RAPORTUL MCV - Comisia Europeana s-a lasat manipulata de plangerile CCR, CSM si ICCJ impotriva mass-media. Mark Gray: “Am avut multe cazuri in care reprezentati de inalt nivel, ca judecatorii, au fost supusi presiunii unor atacuri, hartuiri, prin intermediul presei. Reclamatiile au fost primite din partea unor organisme ca CCR, CSM, ICCJ”
Purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Mark Gray (foto), a prezentat miercuri, 30 ianuarie 2013, concluziile raportului privind progresele inregistrate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV). Raportul contine aprecieri cu privire la functionarea sau independenta justitiei, dar si referiri la asa-zise presiuni la care ar fi fost supuse institutii ale statului precum CCR, CSM sau ICCJ.
In ceea ce priveste numirea Procurorului General al Romaniei si a procurorului sef al DNA, oficialul CE a precizat ca era de sperat ca cele doua functii sa fi fost deja ocupate, dar si ca procedura de selectie trebuie sa fie una transparenta, cu o cat mai larga participare.
CE: “Am avut multe cazuri in care reprezentati de inalt nivel, ca judecatorii, au fost supusi presiunii unor atacuri, hartuiri, prin intermediul presei”
Astfel, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Mark Gray, a facut trimitere la asa-zisele campanii media, care ar fi fost indreptate impotriva unor institutii precum Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii sau Curtea Constitutionala. De altfel, oficialul CE, a precizat ca au fost primite reclamatii cu privire la presiuni sau atacuri din partea media chiar din partea acestor trei institutii: “O mass-media libera si pluralista este extrem de importanta. Multi jurnalisti si-au exprimat ingrijorarea cu privire la mass-media din Romania. Am avut multe cazuri in care reprezentati de inalt nivel, ca judecatorii, au fost supusi presiunii unor atacuri, hartuiri, prin intermediul presei. Reclamatiile au fost primite din partea unor organisme ca CCR, CSM, ICCJ. Trebuie analizata aceasta problema. Cred ca se face si o campanie politica, dar in mai multe cazuri, s-a intrecut limita”.
Mark Gray: “Era de sperat ca pana acum sa fie un Procuror General si un sef al DNA in functie”
Purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Mark Gray, s-a referit si la numirea Procurorului General al Romaniei si a procurorului sef al DNA. Oficialul UE a precizat ca procedura de selectie a sefilor PICCJ si DNA trebuie sa fie una transparenta, dar si sa existe o cat mai larga participare: “In ceea ce priveste independenta justitiei, era de sperat ca pana acum sa fie un Procuror General si un sef al DNA in functie, iar asta nu s-a intamplat. Comisia subliniaza in raport importanta nominalizarii unui nou procuror general si a unui sef al DNA care se bucura de increderea publica. Persoanele recent nominalizate au fost respinse de presedintele Romaniei, asa ca Executivul european intelege ca va incepe o noua procedura, la care este necesar sa existe o cat mai larga participare. Comisia spune ca trebuie sa existe un nou proces de selectie, un proces de selectie transparent. Acesta ar fi cel mai bun mod de a restabili increderea publica”.
Comisia Europeana: “Institutiile cheie, ca ANI, au continuat sa se dezvolte, dar e un mare semn de intrebare ca deciziile sale sunt frecvent contestate”
Oficialul Comisiei Europene a declarat ca au existat institutii care au continuat sa se dezvolte, in aceasta situatie fiind Agentia Nationala de Integritate. Exista insa un semn de intrebare in legatura cu deciziile ANI care sunt frecvent contestate: “Este nevoie pentru stabilirea unor timpi reali de implementare a acestor reguli. Institutiile cheie, ca ANI, au continuat sa se dezvolte, dar e un mare semn de intrebare ca deciziile sale sunt frecvent contestate. Avem insa o ingrijorare: in cazul DNA, acesta a continuat sa rezolve cazuri de coruptie. In legatura cu spalarea de bani, au fost facute progrese, dar este si o ingrijorare aici in legatura cu lipsa unor statistici”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# brutus 30 January 2013 13:04 +40
# Iepurila 30 January 2013 13:13 -26
# Hai sictir! 30 January 2013 13:30 +33
# Lucrul in strainatate 30 January 2013 13:49 +16
# Papa Pius 30 January 2013 13:20 +29
# Iepurila 30 January 2013 13:33 -26
# JUDEX 30 January 2013 13:44 +15
# Iepurila 30 January 2013 13:56 -18
# JUDEX 30 January 2013 15:07 +5
# Iepurila 30 January 2013 15:49 -3
# JUDEX 30 January 2013 21:02 +4
# graba strica treaba 31 January 2013 06:34 +1
# JUDEX 31 January 2013 07:06 +3
# Copilu' strazii 31 January 2013 06:01 -1
# JUDEX 31 January 2013 07:20 +2
# olahus 30 January 2013 13:10 +9
# valahus 31 January 2013 06:38 +4
# emil 30 January 2013 13:21 +34
# VIKY 30 January 2013 14:03 +16
# Corect 31 January 2013 06:43 0
# Vlad 30 January 2013 13:42 -13
# brutus 30 January 2013 15:23 +6
# VIKY 30 January 2013 17:48 +5
# Concluzia 31 January 2013 06:50 0
# macovei excroca lui basescu hotul flota 30 January 2013 13:42 +14
# Catalina Oproiu 30 January 2013 13:45 +28
# Aliosha 31 January 2013 06:55 -1
# mihai 30 January 2013 13:50 -12
# Luana 30 January 2013 14:05 +22
# ha,ha 30 January 2013 14:43 +9
# John 30 January 2013 13:54 +18
# VIKY 30 January 2013 14:53 +6
# Yak 31 January 2013 07:01 -1
# Tândală 30 January 2013 14:26 +13
# spitalul 9 30 January 2013 14:47 +12
# Prezent 30 January 2013 15:01 +7
# Adevarul 31 January 2013 07:05 +1
# PREZENT 31 January 2013 07:24 +5
# obiectiva 30 January 2013 15:25 +9
# Alida 30 January 2013 15:41 +8
# VIKY 30 January 2013 15:53 +7
# Alida 30 January 2013 16:56 +11
# Wow! 31 January 2013 07:10 0
# Alida 31 January 2013 07:36 +3
# VIKY 30 January 2013 15:45 +6
# Aramis 30 January 2013 16:00 +8
# VIKY 30 January 2013 17:39 +7
# V.Ruse 30 January 2013 16:27 +4
# veta -V.Ruse 30 January 2013 17:14 +1
# Ilarion 30 January 2013 18:38 +3
# Argentina 30 January 2013 20:17 +4
# catalin 30 January 2013 20:39 -11
# VIKY 30 January 2013 20:41 +8
# Wow, Viky! 31 January 2013 07:17 -2
# Băiatu' lu' Luluţa 30 January 2013 20:52 +7
# HCC 30 January 2013 21:08 -3
# Băiatu' lu' Luluţa 30 January 2013 21:54 +2
# catalin 31 January 2013 00:20 0
# Băiatu'... 31 January 2013 18:29 0
# Oooo! 31 January 2013 07:21 0
# indisciplinatu 30 January 2013 21:14 +3
# coabitare=tradare 30 January 2013 22:12 +6
# In concluzie 31 January 2013 07:25 0
# veta 30 January 2013 22:34 0
# ARGUS 30 January 2013 23:06 0
# Alida 31 January 2013 06:04 +20
# Morala 31 January 2013 06:08 +14
# MCV-ul elucubrat(I) 31 January 2013 07:15 +8
# MCV-ul elucubrat(II) 31 January 2013 07:17 +11
# un roman 31 January 2013 09:30 +10
# cetateanul european 31 January 2013 09:45 +9
# avsen 31 January 2013 11:34 +7
# Ceau-Băseau_escu 2 February 2013 07:10 +2
# Prostituția zel politic 3 February 2013 22:59 +1
# Nimeni Eu 7 February 2013 06:19 +1