Chiar daca profesia de judecator sau de procuror pare lipsita de griji cand o privesti din exterior, asa ceva este doar o iluzie, intrucat asupra magistratilor apasa un stres nebanuit, care nu o data se sfarseste in tragedii. Durerosul semnal de alarma a fost lansat sambata, 2 mai 2020, de catre judecatoarea Madalina Afrasinie (foto dreapta), presedinta Sectiei a VI-a civile de la Tribunalul Bucuresti, la peste un an dupa ce un tragic eveniment a rascolit magistratura romana.

Ne referim la sinuciderea procuroarei Ramona Bulcu (foto stanga) – fosta purtatoare de cuvant si sefa a biroului de presa al PICCJ – chiar in Vinerea Mare (23 aprilie 2019), pe fondul depresiei de care suferea (click aici pentru a citi).

Cu ocazia comemorarii Ramonei Bulcu, Madalina Afrasinie i-a indemnat pe oameni sa nu isi neglijeze sanatatea mintala, ci sa caute ajutor, inclusiv de specialitate (deci de la psihologi si / sau psihiatri).

Inainte sa va prezentam postarea de pe Facebook a judecatoarei Afrasinie, precizam ca problema este una destul de grava si de cronica la nivelul magistraturii autohtone. De exemplu, numai in ultimele 11 luni, Consiliul Superior al Magistraturii a suspendat doi judecatori din cauza problemelor psihice si a dispus consultarea unui al treilea de catre o comisie de specialitate, ca sa stabileasca daca se impune sau nu suspendarea din aceleasi motive (detalii pe Lumea Juridica aici, aici si aici). In alta ordine de idei, amintim ca la 15 martie 2019, magistratura era zguduita de sinuciderea procurorului Tamas Schiffbeck, fost sef al DNA Timisoara (click aici pentru a citi).

De aceea, profitam de aceasta ocazie ca sa facem un apel la parlamentari ca sa legifereze conditii mai stricte pentru ocrotirea sanatatii mintale a judecatorilor si a procurorilor. Sau, cel putin, macar CSM sa elaboreze un regulament in acest sens, in cazul in care Consiliul apuca sa se miste mai repede decat Legislativul.

Redam mesajul Madalinei Afrasinie (vezi facsimil):

„In memoriam ...

Ma hotarasem sa nu pun aceasta poza, mai ales azi, pentru ca, atunci, a fost ultima data cand am vorbit cu Ramona....a trecut un an de cand s-a sinucis...boala s-a dovedit mult mai puternica decat am crezut multi...

Am citit undeva ca cel mai mare act de curaj in fata mortii este sinuciderea...nu stiu daca asa este, dar stiu ca plecarea cuiva drag din viata noastra lasa o trauma care ne face sa ne instrainam si mai mult.

Nu! Durerea nu trece! Inveti doar sa traiesti cu ea!

Nu o judec pe Ramona! Nu imi judec prietenii pentru ca nu pentru asta sunt prietenii! Ei i-am facut o promisiune pe care nu am respectat-o. De atunci nu am mai promis nimanui nimic!

Suntem oameni si, desi multi ne vad puternici, doar noi stim de cate ori am zambit desi "muream" in interior...nu ne mai judecati pentru ca nu ati incaltat pantofii nostri...habar nu aveti de cate ori am mers cu picioarele (=sufletul) pline de rani!

Aveti grija de voi si, daca nu mai puteti face asta singuri, apelati la prieteni sau la cei care va pot vindeca...pe mine, dupa decesul prematur al tatalui meu, m-a vindecat un calugar...sa nu va fie rusine sa cereti ajutorul, inclusiv pe cel de specialitate. Nu de alta, dar sunt multi care va privesc ca pe un salvator si care depind de voi!

Si da, daca esti in genunchi, ma voi aseza langa tine pana te vei ridica! Intru "si in groapa" cu tine, dar doar daca imi promiti ca iesim vii, impreuna ! Cei dragi mie merita sa le fiu alaturi! Asa cum merita si cei dragi tie/voua!

Dumnezeu sa te ierte, Ramona!”