Vorbe de fumoar – 17.01.2025 – Cami vine cu replica
* Guvernul PSD-PNL-UDMR al lui Marcel Ciolacu ii pune la adapost pe politisti de urgia ordonantei-trenulet. In ce privinta, aflati dand click aici.
* Tot Executivul da inainte cu betoanele intr-o arie protejata. Cum arata imaginile de la fata locului, vedeti facand click aici.
* Va spuneam joi, 16 ianuarie 2025, ca fosta judecatoare Camelia Bogdan (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti a fost data in judecata de catre SC Grupul Industrial Voiculescu si Compania (GRIVCO) SA si ca, cel mai probabil, cauza nr. 30172/3/2024 – avand ca obiect „actiune in raspundere delictuala” – are legatura cu condamnarea pe care a dispus-o in dosarul ICA / Telepatia (click aici pentru a citi).
Intre timp, am aflat ca dosarul i-a fost repartizat judecatoarei TMB Nicoleta-Monica Bratu. Tot intre timp, ca reactie la „vorba de fumoar” de joi, Cami a trimis un drept la replica publicatiei Lumea Justitiei, in care dezvaluie cuantumul daunelor morale pe care GRIVCO i le solicita: 200.001 lei (doua sute de mii si un leu).
Il redam integral:
„Distinsi Domni Jurnalisti,
Corolar publicarii articolului dumneavoastra accesat la site-ul https://www.luju.ro/vorbe-de-fumoar-16-01-2025-cami-tinuta-in-corzi-pentru-condamnarea-din-telepatia, de unde rezulta interesul manifest al cititorilor publicatiei Lumea justitiei pentru recuparea produsului infractiunilor de la mostenitorii in drepturi ai fostei Securitati si de la proxy-urilor acestora, va rog sa aprobati publicarea prezentului drept la replica al dr. Camelia Bogdan:
Cu distins respect, va aduc la cunostinta ca am luat act ca societatea GRIVCO imi cere daune morale pentru aducerea la cunostinta publicului a cifrei mentioonate intr-un raport intern ICE DUNAREA, de unde rezulta delapidarea sumei de 4.4.miliarde de USD in perioada 1982-1989 de catre fosta Securitate, prin CRECENT COMMERCIAL MARITIME LTD, al carui beneficiar real a fost declarat domnul Dan Voiculescu, pe care il atasez dreptului la replica (n.r. click aici).
Problema de drept care deriva din situatia de fapt prezenta este lipsa de vointa a autoritatilor romane de recuperare a acestor bani, chiar daca exista doua remedii: deschiderea unui dosar pentru savarsirea infractiunii de spalare de bani, cu caracter autonom sau confiscarea fara condamnare, remediii posibilie in situatia in care infractiunea predicat este prescrisa.
Precizez ca fac obiectul mai multor actiuni in justitie pentru keynote-uri, prezentari la simpozioane internationale, interviu cu fostul Ambasador al Statelor Unite in Polonia, jurnalisti, etc. In speta identificata de dumneavoastra, mi se cere suma de 200.001 lei.
Informatiile cuprinse in declaratiile mele, desi existau deja in spatiul public din alte surse, au deranjat societatea GRIVCO in contextul in care am facut parte in 2014 din completul de judecata care a decis condamnarea definitiva a dlui Dan Voiculescu – beneficiarul real al societatii reclamante Crescent – si GRIVCO – pentru fapte de spalare de bani. Acest act de justitie a fost perceput de dl Voiculescu ca un atac personal, iar ceea ce a dus la o secventa lunga de actiuni de hartuire si intimidare a mea pe parcursul ultimilor 10 ani. Actiunea din prezentul dosar se incadreaza in acest tipar. Ca judecator, am patentat confiscarea de la terti in Romania la standardele prevazute de CEDO, unde GRIVCO s-a plans ca i-am incalcat drepturile si a pierdut (n.r. click aici). In epoca, era politica de state ca statul doarme cand furi si treci pe numele altuia. Cauzele Voiculescu si GRIVCO contra Romaniei, atasate prezentei, sunt manual de bune practici in materia recuperarii produsului infractiunii.
Nu am fost inca data in judecata (sau nu am luat eu la cunostinta) pentru aducerea in discutia publicului a susupendarii ilegale a recuperarii produsului infractiunii de la GRIVCO in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Chumie Alimentara, desi am adus la cunostinta publicului ca directorul GRIVCO isi foloseste propria fiica notar (Mihai Sabina), actionar la ANTENA GROUP, in acest demers. Fiind parte in dosarul nr.2655/1/2023, aflat pe rolul ICCJ, am solicitat fotocopierea dosarului de urmarire penala, unde exista dovezi de unde rezulta suspiciunea rezonabila (care ar trebui investigata de autoritati) ca domnul MIHAI LAZAR, directorul GRUPULUI DAN VOICULESCU, si-a folosit, propria fiica, pe notarul Mihai Sabina, actionar al ANTENA GROUP SA, de la care a incasat dividende in cuantum de 2476176 RON in 2023, dupa cum rezulta din declaratia de avere a sotului pentru revizuirea deciziei ICA, pentru a legaliza o declaratie falsa, privind fictivitatea prejudiciului ICA. Declaratia a fost ulterior folosita pentru revizuirea ilegala a deciziei de condamnare a lotului VOICULESCU, contrar deciziei CEDO in cauzele GRIVCO SI VOICULESCU in Romania. Se incearca sdesavarsirea furtului de la poporul roman, prin impiedicarea aducerii la indeplinire a ordinului de confiscare din dosarul ICA.
Am mai avut si prezentari in Camera Lorzilor, fiind invitata anul acesta si la OCDE. Pentru pregatirea discutiei, voi solicita din nou CSAT includerea recuperarii produsului infractiunii ca obiectiv strategic si reconfirmarea vointei politice pentru aducerea la indeplinire a acestui obiectiv.
In Romania, notarii au obligatia de a se abtine cand se contureaza un posibil conflict de interese in privinta acestora. Au si obligatia de a nu legaliza falsuri, stiind ca le profita. OR, daca doamna notar MIHAI SABINA este fiica domnului MIHAI LAZAR dar si actionar al ANTENA GROUP, ar fi trebuit sa cunoasca ca in 2019, ANTENA GROUP A RECUPERAT DE LA ANABI-structura de recuperare a produsului infractiunii de la nivelul UNIUNII EUROPENE, o parte din produsul direct al prejudiciiului ICA, aflat in strada GARLEI NR.1. Declaratia autentificata de doamna Mihai SABINA este unica proba in baza careia judecatorul de la Curtea de Apel Bucuresti, Andrei Viorel Iugan, a hotarat revizuirea dosarului ICA, suspendarea ordinului de recupare a prejudiciului de peste 100 de milioane de EURO care trebuie recuperati de ANAF.
Procurorii romani, au deschis ei vreun dosar de urmarire penala privind rasturnarea deciziilor definitive pronuntate in dosarele spolierii Statului Roman? Privind impiedicarea recuperarii produsului infractiunii de catre infractori si proxi-urile fostei Securitati? Dar in privinta banilor furati de la Poporul Roman la Revolutie de catre imputernicitii fostei Securitati, ai caror mostenitori in drepturi sunt serviciile romane de informatii? Este un truism a afirma ca spalarea fondurilor delapidate nu este prescrisa nici in prezent, dar in Romania JUSTITIA pare ca e ASERVITA INFRACTORILOR.
Revizuirea deciziei domnului DAN VOICULESCU are loc in afara cadrului Legii, domnul judecator Sterica-Dan Toma de la Tribunalul Bucuresti facand probe la cererea domnului Iugan de la Curtea de Apel Bucuresti cum ca expertul ar fi gresit prejudiciul in cazul Voiculescu. Nu exista nicio dovada de savarsire a vreunei infractiuni de catre doamna Aurelia Nicolae, care a fost audiata doar in calitate de martor de catre doamna Adina Florea in dosarul nr. 510/p/2018. Or, martorii nu pot fi transformati in suspecti decat cu incalcarea Principiului Nimeni nu poate contribui la propria incriminare / Nemo ad suam incriminare potest.
Probele suspiciunii rezonabile care trebuie investigate de autoritati a coniventei Statului Roman (prin reprezentantii sai din sistemul judiciar, identificati in persoana domnilor ANDREI IUGAN si STERICA TOMA de la CURTEA DE APEL BUCURESTI / TRIBUNALUL BUCURESTI) in a recupera macar o parte din fondurile fostei Securitati, utilizate in dosarul ICA pentru achizitionarea fostului sediu a Institutului de Chimie Alimentara, dar si a fondurilor fostei Securitati, spalate prin ICE DUNAREA, cifrate prin documentele interne la 4.4.MILIARDE DE dolari, se afla in dosarul de u.p. atasat dosarului nr.2655/1/2023, in care prountarea deciziei a fost amanata cu 11 luni. Codul de procedura penala roman prevede un termen de 15 zile pentru pronuntarea unei solutii.
Cu distins respect, va rog sa publicati dreptul la replica in cadrul publicatiei dumneavoastra.
Va rog sa primiti expresia distinsei mele consideratii”.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii