Intr-o sentinta penala pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia I Penala, se poate citi urmatorul text: “Chiar daca decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr.450/2016 produce ope legis (wow!! – n.n.), in conditiile art.147 alin. 1 din Constitutie, o incetare pentru viitor a efectelor juridice ale dispozitiilor declarate neconstitutionale (antrenand, in cazul cauzelor nedefinitiv judecate, analiza modificarii conditiilor de incriminare in procesul de identificare a legii penale mai favorabile conform art.5 C.pen.), ea nu poate fi considerata echivalenta cu o lege penala de dezincriminare in sensul art.4 C.pen., cu aplicabilitate retroactiva, intrucat nu poate suplini prin ea insasi vointa legiuitorului ( originar – Parlament sau delegat – Guvern) de a dezincrimina partial infractiunea de abuz in serviciu prin exceptarea din sfera de aplicare a art.297 alin 1 C.pen. a actelor normative cu putere inferioara legilor, ordonantelor si ordonantelor de urgenta, vointa exprimata doar prin punerea de acord a prevederilor penale constatate neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei”.

Textul ii apartine domnului judecator Badita Petre-Valentin. Sa il consideram prin ipoteza ca valabil si sa vedem ce spune de fapt.

Domnul Badita retine ca art.297 alin 1 C.pen. contravine dispozitiilor Constitutiei Romaniei in masura in care, prin aplicarea lui, cineva este pedepsit pentru savarsirea unui abuz in serviciu fara ca sa fi incalcat o lege, ordonanta sau ordonanta de urgenta. Nu numai ca aceasta este opinia Curtii Constitusionale, dar si bunul simt comun spune ca nu poate fi o fapta ilegala fapta care nu incalca o lege, dupa cum nu poate fi infractiune fapta pe care legea nu o califica astfel.De aici, domnul Badita merge mai departe si afirma ca dispozitia legala neconstitutionala nu mai poate fi temei pentru condamnarea cuiva, dupa ce neconstitutionalitatea a fost oficial constatata. Aceasta nu numai pentru ca bunul simt (adica o logica formala minima) o impune, ci si intrucat art.147 alin 1 din Constitutie o dispune. intr-adevar, impecabil!

La acestea domnul judecator mai adauga ca o decizie a Curtii Constitutionale nu echivaleaza cu modificarea legii neconstitutionale. Din nou, adevarat! Curtea Constitutionala nu poate lua locul puterii legislative, respectiv legiuitorului (originar sau delegat). Punerea de acord a legii criticate cu textul Constitutiei, astfel cum au fost interpretate si confruntate/comparate de Curtea Constitutionala, revine, deci, Parlamentului (sau, dupa caz, Guvernului).

Cand punerea de acord va fi avut loc, prin manifestarea de vointa corespunzatoare a legiuitorului, legea penala astfel corectata se va aplica retroactiv tuturor celor aflati la inchisoare prin lucrarea vechiului text neconstitutional, in baza principiului retroactivitatii legii penale mai favorabile, consacrat atat de Constitutie, cat si de C.pen.. Pana atunci, conchide domnul judecator Badita, legea penala neconstitutionala nefiind modificata de legiuitor – cu alte cuvinte, neexistand o lege penala noua – nu are ce retroactiva. Victimile condamnarilor neconstitutionale raman, deci, la inchisoare, iar contestatiile lor la executare se resping. ”Curat neconstitutional, dar umflati-i!” - repeta, fara sa vrea, replica faimoasa din ”Scrisoarea pierduta”, acest Badita Pristanda al statului de drept stramb, care este Romania de azi. Istoria pare a se repeta dar ceea ce la Caragiale a fost comedie, acum este tragedie.

Ni-l putem imagina pe domnul Badita intorcandu-se acasa, in mijlocul familiei care il asteapta cu drag, mandru de rationamentul sau juridic. A urmat legea cu vigoare si a ajuns printr-o argumentare logico-juridica fara cusur la o concluzie ”imbatabila”. in silogismul juridic construit de dansul nu exista nicio fisura. Poate dormi, deci, linistit.

Oare chiar asa sa fie?! Desigur, mai este o mica problema: concluzia sentintei penale analizate ii lasa in inchisoare pe niste nevinovati, anulandu-le, astfel, dreptul fundamental la libertate, dar asta, gandeste acelasi judecator Badita, excede competenta judecatorului care priveste aplicarea legii iar nu evaluarea efectelor morale, sociale, economice, etc. ale aplicarii ei.

Exact in acest sens romanii se intrebau: ”Quid leges sine moribus?” Adica, literal, ”Ce este legea in lipsa moralei?”; in sensul ca, o lege bine interpretata si aplicata care ajunge la concluzii socante pentru constiinta morala a societatii nu are nicio valoare, nu este buna. in cazul domnului judecator Badita, intrebarea este: Cat de corecta poate fi o sentinta care rezulta dintr-un rationament juridic aparent impecabil, avand insa ca efect o vadita inechitate?

Domnul Badita Petre-Valentin nu are, insa, constiinta morala. O absenta care nu il tulbura intrucat ii lipseste constiinta profesionala apta a-i stajeni derapajul moral. Daca ar fi fost altfel, deranjat de nedreptatea subsecventa a sentintei sale, ar fi facut apel la imaginatia profesionala si ar fi observat ca jocul textelor de lege ii permite legiuitorului si modificarea tacita a prevederilor declarate neconstitutionale. Intr-adevar, un text pe care Curtea Constitutionala l-a gasit neconform cu legea fundamentala, este abrogat in 45 de zile de la data acestei constatari daca legiuitorul nu l-a modificat pana atunci. O asemenea abrogare prin efectul legii, iar nu al hotararii Curtii Constitutionale, opereaza numai intrucat puterea legislativa si-a manifestat dorinta de a nu actiona in alt sens. Prin urmare, dezincriminarea – totala, partiala sau numai a tezei ambigui susceptibila de interpretare neconstitutionala – rezulta din vointa legiuitorului si, potrivit legii, opereaza retroactiv.

Scartaie, oare, acest rationament? Nu cred. In orice caz, intre doua rationamente juridice alternative, un adevarat judecator il va alege pe acela care conduce la consecinte morale (echitabile) susceptibile sa salvgardeze dreptatea si armonia sociala, iar nu pe cel care distruge oameni nevinovati, afecteaza constiinta publica, genereaza temeri si blocaje sociale, creaza confuzie de valori.

Din pacate, domnul Badita nu este un caz izolat. (un alt exemplu este cel al judecatoarei Florentina Dragomir, de la ICCJ, care, luand act de imprejurarea ca pentru o fapta identica comisa in acelasi timp, un faptuitor a fost condamnat la inchisoare, in timp ce altul a fost achitat, diferenta explicandu-se prin aceea ca, dintr-o pura intamplare, intre data condamnarii primului si cea a achitarii celui de al doilea, Curtea Constitutionala stabilise ca textul legal aflat la originea inculparii ambilor fusese interpretat si aplicat impotriva normelor constitutionale, a refuzat punerea in libertate a celui pe nedrept incarcerat pe motiv ca hotararea Curtii Constitutionale, potrivit legii, nu retroactiveaza; ca si cum o sentinta care socheaza bunul simt poate fi legala, sau ca si cand legiuitorul roman ar fi fost atat de absurd incat ar fi dorit ca o hotarare judecatoreasca sa fie valabila chiar daca este vadit nedreapta, ca aplicarea legii sa fie impredictibila depinzand de jocul intamplarii, sau ca oameni condamnati prin incalcarea Constitutiei sa ramana a ispasi o pedeapsa nemeritata. Acesta ar fi nu stat de drept, ci stat de nebuni.) Justitia romana este sufocata de asa-zisi magistrati incompetenti si inconstienti care imping in neant intreaga natiune. Somnul ratiunii unor magistrati nepotriviti, nedotati, nechemati pentru o asemenea misiune, dincolo de eventuala lor rea-credinta, duce nu numai la nasterea unor monstruozitati judiciare, ci si la un dezastru national.

Acesti magistrati trebuie sa plece cat mai repede. Nu numai ca o masura de asanare a justitiei, ci si ca o masura de securitate pentru ei insisi; caci, intr-o zi - si ziua aceea nu este prea indepartata – poporul pe care au crezut ca il pot amagi tot timpul, se va trezi si atunci, acolo unde legea nu a putut face dreptate, va face cetatea (cetatenii) cu instrumentele sale specifice – coasa si toporul. Cel putin, asa ne arata istoria.