VOCEA GRAVA A PICAT – Judecatoarea Luciana Mera de la CAB a fost singurul magistrat care a obtinut punctaj maxim la interviul de la CSM din concursul de promovare la ICCJ. Silvia Cerbu, sotia lui Viorel Cerbu, a fost admisa. Judecatoarea Buzoianu care a trebuit sa isi inchipuie o situatie legata de aparitia intr-o reclama "doar cu vocea" a fost respinsa. Lia Savonea a absentat (Listele)
Institutul National al Magistraturii a publicat tabelul cu punctajul obtinut la interviul sustinut in fata CSM de magistratii inscrisi in procedura de promovare in functia de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Cei 41 de magistrati ramasi in cursa pentru ocuparea unui post de judecator la instanta suprema, dupa evaluarea lucrarilor intocmite de candidati, au fost programati de Consiliul Superior al Magistraturii sa sustina proba interviului in doua zile, respectiv 15 si 16 mai. Rezultatele afisate de INM in urma audierii magistratilor arata ca din cei 41 de candidati doar 21 au fost admisi!
Lista admisilor – 21 de candidati merg mai departe in concursul de promovare la ICCJ
Pe lista magistratilor admisi se afla judecatoarea Luciana Mera (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia penala -, care a obtinut punctajul maxim, de 20 de puncte, fiind si singura care a obtinut aceasta nota. In clasamentul punctajelor, judecatoarea Mera este urmata de judecatoarea Magdalena Veronica Danaila de la CAB – care candideaza pentru un post de judecator la Sectia a II-a civila, care a obtinut 19,80 de puncte.
Si judecatorul Cezar Hincu, presedintele Curtii de Apel Suceava, instanta care a refuzat sa convoace adunarea generala a judecatorilor pentru a supune la vot revocarea judecatoarei Alina Ghica din CSM motivand ca procedura declansata de Curtea de Apel Cluj este viciata – si candidat la Sectia de contencios administrativ si fiscal -, a fost declarat admis cu un punctaj de 15,50 de puncte.
Printre cei admisi se mai numara si judecatoarea Silvia Cerbu de la Curtea de Apel Bucuresti (Sectia penala - 18,53 puncte) - sotia procurorului DNA, Viorel Cerbu, adjunct al sefului Sectiei I din Directia Nationala Anticoruptie, care a instrumentat dosarul Birsan in care, dupa cum se stie, au fost comise nenumarate abuzuri -, judecatoarea Simona Lala Cristescu de la CAB (Sectia I civila – 19,33 puncte), sau judecatoarea Eugenia Voicheci de la CAB (Sectia a II-a civila – 19,53 puncte).
Nu doar judecatorii au fost declarati admisi dupa sustinerea probei interviului. Doi dintre procurorii care s-au inscris in procedura de promovare in functia de judecator la ICCJ, respectiv procurorul Horia Valentin Selaru, fost sef interimar al Sectiei de urmarire penala si criminalistica din PICCJ si fost consilier al Laurei Codruta Kovesi, si procurorul Dan Marius Foitos de la PICCJ au fost declarati admisi de CSM la proba interviului, obtinand 15,33 puncte, respectiv 14,86 puncte. In cazul in care vor trece si peste proba scrisa, cei doi procurori vor trece direct de la acuzatori la judecatori de instanta suprema, in conditiile in care nu au judecat in viata lor un dosar.
Lista respinsilor – 16 magistrati respinsi dupa interviul de la CSM
Desi, spunem noi, judecatoarea Simona Petruta Buzoianu a avut o prestatie foarte buna in fata Plenului CSM, fiind chiar supusa unor situatii total neobisnuite – si aici amintim ca joi, 16 mai 2013, in timpul interviului sefa ICCJ, Livia Stanciu, i-a cerut judecatoarei Buzoianu sa isi imagineze ca datorita vocii grave pe care o are in sala de judecata ar fi abordata de un reporter pentru realizarea unui spot publicitar "doar cu vocea, nu si cu chipul" – magistratul candidat pentru un post la Sectia penala a instantei supreme a fost respinsa la proba interviului de Consiliul Superior al Magistraturii. Acesteia i s-a acordat un punctaj de 11,06.
De altfel, pe lista respinsilor se mai afla si judecatoarea Corina Ciobanu de la CAB, care i-a lasat masca pe membri CSM, datorita impartialitatii si obiectivitatii, dar si a determinarii pe care a afisat-o in timpul interviului. Cu toate acestea, Plenul Consiliului a hotarat sa o pice pe judecatoarea Ciobanu. In acelasi timp, au fost declarati respinsi si judecatorii Risantea Gagescu (8,93 puncte) si Florentin Teisanu (10,53 puncte), ambii candidati la Sectia penala a ICCJ.
Au existat si magistrati care in ultima clipa s-au gandit sa renunte la acest concurs. Presedinta Curtii de Apel Bucuresti, judecatoarea Lia Savonea, a decis sa nu se prezinte la interviul de promovare la ICCJ, ceea ce inseamna ca nu mai poate continua concursul. Aceeasi decizie de absentare a luat si procuroarea Florina Lucan de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.
In ultima clipa au decis sa se retraga si judecatoarele Liliana Cringasu de la CAB, care candida la Sectia a II-a civila a ICCJ, dar si Mariana Laura Chimoiu de la Curtea de Apel Craiova, care candida la Sectia de contencios administrativ si fiscal a instantei supreme.
Astfel, in cursa pentru ocuparea unui post de judecator la ICCJ au mai ramas 21 de magistrati, in conditiile in care au fost scoase la concurs 29 de posturi pentru cele patru sectii ale instantei supreme:
Sectia I civila – 7 posturi scoase la concurs
-Lala Simona Cristescu - Curtea de Apel Bucuresti
-Lavinia Dascalu - Curtea de Apel Bucuresti
-Mihaela Laura Ivanovici - Curtea de Apel Bucuresti
-Gina Simona Pietreanu – Curtea de Apel Bucuresti
-Cristina Petronela Valeanu – Curtea de Apel Iasi
-Mirela Visan - Curtea de Apel Bucuresti
Sectia a II-a civila – 6 posturi scoase la concurs
-Magdalena Veronica Danaila - Curtea de Apel Bucuresti
-Rodica Dorin – Curtea de Apel Galati
-Monica Ruxandra Duta – Curtea de Apel Bucuresti
-Horia Cosmin Mihaianu – Curtea de Apel Bucuresti
-Eugenia Voicheci - Curtea de Apel Bucuresti
-Rodica Zaharia - Curtea de Apel Bucuresti
Sectia penala – 10 posturi scoase la concurs
-Silvia Cerbu – Curtea de Apel Bucuresti
-Daniela Simona Encean – Curtea de Apel Bucuresti
-Dan Marius Foitos - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
-Luciana Mera – Curtea de Apel Bucuresti
-Horia Valentin Selaru – Parchetul de pe langa Curtea de Apel Brasov – delegat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Sectia de contencios administrativ si fiscal – 6 posturi scoase la concurs
-Cezar Hincu – Curtea de Apel Suceava
-Eugenia Ion – Curtea de Apel Bucuresti
-Zoita Milasan – Curtea de Apel Targu Mures
-Angelica Denisa Stanisor - Curtea de Apel Bucuresti
Cei 21 de magistrati ramasi in concursul de promovare la Inalta Curte vor sustine proba scrisa in data de 19 mai 2013. Aceasta ultima proba se va desfasura la sediul Institutului National al Magistraturii incepand cu ora 9.00.
*Cititi aici rezultatele obtinute de magistrati la proba interviului in fata Plenului CSM
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# haha 17 May 2013 14:55 +13
# Comisia 17 May 2013 16:46 +7
# Mix 17 May 2013 16:50 +9
# unul din lumea cea mare 17 May 2013 16:02 +7
# VIKY 17 May 2013 16:23 +8
# doru 17 May 2013 16:32 +5
# Popescu 17 May 2013 16:36 -1
# Petenta 17 May 2013 17:30 +4
# cine ce? 17 May 2013 17:43 +6
# MARIANA 18 May 2013 00:11 +4
# ME 20 May 2013 09:53 0