S-A STINS MAESTRUL PAUL VARZARU – Celebrul avocat, care a format sute de stagiari in cei 40 de ani de activitate, a incetat din viata. Reper pentru avocatura romaneasca, avocatul Paul Varzaru s-a remarcat prin pledoariile sale curajoase impotriva abuzurilor sistemului, in dosare penale de rasunet
In zorii zilei de 15 mai 2017, cunoscutul avocat Paul Varzaru (foto) s-a stins din viata la 64 ani, dupa o perioada de suferinta cauzata de o boala necrutatoare in fata careia organismul sau a cedat.
Absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, maestrul Paul Varzaru va ramane viu in amintirea celor care l-au cunoscut ca un aparator nesupus sistemului, aprig in instanta si cu o inteligenta remarcabila in pregatirea dosarelor penale, care constituiau domeniul sau preferat.
In cele patru decenii de activitate, Paul Varzaru a format sute de stagiari, de la Alexandru Morarescu si pana la Elena Udrea. A fost ani in sir avocatul fostului cotidian ZIUA, si un prieten al redactiei Lumeajustitiei.ro.
Ultimul sau caz de rasunet – mediatizat pe larg de Lumeajustitiei.ro - a fost sa obtina la Inalta Curte, pentru un grup de politisti de frontiera, achitarea definitiva intr-un dosar de coruptie fabricat in 2010, cu ticalosie, de procurorii DNA Lucian Papici si Gheorghe Bocsan. In prezent, victimele celor doi procurori DNA se lupta cu statul roman sa-si primeasca despagubirile pentru anii de umilinte si suspendare din functie.
Maestrul Paul Varzaru a fost nu doar un avocat de bara de exceptie, cu talent oratoric, ci si un om in prezenta caruia aveai ce invata. Mai ales despre slabiciunile sistemului si oamenii problema a acestuia, despre care nu se sfia sa-i zugraveasca intr-un stil propriu, dupa cum meritau. De la Paul Varzaru puteai invata sa fii avocat de curaj, cu initiativa, fara frica de sistem, constient de valoarea si experienta ta.
Unul dintre fostii sai asistenti, pe care i-a format cu zeci de ani in urma, ne-a trimis la redactie urmatoarele randuri din partea stagiarilor sai:
“Cand moare un avocat, nu se aud salve de tun. Doar soapte. Ca era un avocat bun dar... dificil..., ca ajuta pe toata lumea, dar... cand am avut nevoie... ca lua bani multi pe dosare grele dar..., oricum, a fost un avocat bun, un coleg bun, Dumnezeu sa-l odihneasca! Sec. Definitiv. Fara cale de atac.
O clipa ! Un minut ! S-a stins Paul Varzaru. Un avocat exceptional, un om deosebit! Va multumim respectuos Maestre pentru tot ce ati facut pentru noi, pentru rabdarea pe care ati avut-o, pentru lectiile de drept si de viata! Am avut sansa sa va intalnim si sa va cunoastem! Fara dar… Doar un moment de reculegere! Semnat, la Bucuresti, cu tristete nemarginita, stagiarii Dumneavoastra”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Iustin 15 May 2017 19:39 +4
# sasa 15 May 2017 22:52 +1
# Ella 16 May 2017 06:08 0
# Vali B. 16 May 2017 13:02 0
# mariana milen 16 May 2017 17:33 +1
# dan parvu 25 February 2018 08:53 0