota public impotriva propunerii legislative pentru modificarea si completarea Legii nr. 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, intrucat acest proiect reintroduce serviciile de informatii in activitatea judiciara.

Desi in expunerea de motive a proiectului se face trimitere repetata la cele statuate de Curtea Constitutionala a Romaniei in Decizia nr. 55/2020, in realitate cele doua articole propuse ignora sau chiar incalca considerentele deciziei Curtii Constitutionale. Si m-as referi doar la trei paragrafe: 31, 54 si 56.

In esenta, in materie penala, legiuitorul are obligatia constitutionala de a reglementa probele de o maniera coerenta si unitara, astfel incat sa fie protejate securitatea juridica a persoanei, drepturile si libertatile fundamentale ale acesteia. Or, prin modul in care datele si informatiile culese ca efect al MSN-urilor (n.r. mandate de siguranta nationala) aprobate in temeiul Legii 51/1991, tocmai aceasta obligatie constitutionala este incalcata.

Mi se pare iluzoriu si pur formal controlul de legalitate pe care l-ar putea exercita judecatorul de camera preliminara – din mai multe perspective. O data pentru ca acest judecator va fi tinut sa se raporteze la rigorile Codului de procedura penala, in conditiile in care datele si informatiile sunt obtinute pe calea Legii 51/1991. Apoi: acest judecator nu stiu cat de profund va putea exercita controlul, cata vreme nu are acces nestingherit la datele si informatiile pe care le-a avut la dispozitie judecatorul de la Inalta Curte atunci cand a dispus mandatul (n.r. de siguranta nationala). Si nu in ultimul rand: m-as intreba retoric daca un judecator de la o instanta inferioara ar putea sa constate nelegalitatea mijlocului probatoriu care ab initio a fost incuviintat de un judecator de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Si in aceasta privinta as face trimitere chiar la un considerent al Curtii Constitutionale din Decizia 55/2020, care puncteaza exact aceasta problema.

Zice Curtea Constitutionala:

'Pe de alta parte, in afara implicatiilor evidente ale finalitatilor diferite ale activitatilor intreprinse in domeniul securitatii nationale si ale activitatilor procesual penale, daca judecatorul de camera preliminara va adopta ca reper prevederile Legii nr. 51/1991 se ajunge in situatia in care instante ierarhic inferioare celei care a emis mandatul au competenta verificarii elementelor ce tin de legalitatea mijlocului de proba. Curtea observa ca, daca in cazul supravegherii tehnice, dispusa potrivit Codului de procedura penala, legalitatea administrarii probelor este realizata, in principiu, de o instanta egala in grad cu cea care a emis mandatul de supraveghere tehnica, in cazul mandatelor emise in temeiul Legii nr. 51/1991, analiza legalitatii acestora este realizata, de cele mai multe ori, de instante ierarhic inferioare celei care a emis mandatul (emiterea mandatului fiind realizata intotdeauna de Inalta Curte de Casatie si Justitie). Or, consacrarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin Legea nr. 51/1991, ca instanta specializata in domeniul autorizarii activitatii specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale ale omului presupune si o anumita competenta specializata a acesteia, strict determinata de lege'.

As dori, in incheierea cuvantului meu, sa fac trimitere la jurisprudenta consolidata a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care in mai multe cauze... Si as aminti doar doua cauze din 2006 si 2007: cauza Weber si Saravia impotriva Germaniei, respectiv cauza Association for European Integration and Human Rights si Ekimdzhiev impotriva Bulgariei... In aceste doua cauze, CEDO a stabilit care sunt garantiile minime pentru a evita abuzul de putere atunci cand se reglementeaza masuri speciale secrete de urmarire si care sunt elementele care pot intra in conceptul de 'securitate nationala', respectiv garantiile care trebuie sa le insoteasca. Si nu in ultimul rand, as mentiona o decizie a Curtii de Justitie a Uniunii Europene – recenta, pronuntata in data de 6 octombrie 2020 – care, interpretand directiva privind confidentialitatea si comunicatiile electronice (Directiva 2000/58), a statuat cu claritate ce poate sa faca si ce nu poate sa faca o instanta atunci cand se pune in discutie transformarea unor date si informatii in mijloace de proba.

Lia Savonea: Subscriu intru totul celor spuse de catre colega noastra – doamna judecator Simona Marcu. Spun si eu ca proiectul de modificare legislativa este unul profund viciat. Viciile de tehnica legislativa au fost evidentiate de catre Consiliul Legislativ, care a dat un aviz negativ. Alte vicii consistente au fost evidentiate de catre directia de specialitate din cadrul Consiliului si completate foarte bine de catre doamna judecator Simona Marcu.

Viciul viciilor – spun eu – este sfidarea, pentru ca mie mi se pare ca aceasta propunere legislativa sfideaza ordinea Constitutionala, democratia si cultura juridica europeana in sine. Cadrul constitutional al derularii procedurilor judiciare in Romania este foarte bine conturat. In niciun capitol sau text din Constitutie nu vom gasi decat instantele de judecata si Ministerul Public competente sa efectueze vreun act in legatura cu actul de justitie.

In fine: (...) potrivit articolului 1, alineatul 5 (n.r. corect: alineatul 4) din Constitutia Romaniei, statul roman este un stat de drept, organizat pe baza separarii puterilor acestuia: executiva, legislativa si judecatoreasca. (n.r. Constitutia mentioneaza intai puterea legislativa si apoi pe cea executiva.) Si eu chiar cred ca democratia ar inceta sa mai functioneze in parametri constitutionali in momentul in care serviciile secrete – indiferent cum s-ar numi ele – ar interfera in legatura cu sau in actul de justitie.

Gabriela Baltag: Am ascultat argumentele colegelor mele, argumente care sunt de fond. Va aduceti aminte ca in discutiile pe care le-am purtat in comisiile unde am avut acest proiect de act normativ, inca din luna septembrie am ridicat problema ca nu ar trebui Consiliul Superior al Magistraturii sa dea un aviz pe acest proiect de lege si inteleg sa invoc astazi inca o data Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017 a Curtii Constitutionale (paragrafele 102-110) si Decizia CCR nr. 3 din 15 ianuarie 2014.

Reiau pe scurt cateva dintre cele retinute de Curtea Constitutionala – si anume: 'Consiliul Superior al Magistraturii, ca parte componenta a autoritatii judecatoresti, potrivit dispozitiilor Legii fundamentale, cu rol de garant al independentei justitiei, nu poate fi transformat intr-un organ consultativ al Parlamentului, autoritatea legiuitoare primara, [sau Guvernului, autoritate legiuitoare delegata – nota CCR], fara a fi afectate valori constitutionale precum statul de drept sau principiul separatiei si echilibrului puterilor in cadrul democratiei constitutionale'.

La paragraful 107 din Decizia 63, se spune foarte clar ca 'Guvernul nu are obligatia constitutionala sau legala de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii in alte materii decat activitatea autoritatii judecatoresti, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu are abilitarea legala de a emite un astfel de aviz'.

In ambele decizii, Curtea Constitutionala vorbeste de necesitatea acordarii unui aviz in situatia legilor 303, 304, 317 (si nu in alte situatii) – motiv pentru care reiterez, ca si chestiune prealabila, acest aspect. Si as vrea sa avem pe buletinele de vot in sensul de a nu acorda aviz pe acest proiect de lege. Stiu ca este un proiect deosebit de important – nu numai pentru sistemul judiciar; este important pentru societate. (...) Este trist ca, la mai bine de 31 de ani de la Revolutie, ne gandim sa acceptam ideea ca am putea intoarce Securitatea in activitatea judiciara oficial – ca banuiesc ca probabil nu prea a plecat niciodata din sistemul judiciar.

Ne-am pus problema cum se exercita controlul (daca se poate exercita), dar nu ne-am pus problema ca, de fapt, toate informatiile culese pe Legea 51 au un anumit scop, o anumita finalitate, si daca le acceptam ca probe pe partea de legislatie comuna, finalitatea este cu totul alta. Deci in primul rand acest aspect ar trebui sa-l avem in vedere. Eu exclud si cred ca la sfarsitul acestei zile CSM nu va face rusinea de a da vreun aviz pe acest proiect de lege. Pentru ca va marturisesc sincer: ar trebui sa plecam cu totii acasa daca nu avem posibilitatea de a respinge. De fapt, noi ar fi trebuit sa criticam acest proiect printr-un comunicat, sa fi luat atitudine indata ce a venit la CSM. Adica a venit pe 17 august si pe 17 august cred ca trebuia sa si luam atitudine impotriva acestui proiect – care, iata, s-a rostogolit.

Am avut nevoie de studii de drept comparat. Nu zic ca nu sunt bune, dar de ce studii de drept comparat mai avem nevoie, cata vreme avem o istorie cu cele realizate de serviciile romane de informatii? Indiferent de denumirea lor – ca nu e vorba numai de Serviciul Roman de Informatii.

Se propune modificarea unui articol din Legea 51, dar nu ne uitam ca in Legea 51 sunt si alte articole care nu sunt modificate, nu sunt supuse modificarii si care vorbesc despre faptul ca in niciun caz nu va avea nimeni acces la informatiile si la documentele culese in baza acestei legi. Si retin printre altele articolul 28: 'Documentele organelor de informatii si ale celor cu atributii in domeniul securitatii nationale se pastreaza in arhivele acestora si nu pot fi consultate decat in conditiile legii'. Ma duc la legea speciala a unuia din servicii – si anume: a Serviciului Roman de Informatii (n.r. Legea 14/1992). Ca sa nu mai spunem ca in legea lor, la articolul 13 (care nu e modificat in niciun caz), 'Organele Serviciului Roman de Informatii nu pot efectua acte de cercetare penala'. Dar in aceasta lege avem articolul 45, care ne vorbeste la dispozitiile finale despre faptul ca 'documentele interne de orice fel ale Serviciului Roman de Informatii au caracter de secret de stat, se pastreaza in arhiva sa proprie si nu pot fi consultate decat cu aprobarea directorului, in conditiile legii'. Si spun mai jos ca pot fi desecretizate, 'pot deveni publice numai dupa trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare'. Deci iata cum vom avea, de o parte si de alta, alte impedimente speciale ale legii serviciilor.

Dar sper sa nu ajungem sa discutam si aceste aspecte in profunzime, pentru ca lucrurile sunt foarte grave. Va imaginati ca orice asa-zise probe obtinute de aceste servicii de informatii vor ingradi si vor distruge definitiv viata oricarui cetatean care are nefericirea sa intre sub incidenta lor. Ce n-au reusit comunistii probabil doresc sa reuseasca cei care au gandit acest proiect monstruos.

Va repet: la 31 de ani de la Revolutie, cand au murit atatia oameni, exista aceasta sfidare, cu acest proiect, pe care nu stim in ce formula sa-l criticam mai mult. Exista aceasta tendinta de a pune din nou asupra societatii pe care, probabil, nici anii '48 – '52 (n.r. perioada experimentului Pitesti) nu au gandit-o.

As dori in principal sa votam pe faptul ca nu trebuie sa dam un aviz. Si, in functie de acest vot, CSM sa aiba un comunicat de presa in care sa explice in concret de ce nu este necesar acest aviz, dar si sa avem o atitudine din perspectiva noastra, constitutionala, de garanti ai independentei sistemului judiciar, cu privire la ce ar putea sa contina si ce efecte ar putea sa aiba acest proiect de act normativ. De altfel, noi am discutat in comisii – va aduceti aminte foarte bine. Nu vreau sa mai reiau aspectele pe care le-am dezbatut. Sunt suficient de revoltata ca nu am transat aceasta problema din timp, ca am ajuns sa ne trezim in situatia de a avea un act normativ care a trecut de o camera, acum este in camera decizionala (la Senat) si daca finalitatea va fi cea gandita de cei care l-au propus, nu stiu cum va fi viitorul nostru.

Avem o obligatie morala fata de cei care au murit pentru a nu readuce niciodata Securitatea in activitatea judiciara. Si totusi, astazi ne punem problema daca unii accepta sau nu, in ce conditii accepta, fara a vedea specificul fiecarei tari, care a fost trecutul nostru si care au fost implicatiile serviciilor de informatii in sistemul judiciar – implicatii pe care nu le-am cercetat nici pana astazi, decat doar din avion. Probabil daca le-am vedea in totalitate...

Evelina Oprina: Sunt total de acord cu argumentele colegei Gabriela Baltag, ca si cu argumentele doamnei judecator Simona Marcu pe fond. Insa in ceea ce priveste necesitatea sau nu a emiterii unui aviz, spunea doamna judecator Baltag ca este trist ca la 31 de ani de la eliminarea interventiei serviciilor de informatii in actul de justitie, suntem din nou in fata unui astfel de proiect de act normativ. Este si mai trist cand ma uit la initiatorii acestuia si observ ca unul dintre ei este chiar membru al Consiliului Superior al Magistraturii – un ministru al Justitiei, avocat si, se presupune, aparator al drepturilor omului. Aceasta era o prima idee.

A doua idee: sunt total de acord ca avizul facultativ cerut CSM nu trebuie sa fie acordat, intrucat el nu reprezinta decat o forma prin care Consiliul ar legitima o initiativa legislativa care sfideaza ordinea constitutionala, toate angajamentele internationale ale Romaniei si au cred ca institutia in care noi functionam – CSM – nu poate sa fie partasa la astfel de mecanisme, la astfel de proceduri.

Simona Marcu: Eu aveam doar o precizare de natura tehnica de adaugat. Intr-adevar: lucrarea a iesit din comisie cu propunerea de a se discuta in prealabil daca este oportun sau nu sa se emita un aviz sau un punct de vedere. Eu propun ca daca va fi majoritara opinia potrivit careia trebuie emis un punct de vedere, sa avem posibilitatea sa votam si cu privire la punctul de vedere, pentru ca as vrea sa iasa fie aviz, fie punct de vedere, dar nefavorabil. (...)

Nicoleta Tint: Tocmai pentru ca in comisie au fost discutii destul de intense pe acest subiect (respectiv daca emitem sau nu aviz ori transmitem un punct de vedere), asa am si conceput buletinul de vot: sa decidem astazi, prin vot asumat de fiecare, modalitatea in care Consiliul isi va expune punctul de vedere pe acest proiect de act normativ – proiect de act normativ care vizeaza modificarea Legii privind securitatea nationala a Romaniei, lege in privinta careia deja colegele mele au aratat tehnic aspectele esentiale pentru care se impune emiterea unui punct de vedere negativ impotriva acestor propuneri de modificare.

As mai adauga o singura chestiune, rezultata tot din jurisprudenta CCR – si anume: sa nu uitam ca scopul pentru care sunt utilizate activitatile intreprinse in domeniul securitatii nationale este diferit de cel al activitatii procesual-penale. Cred ca nu este nevoie, dar, cu toate acestea, vreau sa il exprim – si anume: primele se axeaza pe 'cunoasterea, prevenirea si inlaturarea amenintarilor interne si externe, cu scopul realizarii securitatii nationale'. Iar celelalte au ca scop 'tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni'. Am citat din Decizia Curtii Constitutionale 91/2018. Deci vom avea buletin de vot asa cum am stabilit. (...)

Corina Corbu: Fara indoiala ca Legea 51/1991 trebuie sa fie supusa unui proces de modificare mai amplu, pentru a fi, pana la urma, ancorata in cerintele de la nivelul anului 2020. Si avem in vedere cerinte rezultate din jurisprudenta chiar si recenta a Curtii Constitutionale, a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Insa eu, personal, ma indoiesc ca in acest proces legislativ Consiliul Superior al Magistraturii are vreo competenta.

Cristian Ban: Eu vreau sa trag un semnal de alarma. Mi se pare ca pledoariile – cel putin a unora dintre colegii dinaintea mea – sunt in sensul desfiintarii sau nu insesi a mandatelor de siguranta nationala. Or, noi nu suntem chemati, nu e rolul nostru de a aprecia cu privire la existenta acestor mandate de siguranta nationala. Avand in vedere si contextul mondial in care noi traim, eu cred ca este periculos si nu putem cu pelerinaje la sfintele moaste sa combatem teroristii, spionii sau tradatorii. De aceea, din punctul meu de vedere, chestiunea mandatelor de siguranta nationala, pe langa ca ne excede competentelor (asa cum bine spunea si doamna presedinte), nu cred ca e rolul nostru astazi sa ne dam cu parerea.

Noi suntem chemati astazi sa vedem daca, in executarea acestor mandate de siguranta nationala date in mod legal, rezulta in mod intamplator, accidental, si alte elemente, probe, indicii cu privire la alte fapte grave (omor, coruptie, evaziune samd). Si daca rezulta astfel de date, ce facem cu ele: daca le putem folosi sau nu intr-un cadru legal.

Mai departe: daca legea care ne permite sa folosim aceste probe intr-un cadru penal ofera suficiente garantii in vederea apararii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Si aici sunt de acord cu colegele dinaintea mea – mi se pare ca acest proiect legislativ, astfel cum a fost intocmit, nu respecta la acest moment aceste cerinte. In perspectiva, si votul meu va fi unul negativ.

Victor Alistar: Din perspectiva justitiabilulului, am sa plec chiar de la ultima interventie. Este fara doar si poate de interes pentru ordinea publica ca structurile judiciare sa aiba capacitatea de a combate infractionalitatea, tocmai pentru ca este vorba de interesul public. Insa atata vreme cat gradul de reglementare este unul deficitar, in contradictie cu prevederile Constitutiei... Si n-am sa reiau argumentele exprimate mai devreme. O sa adaug la ele doar prevederile Comisiei de la Venetia in ceea ce priveste rapoartele si avizele cu privire la respectarea drepturilor omului in procedurile judiciare, si de asemenea independenta judecatorilor. Si aici avem cateva documente relevante ale Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni cu privire la capacitatea si modalitatea neingradita si deplina a judecatorilor de a-si indeplini misiunea pe care o au.

Asadar, in conditiile in care actul normativ are vicii indubitabile, noi am trecut prin experienta in care victimele infractiunilor nu au putut sa-si gaseasca un remediu efectiv in procedurile judiciare, pentru simplul motiv ca probele au cazut ca un castel de domino. Ca atare, o propunere de reglementare care este speculativa, neconstitutionala si care, pana la urma, duce la invalidarea posibilitatii de a utiliza indiciile cu atat mai putin poate sa fie considerata ca fiind in interesul justitiabililor pe care Constitutia ii pune pe pozitii de egalitate – atat victimele infractiunilor, cat si persoanele suspecte care se afla in procedurile judiciare.

Deci noi am vazut ca asemenea modalitati sunt de fapt un bumerang impotriva interesului public. Indiciile respective in niciun caz nu putem sa le consideram valide intr-o asemenea economie a reglementarii. Deci, de fapt, ajungem in situatia in care organele judiciare considera ca si-au indestulat probatiunea, probele respective cad si raman neanalizate pe fond intr-o serie intreaga de situatii din fenomenul infractional.

Din perspectiva justitiabilului, este necesar sa existe acel just echilibru si un cadru de reglementare care respecta intru totul independenta justitiei, garantiile unui proces echitabil, egalitatea partilor si ordinea normativa, ordinea de drept.

N-as vrea ca din CSM sa existe opinii in argumentatie care afecteaza libertatea religioasa – nici macar la nivel de persiflare. Consiliul Superior al Magistraturii, pana la urma, are rol de aparare a independentei justitiei, este format din magistrati in majoritate, care depun un juramant cu privire la respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale. (...) Noi, reprezentantii societatii civile, ne opunem acestei reglementari. (...)

Simona Marcu: Sunt intru totul de acord cu domnul Alistar cat priveste referirea la libertatea religioasa. Europa este o Europa crestina – acest lucru a fost subliniat de nenumarate ori in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Si, indiferent de optiunile noastre, suntem datori sa respectam acest lucru, sa respectam sensibilitatile acestui popor. Si mi se pare profund gresit sa persiflam, sa luam in deradere pelerinajul la sfintele moaste.

Cristian Ban: Era vorba de o comparatie – ca nu putem combate terorismul decat cu astfel de mijloace specifice, si nu cu chestiuni altele decat cele normale. La asta m-am referit si nicidecum la libertatea religioasa – asta ar fi culmea.

Simona Marcu: Am inteles, dar asa s-a inteles. Asa a reiesit.

Romeu Chelariu: Ne bucuram daca retractati.

Cristian Ban: Am retractat in sensul in care v-am spus. (...)

Simona Marcu: Nimic din ceea ce am spus eu nu a pus in discutie legitimitatea emiterii mandatelor de siguranta nationala in conditiile Legii 51/1991. Dimpotriva: am punctat de cateva ori ca ma refer strict la acele date si informatii pe care proiectul de lege doreste sa le transforme in mijloace de proba. Si am spus in concret care sunt obiectiunile pe care le am vizavi de acest aspect. Inclusiv trimiterile la jurisprudenta CEDO si a CJUE au fost in acelasi sens.

Cu privire la mandatele de siguranta nationala insa, va anunt inca de pe acum ca am intentia sa generez o alta lucrare – o lucrare mai complexa, pe care o voi aduce la cunostinta publica la momentul potrivit.

Victor Alistar: Noi avem o lucrare care cred ca ar trebui programata pe plen – si anume: raportul Inspectiei Judiciare cu privire la modul de realizare a activitatilor de natura judiciara in cooperare, de catre institutiile din autoritatea judecatoreasca si serviciile de informatii. Adica felul in care s-a exploatat cooperarea dintre structuri din componenta Executivului si din componenta autoritatii judecatoresti. Cred ca ar trebui sa punem si aceasta lucrare pe plen.

Nicoleta Tint: Lucrarea aceasta nu a fost transmisa la plen. Este inca in comisie, pentru ca in aceasta lucrare – asa cum s-a stabilit in comisie – s-au efectuat demersuri catre Serviciul Roman de Informatii pentru a proceda la declasificarea unor documente. Pana in acest moment (desi s-au facut demersuri si anul trecut, si anul acesta), nu am primit niciun fel de raspuns. Poate este aceasta o ocazie pentru a solicita public Serviciului Roman de Informatii sa ne raspunda la adresa pe care am facut-o in ce maniera apreciaza – doar sa ne raspunda. Din acest motiv nu a ajuns pe plen: pentru ca nu a iesit inca din comisie. In masura in care SRI apreciaza ca nu va declasifica acele documente, sa ni le restituie, sa putem sa procedam mai departe cu analiza acelui raport al Inspectiei Judiciare.

Gabriela Baltag: Poate ar fi foarte bine sa cunoasca Serviciul Roman de Informatii ca nu ne intereseaza lucratorii acestui serviciu, ci 'lucratorii' nostri (ca sa spunem asa). Deci nu vrem cumva sa desecretizeze si sa vulnerabilizeze corpul lor de profesionisti – sau ce o fi. Ne intereseaza implicatiile la nivelul nostru, al sistemului judiciar.

Nicoleta Tint: S-au transmis exact documentele a caror declasificare se solicita – documente care constituie anexe la raportul intocmit de Inspectia Judiciara.

Evelina Oprina: doamnei Baltag este foarte pertinenta, pentru ca nu ne intereseaza sa ne declasifice si sa aflam numele ofiterilor acestui serviciu (cred), ci ne intereseaza numele magistratilor (daca sunt – asa cum am auzit).

Gabriela Baltag: Oricum: aceasta lucrare trebuie sa aiba o finalitate.

Evelina Oprina: De acord.

Gabriela Baltag: Dumneavoastra stiti foarte bine ca eu sunt judecatorul care nu a semnat angajamentul de confidentialitate. Si nu ma pot uita in aceste documente. De aceea, eu trebuie sa ma pronunt. Nu poate sa-mi ia nimeni dreptul de a decide si eu cu privire la acest raport. Cred ca trebuie sa faceti toate diligentele necesare pentru a lua cunostinta si eu despre continutul acestor documente, pentru ca am garantii prevazute de Legea 182 (n.r. din 2002 privind protectia informatiilor clasificate).

Nicoleta Tint: Categoric. Si mai mult decat atat: nu doar pentru a lua dumneavoastra cunostinta de acele documente. Raportul, in momentul in care va iesi din comisie, va trebui sa ajunga in plenul Consiliului. Este o sedinta publica, este firesc sa putem face discutii publice pe marginea acelui raport.

Romeu Chelariu: Eu apreciez ca propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii privind securitatea nationala a Romaniei incalca grav valori si standarde interne si europene. De asemenea, aceasta propunere legislativa nu da garantii de niciun fel pentru apararea ordinii de drept, apararea ordinii constitutionale, dar mai ales pentru apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Eu cred ca daca acceptam aceasta propunere legislativa, se ajunge – mai devreme sau mai tarziu – la abuz din partea organelor de cercetare. Si stim foarte bine elemente precum telejustitia, festivalul catuselor, probleme care tin de falimentarea societatilor comerciale romanesti (si nu altele), somaj in randul romanilor samd.

Nu cred ca implicarea serviciilor de informatii in sistemul judiciar aduce o mai buna organizare si administrare a justitiei, ca serviciu public aflat in slujba intregii societati.

Gabriela Scutea: Aceste activitati care se desfasoara de catre institutiile specailizate in culegerea de informatii sunt independente de activitatea de urmarire penala. Daca observati dispozitiile articolului 61 referitoare la posibilitatea incheierii unor acte de catre unele organe de constatare, rezulta implicit si necesitatea conservarii unor mijloace de proba si a transmiterii acestora catre organele de urmarire penala.

As vrea sa ma refer la principiul eficientei legii si la faptul ca desfasurarea unor activitati pentru culegerea de informatii, conform Legii 51, este supusa unui cadru de autorizare. Este o activitate care se desfasoara de o institutie a statului – organizata, la randul ei, pentru mentinerea in prevederile constitutionale si, de asemenea, pentru atingerea unor scopuri. Eficienta legii nu se opreste la prevenirea, contracararea si cunoasterea unor amenintari la adresa securitatii nationale, pentru ca perspectiva la care ne raportam cu privire la o infractiune este ca intervin acte spontane, irepetabile, care pot avea valoare de proba. In atare situatie, interzicerea de plano a folosirii unor astfel de date (in principal inregistrarile de comunicatii sau ale unor activitati efectuate in mediul ambiental) reprezinta de fapt anihilarea, anularea unei probe.

Ar trebui sa ne raportam si la faptul ca, din punct de vedere al scopului legii, instituirea raspunderii penale consider ca depaseste, ca importanta si ca gravitate a consecintelor pentru individ, sensul Legii 51/1991. Asadar, obtinerea unor informatii poate sa fie posibila si valorificabila in cazul procedurilor specifice pentru prezervarea sigurantei nationale, insa, din alt punct de vedere, atunci cand intervin aspecte care contureaza infractiuni, aceasta sa nu mai fie posibila, desi nivelul de raspundere este unul cu totul diferit si intereseaza societatea in general, valorile sociale ocrotite de lege.

As face o paralela cu dispozitiile articolului 134, alineatul 3, care se refera la inregistrari puse la dispozitie de catre DOS (n.r. Directia Operatiuni Speciale) si care sunt permise. Asadar, Curtea Constitutionala a precizat ca aceste rezultate ale activitatilor de culegere de informatii au nevoie de o procedura pentru a fi considerate ca probe. In sine, ca acte si fapte, nu ar avea niciodata valentele de a conserva acele elemente in conformitate cu dispozitiile art. 100 din Codul de procedura penala, pentru a servi la aflarea adevarului si la stabilirea unor fapte. De aceea, cred ca in sensul art. 98 CPP, o interventie legislativa pentru a prevedea posibilitatea stabilirii caracterului de proba... Respectiv, cu privire la continerea unor elemente privind existenta unei infractiuni cu privire la faptele si imprejurarile de care depinde aplicarea legii, sunt elemente care intereseaza societatea, in general, si realizarea rolului Ministerului Public.

Repet: Ministerul Public nu va dispune efectuarea unor astfel de acte pentru a spune ca noi suntem cei care generam obligatii pentru o institutie din sfera securitatii nationale. Ministerul Public si organele de aplicare a legii pot sa foloseasca anumite rezultate care sunt obtinute in conformitate cu legea. Eu ma limitez la aceasta analiza strict tehnica – nici nu aprob, nici nu doresc sa comentez referirile la aspecte istorice. Dar atata timp cat unele acte sunt irepetabile, ar insemna ca eficienta Legii 51 din perspectiva art. 11 lit. d si a art. 21 este de fapt anulata de imposibilitatea retinerii elementelor de fapt stabilite in mod cursiv in cursul activitatii de culegere de informatii. De aceea, cred ca analiza trebuie sa se centreze pe garantii eficiente ale procedurii de verificare a detinerii ca probe a unor astfel de rezultate ale activitatii de culegere de informatii si pe aspecte care se refera la transparenta, la aducerea la cunostinta a persoanelor a unor astfel de activitati. Si care nu privesc numai etapa legata de verificare, ci trebuie sa se refere la toate cazurile in care intervin solutii, in care sunt evocate astfel de elemente care pot constitui probe.

Corina Corbu: As vrea totusi sa intelegem ca eficienta Legii 51 trebuie sa ramana circumscrisa scopului acestei legi. Ea nu trebuie sa fie analizata decat in interiorul acestui scop.

Florin Deac: Propunerea legislativa este adevarat ca este o aplicare nu foarte reusita, dar necesara a Deciziei CCR nr. 55/2020. Astfel, dorim sa observam cu totii ca ofera posibilitatea verificarii legalitatii atat a mijlocului de proba, cat si a procedeelor probatorii prin care acestea au fost obtinute. Cred ca multe dintre speech-urile antevorbitorilor mei pacatuiesc prin aceea ca au vazut acest proiect legislativ doar prin prisma subiectului activ al infractiunii. In cadrul penal si in societate, mai exista si acel subiect pasiv al infractiunii – victimele infractiunilor comise de catre cei care comit faptele penale. Ar trebui sa ne gandim si la aceste persoane si sa gasim cea mai buna solutie de echilibru intre cei care comit faptele penale si cei care le suporta.

In aceste conditii, atat victimele, cat si infractorii, cat si ceilalti cetateni, care nu sunt nici subiecti activi, nici pasivi, au dreptul la liniste, asa cum ar trebui sa aiba dreptul intreaga societate in care traim. Pe de alta parte, sa nu uitam ca faptele de omor, de crima organizata, de coruptie sau alte infractiuni economico-financiare s-ar putea sa fie probate plecand doar de la doua-trei interceptari in cadrul unui MSN. In aceste conditii, cred ca ar trebui sa ne gandim mai bine cum ar trebui sa facem, dar nu sa respingem din start ca un lucru ceea ce s-a gandit Ministerul Justitiei. (...)

Andrea Chis: Cred ca este foarte important sa intelegem ca aici nu anatemizam nicio institutie, nici profesie si cu atat mai putin eu vreau sa aruncam o umbra asupra instantelor si cu atat mai putin asupra ICCJ, care da aceste mandate de siguranta nationala. Pentru ca nu mi se pare corect sa avem un discurs cumva catastrofic, sa-si imagineze societatea ca ce face acum legiuitorul sau initiatorul unei legi sau un serviciu din afara unei instante sau unele instante este ceva absolut ingrozitor si un pericol la adresa societatii. (...)

Eu m-am gandit exact la o infractiune care a zguduit societatea romaneasca in ultimul an – si ma refer la rapirea unui copil. Daca era vorba despre o informatie dintr-un astfel de dosar... Sigur: dosar care vizeaza securitatea nationala. Dar o informatie referitoare la o alta infractiune care poate sa salveze viata unui om, mie mi se pare absolut ingrozitor sa nu putem folosi o astfel de informatie. Absolut ingrozitor! Si nu sunt parinte de copil, dar am nepotii mei si mi se pare absolut ingrozitor sa-mi imaginez ca as putea sa-l salvez pe unul dintre ei, dar ma leaga legea de mana, pentru ca nu cred ca poate fi asa ceva in ratiunea vreunei legi. 

Si atunci sunt de acord si cu colegele care au niste retineri pe cum se administreaza aceste mijloace de proba. Ca sa nu fie vreo problema, sa ne gandim ca poate este altceva la mijloc. Si atunci, intr-adevar, trebuie sa ne gandim la garantii. Las penalistilor sa se gandeasca, dar eu din ce am observat in prima nota a Directiei de legislatie (...), in ancheta unele folosesc, altele nu folosesc aceste tipuri de informatii si in alte tipuri de dosare decat cele de securitate nationala. Deci iata ca nu suntem noi o chestiune fantastica, ci mai degraba este o normalitate sa folosesti acest tip de informatii. Totul este sa asiguri garantii ca aceste mijloace de proba au fost luate cu respectarea legii.

Si atunci eu nu cred ca aici Consiliul poate sa taca. Sigur: Consiliul propune desecretizarea mandatului. (...) Daca voi credeti ca nu sunt suficiente aceste garantii, haideti sa spunem ce mai trebuie sa adaugam. (...) Am stat si am citit studiul de drept comparat care spune ca, da, sunt state in care se intampla exact ce se intampla in Romania si probabil este pentru protectia unor victime.

Eu nu cred astazi ca noi putem sa ne derobam de aceasta responsabilitate si sa spunem ca noi nu dam niciun aviz. Colega Evelina foarte bine a precizat ca este un aviz facultativ: daca vrea initiatorul, ni-l cere; daca nu, nu ni-l cere. Si nu este obligat sa tina seama de parerea noastra. (...) Daca este vreo vulnerabilitate in aceasta propunere legislativa, noi suntem cei mai in masura s-o sesizam si s-o inlaturam. Eu nu cred ca putem sa refuzam de plano existenta unui astfel de act normativ si folosirea unor astfel de informatii, dar putem – punandu-ne mintea la contributie – sa mai gasim si alte garantii. Cu asta sunt perfect de acord.

Lia Savonea: In prezent, aceste informatii la care am facut trimitere sunt folosite de catre procurori, potrivit dispozitiilor legale cuprinse in capitolul IV din Codul de procedura penala. Asadar, lucrurile sunt foarte clare sub acest aspect.

Pe de alta parte, facand trimitere la studiul de drept comparat, este de asemenea nevoie sa precizam ca el este incomplet – au raspuns doar 2-3 state si lucrurile nu sunt aprofundate corespunzator. Nu poate sa fie facut public acest studiu. Daca dorim sa facem public un studiu si sa aprofundam lucrurile, cred ca trebuie sa ne aplecam corespunzator asupra situatiei.

Domnul procuror Deac a spus ca trebuie sa poata cineva sa vegheze sa dormim linistiti, nu? Imi aminteste de un slogan de odinioara: 'Dormiti linistiti – altii vegheaza pentru voi'. Nu cred ca este sub nicio forma nici vremea si nici normele corespunzatoare pentru a face acest lucru.

Andrea Chis: In cazul rapirii unui copil, daca tu ai doar informatia, este suficient sa intri in locuinta rapitorului sau trebuie sa ai si un mijloc de proba?

Gabriela Baltag: Parca suntem la seminar aici...

Andrea Chis: Eu am intrebat un penalist, pentru ca am recunoscut de la bun inceput ca-mi pun niste intrebari. Si am incredere in colegii mei care au judecat ani de zile astfel de cauze.

Gabriela Baltag: Atat de mult s-a subliniat importanta acestor mandate de siguranta nationala... Pe langa ce au spus colegele mele referitor la CEDO si la CJUE, mai sunt garantii si prin principiile de la Johannesburg. Orice informatie pe mandat de siguranta nationala trebuie sa aiba ca finalitate aceste infractiuni de siguranta nationala. Toate garantiile internationale sunt in acest sens. Ce sa inteleg de la ce au spus colegii nostri? Ca e bine sa existe probabil numai mandate de siguranta nationala, ca nu cumva sa se intample ceva rau?

Si asa avem mii de mandate de siguranta nationala. Ne-am dorit si am promovat la un moment dat o lucrare, dar, din pacate, Sectia de judecatori a esuat. Sa speram ca vom avea succes in viitor pe aceasta tema, daca o redeschidem. Avem atatea mandate de siguranta nationala si cate dosare pe mandate de siguranta nationala avem pana la urma?

Deci iata: a fost ascultat, este o metoda intruziva... Nici nu trebuie sa mai spunem in ce consta: violeaza, practic, viata unui om – ca sa nu mai spunem ca o distruge total. Sa inteleg ca ne dorim sa nu mai existe alte mecanisme decat mandatele de siguranta nationala ca sa putem descoperi, ca nu putem descoperi altfel infractorii?

Andrea Chis: Eu cred ca intre doua extreme este si o cale de mijloc. Nu a spus nimeni de aici sa vina Securitatea sa ne vegheze pe toti. Sub nicio forma asa ceva nu s-a spus si nu vreau sa se inteleaga gresit de catre cei ce ne asculta. Problema este: daca ai o informatie care poate sa salveze viata unui om, poti s-o folosesti ca mijloc de proba sau nu? Pentru ca, daca nu e mijloc de proba, n-ai salvat viata. Simpla informatie nu foloseste. De-aia am intrebat. Adica noi suntem aici sa gasim garantii. Chiar te inteleg si ai dreptate: nu e normal ca un serviciu de informatii (oricare ar fi acela) sa intervina in viata privata a unui om, chiar daca are o functie publica, fara sa aiba o temeinica justificare. Dar hai sa gasim impreuna aceste garantii! Nu sa respingem de plano o institutie numai pentru ca poate in trecut (nu stiu) s-a procedat gresit intr-o cauza, doua, zece sau o suta.

Gabriela Baltag: Sa ne cunoastem istoria, doamna judecator! Si atunci o sa vedem despre ce este vorba. Cititi analele de la Sighet si va veti lamuri ce a facut Securitatea! Mai avem putin si o sa vina un proiect cu posibilitatea de a aresta pentru Securitate sau chiar de a condamna dumnealor. Ca doar a fost si in trecut aceasta situatie. Abia asteapta beciurile Securitatii sa fie reincalzite cu destinele oamenilor.

Andrea Chis: Acesta este doar un scenariu...

Gabriela Baltag: Nu, e o realitate, doamna judecator! E o realitate. Eu nu vreau sa ma urmareasca nimeni. Si nu e vorba numai de noi – ca ati vorbit despre persoane publice. E vorba de cetatenii acestei tari; si nu numai ai acestei tari – e vorba de oameni.

Andrea Chis: Gabi, sunt mame si tati care ar putea sa aiba un astfel de copil.

Gabriela Baltag: Lasati, doamna judecator, ca pot fi descoperite infractiunile nu numai cu mandatele de siguranta nationala. Si colegii nostri procurori pot sa ne confirme acest lucru. Eu cand am venit in profesie, am intrat cativa ani in penal si vreau sa va spun ca procurorii chiar descopereau infractorii daca voiau, dar nu pe mandate de siguranta nationala non-stop. Deci nu asta e justificarea. Sa nu-i jignim!

Corina Corbu: Imi pare rau ca in final am ajuns la aceeasi problema: la modul in care Inalta Curte isi desfasoarea activitatea pe Legea 51/1991. Asta ma obliga sa intervin din nou. Doamna judecator, vorbiti de mii de mandate. Va spune eu: astazi, 14 decembrie, avem 19 mandate. Deci nu e vorba de mii.

Numarul mai mic sau mai mare de mandate nu reprezinta un criteriu pentru modul in care judecatorii Inaltei Curti desfasoara activitatile specifice Legii 51. Este o lege asa cum este. Perfecta sau imperfecta, este supusa criticilor. Doar ca judecatorii Inaltei Curti sunt obligati sa-si desfasoare activitatea in limitele acestei legi, asa cum este ea.

Victor Alistar: Aduc din nou perspectiva justitiabilului, fiindca s-a discutat despre aceasta chestiune. Trebuie sa facem o distinctie evidenta intre indicii si exploatarea lor ca valoare operativa de organele de urmarire penala. Raspuns concret la intrebarea colegei noastre: da, se poate intra. Este o mare diferenta intre indicii si probe. Probele ca atare pot sa duca la o condamnare. Si da: daca discutam la un moment dat de posibilitatea de a proba fapte (inclusiv cele de criminalitate economico-financiara), in masura in care singurele elemente pe care s-ar putea proba sunt informatii culese in baza legii de catre structurile de informatii, dar exploatate judiciar cu valoare de proba, va pun in discutie ca exista doua riscuri.

Un risc este acela al selectivitatii informatiilor. Si atunci ansamblul circumstantelor si toate elementele nu sunt in mana judecatorului chemat sa judece cauza. Si am avut exemple de situatii in care nu s-a raportat. Hexi Pharma, spre exemplu: existau date si informatii, dar n-au fost comunicate parchetului la timp. Exista si un documentar premiat pe chestiunea asta.

Deci pe de o parte selectivitatea. Pe de alta parte, capacitatea de a verifica ca toate elementele care circumstantiaza situatia pentru a stabili adevarul faptic si dupa aceea adevarul juridic nu sunt la indemana partilor. Adica nu putem sa discutam despre vagoane de proba care sta ea singura si suficienta in ceea ce priveste pronuntarea unui verdict judiciar, daca aceasta este culeasa pe inregistrarea unui mandat de siguranta nationala, asa cum spunea si doamna presedinta a ICCJ. De aceea, exploatarea integrala si ca element de proba se face in limita in care sunt investite.

Si ultima idee: s-a discutat si despre studiul de drept comparat. Avand in vedere ca in ceea ce priveste lucrurile expuse aici, vorbim de jurisprudenta a CEDO si a CJUE, obligatorie pentru statul roman, si despre aceste elemente de jurisprudenta coroborate cu jurisprudenta Curtii Constitutionale. Ca atare, elementele de natura sa ne impace cu pozitivismul juridic ne obliga sa ramanem in limitele pe care le putem reglementa, raportat la realitatea juridica, constitutionala si de drepturi fundamentale.

In acest sens, deja devine nerelevant daca in raport de anumite constitutii, care se declina prin analiza la rezistenta CEDO sau a CJUE, in conditiile in care in Romania aceste coroborari si declinari ale prevederilor constitutionale, raportate la cele doua jurisdictii supranationale, nu permit acest lucru. Din perspectiva victimelor si a acelui copil, ma intereseaza sa pot interveni operativ. Da, se poate si in acest moment. Poate sa constituie proba singura pentru un verdict judiciar inclusiv in ceea ce priveste criminalitatea economico-financiara, nu pentru ca nu exista riscurile nemanipularii justitiei.

Am vazut musamalizari de dosare, cazuri spectaculoase in care nu s-a intamplat nimic. Nu ma refer la doamna presedinta si nu vreau sa se inteleaga ca acuz vreun procuror ca ar musamaliza. Ci este limpede, din ce s-a relatat in spatiul public doar pe cazul pe care vi l-am dat (n.r. Hexi Pharma), ca nu au avut datele necesare integrale si nu le-au avut la timp.

Andrea Chis: Si ce ai dori, Victor? Sa nu le aiba deloc? Sa nu cerceteze o fapta deloc?

Victor Alistar: Nu. In acest moment, le au la dispozitie – ar trebui sa le aiba fara niciun fel de restrictie. Discutam despre diferenta intre indicii si mijloace de proba. Exista in acest moment in Codul de procedura penala prevederi care ne permit sa utilizam aceste date. Discutia este daca putem sa iesim din cadrul de utilizare, daca putem reglementa mijloace de proba in procedura judiciara.

Andrea Chis: Problema este daca primim un mandat, se incuviinteaza administrarea unor probe sau culegerea unor indicii.

Victor Alistar: Pe legislatia de siguranta nationala, sunt probe. Ele pot fi exploatate ca elemente, indicii din punct de vedere operativ, dar trebuie constituite si alte probe. E limpede aici.

Andrea Chis: Deci in functie de dosar, sa fie considerate probe sau indicii, da? Daca tu crezi in asta, poate fi asta o garantie pe care s-o trecem in lege. Dar nu sa respingem chestiunea asta.

Victor Alistar: Asa este legea in acest moment. (...)

Simona Marcu: Acest proiect a avut o reverberatie uriasa la nivelul societatii. S-a discutat destul de amplu – inclusiv in presa am vazut abordari destul de tehnice si de documentate. Toate acestea au avut aptitudinea, dupa parerea mea, sa schimbe opinia sefului statului. Pentru ca presedintele republicii conduce CSAT, care a exprimat un aviz favorabil pentru acest proiect, pentru ca dupa pronuntarea deciziei CJUE din 6 octombrie 2020, presedintele sa se exprime public in sensul ca nu sustine un atare proiect care are aptitudinea de a reintroduce serviciile in justitie. Prin urmare, ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat.

Gabriela Baltag: Nu s-a demonstrat, pentru ca a ramas hotararea CSAT-ului (n.r. Hotararea CSAT 17/2005). Adica, daca ne aducem aminte, presedintele tarii n-a raspuns pana la urma cum va rezolva aceasta chestiune. Pentru ca, intr-adevar, noi am constatat cu totii ca la nivel de discurs, dumnealui si-a schimbat viziunea. Dar la nivel de fapte – asta ne intereseaza. Sa vedem ce se intampla cu hotararea CSAT, care deocamdata este valabila.

Simona Marcu: Hotararea CSAT exprima un aviz exprimat de un organ colectiv. Am vrut doar sa punctez ca presedintele – care doar conduce acest organ colectiv – s-a exprimat public intr-un sens defavorabil proiectului.

Gabriela Baltag: Eu nu i-as da atata crezare, pentru ca deocamdata faptele nu dovedesc.

Cristian Ban: Sunt unii dintre noi care nu doresc ca aceste fapte, indicii, rezultate pe mandate de siguranta nationala sa fie folosite, ci sa fie aruncate la cos; sunt altii care isi doresc acest lucru, dar cu garantii mai puternice decat acest proiect pe care il avem astazi de avizat.

Bogdan Mateescu: Si care ar fi garantiile acelea mai puternice?

Cristian Ban: Le putem discuta, dar eu cred ca stam pana diseara aici.

Gabriela Baltag: Eu in principiu am retinut ca nici domnul Ban nu este de acord cu proiectul – asa a spus dumnealui. Tocmai a motivat.

Cristian Ban: Eu vreau un proiect european. Ca tot am facut un studiu comparat. Vreau ca in tari civilizate, din vestul Europei, asa sa se intample si la noi. (...) Daca, cu totul intamplator si accidental, rezulta fapte penale, sa le pot folosi. In cazul camerelor de luat vederi din intersectie: pai, ce? Eu ma limitez doar la cazul infractiunilor rutiere? Daca vad un omor, un viol, o rapire, nu folosesc acele imagini ca probe?

Nicoleta Tint: Avem cadru normativ si in prezent si stiti asta. Si jurisprudenta CJUE consolidata. (...)

Discutiile despre plangerea prealabila a DNA impotriva Hotararii CSM de adoptare a Raportului Inspectiei Judiciare prin care au fost devoalate dosarele fabricate magistratilor:

Simona Marcu: N-as dori sa intru in analiza plangerii prealabile, pentru ca ceea ce nu inceteaza sa ma surprinda este atitudinea Directiei Nationale Anticoruptie, care, in loc sa ia masuri pentru remedierea aspectelor semnalate si sa genereze un nou inceput, continua prin a-si apara unele practici care s-a dovedit ca sunt gresite. Situatia mi se pare cu atat mai greu de inteles, cu cat, daca prin absurd am accepta ca aspectele invederate de DNA in plangerea prealabila, tot ar ramane o serie consistenta de constatari care ar putea sa justifice concluzia cuprinsa in dispozitivul hotararii atacate. Si in orice caz: n-ar putea niciodata sa fie inlaturate considerentele cuprinse in hotararile definitive de achitare pronuntate de instantele judecatoresti.

Nu doresc sa intru in detaliu. Am, din pacate, documentate multe cazuri de abuzuri impotriva judecatorilor si procurorilor deopotriva. M-as limita doar la doua dintre ele: la cazul judecatoarei Gabriela Birsan, presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal a ICCJ. Presedinte in functie la data cand aceste abuzuri au demarat impotriva domniei sale si nu numai impotriva domniei sale. Exista hotarari judecatoresti definitive care explica in clar ce si cum s-a intamplat. Eu as dori sa fac apel la propria memorie si sa imi amintesc doar de un singur moment care a fost socant: cand au descins procurorii DNA in arhiva sectiei si cand au cerut nici mai mult, nici mai putin decat 2.166 de hotarari judecatoresti pronuntate de magistratii sectiei in perioada cuprinsa intre ianuarie 2010 si iunie 2011. Acest fapt nu poate fi sters cu buretele. Nimeni niciodata nici macar nu si-a cerut scuze pentru acest lucru care s-a intamplat la cea mai inalta instanta din ierarhia jurisdictiei nationale.

Inutil sa fac referire la celelalte considerente din hotararile judecatoresti care fac referire la faptul ca nu s-a tinut seama nici macar de decizia pronuntata de CEDO, care a vorbit despre imunitate si despre efectele constatarii acestei imunitati.

Un alt caz la care as dori sa ma refer (ca sa am in vedere si un procuror), un caz de referinta este cel al fostului Procuror General Tiberiu Nitu. Este vorba despre dosarul in care domnul procuror a fost urmarit penal pentru complicitate la abuz in serviciu, pe motiv ca ar fi beneficiat de coloana de la politie si masina cu girofar in deplasarile sale – dosar care, dupa doi ani de ancheta, a primit clasare in baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedura penala, pentru ca fapta nu ar fi fost prevazuta de legea penala, DNA incercand sa-si justifice solutia pe ideea ca intre timp Curtea Constitutionala a Romaniei ar fi dezincriminat abuzul in serviciu.

Bine a facut fostul Procuror General ca a atacat in instanta aceasta solutie de clasare si Inalta Curte, prin hotarare definitiva, a confirmat ca fostul Procuror General al Romaniei a fost pus sub urmarire penala pentru o inventie. In acest sens, urmare plangerii formulate de Tiberiu Nitu, ICCJ a dispus schimbarea temeiului solutiei de clasare din art. 16 alin. 1 lit. b teza I CPP ('fapta nu este prevazuta de legea penala') in art. 16 alin. 1 lit. a CPP ('fapta nu exista').

Si pentru ca spuneam ca DNA nu inceteaza sa ma surprinda, as continua exemplul la care m-am referit cu ceva mai apropiat de noi si m-as referi la procedura de recrutare a procurorilor in aceasta structura de parchet (DNA) derulata la 3 noiembrie 2020 (inregistrarile sunt publice pe site-ul CSM), in care mai multi procurori au fost intrebati de catre un membru al Sectiei de procurori despre situatia infractiunii de la art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 (n.r. abuzul in serviciu sau uzurparea functiei, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cand limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime), punctandu-se in special daca candidatul cunoaste exemple de situatii in care s-au regasit foloase nepatrimoniale.

Daca aveti curiozitatea sa urmariti aceste inregistrari, veti constata ca doi procurori (care au fost selectati – deci ei acum sunt procurori in structura DNA) au fost de acord ca este un astfel de exemplu castigarea de timp prin ajungerea mai repede la serviciu. Deci este un exemplu de folos nepatrimonial. Cu alte cuvinte, despre ce vorbim? Nu numai ca nu-si cere nimeni scuze despre ceea ce s-a intamplat, dar, prin modul in care recrutam oamenii, perpetuam aceeasi situatie. Deci nici in viitor, daca se vor mai intampla astfel de fapte, sa nu credem ca va fi cineva care va avea vreo urma de remuscare. Nu va avea nimeni. De aceea va propun sa respingem plangerea prealabila formulata de DNA.

Lia Savonea: Si eu pledez in acelasi sens – de a fi respinsa plangerea DNA. Este absolut nefondata, in primul rand pentru ca hotararea plenului se bazeaza pe un raport al Inspectiei Judiciare care cuprinde constatari faptice. Constatarile faptice nu pot fi negate pur si simplu. In mod normal, constatarile faptice atrag sau ar trebui sa atraga anumite consecinte.

Cu totii am asteptat sa vedem din partea DNA asumarea erorilor, indicarea responsabililor si o reforma profunda institutionala. Ce avem, in schimb? Nici asumare, niciun responsabil, nicio reforma. Asa cum magistral a prezentat doamna judecator Simona Marcu, cred ca putem sa vorbim de ostentatie – putin mai mult decat am avut pana acum. Adica lucrurile se fac de acum in mod asumat.

Am spus-o de fiecare data si vreau sa o spun inca o data in acest cadru: nimeni nu doreste coruptie in magistratura. Societatea nu are nevoie de o magistratura corupta. Societatea insa nu are nevoie nici de o magistratura timorata. Pentru ca exact acest lucru s-a intamplat in anchetele DNA. Unii procurori (subliniez: unii procurori) au deturnat sensul justitiei si l-au transformat intr-un instrument cu care ani de zile au timorat magistratura si nu numai magistratura.

De ce este atat de importanta aceasta hotarare a plenului? Pentru ca trebuie ca lucrurile sa ramana scrise negru pe alb, ca sa nu se uite si niciodata sa nu se mai repete in magistratura ceea ce s-a intamplat in acesti ani. Justitia trebuie sa ramana independenta. Independenta justitiei este un drept al cetatenilor. Judecatorii trebuie sa poata pronunta hotararile in cazurile cu care sunt investiti exclusiv in temeiul faptelor si al legii – fara nicio presiune, restrictie sau interferenta.

Suntem singura autoritate de rang constitutional care apara independenta justitiei – independenta [despre] care spun ca trebuie sa fie privita mai profund. Nicidecum si niciodata ca fatada in spatele careia sa se confectioneze probe, sa se tolereze comportamente abuzive sau sa fie distorsionata legea. Vorbind de distorsiune, mie imi pare ca aceasta plangere in sine o distorsiune, un exemplu de forta facut de catre acelasi DNA care nu si-a schimbat nici macar parul – daramite naravul!

Nicoleta Tint: Sunt total de acord cu ceea ce ati spus si, da, trebuie sa avem in vedere ca raportul Inspectiei adoptat prin Hotararea Plenului 225 [din 2019] porneste de la niste constatari faptice. Vreau neaparat sa subliniez acest lucru, pentru ca DNA, in plangerea formulata, la punctul 2 vorbeste de Plenul Consiliului care ar fi formulat concluzii eronate cu privire la activitatea desfasurata de DNA. Concluziile Plenului au avut la baza situatiile concrete identificate in dosarele pe care Inspectia Judiciara le-a verificat in mod nemijlocit.

Va dam cateva exemple: va rog sa observati, de pilda, la litera b, pagina 8 din plangere, se vorbeste despre 'concluzii eronate cu privire la modalitatea in care procurorii s-au sesizat din oficiu. Se indica 29 de dosare in care ar fi fost vizati magistratii si se justifica prin faptul ca numarul dosarelor in care procurorii s-au sesizat din oficiu nu reprezinta o anomalie, ci o reflectare a faptului ca exista coruptie in toate domeniile societatii, inclusiv in randul magistratilor'.

Daca este asa, intreb: de ce in acelasi raport in care s-au retinut constatari faptice s-a aratat si s-au prezentat fiecare in parte... Dosarele la care se refera punctul b au fost solutionate prin clasare. De regula, solutii pronuntate in temeiul 16 litera a ('fapta nu exista') sau b teza I ('fapta nu este prevazuta de legea penala'). Ca sa fiu foarte tehnica: practic, cu exceptia a doua dosare nesolutionate la data controlului, care apartineau Serviciului Teritorial Ploiesti, in toate celelalte temeiul achitarii (n.r. corect: 'clasarii') a fost 'fapta nu exista' sau 'fapta nu este prevazuta de legea penala'.

Am mai remarcat din aceasta plangere formulata de catre DNA faptul ca se face vorbire despre faptul ca se face o interpretare gresita a prevederilor legale referitoare la comunicarea solutiilor de clasare. Va rog sa verificati in hotararea plenului (de la pagina 47): intr-un mod surprinzator pentru mine, se face in plangerea DNA o teorie cu privire la comunicarea solutiilor de clasare, facand total abstractie sau trecandu-se sub tacere un alt aspect extrem de grav (in opinia mea) – si anume: modul in care au fost sau nu respectate dispozitiile articolului 145 din Codul de procedura penala cu privire la informarea persoanei supravegheate. Constatarile Inspectiei Judiciare sunt ca nu s-au facut astfel de informari sau ca s-au facut informari la un an si sase luni de la data pronuntarii solutiei de clasare din acel dosar.

Tot in plangere, la litera g, se face o prezentare a modalitatii in care se retine in hotararea plenului modul de pronuntare a solutiilor de clasare strans legat de inceperea urmaririi penale in rem. Si ne spune DNA ca ar fi gresita aceasta informatie, intrucat, potrivit art. 315 lit. a, clasarea se dispune si atunci cand nu se poate incepe urmarirea penala. Revin si intreb (retoric, evident): daca este asa, atunci de ce solutiile de clasare au ca temei 'fapta nu exista' sau 'fapta nu este prevazuta de legea penala' (a se vedea art. 315 alin. 1 lit. b)? (...)

Inchei, exprimandu-mi si eu durerea ca in loc sa acceptam ca in anumite momente, in activitatea unei institutii din sistemul judiciar s-a gresit, refuzam sa ne asumam acest lucru, in conditiile in care tot vorbim de moment zero, de moment de resetare, de moment in care trebuie sa pornim si sa mergem cu totii inainte. (...)

Evelina Oprina: Chestiunea de ordin procedural pe care eu o ridic si la care vrem sa ne gandim la momentul deliberarii vizeaza aspectul plangerii prealabile pe care petenta Directia Nationala Anticoruptie a inteles sa o formuleze.

Scopul unei atari plangeri prealabile este cel care rezulta din dispozitiile Legii 554/2004 (n.r. a contenciosului administrativ) – si anume: acela ca inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept sau intr-un interes legitim sa se adreseze autoritatii administrative sau autoritatii ierarhice (in cazul in care exista aceasta), pentru a solicita revocarea actului. Eu ma intreb: in ziua de astazi si in contextul discutiilor pe care mi-amintesc ca le-am avut saptamana trecuta in comisie, cand s-a relevat ca DNA nu a inteles sa uzeze de mijlocul procedural pus la dispozitie de lege, ci a lasat sa expire termenul prevazut de lege pentru contestarea acestei hotarari, eu ma intreb in acest context daca scopul pentru care DNA a formulat prezenta plangere prealabila mai subzista. Mi se pare ca aceasta lucrare ar fi trebuit oarecum inchisa, iar Hotararea 225 sa-si produca pe deplin efectele, asa cum ea merita.

Pe de alta parte, pe fond, (...) as vrea sa spun ca daca DNA isi tot pune atatea probleme si apreciaza ca sunt atat de multe constatari eronate in hotararea Plenului CSM, poate ca ar fi fost bine sa luam in foarte serios o solicitare pe care la un moment dat eu, impreuna cu doamna Baltag si cu domnul Alistar, am formulat-o – si anume: aceea de verificare cu adevarat a listei magistratilor vizati de masurile dispuse de catre Directia Nationala Anticoruptie. Si nu vreau sa reiterez (desi as putea sa o fac) care sunt vulnerabilitatile la adresa independentei magistratilor – vulnerabilitati care ar fi trebuit inlaturate daca am fi aflat o astfel de lista. Si cred ca daca tot ne punem atatea intrebari, ar trebui poate sa completam aceasta analiza cu aceasta lista pe care sa o solicitam de la Inspectia Judiciara.

Indiferent de rezultatul de astazi al votului pe aceasta lucrare, eu, impreuna cu colegii mei, vom starui si vom insista ca aceasta lucrare si sper ca macar pe durata mandatului nostru sa reusim sa obtinem aceasta lista, care stim ca exista.

Raportul Inspectiei Judiciare nu este unul complet. Fenomenul este mult mai amplu decat cel rezultat din verificarile Inspectiei Judiciare. Deci si acesta este un element care ar putea fi luat in calcul. In sensul ca daca din putinele instante verificate au rezultat astfel de concluzii, ma intreb care ar fi fost rezultatul verificarilor daca ar fi fost analizate toate instantele si pe o perioada mai indelungata – nu doar pe cei patru ani.

Intorcandu-ma la plangerea DNA, ma voi raporta si eu punctual la cateva dintre criticile pe care le-a adus. In primul rand, este o chestiune de procedura – si anume: spune ca nu ar fi competent plenul in solutionarea acestei plangeri. Inutil sa amintesc ca acest control s-a dispus de catre Plenul CSM, ca hotararea respectiva nu a fost contestata si ca, in aplicarea acestei hotarari, Inspectia Judiciara a dispus efectuarea in comun a controlului de catre Directia de Judecatori impreuna cu Directia de Procurori.

De asemenea, se spune – tot ca un aspect de legalitate a plangerii – ca hotararea Plenului CSM ar face o analiza de legalitate a actelor procesuale emise de un organ de urmarire penala. Complet neadevarat, pentru ca acesta este un control tematic, dispus de plen, care intra in competentele Inspectiei Judiciare si prin efectuarea acestui control, nu a desfiintat nimeni niciun fel de act de procedura.

O critica pe care o aduce DNA in plangere se refera la faptul ca plenul ar fi concluzionat eronat cu privire la efectuarea de acte de urmarire penala de catre ofiterii SRI. Nici nu as mai avea ce sa spun aici, decat sa relev filele si dosarele mentionate in cuprinsul raportului Inspectiei Judiciare. Inutil sa mai spun ca constatarile faptice ale Inspectiei Judiciare au relevat faptul ca aceste activitati au avut ca temei cele doua protocoale de colaborare incheiate intre SRI, Ministerul Public (PICCJ) in anii 2009 si 2016. (...) (n.r. urmeaza exemple din raport)

Cred ca, in masura in care apreciem ca se impune sa primeasca o solutie aceasta plangere prealabila in care DNA inteleg ca nu s-a mai considerat vatamata si a decazut din dreptul de a mai contesta plangerea in instanta, deci daca depasim aceasta chestiune, eu cred cu toata taria ca trebuie respinsa ca neintemeiata. (...)

Gabriela Baltag: Situatiile deosebite sunt de domeniul miilor. (...) Nu stiu ce ar fi rezultat probabil daca ar fi trebuit sa cercetam o perioada de 10 ani. Perioada comunismului cred ca ar fi fost nimica toata fata de ceea ce s-a intamplat acum.

Doamna judecator [Simona Marcu] a vorbit despre un judecator si un procuror. Si eu am vorbit, atunci cand s-a adoptat hotararea, despre situatia unui procuror si vreau sa readuc in discutie situatia lui. Este vorba de procurorul general de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti (toate au gust acolo, la Ploiesti). E vorba de domnul [Liviu] Tudose, care a fost suspendat din functie 4 ani de zile, a stat in arest cateva luni de zile si a avut vreo doi ani de zile masuri speciale. In final, domnul procuror a fost achitat pe 'fapta nu exista'. Cine va putea repara vreodata suferinta acestui om si a altora, a familiei, nu stim daca va fi posibil. Cu siguranta, nu. Deci iata inca un exemplu. Am vorbit despre un procuror.

Aseara, incercand sa pregatesc lucrarea de astazi, am citit la un moment dat de la Curtea de Apel Galati si mi-a atras atentia o situatie speciala. Si m-am gandit cum o fi fost destinul acestor judecatori. Avem o autorizare emisa de instanta in anul 2009, bineinteles: cu implicarea glorioasa a Serviciului Roman de Informatii, prin doua unitati militare, beneficiar principal. Pentru ca si acest lucru trebuie sa-l subliniem: beneficiarul principal era SRI si dupa aceea beneficiarul secundar era unitatea de parchet. Deci in 2009 date autorizarile si in 2014 abia gasim o transcriere a convorbirilor, prin intocmirea proceselor-verbale. Deci va imaginati in anii acestia ce s-a intamplat. Au ascultat continuu. Nu pot sa-mi imaginez ce anume s-a intamplat. Solutia este de clasare in 2015 si retine raportul Inspectiei: 'Ea nu a fost comunicata magistratilor, cu motivatia ca solutia nu se comunica daca sesizarea a fost efectuata din oficiu'. Foarte multe situatii de sesizari din oficiu – a fost contestat acest aspect. Eu cred ca numarul sesizarilor din oficiu retinut in raportul Inspectiei nu este foarte fidel. Se vorbeste la un moment dat ca nu s-a putut stabili in concret numarul acestor sesizari. Nici numarul dosarelor – pentru ca nu avem o evidenta exacta a disjungerilor.

Deci situatia este mult mai dramatica. Si daca astazi ne gandim sa contestam si putinul pe care l-am putut retine atunci inseamna ca nu avem absolut nicio legatura cu realitatea.

A subliniat doamna judecator Marcu practicile perpetuate. N-am putut sa vorbesc despre o situatie pe care eu, personal, o cunosc, pentru ca e un coleg de-al nostru care mi-a adus-o la cunostinta. E adevarat: nu e pe latura penala. A fost pe o latura. Nu stiu daca solutia de la Inspectie a ramas definitiva (stiu ca a fost o clasare). Cinci procurori DNA i-au facut sesizare unui judecator pentru solutia pronuntata. In zilele noastre! Deci riscam ca istoria sa se repete sub ochii nostri. Probabil pentru ca or fi capatat alte aripi (generate uneori si de initiative legislative de genul celor dinainte) si iata: riscam sa avem o situatie identica cu cea analizata in raportul Inspectiei si retinuta de noi in hotararea care face obiectul plangerii de fata.

Implicarile serviciilor secrete sunt la originea majoritatii sesizarilor din oficiu. Noi n-am avut cum sa analizam continutul, ci numai existenta acestor sesizari, pe baza informarilor serviciilor de informatii.

Cum va fi viitorul nu stim. Eu sunt convinsa ca si colegii nostri procurori care vor vota astazi (chiar daca la adoptare unii dintre ei au avut o pozitie diferita), se vor gandi foarte bine ca asta este o sansa de a recunoaste pacatele acestei institutii (Directia Nationala Anticoruptie), care nu sunt nici putine si nici usoare. Povara este suficient de mare si cred ca un vot in sensul celor retinute in hotararea noastra ar confirma ca, intr-adevar, daca se doreste a exista un punct zero si o reforma reala, acum este momentul nu numai de a vorbi, ci si de a dovedi in acest sens.

De asemenea, fac trimitere si la colegii mei judecatori care poate au avut o alta optiune la momentul adoptarii hotararii – daca s-a intamplat acest lucru (nu avem de unde sa cunoastem aceasta situatie).

Lista magistratilor este foarte importanta. Nu ar fi fost publicata in Monitorul Oficial (cu siguranta) aceasta lista, dar era important ca noi, CSM, care garantam independenta sistemului judiciar, sa facem tot ce este posibil sa-i sprijinim pe colegii nostri care au facut obiectul acestor dosare (chiar printr-o simpla informare, intr-o limita de confidentialitate). Este foarte greu sa lupti cu o institutie care a abuzat ani de zile de tine, sa lupti sa-ti dea macar o informatie daca ai facut obiectul unor masuri de supraveghere tehnica, daca ai avut un dosar inregistrat la dansii. (...)

Daca trecem peste chestiunea prealabila ridicata de colega noastra, doamna Oprina, si apreciem ca mai poate sa mai figureze cu plangere DNA dupa ce n-a uzat de caile la instanta (care nu erau tinute neaparat de solutionarea plangerii la noi). Pe fondul plangerii, sunt pentru respingerea ei ca nefondata, pentru argumentele invocate de fiecare dintre dumneavoastra si cele care nu s-au spus si care sunt reale si care sunt cuprinse in raport si in motivarea hotararii. (...)

Gabriela Scutea: As insista asupra aspectului de procedura pe care DNA l-a invocat. Tinand cont de modalitatea si obiectivele stabilite prin Ordinul 81 al inspectorului-sef al Inspectiei Judiciare. Practic, verificarea in ceea ce priveste obiectivul controlului s-a desfasurat separat. Stabilirea ca este un control comun determinat de obiectul controlului sustin eu ca nu are consistenta in ceea ce priveste dispozitiile din Legea 317/2004 si din Legea 304/2004, avand in vedere ca obiectivele au fost stabilite diferit in raport de tipul de activitate desfasurat de cele doua ramuri – respectiv: de catre instantele judecatoresti si de catre parchete. Acest aspect trebuie solutionat in plangerea prealabila raportat la dispozitiile legale, nefiind in masura sa fie validat. Practic, Inspectia Judiciara si Consiliul au stabilit efectuarea in comun de catre cele doua directii de inspectie.

Aspectele de fond la care m-as opri vizeaza punctarea urmatoarelor elemente: Directia Nationala Anticoruptie, prin procurorul-sef al directiei numit in cursul acestui an, are in vedere imbunatatirea acelor parametri ai activitatii care, intr-adevar, reprezinta vulnerabilitati pentru eficienta institutiei. Ati observat ca in continutul plangerii prealabile nu sunt aduse in discutie aspectele referitoare la intarzierea, durata nejustificata a cercetarilor in anumite dosare sau incalcarea unor norme de procedura pe anumite paliere – respectiv: dimensiunea referitoare la necomunicarile efectuate in conformitate cu art. 146 CPP cu privire la masurile de supraveghere tehnica in cauza. Insa modul in care Plenul CSM a preluat concluziile Inspectiei Judiciare consider ca depaseste verificarea, care este una de natura procedurala.

Este formulata o concluzie a presiunii care rezulta asupra judecatorilor, determinata de modul in care nu au fost efectuate comunicarile prevazute de lege (respectiv in conformitate cu dispozitiile din materia metodelor speciale de cercetare), dar si necomunicarea ordonantelor de clasare dispuse in cauza.

Or, daca sunt lucruri care nu au fost aduse la cunostinta, raportat la procedura care era incidenta pentru art. 139, persoana nu avea cunostinta nici despre administrarea unor probe, nici despre rezultatul lor, cum poate fi retinuta o asemenea actiune sau inactiune cu o consecinta de presiune in ceea ce priveste activitatea judecatorilor si procurorilor? Sunt aspecte pe care procedural le retinem si sunt ca atare evidentiate in cuprinsul hotararii si in raportul de inspectie – in sensul ca aceste comunicari trebuiau facute fie de indata, fie la un termen la care sa se realizeze, pentru a nu periclita alte activitati desfasurate in ancheta. Insa concluzia este dusa dincolo de aceste elemente, pe aspecte nespecifice rolului Inspectiei.

Deci posibile concluzii sau constatari referitoare la presiuni rezulta din alte proceduri reglementate de Legea 317/2004 in ceea ce priveste apararea independentei autoritatii judiciare sau in ceea ce priveste actiuni la dispozitia viitorilor judecatori si procurori. (...)

Cu privire la cauzele lasate in nelucrare: ceea ce se retine consider, la randul meu, ca reprezinta o deficienta in activitatea DNA, dar, in acelasi timp, in raport de modificarea unor dispozitii legale in 2018, solutionarea unui numar relativ redus de dosare raportat la competenta DNA anterior operationalizarii SIIJ este considerata ca o masura in sensul aspectului necorespunzator pe care l-a sesizat Inspectia Judiciara. De ce ar fi atunci un aspect necorespunzator solutionarea cauzelor, atata timp cat modul in care au fost lasate in nelucrare alte cauze reprezinta un aspect de nelegalitate? Cred ca, raportat la prioritatile DNA si la modul in care in mai multe acte de control au fost retinute deficiente cu privire la cauzele mai vechi (inclusiv cauze mai vechi de 5 ani), acestea nu trebuie sa conduca la niste concluzii necorelate. (...)

In ceea ce priveste punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica prin intermediul Serviciului Roman de Informatii, va supun atentiei necesitatea raportarii la deciziile Curtii Constitutionale care au intervenit in timp incepand cu anul 2016, precum si faptul ca activitatea verificata de Inspectia Judiciara este una care pleaca dinainte de aceasta data. In consecinta, chiar daca au intervenit ulterior decizii (inclusiv cu privire la incidenta si verificarea nulitatii competentei organelor de urmarire penala), in contextul efectuarii acestor acte la momentul punerii in executare, consider ca elementele care sa caracterizeze ca nelegale activitatile desfasurate la nivelul DNA de asemenea nu se sustin.

Va rog sa observati in ceea ce priveste modul in care au intervenit sesizari din oficiu ca in cuprinsul raportului este indicat numarul acestora: aproape de 10 ori mai mic decat cel al cauzelor in care a intervenit sesizarea prin plangere sau denunt formulate de catre anumite persoane. In consecinta, in parte, aspectele semnalate de DNA consider ca trebuie examinate in procedura admisibilitatii plangerii prealabile. (...)

Lia Savonea: Am inteles bine, doamna Procuror General, ca de la nivelul dumneavoastra ati afirmat ca actele de urmarire penala facute de SRI anterior anului 2016 in baza protocoalelor sunt legale? Puteti acredita o astfel de idee?

Gabriela Scutea: M-am referit la punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica prin intermediul SRI.

Lia Savonea: Si, prin raportare la dispozitiile Codului de procedura penala si ale deciziilor CCR, sunt aceste acte calificate intr-un fel?

Gabriela Scutea: Aceste acte, avand in vedere faptul ca au intervenit deciziile ulterior anului 2016, comporta sanctiunile prevazute de lege. Dar dispunerea lor si punerea in executare in momentul in care au fost efectuate nu putem sa o calificam retroactiv ca una nelegala.

Lia Savonea: Deci am inteles ca raspunsul este da, in pofida a ceea ce a statuat Inalta Curte de Casatie si Justitie in atatea hotarari in care a anulat toate aceste probe facute cu sprijinul SRI. Este absolut regretabil.

Gabriela Baltag: Pai, cred ca a semnat si un protocol doamna Procuror General. Adica...

Lia Savonea: Se intelege.

Gabriela Baltag: Normal...

Lia Savonea: Doamna Procuror General a expediat chestiunea lasarii in nelucrare de peste 10 ani a unor dosare impotriva magistratilor, respectiv faptul ca au fost solutionate in bloc, la un moment dat, foarte multe dosare cu magistrati de la ICCJ, de la Parchetul General. Oare din ce ratiuni s-a facut? Expedierea acestor chestiuni in probleme de procedura mi se pare absolut regretabila si dovedeste inca o data ca nu am inteles nimic si ca este posibil ca oricand sa se repete, pentru ca Procurorul General al Romaniei nu are nicio problema cu astfel de chestiuni. (...)

Gabriela Scutea: La randul meu, am constituit obiectul unei plangeri solutionate la DNA in legatura cu care, in momentul in care a intervenit o plangere contra solutiei, adresata instantei de judecata, am solicitat sa-mi fie comunicata. Din punctul meu de vedere, cercetarile efectuate trebuie sa le privim din perspectiva actelor care s-au efectuat in dosar. (...) Au existat eforturi si mobilizare din partea DNA pentru solutionarea acestor dosare. (...) Modul in care este retinuta in prezent solutionarea a 28 de dosare nu putem sa il catalogam ca un aspect sistemic in ceea ce priveste aplicarea principiilor generale la nivelul DNA.

Lia Savonea: S-ar putea acredita aceasta concluzie numai in masura in care aceste acte ar fi fost izolate. Or, stim foarte bine ca au fost acte repetate, asa cum sunt cuprinse si in raportul Inspectiei Judiciare, si in aceasta hotarare de plen – ceea ce denota aproape un obicei din partea anumitor procurori din cadrul DNA. Pentru ca, intr-adevar, nu trebuie sa generalizam si nu putem sa punem anatema, dar trebuie sa recunoastem ceea ce este gresit. Trebuie recunoscut, nu mai trebuie acoperit. Si chiar impotriva hotararilor ICCJ! Pentru ca este ingrijorator, din punctul meu de vedere.

Cristian Ban: As achiesa la cele spuse de doamna Procuror General. Nu ma surprind pozitiile colegilor dinaintea dumneaei. Nu sunt de acord cu infierarea generalizata a activitatii DNA, cu aruncarea unei anateme. S-au spus lucruri interesante, unele speram si noi sa se dovedeasca – nu numai sub aspect speculativ.

In al doilea rand, nu pot fi de acord cu incercarile disperate de a translata aceasta vina colectiva asupra actualei conduceri a DNA. In prezent, nicio persoana care a ocupat functii de conducere in DNA nu mai este in functii de conducere. Niciuna! Ma refer la structura centrala.

Nu pot fi de acord sa se spuna ca actuala conducere a DNA a perpetuat nu stiu ce practici abuzive. Sunt afirmatii total nefondate si incorecte, din punctul meu de vedere. Si mi se pare inadmisibil ca un membru al CSM sa critice o procedura de interviu desfasurat in fata unor colegi la sectie. Eu nu mi-am permis niciodata, desi am avut reactii publice, sa critic, spre exemplu, procedura desfasurata pentru recrutarea procurorilor la SIIJ – unde, din punctul meu de vedere, este si acea comisie si neconstitutionala (pentru ca unii suntem mai egali decat altii) si nu respecta flagrant principiul separarii procurorilor: avem mult mai multi judecatori (trei) fata de un singur procuror care decide. Nu mi-am permis sa fac aprecieri cu privire la asa-zisele intrebari. Tot asa: fac trimitere – sunt publice si colegii cred ca s-au convins daca pana in prezent au avut placerea de a le viziona.

Cu privire la cele afirmate de colega Evelina: mi se pare ca suntem chiar cinici sa spunem ca DNA e de vina ca nu a mers in instanta. Or, iata ca noi, ca CSM, suntem de vina, pentru ca de aproape un an de zile nu suntem in stare sa ne pronuntam pe o plangere prealabila.

Simona Marcu: Eu nu am facut o critica colegilor de la Sectia de procurori pentru modul in care au derulat procedura de recrutare la DNA. Eu doar am indemnat opinia publica sa urmareasca inregistrarile de pe site-ul CSM si am semnalat o problema: ca fix chestiunea pentru care a fost terfelit si pentru care, pana la urma, si-a pierdut functia de Procuror General fostul Procuror General Tiberiu Nitu, fix aceasta chestiune nici acum nu este inteleasa de doi procurori.

Modul cum s-a facut evaluarea generala nu este problema mea – poate ca in celelalte privinte au fost sclipitori acesti procurori. Eu am discutat punctual, pe aceasta chestiune. Ca mi se pare inacceptabil sa vrei sa ajungi la DNA si sa nu cunosti, de fapt, jurisprudenta ICCJ cu privire la un caz extrem de mediatizat.

Cristian Ban: Ca in orice domeniu, sunt oameni mai bine pregatiti sau mai putin bine pregatiti.

Simona Marcu: Dar nu ne contrazicem deloc! (...)

Florin Deac: Si eu sunt de parere ca DNA in prezent este pe calea cea buna, indeplinindu-si cu succes misiunea legala si constitutionala a Ministerului Public – aceea de a reprezenta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Spun acest lucru, fiindca majoritatea pozitiilor exprimate au fost exprimate doar dintr-un unghi foarte obtuz, doar prin prisma persoanelor care acuza aceasta institutie de abuzuri. Nimeni nu doreste parca sa vada si partea buna a acestei institutii, pe care cu succes si-a indeplinit-o.

Daca ati consulta si oamenii de rand, dar si cei care au anumite functii, ati putea constata ca aceasta institutie este una dintre cele mai credibile, eficiente si respectate institutii din statul roman.

Tot in legatura cu procedura de recrutare a procurorilor care s-a derulat in fata sectiei noastre in noiembrie: acesti colegi s-au prezentat foarte bine. (...) Este adevarat ca unul sau doi au avut o anumita opinie, dar ma intreb si eu si intreb opinia publica: intr-o democratie, trebuie condamnata o opinie? Eu accept ca au fost derapaje candva si cred ca exemplele date de doamna judecator Marcu sunt relevante in ce priveste derapajele acestei institutii. Dar nu trebuie sa generalizam.

In aceste conditii, eu cred ca ar trebui sa ne recalibram discursul noi, ca si CSM, raportat la aceasta institutie si sa nu atacam continuu, intrucat si acolo sunt oameni care asteapta respect si dau respect societatii, prin activitatea pe care o presteaza.

Nicoleta Tint: Si eu cand am inceput interventia mea pe acest subiect, si doamna Savonea, de asemenea, am punctat faptul ca nu avem in vedere intreaga activitate a DNA si nici pe toti procurorii, tocmai pornind de la punctul 2 din plangerea formulata, care este formulat in ideea ca hotararea noastra are in vedere intreaga activitate. Am subliniat: sunt avute in vedere situatiile punctuale rezultate din controlul Inspectiei Judiciare.

Tatiana Toader: Scuzati-ma, doamna presedinta, dar atunci cand se fac afirmatii de genul 'lupul isi schimba parul, dar naravul ba', totusi sa atragem atentia ca este o afirmatie generalizanta.

Lia Savonea: N-a fost in aceasta cheie. Eu am spus ca nici macar parul nu l-a schimbat. (...)

Victor Alistar: In mod evident, nu trebuie generalizat sau pusa anatema pe o institutie judiciara – si cu atat mai putin CSM ar putea sa faca acest lucru. Astept insa sa vedem daca noua conducere – schimbata integral – va reusi sa raspunda nevoilor societatii. Spre exemplu, ma astept sa vedem eficacitatea analizei lucrurilor pe care Curtea de Conturi le-a retinut in raportul sau cu privire la cheltuielile pandemiei.

Nu am inteles daca doamna Procuror General a vrut sa sprijine DNA sau nu (...), insa arat ca art. 1 alin. 5 din Constitutia Romaniei spune ca 'in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie'. Indiferent de momentul in care CCR constata ca o anumita practica este neconstitutionala, ea nu poate sa nu fie retinuta ca atare, pentru ca magistratii trebuie sa respecte ordinea de drept – insemnand suprematia Constitutiei si a legilor.

Sa ne imaginam, spre exemplu, ca nu ar fi ajuns aceasta chestiune pe rolul Curtii Constitutionale! Ar fi insemnat ca o situatie de fapt de natura procedurala ar fi putut sa infranga ordinea de drept, adica suprematia Constitutiei si ulterior a legilor?

Un al doilea element este legat de faptul ca suntem intr-o democratie. Este adevarat, dar nu este libertate de opinie atunci cand vorbim de standarde si rigori profesionale de aplicare a dreptului de catre magistrati. Or, daca in continuare se constata ca sunt pareri diferite, eu cred ca parerea individuala a magistratului nu poate sa prevaleze obligatiei sale profesionale de a fi riguros din punct de vedere tehnic si legal. ICCJ a clarificat fara dubiu, intr-o expunere de motive limpede, faptul ca beneficiile nepatrimoniale trebuie sa imbrace anumite forme pentru a respecta predictibilitatea, conduita asteptata din partea legii. Este obligatoriu pentru un magistrat sa-si insuseasca acest lucru, din punct de vedere profesional. Nu ne aflam in libertate de opinie si in democratie, ci in exercitiul tehnic al aplicarii legii. Altminteri, se face praf justitia. O aruncam in aer daca interpretarea noastra subiectiva, parerea noastra, dreptul nostru democratic de cetatean se rasfrange in exercitarea atributiilor judiciare. Este periculos sa ne imaginam ca ar fi macar posibil acest lucru. (...)

Si eu imi doresc si sper ca DNA sa raspunda cu eficacitate nevoii societatii de a opri huzurul din banii publici, bataia de joc in exercitarea atributiilor de putere publica in diferitele sectoare de activitate ale societatii. Ma astept sa se intample acest lucru in noul mandat, intr-o maniera neselectiva, obiectiva. Ma astept sa nu mai existe, nici macar la nivelul de dubiu al societatii, al mass media, ideea ca exista unii care sunt intangibili sau plimbati pana la kalendele grecesti cu cauzele lor, si altii care sunt cu precadere si nu intotdeauna riguros expusi procedurilor. O lege e unica pentru toti si egala si imi exprim speranta ca se va intampla acest lucru. (...) Nu ne ajuta pe niciunul dintre noi sa slabim institutiile judiciare ale statului. Dar sa intervenim in baza rolului de autoreglare pe care il are CSM este o obligatie constitutionala. Modificarea Constitutiei din 2003 a mers pe ideea ca nu poate executivul sau legislativul sau oricare alta putere a statului sa faca ordine in randul puterii judecatoresti – si s-a creat Consiliul. El trebuie sa fie un instrument de credibilizare a sistemului judiciar, atragand atentia cand sunt derapaje si disfunctii si cand se incearca incalcarea independentei justitiei, care e un bun public pentru cetatean, nu un beneficiu personal pentru profesionisti. (...)

Andrea Chis: Lucrurile nu sunt in alb sau negru. (...) Pe undeva, situatia este gri. Sunt lucruri care i se pot reprosa DNA si trebuie sa raspunda in modul acesta. Pe de alta parte, nu cred ca este de aruncat nici o anatema completa pe institutie. (...)

Codrut Olaru: Indiferent care va fi votul, imi doresc ca plangerea prealabila pe care am discutat-o astazi sa constituie – cel putin pentru o perioada rezonabila – un element care sa inchida tot ceea ce inseamna polemica publica pe activitatea DNA. Sper ca acest raport sa fie un capitol al activitatii DNA din care sa se traga concluzii, invataminte, elemente care sa nu mai poata genera acele disfunctionalitati constatate in raportul de control.

Fac o marturisire, pentru ca s-a invocat cazul domnului Procuror General (sper sa nu se supere domnia sa): am facut parte din echipa de conducere a Parchetului General din acel moment. Disconfortul – nu doar cel personal, ci si cel institutional – a fost unul major. Pe cale de consecinta, fac parte din categoria celor care nu mai doresc sa traiesc profesional astfel de momente.

Pe de alta parte, vreau sa fiu onest pana la capat. O spun cu toata convingerea: DNA face parte din institutiile statului roman care sunt necesare – au utilitatea lor in arhitectura Ministerului Public. Si, pe cale de consecinta, si rezultatele sunt recunoscute la nivel national si international. Evident: in orice structura se pot intampla si chestii mai putin pozitive, care pot genera discutii contradictorii.

Nu se generalizeaza sub nicio forma aspectele negative, disfunctionalitatile constatate la adresa intregului corp de procurori din cadrul DNA. Cred ca este firesc ca noua echipa sa beneficieze de prezumtia de buna-credinta, iar ceea ce vom vota astazi sa constituie un element de domeniul trecutului, care trebuie asumat, dar nu trebuie sa intervina repetitiv, ca un reper al activitatii acestor oameni.

Tatiana Toader: Ma indoiesc ca prin adoptarea unei hotarari astazi de catre Plen se va inchide subiectul Directiei Nationale Anticoruptie. Abuzurile despre care s-a vorbit astazi eu, personal, nu le-am vazut analizate punctual in cuprinsul raportului Inspectiei Judiciare. Poate unii dintre noi am fi vrut sa vorbim detaliat si punctual despre aceste cauze in cuprinsul raportului. De aceea, pe alocuri am avut senzatia ca citim rapoarte diferite ale Inspectiei Judiciare.

Cu privire la lasarea cauzelor in nelucrare: si in sedinta plenului in care ne-am pronuntat pe raportul Inspectiei Judiciare, am punctat faptul ca nu s-a facut de catre Inspectia Judiciara o analiza concreta asupra cauzelor obiective sau subiective a lasarii in nelucrare a acestor cauze, astfel incat se pot face, iata, speculatii cu privire la faptul ca simpla lasare in nelucrare a unei cauze reprezinta un element de presiune pentru magistratul vizat.

Ma intreb retoric: vom avea o aceeasi maniera de interpretare atunci cand nu am primit solutia astazi, ca si Sectie pentru procurori, membri cercetati de catre Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie? Prezumtie pe care o deduc din faptul ca inca nu am primit comunicarea solutiei intr-un dosar deschis in 2018 si in care unul dintre membri, avand calitatea de vicepresedinte, a fost citat la inceputul acestui an (2020) pentru maniera in care am pronuntat o hotarare disciplinara in cauza Kovesi, ramasa definitiva la Inalta Curte de Casatie si Justitie”.

* Vedeti aici inregistrarea video a sedintei CSM