psdolt
25 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

RECHIZITORIU PENTRU BUNEA STANCU – DNA l-a trimis in judecata pe seful CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, pentru abuz in serviciu si conflict de interese, alaturi de alti 12 functionari din subordinea sa. Procurorii sustin ca Bunea Stancu ar fi aprobat contractele pentru trei firme desi acestea fusesera descalificate in procedurile de achizitii publice organizate de Consiliu. Contractele vizau lucrari de modernizare a unor spatii medicale din Braila

Scris de: Alex PUIU | pdf | print

2 October 2014 12:50
Vizualizari: 4498

Presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu (foto), a fost trimis in judecata, joi 2 octombire 2014, in stare de arest la domiciliu, pentru cinci infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul si conflict de interese. Bunea Stancu este acuzat de procurorii anticoruptie ca ar fi aprobat si ar fi avizat documentatia in procedurile de achizitii publice organizate de CJ Braila, finalizate cu incheierea a sase contracte, cunoscand ca firmele care au oferit preturile cele mai mici au fost descalificate prin interpretarea discriminatorie a conditiilor tehnice sau financiare. In ceea ce priveste acuzatia de conflict de interese, DNA sustine ca seful Consiliului Judetean Braila ar fi fost actionar majoritar la o societate care la randul ei era actionara majoritara la una dintre cele trei firme beneficiare de contracte din bani publici.


Tot pentru abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite au mai fost trimisi in judecata, alaturi de Gheorghe Bunea Stancu, alti 12 functionari publici ai Consiliului Judetean Braila, printre care si vicepresedintele Florin Mija. De asemenea, au fost deferite instantei trei societati comerciale impreuna cu administratorii acestora si un contabil sef angajat al Primariei Vadeni din Judetul Braila.

Cele sase contracte la a caror atribuire ar fi fost favorizate cele trei firme agreate de reprezentantii Consiliului Judetean Braila se refera, in principal, la lucrari privind reabilitarea, amenajarea si modernizarea unor spatii medicale din Braila.

Presedintele Consiliului Judetean Braila a fost retinut la 8 august 2014, iar de atunci se afla in arest la domiciliu. La 21 august 2014, DNA a cerut inlocuirea acestei masuri cu arestul preventiv, insa instanta a respins cererea procurorilor. Acestia au sustinut la acea data ca Bunea Stancu ar fi luat legatura cu unul dintre suspecti, incalcand astfel obligatiile ce-i fusesera impuse de instanta prin incheierea din 8 august.

Prezentam acuzatiile DNA:

"Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Galati au dispus trimiterea in judecata a urmatorilor inculpati:
GHEORGHE BUNEA STANCU, presedinte al Consiliului Judetean Braila, aflat in stare de arest la domiciliu, pentru savarsirea infractiunilor de:
-
cinci infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una in forma continuata (6 acte materiale)
-
conflict de interese
MIJA FLORIN, vicepresedinte al Consiliului Judetean Braila, aflat in stare de arest la domiciliu, pentru savarsirea a cinci infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una in forma continuata (6 acte materiale)
MOISIU NICOLAE, sef Serviciu Achizitii Publice in cadrul Consiliului Judetean Braila, aflat sub control judiciar, pentru savarsirea a cinci infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una in forma continuata (6 acte materiale)
GHENEA GEORGEL, cercetat in stare de libertate, functionar in cadrul Consiliului Judetean Braila, pentru savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una in forma continuata (6 acte materiale)
DUMITRASCU JENICA, cercetata in stare de libertate, functionar in cadrul Consiliului Judetean Braila, pentru savarsirea a trei infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una in forma continuata (4 acte materiale)
PUIA VASILE, cercetat in stare de libertate, functionar in cadrul Consiliului Judetean, pentru savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una in forma continuata (5 acte materiale)
POPESCU IONICA, cercetat in stare de libertate, consilier la Biroul de Achizitii Publice in cadrul Consiliului Judetean Braila, pentru savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul
MOCANU ANTONIU CEZAR, cercetat in stare de libertate, functionar in cadrul Consiliului Judetean Braila, pentru savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul
BADESCU MIRCEA, cercetat in stare de libertate, consilier superior in cadrul Consiliului Judetean Braila, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul
PUSCA IONEL, cercetat in stare de libertate, functionar in cadrul Consiliului Judetean Braila, pentru savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul
BUZULEAC SEBASTIAN LUCIAN, cercetat in stare de libertate, consilier superior in cadrul Consiliului Judetean Braila pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul
SAVA NICU, cercetat in stare de libertate, economist in cadrul Consiliului Judetean Braila, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul
ROSIORU LENUTA, cercetata in stare de libertate, functionar in cadrul Consiliului Judetean Braila, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul
SC TANCRAD SRL GALATI, pentru savarsirea infractiunilor de:
-
doua infractiuni de instigare la abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una in forma continuata (5 acte materiale)
-
uz de fals
STANCIC CRISTIAN CATALIN, cercetat in stare de libertate, administrator al SC TANCRAD SRL Galati, pentru savarsirea infractiunilor de:
-
doua infractiuni de instigare la abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul dintre care una in forma continuata (5 acte materiale)
-
uz de fals
SC CONCIVIA SA BRAILA, pentru savarsirea a patru infractiuni de instigare la abuz cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul
SOARE VASILE, cercetat in stare de libertate, administrator al SC CONCIVIA SA Braila, pentru savarsirea a patru infractiuni de instigare la abuz cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul
SC TANCRAD CONSTRUCT SRL BRAILA, pentru savarsirea infractiunii de instigare la abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul
STEFAN RODICA, contabil sef in cadrul Primariei com. Vadeni, jud. Braila, cercetata in stare de libertate, pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri oficiale.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada 16.07.2009 – 04.08.2010, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, presedinte al Consiliului Judetean Braila, a aprobat si a avizat documentatia in procedurile de achizitii publice organizate de institutia pe care o conduce, finalizate cu incheierea a sase contracte, desi a cunoscut faptul ca firmele care au oferit preturile cele mai mici (criteriul principal de atribuire), au fost descalificate prin interpretarea discriminatorie a conditiilor tehnice sau financiare.
Aceasta, in scopul vadit de a atribui lucrarile respective firmelor agreate si anume SC TANCRAD SRL Galati, SC CONCIVIA SA Braila si SC TANCRAD CONSTRUCT SRL Braila, determinand, prin incalcarea atributiilor ce-i reveneau in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Braila si de ordonator principal de credite, privitor la folosirea si gestionarea eficienta a fondurilor publice, alaturi de alti functionari din subordinea sa (membrii comisiei de evaluare a ofertelor)
producerea unui prejudiciu in valoare totala de 2.924.817,60 lei la bugetul Consiliului Judetean Braila si vatamarea intereselor legitime ale participantilor descalificati in mod discriminatoriu din procedurile de achizitii publice la care au participat.
Contractele respective aveau ca obiect efectuarea unor lucrari de asfaltare drumuri - SC TANCRAD SRL Galati si SC TANCRAD Construct SRL Braila, respectiv reamenajare/reabilitare spatii medicale la unitatile spitalicesti din subordinea Consiliului Judetean Braila – SC CONCIVIA SA Braila. Documentatia aprobata si avizata de presedintele Consiliului Judetean Braila consta in notele justificative si referatele de necesitate in procedurile de achizitii, precum si rapoartele aferente acestor proceduri.
SC CONCIVIA SA Braila, una dintre beneficiarele contractelor din bani publici atribuite de Consiliul Judetean Braila, este administrata de catre inculpatul Soare Vasile. Actionar majoritar la aceasta firma este SC BURSAGRIROM SA Braila, care la randul sau, il are ca actionar majoritar pe inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, conditii in care acesta din urma are o participare indirecta la capitalul SC CONCIVIA SA Braila si fiind deci, persoana afiliata la aceasta. In aceste conditii, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu a indeplinit mai multe acte in cadrul procedurilor si a luat decizii prin cares-au obtinut in mod direct foloase patrimoniale in valoare totala de 1.313.867,72 lei de catre SC CONCIVIA SA Braila, societate de la care beneficiaza in continuare de foloase.
In calitate de membri ai comisiilor de evaluare a ofertelor depuse in procedurile de achizitii publice aferente contractelor sus mentionate, inculpatii Mija Florin, Moisiu Nicolae, Ghenea Georgel, Dumitrascu Jenica, Popescu Ionica, Mocanu Antoniu Cezar, Pusca Ionel, Badescu Mircea, Buzuleac Sebastian Lucian, Sava Nicu, Rosioru Lenuta au dispus cu intentie, descalificarea unor agenti economici inscrisi la proceduri, prin declararea ofertelor depuse ca neconforme si inacceptabile, incalcand astfel principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achizitie publica. Aceasta, cu scopul vadit de a fi declarate castigatoare doar cele trei firme agreate.
Inculpatul Soare Vasile, in calitate de administrator al SC CONCIVIA SA Braila si Stancic Cristian Catalin, in calitate de administrator al SC TANCRAD SRL Galati, au determinat functionarii din cadrul Consiliului Judetean Braila, membri ai comisiilor de evaluare a ofertelor, sa declare ofertele propuse de SC CONCIVIA SA Braila, respectiv de SC TANCRAD SRL Galati, castigatoare in procedurile de achizitii publice finalizate cu incheierea contractelor cu Consiliul Judetean Braila, reprezentat de presedintele acestuia, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu. Aceasta, ca urmare a descalificarii discriminatorie a societatilor comerciale inscrise in procedurile achizitiilor publice anterior mentionate, prin incalcarea principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achizitie publica.
Inculpatul Soare Vasile a declarat ca, pentru rezolvarea problemelor care priveau administrarea, in mod direct, a SC CONCIVIA SA Braila, acesta se consulta cu inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, fapt care se petrecea inca din anul 2003.
Inculpatul Stancic Cristian Catalin a depus la Consiliul Judetean Braila, la data de 20.10.2009, un certificatul fiscal eliberat de Primaria com. Vadeni, jud. Braila, prin care se atesta, in mod nereal, ca a fost emis pentru SC TANCRAD SRL Galati, in scopul dovedirii indeplinirii conditiilor minime de calificare impuse in procedura de achizitie publica finalizata ulterior cu incheierea unuia dintre contractele care fac obiectul acestui dosar. Certificatul fiscal a intocmit si a eliberat de inculpata stefan Rodica, in cursul lunii septembrie 2009.
Cele sase contracte la atribuirea carora au fost favorizate cele trei firme agreate de reprezentantii Consiliului Judetean Braila se refera la:
-'
Lucrari de intretinere curenta, pe timp de iarna, a drumurilor judetene, 2009-2010, Lotul II';
-'
Servicii de expertiza tehnica, DALI, PT, DE, CS si lucrari de reparare si amenajare imobil situat in Soseaua Buzaului nr. 3A, Braila';
- '
Lucrari de reabilitare, amenajare si modernizare spatii medicale in proiectul 'Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat in cadrul Spitalului de Obstetrica si Ginecologie Braila – SIMS 3508';
-'
Lucrari suplimentare specifice pentru realizarea, amenajarea si modernizarea spatiilor medicale din proiectul 'Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat in cadrul Spitalului de Obstetrica si Ginecologie Braila';
-'
Lucrari de reabilitare, amenajare si modernizare spatii medicale in proiectul Echiparea ambulatoriului de specialitate integrat in cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Braila – SIMS 3509';
-'
Lucrari suplimentare in proiectul Echiparea ambulatoriului de specialitate integrat in cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Braila'.
Modul in care au fost organizate licitatiile si in care s-au derulat procedurile de achizitie publica, in perioada 2009-2011, a condus ca, in prezent, SC TANCRAD SRL Galati, SC TANCRAD Construct SRL Braila si SC CONCIVIA SA Braila sa detina monopolul lucrarilor licitate (in sens comun) de Consiliul Judetean Braila, fiind practic singurele firme care participa si castiga contractele de achizitie publica pe plan local si judetean.
In cauza s-a dispus luarea unor masuri de indisponibilizare a bunurilor inculpatilor in vederea asigurarii repararii prejudiciului.
Astfel, a fost instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile si imobile aflate in proprietatea inculpatilor Gheorghe Bunea Stancu, Mija Florin, Moisiu Nicolae, Popescu Ionica, Dumitrascu Jenica, Puia Vasile, Ghenea Georgel, Soare Vasile, SC TANCRAD SRL Galati, SC TANCRAD CONSTRUCT SRL Braila, SC CONCIVIA SA Braila.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea, instanta competenta sa judece cauza in fond".

Foto: obiectivbr.ro

Comentarii

# Titi Berlogea date 2 October 2014 14:50 +6

Singura institutie despre care se poate spune ca merge bine in Romania isi continua munca de curatare a societatii. Iata inca un golan escroc plin de tupeu PSD-ist care va juca in curind table cu Voiculescu (se estimeaza cam 7 ani cu executare). Se pregatesc: Nicusor Constantinescu si Radu Mazare.

# unul din lumea cea mare date 2 October 2014 19:01 -1

dankh procuratoare mermeleaca,ti/a spsus si S/A DOVEDIT DEJA ca sua nu/l deporteaza !!!!!fiind in starea medicala precara(deja i s/a prelungit( aprobat) viza b2 si nici procurorul general sua nu a fost pe aceiasi lungime de unda cu justitia profund corupta de la bucuresti,ce tot sari ca schiopul in cirje??? si ti/am mai explicat ca daca se aproba deportare betivului de n.c. si o mierlea pe drum sau in ro,se ALINIAU LA USA VADUVEI lui n.c. avocatii(sua) care sa dea sua in judecata,ca acolo legea/i lege si PREOCUPAREA PENTRU OM SI WELFARE/UL LUI SINT PRIMORDIALE SI DREPTURI CONSTITUTIONALE(o sa/mi spui ca si in sua sint erori judiciare,DA SINT!!!dar cind se descopera se indreapta de URGENTA SI INDATA si ONORABILII JUDECATORI DAU DECIZII DRASTICE IMPOTRIVA STATULUI ,nu ca sprincenata ii acorda unei biete femei 1000 de eu pentru stat in puscarie (NEVINOVATA) SA NU/TI MAI AMINTESC DE TUNDREA SI OFITERUL NEVINOVAT SI CITI MAI SINT.!!!!!!!!!!!!!!!!

# unul din lumea cea mare date 2 October 2014 19:06 +3

Nu ma bagati in seama, sint un prostanac batrin cu aere occidentale care n-a putut sa nici termine 7 clase Ar trebui sa fiu condamnat pentru cit de tare chinui limba Romana.

# Iulian date 2 October 2014 22:35 -3


Citeza pe unul din lumea cea mare
Nu ma bagati in seama, sint un prostanac batrin cu aere occidentale care n-a putut sa nici termine 7 clase Ar trebui sa fiu condamnat pentru cit de tare chinui limba Romana.
TE OFTICI? Crezi ca prostesi pe cineva? Hi, Hi !!!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.11.2024 – ICCJ a lamurit cum ramane cu Sosoaca (Document)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva