SCUTEA, CHEMATA SA FACA LUMINA PE CONDAMNAREA LUI CITU – Demers inedit in PSD. Deputatul Bogdan Gruia ii cere procurorului general al Romaniei sa investigheze cum a ajuns o persoana condamnata penal sa ocupe functia de premier al Romaniei: "Sa faca lumina in cazul numirii si exercitarii mandatului de Prim-ministru al Romaniei de catre Florin Citu, condamnat penal de o instanta din SUA". La randul sau, Iohannis este somat sa aplice legea si sa il trimita pe Citu acasa
Demers inedit in Partidul Social Democrat. Deputatul Bogdan Ivan Gruia ii solicita procurorul general al Romaniei, Gabriela Scutea (foto), sa faca lumina in cazul numirii si exercitarii mandatului de Prim-ministru al Romaniei de catre Florin Citu, dupa ce au aparut dovezi clare potrivit carora premierul in functie a fost condamnat penal, in 2001, de o instanta din Statele Unite ale Americii dupa ce, a condus "un autovehicul in statul Iowa in timp se afla sub influenta unei bauturi alcoolice, narcotice, hipnotice sau de alta natura, sau o combinatie de astfel de substante sau in timp ce avea o concentratie de alcool de 0.10 sau mai mare" (Click aici pentru a citi).
La scurt timp dupa aparitia acestor informatii, premierul Florin Citu a recunoscut incidentul care a condus la condamnarea sa penala in Statele Unite ale Americii, pledand vinovat in fata instantei din Iowa, recunoscand inclusiv faptul ca a fost incarcerat in cadrul acestui dosar.
Desi a trecut mai bine de o saptamana de la aceste dezvaluiri de o gravitate extrema, Florin Citu se afla in continuare pe functie, exprimandu-si deja refuzul de a demisiona.
Fata de aceasta situatie reactioneaza insa reprezentatul Partidului Social Democrat, Bogdan Ivan Gruia, care ii cere public procurorului general al Romaniei, Gabriela Scutea, sa lamureasca cum a putut Florin Citu sa ajunga premier, in conditiile in care acesta a fost condamnat penal printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si, din informatiile existente pana in prezent nu a fost nici reabilitat pana in prezent.
Klaus Iohannis, somat sa aplice legea si propriile convingeri: "Eu am spus dintotdeauna ca persoanele urmarite penale, sau cum le-am spus penali, nu au ce cauta in functii publice". Acum nu e valabil si pentru Citu!
Odata cu solicitarea adresata procurorului general al Romaniei Gabriela Scutea, deputatul PSD Bogdan Ivan Gruia a formulat o cerere si catre presedintele Romaniei Klaus Werner Iohannis in care solicita ca acesta sa ia act de incetarea de drept a functiei de premier a lui Florin Citu, motivat de prevederile art. 42 lit. f) din OUG 57/2019, si sa procedeze la desemnarea unui premier interimar.
In cuprinsul cererii sale, deputatul Gruia ii reaminteste presedintelui Iohannis ca "in fapt" Citu este o persoana condamnata definitiv, si are "cazierul patat" pana in momentul emiterii uni act de reabilitare. Act pe care, daca premierul Citu nu l-a cerut si obtinut oficial, nu poate fi membru al Guvernului.
Totodata, deputatul Gruia ii pune in vedere lui Iohannis continutul unei opinii din 2015 a Comisiei de la Venetia potrivit careia "exercitarea puterii politice de catre persoane care au incalcat serios legea pune in pericol implementarea principiului legalitatii, care este la randul sau o conditie prealabila a democratiei".
In acelasi timp, deputatul Bogdan Ivan Gruia ii transmite lui Iohannis si ca fapta pentru care Citu a fost condamnat in SUA are corespondent din punct de vedere penal in art. 336 Cod penal – Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante – motiv pentru care, "daca ne dorim o tara ca afara" atunci mandatul lui Citu la conducerea Guvernului trebuie sa inceteze: "Moral, dl Citu are o problema severa de compatibilitate cu valorile democratice ale Romaniei".
In finalul cererii, deputatul Gruia ii aminteste lui Iohannis pozitia categorica pe care acesta a atat in cazul numirii Vioricai Dancila in functia de premier, cat si in cazul fostului ministru PNL Costel Alexe, cand a punctat ca "persoanele urmarite penale, sau cum le-am spus penali, nu au ce cauta in functii publice".
Iata anuntul facut de PSD privind actiunea deputatului Bogdan Ivan Gruia:
„Romanii au dreptul sa stie adevarul!
I-am solicitat Procurorului General al Romaniei, Dnei. Gabriela Scutea, sa faca lumina in cazul numirii si exercitarii mandatului de Prim-ministru al Romaniei de catre Florin Citu, condamnat penal de o instanta din Statele Unite ale Americii.
De asemenea, am facut apel si la Presedintele Romaniei, Dl. Klaus Werner Iohannis, sa sustina aplicarea legii si a principiilor statului de drept, asupra carora a demarat un referendum national, validat de o majoritate covarsitoare a romanilor. Vrem ca acele principii de drept sa fie respectate si aplicate in cazul fiecarui roman. Indiferent ca e un om de rand sau Prim-ministrul Romaniei.
Vrem sa vedem daca in Romania anului 2021, #SePoate sti daca Prim-ministrul Romaniei e penal sau nu. Atat!
Romanii merita sa stie adevarul, iar legea trebuie sa fie #lege pentru toti!”
Deputatul #PSD Bogdan Ivan Gruia
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Ghro 19 August 2021 20:35 +41
# Bravo ! Nu ati murit cu totii, fleoscaitilor . 19 August 2021 20:51 +116
# Mirco 19 August 2021 22:43 -51
# X 20 August 2021 07:48 +101
# Sanpaul 20 August 2021 22:20 -143
# mitica 22 August 2021 15:52 +1
# Lechi 23 August 2021 11:18 +1