Start pentru noi alegeri la CSM: mandatele in Consiliul Superior al Magistraturii ale judecatoarei Ana Labus si procurorului Gratiana Isac, la final. Doritorii pot sa se inscrie in cursa!
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat publicitatii, luni, Hotararea nr. 183 din 9 martie 2012, prin care s-a decis emiterea anuntului pentru alegerea membrilor CSM, reprezentanti ai procurorilor din Parchetul General si ai judecatorilor de la tribunale. Depunerea candidaturilor la comitetul electoral al PICCJ si la comitetele electorale ale curtilor de apel, pentru aceste doua locuri ce urmeaza a se vacanta, va incepe cu data de 23 martie si se va finaliza in 2 aprilie 2012, dupa care lista candidatilor va fi afisata la sediul tribunalelor in data de 19 aprilie, iar desemnarea candidatilor va avea loc in adunarile generale in data de 4, respectiv 9 mai. Pentru Parchetul General, lista cu toti candidatii va fi afisata in 30 mai, iar alegerile generale vor avea loc in 18, respectiv 22 iunie. Alegerile celor doi viitori membri ai CSM vor avea loc in conditiile in care in toamna acestui an expira mandatul procurorului Gratiana Isac (foto) si al judecatorului Ana Labus (foto). Ramane de vazut daca cei doi membri ai Consiliului se vor intoarce la unitatile de la care au plecat sau vor urma exemplul unor fosti membri ai CSM si vor ramane in Consiliu pe post de consilieri ai actualilor membri.
Procurorul Gratiana Isac, un magistrat “lustrabil”, de doua ori vicepresedinte al CSM
Gratiana Isac a fost procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sfantu Gheorghe din 1986 si pana in 1992, asa ca, potrivit Legii Lustratiei, ar intra in categoria magistratilor “lustrabili”. Din 1992, Isac a lucrat la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 5, dupa care, din 1995 a fost procuror sef al sectiei de supraveghere a urmaririi penale la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti, pana in 2001, cand a fost promovata sef al serviciului de combatere a criminalitatii organizate din cadrul Sectiei de combatere a crimei organizate si antidrog din PICCJ, iar in perioada 2004-2005 a fost si adjunct al DIICOT. Isac a fost aleasa in CSM in 2006, iar in 2008 a fost aleasa pentru prima data vicepresedinte al acestei institutii. In 2010, atunci cand la conducerea CSM a fost aleasa ca presedinte judecatoarea Florica Bejinaru, Gratiana Isac a ocupat pentru a doua oara, timp de un an, functia de vicepresedinte al CSM.
Judecatoarea de tribunal Ana Labus, si membru al CSM, contestata de asociatiile profesionale in momentul depunerii candidaturii pentru ICCJ
Judecatoarea Ana Labus, provenita de la Tribunalul Iasi si reprezentanta in CSM a judecatorilor de tribunal a fost aleasa in acest scaun in 2006. In vechea componenta a CSM-ului, Ana Labus nu a fost foarte vocala. In schimb, aceasta a starnit revolta asociatiilor magistratilor din Romania in momentul in care si-a depus candidatura pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie. La acel moment,
AMR a calificat drept “jenanta si rusionasa” incercarea Anei Labus de a candida din postura de membru al unui for care decide cu privire la promovarile la instanta suprema. De asemenea, UNJR a sustinut ca inscrierea Anei Labus pe lista candidatilor pentru ICCJ a fost un gest lipsit de respect fata de magistratii din Romania: “Reamintim doamnei judecator ca atributia numirii in functia pentru care candideaza revine colegilor sai din CSM, ceea ce in mod evident ii creeaza domniei sale un avantaj nepermis fata de ceilalti candidati, aducand atingere principiului egalitatii de sanse. Independent de calitatile profesionale ale domniei sale, numirea in functia de judecator al Inaltei Curti de Casatie si Justitie chiar de catre colegii sai din actualul Consiliu sta sub semnul subiectivismului si al arbitrariului, dand un semnal extrem de negativ atat in interiorul sistemului judiciar cat si la nivelul intregii societati”. De asemenea, UNJR sustinea la acea data ca judecatoarea Ana Labus nu ar indeplini nici conditia unei vechimi minime de 12 ani ca judecator, pentru promovarea la instanta suprema: “Doamna judecator Ana Cristina Labus a fost numita in functia de judecator in luna noiembrie a anului 1997 si a exercitat efectiv aceasta funcție pana in luna octombrie a anului 2006, cand a devenit membru cu activitate permanenta in C.S.M. Ca atare, candidatura domniei sale incalca atat litera legii cat si spiritul ei, pentru ca vechimea ca membru CSM., unde a indeplinit atributii de natura administrativa si nu jurisdictionala, nu poate complini minima experienta practica ceruta pentru a fi numit judecator la Inalta Curte”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# unbr bota 12 March 2012 18:27 -3
# :)) 12 March 2012 19:36 -2
# unbr Florea 12 March 2012 19:54 +2
# Walleye 12 March 2012 20:22 +1
# pt bolovanul de mai sus 12 March 2012 20:23 +3
# avocat bota 12 March 2012 21:02 0
# botist 100% c gh 12 March 2012 21:48 +2
# pt c gh 13 March 2012 06:43 +1
# CIOCODEICA MARIN, APOSTOL GHEORGHE 12 March 2012 21:57 0
# Si eu cred ca e jurist 12 March 2012 22:26 +1
# the godfather 13 March 2012 00:13 0
# deliorga geani 13 March 2012 00:15 +1
# the godfather 13 March 2012 00:16 0
# xxx 13 March 2012 07:37 +2
# impostorul bota 99 % basescu 0,01 % 13 March 2012 00:50 -1
# vrajitorul din oz 13 March 2012 09:44 +1
# zuzu 13 March 2012 08:31 +2
# csm bota 13 March 2012 09:42 -2
# Dan 14 March 2012 01:17 0