USR paradeste SIIJ ca s-o salveze pe Clotilde. Sefii Justitiei ii abandoneaza pe judecatori
Asistam la cel mai groaznic si evident atentat la independenta Justitiei de dupa decembrie 1989. USR a declarat deschis ca nu se va lasa pana nu va desfiinta Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie (SIIJ) si l-a pus ministrul sau, Stelica de la Justitie, sa dea bice cu proiectul de lege, fara sa tina cont de avizul negativ dat de CSM si de pozitiile critice ale asociatiilor profesionale ale magistratilor, care au reclamat ca prin intoarcere dosarelor de la SIIJ la DNA, independenta judecatorilor va fi pusa in pericol.
Atacul USR la independenta Justitiei este grobian in conditiile in care lidera USR Clotilde Armand, aleasa primar la Sectorul 1 in urma unei fraude electorale de proportii, are dosar penal la SIIJ, alaturi de procurorul care a condus Comisia electorala de sector, Nicolae Sprancu.
Curat murdar: USR are un lider cercetat penal, dar actioneaza politic pentru desfiintarea parchetului care o ancheteaza pe Clotilde Armand, dupa ce SIIJ a dispus renumararea tuturor voturilor date pentru primarul Sectorului 1.
Daca in loc de Clotilde, cercetat la SIIJ era Liviu Dragnea si acesta incerca desfiintarea parchetului prin majoritatea PSD, tot electoratul USR sarea de fund in sus ca e atentat la Justitie! Cand e vorba insa de Clotilde si Kovesi (care are dosar de luare de mita la SIIJ si pe care USR a sustinut-o pentru functia de procuror sef european), toata propaganda tace!
In timp ce presedintele USR Dan Barna, de un an incoace ataca continuu CSM, acuzand: “Este greu de inteles de ce CSM continua sa protejeze aceasta inventie a lui Liviu Dragnea”
Cam acesta este contextul in care joi 18 martie 2021, la Comisia Juridica din Camera Deputatilor, condusa tot de un USR-ist in persoana deputatului Mihai Badea, s-a pus in discutie soarta SIIJ, mai precis s-au derulat dezbaterile pro si contra pentru ca onor comisia sa stabileasca prin vot ce solutie va propune plenului Camerei Deputatilor.
Printre invitatii de vaza: vestitul presedinte CSM, Bogdan Mateescu, si onorabila presedinta a Inaltei Curti, Corina Corbu.
Ce misiune aveau cei doi? Sa apere independenta Justitiei, desigur. Ca sa nu se mai intample ca in trecut, cand, pana la infiintarea SIIJ in 2018, mii de magistrati aveau dosare penale la DNA si erau ascultati cu ajutorul SRI, multi pentru a fi santajati sau pedepsiti pentru solutiile de achitare date in dosarele de coruptie.
Ce au facut cei doi? La primele argumentatii politice obraznice ale USR, dar care nu i-au vizat deloc personal, si-au luat jucariile si au plecat imbufnati, chipurile persoanele lor fiind prea delicate si elevate sa asiste la “politizarea discursului”.
Citam ce-au declarat presei cei doi clasici la iesirea intempestiva din sala:
Corina Corbu, presedintele ICCJ: “...Nu ma deranjeaza nimic, consider ca nu e locul meu aici!..”
Bogdan Mateescu, presedintele CSM: “...O atmosfera nepotrivita din sedinta pentru statutul de magistrat...”
Ce iesire de toata jena. Care era fisa postului celor doi? Sa apere independenta judecatorilor, pentru ca niciunul sa nu mai ajunga sa fie hartuiti si distrusi de procurori-paraditori nemultumiti ca li s-a dat achitari in dosare... Ce au facut cei doi? Au plecat, facand pe orgoliosii, pe motiv ca discursul a fost politizat. Unde credeau ca s-au dus cei doi, la vreun pension? Sau intr-o arena cu politicieni unde se face politica? Vai, vai, locul meu nu e aici! Dar sa incaseze idemnizatii de 30-50.000 lei, lunar, pentru a fi garantii independentei Justitiei, acolo le e mereu locul!
Cum ar fi fost ca intr-un proces, cei doi sa plece din sala suparati ca un avocat a facut politica? Oare nu era obligatia celor doi sa moara acolo pe baricade, sa se lupte ca niciun judecator sa nu mai ajunga victima a DNA? Chiar nu ma asteptam la asa ceva de la Corina Corbu, ea insasi o victima a dosarelor fabricate de DNA!!!
Ce usor sa faci pe bosumflatul si sa dispari din scena, daca nu cumva a fost o regie in toata regula. Nu pot sa-mi scot din cap asta cu regia, pentru ca dupa iesirea bosumflatilor din sala, reprezentantele asociatiilor profesionale ale magistratilor, Andreea Ciuca de la AMR si Dana Girbovan de la UNJR au avut niste discursuri de adevarati barbati de stat. Ele de ce au putut si Corbu si Mateescu nu?
Am niste intrebari retorice pentru Bogdan Mateescu: “De ce te-ai mai inghesuit domnule judecator sa fii presedinte al CSM, dumneata un judecator doar cu grad de judecatorie si experienta minima, daca nu ai cuvintele la tine ca sa faci fata unei obraznicaturi de la USR, care a batut campii cu gratie. Nu puteai sa-i spui verde in fata ca sunt lideri USR cu dosare penale la SIIJ si ar face bine acest partid sa nu mai atenteze la independenta Justitiei? Dar asta insemna sa ai cuvintele la tine si sa te duci pregatit intr-o arena politica. Ai fi putut sa iesi erou din sala si presa sa transmita opiniei publice mesajul corect cu ce jocuri face USR impotriva Justitiei. De ce ai mai candidat domnule la sefia CSM daca nu esti in stare sa ripostezi la un banal discurs politic si, fara sa fii jignit de nimeni, o stergi englezeste. De ce nu ai lasat pe altii sa ocupe postul de sef al CSM, caruia bag seama ca nu prea ii faci fata?...”
Sunt convins ca daca in locul lui Bogdan Mateescu se aflau judecatoarele CSM Gabriela Baltag sau Evelina Oprina (cea care merita sa fie in prezent presedintelle CSM, dar au sapat-o combinatorii din Consiliu), acestea nu ar fi plecat niciodata din sala si ar fi dat niste replici cum se cuvine.
Dar asta e diferenta intre judecatorii din CSM care au curajul sa-i puna la punct pe politicieni, inclusiv pe Klaus Iohannis cand vine in Consiliu sa faca pe zmeul, si unul care ia pozitia ghiocelului uitandu-si menirea.
Oare ce le vor spune la anul cei doi “corifei” ai Justitiei, judecatorilor si procurorilor care vor ajunge din nou victimele unor dosare fabricate de DNA? Cumva ca ei au incercat, dar nu au putut suporta discursul politic?...
Acestea fiind spuse, prevad o intoarcere la vremurile de trista amintire cand peste 3000 de magistrati aveau dosare penale la DNA si erau urmariti si ascultati pe capete. Si in general o puternica subordonare politica a sistemului judiciar. Am prevazut ca domnia lui Bogdan Mateescu peste CSM va fi catastrofala. Am prevazut inca din editorialul de anul trecut - Orgoliile pot transforma CSM intr-o secta #rezist (CLICK AICI PENTRU A CITI) - ca Justitia va fi asediata de elementele “progresiste” si ca “adevaratul dusman al Magistraturii pentru viitor va fi liderul care nu va face nimic ca sa o apere, care va fi lipsit de curaj si inregimentat.”
Sa vezi cum USR cere desfiintarea unui parchet care ii cerceteaza penal unul din cei mai marcanti lideri - Clotilde Armand – si actioneaza pentru atingerea scopului prin ministrul USR al Justitiei impreuna cu o comisie parlamentara condusa de un alt USR-ist, si ca presedinte al CSM sau sef al Inaltei Curti sa taci ca mortul in papusoi, asta numai garantarea independentei Justitiei nu poate fi!
PS – Daca lui Bogdan Mateescu nu-i place cum gandesc, poate baga la viteza o aparare de independenta, ca la asta se pricepe cel mai bine cand ceva nu-i convine.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# imun/teanu 18 March 2021 18:10 +152
# Ilie 18 March 2021 18:30 +128
# nae din dealul feleacului 18 March 2021 18:53 +195
# MN 18 March 2021 18:54 +17
# Lita 18 March 2021 19:27 +27
# Lorenzo de Medici 18 March 2021 20:03 +37
# Gica contra sistemului 18 March 2021 20:04 +29
# VOX. 18 March 2021 20:48 +3
# Bacteria, mucegaiul si vasul Petri 19 March 2021 09:11 +4
# Geanina 19 March 2021 15:29 +22
# Obs 21 March 2021 14:28 +6
# Titi Berlogea 23 March 2021 00:41 -42