In vremuri demult apuse, intunecate si incarcate de apucaturi barbare, s-a nascut Inchizitia. Acea forma de justitie despotica, in care prezumtia de nevinovatie nu era nici pe departe principiul batut in cuie mai tarziu, mult mai tarziu, in fundamentul Drepturilor Omului. Inchizitia era cruda, neiertatoare, nedreapta. Mii de oameni au fost torturati si condamnati la moarte doar pe baza unor marturii. Era de ajuns sa ai un denuntator ca sa inceapa tortura, apoi nu mai conta daca recunosteai sau nu acuzatia. Erai etichetat "eretic" si viata ta atarna de porunca "judecatorului", in numele unei papalitati care transformase Inchizitia in institutie de temut. Si sa nu credeti ca in acele timpuri nu exista confiscarea extinsa. Daca scapai cu viata, de multe ori ti se luau toate bunurile. Asta aducea ca "pedeapsa accesorie" excomunicarea definitiva. Pierderea tuturor drepturilor si proprietatilor detinute de tine si familia ta. Altfel, te pastea, in timpul Inchizitiei, arderea pe rug, punerea la stalpul infamiei. Vanatoarea de vrajitoare a blocat, multa vreme, dezvoltarea medicinei. De teama de a nu fi prinsi cu te miri ce licori din ierburi pentru boli sau rani, multi au renuntat la vindecarea aproapelui, gandindu-se ca e mai bine cu capul plecat, decat cu el taiat! Tot asa de bine, istoria consemneaza intrigi politice si interese ale suveranilor care au stat la baza unor edicte din timpul Inchizitiei. Oribile vremuri!

Va intrebati, poate, de ce am facut aceasta introducere.

Ma uit azi la tot ce se petrece in Romania. Si, fara sa vreau, gandul ma duce la Inchizitie. DNA pare sa aiba acolo niste reincarnati din timpurile macabre ale Inchizitiei. Metodele nu difera foarte tare. In sensul ca, iata, si in timpurile noastre, multe dosare sunt deschise in urma unor denunturi. Pe asta se bazau si cei care conduceau, pe la anii 1400, birourile inchizitoriale. Un pas important il avea citirea in piata publica a edictului prin care se dadea un termen de recunoastere a pacatului urmata de marturisire, pentru a fi iertati cei ce se presupunea ca il savarsesc (spre exemplu, Inchizitia spaniola considera ca a fi evreu este o mare vina). In zilele noastre, comunicatul de presa tine loc de edict. Apoi, procesele durau pe atunci ani de zile, tocmai pentru ca in aceasta perioada, sa fie indusa publicului teama fata de autoritate.

Azi, cam la fel se intampla. Dupa ce este tarat ani de zile prin instante, chiar daca este achitat, omul acela poarta stigmatul acuzarii DNA multa vreme, daca nu cumva toata viata. De fapt, pentru multi nici nu mai conteaza ca acel om a fost achitat, ci doar pentru ce a fost acuzat. In fine, multe atitudini inchizitoriale par sa se fi teleportat, peste timp, in justitia romana.

Din pacate, reincarnarea Inchizitiei o putem vedea si la unii jurnalisti (daca pot sa-i numesc asa pe unii dintre ei!), dar si la cetateni care - desi nu au habar sau tangenta cu stiinta Dreptului, se manifesta cu manie proletara impotriva noilor legi ale Justitiei, hartuiesc oameni care si-au ispasit pedepsele date de instante in dosare extrem de controversate si ii vor scosi din societate, de pe continent si de ce nu, de pe planeta Pamant.

Si uite-asa, lumea noastra se intoarce la practicile Evului Intunecat.

Nu demult, un preot drag mie, parinte pe ale carui sfaturi ma bazez, mi-a zis un lucru care m-a pus pe ganduri. Mi-a zis ca cel ce crede in reincarnare nu primeste Sfanta Impartasanie. Grea decizie, si dureroasa, nu?

Dar cum sa nu crezi ca exista asa ceva cand vezi cum se manifesta unii exact ca fostii sefi ai Inchizitiei? O fi reincarnare sau or fi, pur si simplu, manifestari ale unor suflete captive in vibratii prea joase ale spiritului? Acaesta e intrebarea...

Cat despre reincarnare...cred ca doar Dumnezeu stie Adevarul si demonstratia pro sau contra e, inca, in taina Lui. Altfel, consider ca nu e un pacat in a-ti pune intrebari legate de reincarnare sau despre orice alte lucruri a caror enigma nu a putut fi dezlegata. Deocamdata. Ceea ce pot, insa, sa sper, este ca Justitia din Romania sa isi revina la normalitate, sa se scuture de atitudini agresive, brutale, sa se debaraseze de fantomele Inchizitiei. Si societatea, la fel.

P.S. Nedreptatile facute in numele dreptatii nu au nicio justificare. Ele sunt inafara oricarui concept de justitie veritabila. Si inafara oricarui concept crestin. Sunt doar scuze prin care tiranii isi desavarsesc placerea de a "paradi cetateni" iar numarul celor carora li se taie capul justifica, in mintea justitiarilor, menirea de a curata, zic ei, raul de pe pamant. Dar nu cantitatea conteaza, fratilor, ci calitatea actului de justitie. A crede ca faci justitie asa, in acest secol, cu instrumente tipice Inchizitiei, e o chestiune ce tine de patologic. De psihiatrie. Drept urmare, magistratii care gandesc asa, dar si unii jurnalisti care fac procese publice ad-hoc mai ceva ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, trebuie sa se opreasca. Si daca nu o pot face, sa caute sprijin. Exista terapie pentru orice.