Vorbe de fumoar – 11.04.2017 - Doi membri CSM au dosar la DNA
* Ce ascunde consiliera sefei DNA, judecatoarea Dana Titian? Dupa finalizarea procesului de la Curtea de Apel Ploiesti, proces dupa care Luluta a pretins ca trotuarul din fata instantei e spatiul ei privat, Dana Titian nu a mai plecat cu sefa ei in imperialul Audi A6 cu SPP-ist. I-a fost teama de ceva? Pentru ca Dana Titian a luat-o pe jos, cu rucsacul in spate, pe partea opusa, moment in care un BMW cu numar de Bucuresti, de culoare inchisa, avand la volan un tinerel barbos, a pornit inspre ea. Nu arata a SPP-ist, ci mai degraba a SRI-ist. S-o fi dus doamna judecator sa dea raportul?
* Actiune de intimidare pe fata din partea DNA la adresa jurnalistului Dan Andronic. La o zi dupa ce a facut dezvaluirile privind prezenta Laurei Kovesi acasa la Gabriel Oprea, alaturi de generalul Florian Coldea, Dan Andronic a fost chemat la DNA. Evident, jurnalistul de la Evenimentul Zilei a fost primit asa cum se obisnuieste la parchetul lui Kovesi, cu presa de casa la poarta. Andronic a iesit cu calitate de suspect pentru marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului, acuzatii la care DNA apeleaza mai noi pentru a face executii, dupa ce abuzul in serviciu nu mai tine. Desigur, unii vor spune ca Andronic stia ca va veni la DNA si de aceea a facut respectivele dezvaluiri. Dar sa nu uitam ca este al zecelea episod publicat de Dan Andronic, care a dat si alte detalii despre Kovesi. Cum ar fi prezenta acesteia la chefurile sefilor SRI, unde chiar il ameninta cu maina in ghips pe Sebastian Ghita, mai in gluma, mai in serios.
* Incredibil, dar se pare ca adevarat. Doi membri ai Sectiei pentru procurori a CSM au dosare la DNA, deschise recent, de cand sefa Serviciului privind anchetarea faptelor de coruptie comise de magistrati, vestita Florentina Mirica, e cercetata disciplinar si vine sedinta de sedinta de manuta cu Laura Kovesi, cu masina institutiei (foto). Sa fie aceasta o noua forma de intimidare marca DNA? Ii asteptam pe membrii CSM la redactie sa ni-i dea in vileag pe cei care au deschis dosarele si sa le oferim protectie publica impotriva abuzurilor.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii