Vanzatoare de iluzii in puscarii! Pruna, atata poti?
Aflata pe ultimii metri de mandat, marele jurist si traducator al Bruxelles-ului, Raluca Pruna incearca sa ne prosteasca inca o data, dupa un an in care toata lumea s-a saturat de aleasa tehnocratie ajunsa, prin oribila manipulare de dupa tragedia de la Colectiv, la carma tarii. Cetatenii au cateva zile la dispozitie, pana in 13 noiembrie, pentru a trimite observatii pe proiectul de lege pentru asa zisa rezolvare a supraaglomerarii penitenciarelor, proiect lansat in dezbatere publica de Ministerul Justitie la finele saptamanii trecute. Proiectul, in opinia mea, nu reprezinta deloc o veste buna, chiar daca unii s-au lasat amagiti de aparenta buna credinta si putinta a ministrului Justitiei.
Raluca Pruna vrea sa credem ca a gasit calea prin care sa dea o gura de oxigen sistemului penitenciar, prin proiectul sus-mentionat. Iata cum: „In calculul pedepsei ce poate fi considerata, potrivit legii, ca executata, se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca masura compensatorie, si executarea pedepsei in conditii necorespunzatoare, astfel: pentru fiecare perioada de 30 de zile executate in conditii necorespunzatoare, se considera executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicata. In acest mod, masura reglementata depaseste cadrul unui remediu compensatoriu stricto sensu, acordarea compensarii operand din oficiu, nefiind conditionata de formularea unei cereri de catre persoana detinuta”.
Proiectul creaza, de fapt, mult zgomot pentru mai nimic. Nimic care sa aiba efectele scontate in practica, astfel incat CEDO sa fie convinsa ca Romaniei nu ii este necesara activarea unei hotarari-pilot. Un calcul elementar arata ca un detinut care mai are de ispasit un an primeste 36 de zile „compensarea in natura” propusa de Pruna, unul care mai are 5 ani ar castiga, vezi Doamne, 6 luni...va imaginati ca nici macar la acel procent de 10 la suta de „liberati conditionat” preconizat de Pruna, in realitate nu ar fi atins. Iar 10 la suta la un numar de 31.000 de detinuti, e frectie la picior de lemn. Tot musuroi de detinuti ar ramane in inchisori!
In acest context, daca tot e dezbatere publica, o sa imi spun si eu parerea, aici, despre acest proiect. Nu de altceva, dar in 26 de ani de presa, am facut multe reportaje si interviuri prin penitenciarele patriei, stiu care sunt conditiile, cunosc detalii de la oameni care au stat in puscarii sau care sunt si azi detinuti, am citit mai toate hotararile CEDO date in urma incalcarilor articolul 3 din Conventie. Conditiile inumane si relele tratamente, nu inseamna, doamna Pruna, doar perimetrul mai mic de 4 metri patrati alocati unui detinut!
Tratament inuman este, in majoritatea penitenciarelor din Romania, si atunci cand:
- un detinut sufera de o durere de dinti groaznica si pana primeste un calmant e nevoit sa astepte, dupa ce face cerere pentru medicatie, doua-trei saptamani, timp in care ori ii trece durerea de la sine, ori face infectie si se trezeste si cu paradontoza
- detinutii nu au voie, ca in alte inchisori din lumea europeana civilizata, la 8 ore in aer liber
- detinutii sunt tinuti in celule in care, iarna, e frig de crapa pietrele, cu cate trei pulovere si doua treninguri pe ei, iar vara, pe canicula, aerul e irespirabil in celulele pline de mirosuri pestilentiale
- detinutii nu au parte de apa calda decat o data sau de doua ori pe saptamana timp de doua ore
- detinutii stau inghesuiti precum gandacii de bucatarie care colcaie prin toate colturile celulelor, vara, cate 20 in 35-40 de metri
- detinutii sunt martori ai violentelor unora asupra celor mai slabi sau ei insisi victime ale colegilor de penitenciar
- detinutilor nu li se permite sa primeasca zilele de permisie trecute in regulament pentru ca, dintr-o aberatie a legii, se considera ca au pe rol un alt dosar desi e vorba doar de un dosar administrativ, cum e contopirea a doua pedepse, iar aceasta contopire este intarziata luni de zile de instantele de judecata
- duba care ii transporta pe detinuti la instante aflate la mare distanta trebuie sa faca un traseu pe la mai multe penitenciare, care dureaza chiar si 24 de ore, ca sa ii adune si apoi, la intoarcere, alte 24 de ore
- pachetele pentru mancare, o data pe luna, nu pot contine mai mult de sase kilograme de fructe si legume care, perisabile fiind, se reduc „natural” la trei
- pedepsele alternative sunt aproape inexistente
- sporul de pedeapsa e, acum, obligatoriu de 1/3 din fiecare infractiune, iar suma e cumulata la pedeapsa principala si de multe ori mai mare decat aceasta, astfel ca se poate vorbi de o dubla pedepsa pentru aceleasi fapte, care duce la supraaglometarea in timp a penitenciarelor
- media de varsta in puscariile din Romania este de 47 de ani si 4 luni, iar in ultimii trei ani s-a sinucis un detinut la 19 zile
Am fost, cum scriam mai sus, in multe din penitenciarele patriei. Am fost si in penitenciarele din Spania, pe vremea in care ANP avea o conducere pentru care transparenta constituia o prioritate. Cu 15 ani in urma, Spania avea penitenciare in care detinutii nu se simteau deloc inchisi. Multi dintre ei nici nu stateau inchisi. Existau o serie de masuri alternative de executare a pedepselor, multi erau lasati sa munceasca si sa stea acasa in timpul saptamanii, iar pedeapsa era ca vineri seara sa se prezinte la penitenciar si plecau luni dimineata de acolo, inapoi la munca. In Spania, in detentie e apa calda non stop, au sali de sport. Copiii erau adusi la finele saptamanii pentru ca detinutii sa nu piarda legatura parentala, mancau cu ei, se jucau cu ei, la finele saptamanii, o zi intreaga, in spatii frumos amenajate, care nu lasau deloc impresia ca te afli intr-o puscarie. Aici, in inchisorile Romaniei, vin la vizita de o ora jumate, copii cu varste de pana in 8-9 ani ca sa isi vada parintele condamnat, intr-o sala cu mese inghesuite si ii auzi cum plang, cum nu vor sa mai plece, cum unii dintre ei intreaba daca nu o sa ramana cumva fara si fara casa.
Doamna Pruna, duceti-va si asistati la astfel de „vizite” si spuneti daca va place ce vedeti, ce auziti. Si in final, poate le explicati romanilor ce fel de stat de drept este asta, in care arestatul preventiv sau detinutul nu are asigurata confidentialitatea discutiilor cu aparatorul sau!? Meditati la tot ce se intampla, nu mai cautati solutii ieftine care nu aduc niciun beneficiu sistemului penitenciar. Sau, mai bine, plecati inapoi la Bruxelles. Cine stie, poate acolo veti fi chiar si decorata pentru astfel de proiecte inutile. Aici, se pare ca doar atat puteti: sa vindeti iluzii la poarta penitenciarelor!
In final, va invit, doamna Pruna, sa cititi cu mare atentie, macar pentru a va ajusta ideile fixe, cateva articole:
https://bogdanpopovici.com/2015/03/17/creier-si-mucegai/
https://bogdanpopovici.com/2015/03/19/reeducarea-o-munciuna-smintita/
PS - Mesajul meu pentru viitorul ministru al Justitiei, indiferent care va fi el (ea):
Pentru ca problema penitenciarelor sa fie rezolvata, dar si pentru ca alte probleme ce tin de intreg sistemul judiciar sa fie solutionate, e nevoie de un „cap limpede” care sa aiba curajul sa abordeze frontal toate lipsurile, neajunsurile si aberatiile legilor din Romania. Pe scurt, sa aiba curaj sa faca un altfel de politica penala. Daca nu, Romania va ramane cu aceeasi politica penala represiva, fara o preventie reala, fara o reinsertie reala, fara masuri pentru diminuarea recidivei.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# bravo 7 November 2016 15:35 +7
# ariana 7 November 2016 17:07 +11
# nelutu 7 November 2016 21:34 +5
# just 8 November 2016 10:57 +3
# victor 8 November 2016 11:15 +2
# victor 8 November 2016 11:36 +6
# DODI 8 November 2016 12:42 +6