motto: „Logica unei teorii trebuie sa porneasca de la o coerenta interna...” Albert Enstein

Am demonstrat, cred, pana la acest moment, in primele doua eseuri din aceasta serie, ca profesia de avocat este una de vocatie, pasionala, si poate fi exercitata si desavarsita de aceia care au un talent nativ pentru asta. Pentru ceilalti, putem spera ca ar putea dovedi harnicia de a profesa corect si in respectul legislatiei statutare, chiar daca unei asemenea prestatii ii va lipsi mereu acea sclipire rarisima care face diferenta dintre elita si breasla sau corp profesional.

De cand sunt prins si eu in toata aceasta nebunie a continutului semantic postmodern, a constructiilor si solutiilor europene, a problemelor interne ale avocatilor , de cand am frisonul disolutiei organizatiilor noastre, de cand ma preocupa grija ca am putea deveni inutili si indezirabili in fata constructiilor corporatiste, de cand apar dezertari capitaliste de la principiile organizarii proprii, incep sa vad mai limpede.

La orice nivel politic, intern sau european, este nevoie de elita juridica, altfel vom avea o lume in care nimeni nu mai stie exact ce spune, vom fi pasibili de a fi manipulati in mod prostesc, aruncati inainte si indarat, fara a mai intelege care este drumul drept al legii, al justitiei, al dreptatii...( vezi, etimologia: termenul drept deriva din lat. „dirito”,ceea ce se traduce exact prin expresia „drum drept, cale sigura”).

Nu sunt anti-european, nu am fantezii bicisnice, nu cred ca am fi intrat in „randul lumii” civilizate altfel decat prin aderare. Ingrijoratoare este, in schimb, „salbaticia super-civilizatiei” si „i-logica” acesteia. Sa facem, mereu, apel la memorie: acum mai bine de un deceniu – si asta e doar„o clipa” din perspectiva istoriei, Papa Ioan Paul al II-lea a avertizat intreaga Europa despre acest pericol. Mai aude cineva o „voce” lucida, constienta si responsabila, o voce a ratiunii si credintei care poate cantari greutatea fiecarui cuvant? Imi ramane sa sper, doar, ca da!

Am putea reinvata sa avem coerenta sublima a logicii, ar putea fi o solutie. Iar eu sunt convins , asa cum am si afirmat, ca am putea merge inainte cu o privire reverentioasa aruncata trecutului, macar in modalitatea unor „povesti”. Iata:

Mai ieri, cand eram foarte tanar si student, profesorii nostri nu predau doar teoria dreptului, ci si metoda de a invata. (ii voi ajunge vreodata in dimensiunea intelectuala?. Nu stiu asta, dar voi incerca!)

Era ca o porunca oferita in gluma: „peripatetizati”! Explicata pe o cale scurta, peripatetica este metoda aristotelica de a forma omul, in scoala, astfel incat principiile si regulile gandirii sa i se impregneze reflexiv si definitiv in celula nervoasa, ca o a doua natura, iar tehnica silogismului se asimila unor grupari de vocale intonate intr-o unica si inedita muzicalitate. Este modul eficient si sigur de a antrena memoria, ceea ce este vital daca ne dorim oameni formati, nu doar informati.

Si astfel, in sesiune, cand ne puneam cu totii la treaba si incepea fenomenul de asimilare a materiei, aratam ca nebunii: umblam si recitam prin Universitate, ca fluturii prinsi in mirajul lunii mai. As zambi ca in fata unei amintiri frumoase daca as mai vedea asa ceva, dar mi-ar placea mult sa am asemenea „nebuni” la cursurile mele si printre studentii mei, chiar daca sunt nebuni cu masina de lux si ultimul model de laptop...

Mereu ni se amintea ca abia dupa o buna disciplina a gandirii, asimilata cu efort de lunga durata, dupa practica si experiente profesionale dureroase, poate cineva sa aiba ”intuitie juridica”, sa poata pretinde a sti ce inseamna regula „da mihi facta, dabo tibi jus” 1.

Regretatul prof. si penalist Octavian Loghin interoga metodic fiecare student la examenul oral si, daca avea cea mai mica banuiala ca ai invatat pe de rost, orbeste, te chema in sesiunea urmatoare. Calm, afirma: „daca doriti sa profesati vreodata bine, trebuie sa invatati atat de logic incat sa deduceti continutul infractiunii si intentia legiuitorului...”

In materie civila, „ obligatiile” ( sau, in varianta lipsita de jargon: Teoria generala a Obligatiilor ) constituiau proba de foc, intrucat reprezinta baza gandirii juridice civile din toate timpurile, urmate de „succesiuni”, in ordinea importantei si aplicabilitatii la nivel social. Aceste materii reprezinta mostenirea dreptului roman asimilat in spatiul romanesc prin indelungi avataruri si modificari. In teoriile si doctrina acestor doua materii, se regaseste logica aristotelica si constructia rafinata a jurisconsultilor romani. Personal, nu cunosc vreun jurist, chiar profesor cu stagiu si vechime, care sa cunoasca integral acest domeniu. Dificultatea nu vine din teorie, ci din versatilitatea realitatii si a raporturilor sociale, mereu dinamice.

Dar dreptul nu se schimba, oamenii si lumea, da.

Afirm in cunostinta de cauza ca este un „infern” pentru orice student la drept sa invete logica, sa invoce constructia ei, sa asume tipologiile de constructii argumentative, demonstrative si retorice. Legile gandirii corecte dau ameteli, regulile persuasiunii- dureri de dinti (n.a.: persuasiunea nu este manipulare!)

Si aproape in fiecare an de studiu, o luam de la capat, dar invatam sa iubim „chinul” gandirii. Parea amuzantul „mi-ti-li-ni-vi-li” al lui Ion Creanga. Si, cu toate acestea, ne-au ramas in minte reguli categorice si de nenlaturat, ca, de exemplu: „termenii dintr-o concluzie dedusa nu pot avea alt inteles decat acela asezat in premisa...”, sau „ dintr-o situatie particulara nu se poate concluziona universal...”

Si inveti, inveti, apoi afli ca nu exista decat sase posibilitati ale gandirii valide, sase grupuri silogistice, incerci sa le gasesti in doctrina civila sau penala...Bine ar fi, indiferent de cum arata realitatea, ca studentii mei si tineretul, in general, sa-si verifice validitatea gandirii, temeinicia mesajului, sa construiasca discurs stiintific, deoarece, doar astfel, nu se creeaza „eroare ilicita” ( expresie aristotelica).

Acest tip de eroare este vizibil pentru cei cu experienta mea, si consta, in principal, in a pune concluziile inaintea premiselor; o vedem in rechizitorii – cu predilectie, in „motivarile”( considerentele) hotararilor judecatoresti, in memoriile si concluziile scrise ale unor colegi de-ai nostri. Si pentru ca nu doresc sa fiu doar un teoretician, citez, fara a indica nume sau dosar: „atitudinea infractionala a invinuitului aduce atingere fundamentelor democratiei...”

Va invit pe dumneavoastra, lectorii, sa observati „defectul de logica” din aceasta asertatie...

Toti profesionistii de elita, buni, remarcabili, cunosc si aplica regula logica simpla: actul de justitie este in mod implicit o „demonstratie”. Vinovatia, culpa, ilicitul civil, dolul, eroarea, trebuie dovedite in constructii logice impecabile. Generalizarea prin „sofism”, prin aproximare logica dupa categorii discursive care provin din medii nejuridice, ne pune in pericol pe toti.

Asadar, daca putem ramane cu mintea intreaga in aceste vremuri, am avea marele avantaj de a vedea fisurile din proiectele si tendintele lumii moderne si ne-ar putea oferi solutia simpla de a ne pozitiona corect in raport cu organismele Uniunii Europene. Nu este imposibil, dar – In preajma Craciunului- ar trebui sa ne pastram inima buna si bucuria. Raul ar putea fi doar in inchipuirea noastra, desi este acolo, la panda...

1. pentru cei curiosi si interesati, dl. Prof. Oancea face demonstratii de maestrie a „logicii” interioare a dreptului roman).