Motto:„ furtum est contrectatio rei fraudulosa lucri faciendi gratia vel ipsius rei vel etiam usus eius possessionisve” *

Serios? Am ajuns să dăm nume unei devianțe absolute de la lege și bun simț istoric și să numim asta după numele unui delator sperjur? Mi se pare că nu merită asta, nu merităm noi, ceilalți, asta, deși ... Dar televiziunile se întrec în utilizarea acestui termen. Auzim: „procedeu coldist, manieră coldistă, coldisme, COLDISM…” și simt că mă cuprinde o furie stomacală, dureroasă și neputincioasă. Mi-este milă de noi, de limba română, de dreptatea din țara asta...

Unii dintre noi am spus, mereu, am scris, am acuzat, am lăsat mărturie scrisă despre ceea ce se dezvăluie acum. Nu am fost auziți, ascultați, înțeleși. Am fost citiți în cheia nesigură a ignoranței și lăsați deoparte ca niște betegi intelectuali cu meteahna nevoinței asupra cărților, dar rupți cumva de realitate, filosofi în turn de fildeș. De la tribuna Parlamentului, în urmă cu ani buni, se putea auzi revolta împotriva tuturor devianțelor de la logica și rațiunea juridică care se strecurau în sistem odată cu ministra de tristă faimă a justiției Monica Macovei și cu obscurele idei ale lui Traian Băsescu.

Atunci, acea „zeița sălbatică” așezată în fruntea Ministerului Justiției era protejată de intelectualii fini ai țării care au făcut scut în apărarea ei și au văzut-o ca pe o purtătoare de steag al dreptății, dar gândeau, cred, cu o minte de poeți (dacă acesta este motivul...) și de filosofi încercați în rafinate subtilități ideatice, dar lipsiți de limpezimea fără cusur a logicii juridice și fără pregătire de specialitate. Toată sistema aceasta deviantă infracțională care transcende corupția așa cum o cunoșteam, s-a ivit și din pricina susținerii pe care acești impostori au căpătat-o, gratuit și entuziast, și de la intelectualii de marcă ai țării. Astăzi, în aceste rânduri, îi acuz din nou, pe acești creatori de opinie pentru tot acest dezastru infracțional pe care, în firava lor cunoaștere a lumii subterane, l-au gajat și au mărturisit pentru el. Acuz deschis nenumăratele ONG-urile care reprezentau societatea civilă și militau pentru limitarea corupției, le acuz pentru militantismul de stradă care a legitimat puternic abuzul și nedreptatea.

De partea cealaltă, unii dintre noi, ne-am străduit și stăruit s-o înlăturăm din capul Ministerului de Justiție pe acea mediocră și obedientă slujnică a mocirlei morale. Ne-am bătut și într-un final am și reușit, dar răul din sistem a supraviețuit și a crescut ca o dihonie, ca o boală din sânge care a cuprins tot organismul societății. Să fim lucizi, să dăm crezare bolii care este acută și nu se va rezolva prin devoalări de presă, multe dintre ele neargumentate solid și partinice. Scandalul care se resfrânge acum și care a fost cauzat de disperarea îndrăzneață a unor turnători, se va stinge ca un tzunami pe cîmpul întins al oboselii și al știrilor de duzină.

Dar va rămâne în brațele Statului și pe capul justiției obligația să rezolve și să curețe după potop. Această obligație se va încheia, dacă rămânem lucizi, cu un rechizitoriu nemilos al tuturor cauzelor juste, al tuturor vinovaților pentru nebunia ultimilor 20 de ani. Nu se poate altfel. Dar, pînă la acest rechizitoriu, aparatul de stat și aparatul justiției, să procedeze ca vînătorul de pureci, cu migală și răbdare ca să se curețe de nedoriți. E cruntă năpasta și, în ceea ce mă privește, regret major felul în care a fost maculată imaginea sistemului judecătoresc, felul în care au resimțit oamenii din interior presiunea și amenințarea serviciilor, faptul că s-a inversat raportul de autoritate dintre procuror și judecător, un aspect vizibil în sălile de ședință, dresajul continuu și metodic exersat asupra tinerilor magistrați pentru a-i deprinde cu obediența față „porunca de sus” în actul dreptății. A fost și este încă vai de noi !

Dacă aș fi eu anume întrebat despre răspunderea etică și judiciară pentru situația umilitoare a sistemului de justiție românesc de azi și despre riscul imens de securitate al țării, aș spune că lupa judecății trebuie să privească pe cel puțin cinci personaje ale vieții publice din ultimii douăzeci de ani, adică Băsescu, Macovei, Morar, Koveși și, la toată urma, Coldea & compania din servicii. Inainte de aceștia, a mai fost un ministeriat care a mărit substanțial leafa magistraților, un act necesar la vremea aceea, dar a pus bazele controlului serviciilor în justiție... noi nu am uitat și așteptăm, deocamdată, o mărturie publică... Cât despre băieții ăștia, Coldea și ceilalți aidoma lui, s-au repezit, hămesiți, dezlegați de jurământ, la bani. Dacă în mintea lor vor fi având vreodată o spuză de conștiință critică, banul a risipit-o ca pe-o scamă. Uneori am impresia că nici nu au înțeles anvergura riscului național pe care îl provoacă, niște inși căpătuiți și săltați mult deasupra nivelului lor de pregătire și de înțelegere. Nu putea ține mult această distracție tragică, acest țonțoroi al puterii false sau reale, pe coloana vertebrală a justiției.

Iată, finalul: un Vezuviu în flăcări care zdruncină țâțânile dreptății și ale siguranței naționale. Lucrurile se vor așeza, fără îndoială, se va domoli mâlul, dar au suferit oameni, familii, au fost distruse destine și, nimeni nu răspunde. Chiar nimeni? Aici reparație nu se mai face, oricîtă strădanie publică și umilitate am pune pe plăgi, ar fi tardivă și ineficientă. Să învățăm odată și să intre în capul oricărui actor al puterii judiciare că mai grozave și mai distructive decât procedurile legale, sunt pentru om regiile și spectacolul arestărilor, al cătușelor, al vendetei publice și ale oprobiului.

In ceea ce mă privește, mi s-a uscat gura, mi s-a epuizat cerneala, am răgușit tot repetând că judecata se face în tăcere, doar condamnarea este publică și cu sonor. Actul dreptății nu se face pe micile ecrane pentru că un dosar de mare corupție are încrengături vaste care sunt compromise prin spectacol, ori dreptatea se face în discreta conștiință liberă de presiuni a judecătorului. Demonstrațiile marii lupte anticorupție erau viciate prin ele însele și acum se lămuresc toți, abia la urmă, că nu era autentică această luptă, că era un circ ostentativ orchestrat pentru ca președintele de atunci al țării, Băsescu, să culeagă laurii și o glorie meschină, să asigure ascensiunea sau permanentizarea unor acoliți în cercurile prime ale puterii statului nostru. Si, pentru a fi riguroși pînă la capăt, următorul prim-Om în Stat a acceptat situația cu mici ajustări de imagine, dar fără ecou în sistem, ca un tăinuitor.

Să fim înțeleși: prin ceea ce afirmăm, nu contestăm existența corupției la toate nivelele societății românești, contestăm, însă, metoda drăcească prin care s-a creat o corupție mai mare, sistemică, organizată, adecvată structurilor quasi-militare ale serviciilor și folosind tehnica acestora. Toate acestea, la adăpostul fumuriu al luptei împotriva corupției. Incredibil ! Corupția a existat, există, vom reuși poate s-o reducem și nu dorim să se schimbe acum radical percepția noastră asupra fenomenului, adică să credem că toți suspecții sunt îngeri și doar serviciile și anchetatorii, eventual, sunt mega-corupți. Orice deplasare a nuanțelor de concept sunt posibile, deci se cere discernământ, inclusiv moderatorilor de presă. Veți vedea cum toți suspecții devin repede victime inocente, bănuitor de repede. Cu mintea în capul nostru de pe umeri, zic, să rămânem pînă la capăt, ca să nu fim furați de la ochi de patima victimizării, de această dată.

Ce culegem astăzi este rodul unei voințe bolnave de putere a unui om mic în caracter, un păienjeniș al consecințelor actelor deliberate ale lui Traian Băsescu, care nu a avut nici o secundă intenții democratice în această țară. Gîndirea lui șerpească a dat repede soluții sub lozinci-stigmate aparent generoase și idilice. Să ne amintim cîte abuzuri s-au săvîrșit la adăpostul acelei „restitutio in integrum” și al pachetului de legi, așa zise ale proprietății, toate fantoșe ridicole sub vraja cărora au leșinat de plăcere toți cei care așteptau, de fapt, un aranjament al normalității.

Au fost seduși, bieți naivi creduli, de generoasa perspectivă a dreptății din veac, au crezut într-o răscumpărare și am căpătat toți un convoi de nedreptăți și furtișaguri de milioane de euro, proprietăți monumentale devalizate și schimonosite de cumpărătorii năimiți de drepturi litigioase, super-evaluări, priorități golănești pe listele despăgubiților etc etc. O colcăială de corupți acoliți ai băsescului, mai mărunței, au fost atrași de fenta asta quasi-legală pentru a se îndestula din banul țării. Dar opinia publică și creatorii de imagine publică aveau nisip pe ochi, au vrut dinandins să-l creadă, să-l crească, să-l gireze, să-l scuze pe Băsescu. Și lui i-a priit asta, nu o dată, ci pe parcursul a două mandate... Dumnezeule, câte am putut vedea și câte s-au petrecut și parcă ținem nepărat să nu ne amintim...

Nu m-am îndoit nici o clipă, încă de la începutul „regimului băsescu” că lupta anticorupție a fost de fapt o pârghie care i-a venit mănușă unui asemenea personaj funest și care a brodat o imensă mașinărie de control al aparatului judecătoresc. A găsit și oamenii potriviți, sau poate a știut să îi aleagă după chipul și asemănarea lui, dispuși să „joace” pe această muzică întru glorificare personală: unii la vedere -Morar, și apoi glorioasa Koveși și unul din întunericul puternic al structurilor de securitate - Coldea. Acești au intrat în scenă după antrenamentul făcut cu publicul prin ministra Curții, Monica Macovei. Filmul este aparent simplu, dar câte ascunse dedesupturi se vor ivi, vom vedea și ne vom minuna în zadar.

Există o carte, o exemplară manifestare intelectuală de protest împotriva deprecierii orchestrate a societății românești și care a fost scrisă de magistratul și magistralul Ion POPA: „Noaptea dreptății românești”, apărută la Editura Universul Juridic în anul 2020. Autorul demonstrează cu documente oficiale, punctuale, felul în care a aservit puterea politică justiția. Sunt aspecte grave și sensibile puse în discuție de magistrat. Invoc această lectură consistentă pentru că am afirmat că se știa, că s-a spus în societatea românească și între specialiști despre dezastrul premeditat al justiției, dar nu au fost urechi dispuse să dea crezare argumentelor.

Puterea exhaustivă a DNA a tot crescut, puterea personală a Codruței Koveși, aidoma, procurorii au pierdut independența, magistrații imparțialitatea, politicul însuși era la degetul mic al serviciilor. Puterea dată de sistem și bogățiile la care au atentat toți acești actori i-a făcut imbatabili, o vreme. Un parcurs prostesc de simplu poate părea la o primă vedere, dar profesioniștii care vor încerca să repare acum imaginea întregului, vor fi nevoiți să vadă și parcursul legislației în toată această perioadă de douăzeci de ani, cu aplecare specială asupra documentelor legislative care au edificat structura DNA și competența dedicată a acestui parchet specializat.

Nu se va repara nimic, dacă nu se vor reașeza reglementările care delimitează puterea și funcționarea acestui parchet dedicat. Dacă ar fi să decid eu, cu de la mine putere, aș desființa acest organism artificial din facere și aș lăsa faptele de corupție în analiza procurorilor din parchete comune. De ce această specializare care a dus la o autonomie nefirească a abuzului instituționalizat? De ce toate acele prevederi exprese din legile justiției care au decomunizat judecătorii și i-au fragilizat prin toate metodele închipuite?

Am fost ca stat, subiectul unei încercări, și nu a fost prima, cu acordul Europei, prin s-a creat la noi un program-pilot experimental, ciudat și dezastruos, ce a crescut și s-a maturizat sub președinția Băsescu. Ne reformam, deci. Reformă s-a chemat întregul dezastru care a debutat în 2005 prin OUG 134 care a fost urmat de un cortegiu legislativ antamat de oficiali români și europeni, sprijinit de societatea civilă prin ong-uri dedicate, dar cu pretenții elitiste, cu denumiri și obiective „nobile și mobilizatoare”. Și să nu uităm, cumva, și de celebrul MCV. Toți nechemații s-au apucat de reformă și din starea de reformă nu am ieșit până astăzi.

Ce a creat această stare de lucruri? Iată, într-un modest inventar de termeni, articulațiile unui gîndiri publice care numai juridică nu este: protocoale, binom, culoar judiciar, câmp tactic, optimizarea soluțiilor judiciare, plicuri galbene. Acestea sunt urmele intervenției oamenilor din sistemul securității în viața judiciară a cetății. O catastrofă. Se mai poate concepe acum independența magistraților? Nicidecum. O spaimă lălâie de DNA, metamorfozată pe zi ce trece în transfer decizional către servicii, i-a copleșit pe judecători, un fenomen vizibil până la indecență. Cei care au intrat în sălile de judecată știu cum era așteptat procurorul DNA, cum se suspendă ședințele dacă acesta nu a apărut, cum glorioasa figură a președintelui de ședință se înmoaie ca ceara și acceptă toate condițiile și solicitările celui dintâi. Iar plicurile galbene care conțin directive și comenzi, chiar sentința însăși, sunt cunoscute de tot publicul asistent în sălile de judecată. Și atunci, ce se alege din conștiința și autoritatea judecătorului, ne întrebăm?

Pe nebagare de seamă, puterea acestui DNA, a devenit imensă și a declanșat adevărate cruciade cu elicoptere, sute de polițiști, jandarmi, procurori prin vămi, la ușile oamenilor. Văzusem, deja, un episod în 2012, pe care nu trebuie să-l uităm, după referendumul de destituire, când Băsescu a acuzat public că adversarii au fraudat cu 2 milioane de voturi acel sufragiu. Doar această aserțiune publică a trezit vigilența „acelui” DNA și au început interogările, pe stradă, în fața ieșirii din biserici, pentru ca, mai apoi, să se dovedească că nu a fost nici o fraudă. Dar, Băsescu a rămas președinte, și dezastrul a continuat. Ceea ce doresc să subliniez este că nu era necesară nici măcar intervenția personală a Președintelui acelor vremuri, ci era suficientă doar aluzia, nemulțumirea declarată a acestuia, încât să trezească instinctul de fiară al Codruței care punea aparatul tot în mișcare alertă. DNA era atent, deci, la agenda și simpatiile prezidențiale. Așa s-a desfășurat sub ochii noștri lupta anticorupție, diabolic regizată de L.C Koveși. Cu franchețe, putem afirma, că nu cifrele sau procentele statistice indică nivelul corupției, ci atmosfera din societate, măsura în care simțim că societatea s-a degrevat de apăsarea „peșcheșului”. Avem asta, întrebăm și noi...?

Recunosc că ne-am fi dorit ca presa care distribuie azi prin toate canalele faptele mafiote ale lui Coldea, să acorde toată atenția și celoralte figuri emblematice care au creat toată această nenorocire: Băsescu, Macovei și Koveși. Ministra a defrișat doar o cale pentru abuz și a popularizat-o puternic în lume prin metode defăimătoare la adresa corpului de magistrați români din sânul căruia s-a detașat prin impostură. Ar fi necesar acest demers din partea media măcar pentru a se spăla de acele adormiri de vigilență prin care au achiesat la teroarea instituită temeinic și la defăimare, sau au fost plătiți să achieseze.

Ne vom reveni din acest grozav cutremur, vom avea timp să vedem care au fost realele distrucții ale non-sensului judiciar, avem nădejdea în oamenii competenți din interiorul sistemului care, cu degajare și modestie, ar putea recrea încrederea în justiție. Nu va fi simplu și este la latitudinea fiecărui magistrat să își reconsidere poziția proprie, atunci când este cazul. Fiecare cu propria conștiință. Așa cum dreptatea se face om la om, la fel sistemul se reabilitează prin atitudinea fiecărui judecător sau anchetator. Maniera reflexivă personală și maniera firescului este singura cale de a depăși haosul și neîncrederea. Libertatea de analiză și de conștiință este un atribut fundamental al omului care judecă și ea este cel mai adesea eludată de frică. Și încă ne este frică. Până la urmă, va trebui să respirăm adânc și să ne punem solid pe picioare. Cred, vreau să cred.

Cât despre noul concept de „coldism”, în scurt timp va reprezenta o eroare și va fi definit, credem, ca maniera abuzivă de a face nedreptate, prin asociere cu universul crimei şi al minciunii, în numele și pe criteriul apodictic al epurării corupției. Personajul va fi uitat după ce va fi ascuns pe undeva, departe de ochii lumii.

Fiat Justitia!

Av. Dr. Ioan Chelaru

* Furtul este luarea frauduloasă a unui lucru de dragul obținerii unui profit fie prin lucrul în sine, fie prin folosirea posesiei sale.

N.R.: Articolul a fost publicat in nr. 7 al Revistei Palatul de Justitie