Vorbe de fumoar – 13.05.2019 – Raportul IJ pe colaborarea dintre parchete si SRI pe protocol cutremura Sistemul
* Inspectia Judiciara le sta rau de tot pe cap oengistilor din Justitie. Suparati nevoie mare ca judecatorul Lucian Netejoru a obtinut al doilea mandat in functia de inspector sef al Inspectiei Judiciare, membrii Asociatiei lui Bogdan Pirlog – procurorul ajuns vedeta dupa protestele din 10 august 2018 – s-au apucat sa ii scrie lui Iohannis rauri de cuvinte, cerandu-i acestuia sa blocheze avizarea numirii lui Netejoru in Plenul CSM. Ce i-o deranja atat de tare la Netejoru? S-or teme ca daca Lucian Netejoru ramane in functie ar putea ei sa ajunga obiectul unor dosare disciplinare? Nu ca nu ar avea de ce, dar na... Daca vreti sa aflati cum se zbat oengistii lui Pirlog, dati click aici.
* Jale mare in randul procurorilor din Romania. Aflam ca Raportul Inspectiei Judiciare legat de modul in care parchetele, inclusiv PICCJ, DNA, DIICOT, au colaborat pe protocoale cu serviciile de informatii (a se citi doar SRI) este finalizat, acum plimbandu-se pe la parchetele din tara pentru o avizare finala. Si faptul ca este finalizat pare sa fie tocmai problema unor procurori. Noi am auzit ca prin tara sunt nemultumiri mari legate de contintul acestui Raport, care vine practic si ii despoaie de tot pe procurorii care au colaborat cu SRI pe protocoale. Nemultumirea vine tocmai din faptul ca partenerii de protocol din parchete ai Serviciului Roman de Informatii sunt indicati cu nume si prenume, lucru care nu le da pace. Atat de panicati ar fi unii procurori ca urmeaza sa le apara numele in Raport, incat s-au apucat sa faca cereri de "protejarea datelor cu caracter personal", solicitand sa nu le apara numele si prenumele in Raport. Mai sa fie, dar de cand numele si prenumele sunt date cu caracter personal, mai ales ale unor persoane care detin functii publice? Cica, unii procurori de prin tara care nu vor sub nicio forma sa le apara numele in Raport s-au apucat chiar sa trimita scrisorele de "va rog frumos sa-mi aprobati" pentru a nu se afla ca au colaborat cu SRI. Din ce stim noi, aceste cereri nu sunt aprobate, si ar fi si absurd sa fie, caci atunci Raportul nu ar mai avea nicio utilitate. In fond, nu asta se doreste in Justitie: aflarea adevarului? Or, daca nici Inspectia prin Raportul efectuat nu face acest lucru, nu stim cine o mai face.
* Si ca tot vorbeam de Raportul Inspectiei Judiciare pe protocoale. Antena 3 a publicat o pagina din document care arata ca in perioada 2008-2018, procurorul general al Romaniei – fie Kovesi, fie Nitu, fie Lazar, au desemnat anumiti procurori pentru a examina "temeinicia si legalitatea" propunerilor formulate de organele de stat cu atributii in domeniul securitatii nationale si solicitarii ICCJ de autorizare a acestor activitati in scopul culegerii de informatii. Ei, si cine credeti voi ca erau procurorii care se ocupau cu "temeinicia si legalitatea"? Spicuim mai jos cateva nume ca sa va dati seama de amploarea fenomenului pe protocol, dar si pentru a vedea ce "s-a ales" de unii dintre acestia.
Lista incepe cu o judecatoare, care numai judecata nu a facut in ultimii 12 ani. Este vorba despre consiliera lui Kovesi, judecatoarea Dana Titian, care si in acest caz a facut munca de procuror pe aria de "culegere de informatii". In aceeasi lista publicata de Antena 3 apare si numele unui alt procuror, ajuns judecator la ICCJ, Horia Valentin Selaru. Va dati seama! In fine, pe lista ii mai gasim si pe Marius Iacob, Codrut Olaru, Marius Bulancea, Gabriela Scutea, Camelia Sutiman, Romulus Dan Varga si altii. Iar din ce am auzit, asta este doar o foarte mica parte din Raportul care se anunta a fi cutremur pentru procuratura. Asteptam cu interes.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI 13 May 2019 20:17 +12
# Kovesi 13 May 2019 22:35 -26
# imun/teanu 14 May 2019 12:26 +1
# imun/teanu 14 May 2019 12:34 0