Vorbe de fumoar – 18.08.2015 – Galceava dintre Risantea si Dorel
* Disputele profesionale dintre judecatorii Risantea Gagescu si Dorel George Matei sunt mai vechi. Totul a inceput in decembrie 2013, cand Dorel fusese repartizat in dosarul fostului prim-procuror al Parchetului Judecatoriei Sectorului 4, dosar instrumentat de DNA. Judecatorul Dorel era cunoscut ca nu stie sa dea achitari in dosarele DNA, iar pentru atitudinea lui din sala de judecata – omul fiind cunoscut ca are „texte” cu acuzatii – a fost recuzat. Judecatoarea Risantea Gagescu a admis cererea de recuzare formulata de procurorul Mihai Betelie si l-a dat afara pe Dorel din dosar, pe motiv ca prin afirmatiile sale nepotrivite ar fi „afectat principiul impartialitatii”. Asta ca sa vedeti cum la nici doi ani distanta, Dorel a ajuns sa decida ca Risantea ar fi fost „incompatibila” in dosarul Rarinca si sa admita contestatia in anulare a DNA si sa desfiinteze decizia definitiva de achitare data de Risantea Gagescu. Nu ca e frumoasa joaca asta cu incompatibilitatea? Cum se asteapta ei la cotitura?... Unul mai incompatibil ca altul... In curand vom publica Incheierea prin care Dorel a fost recuzat de Risantea pe motiv de incompatibilitate, ca lumea sa vada si sa judece cat de echidistant a fost domnul judecator, si cum se judeca in dosarele in care DNA cere capete. Asteptam cu interes sa vedem cum va solutiona Inspectia CSM sesizarea colegei Risantea privind sustragerea dosarului de la alt complet si atribuirea proprie in conditii de incompatibilitate.
* Ca sa vedeti ce mica e lumea! Luni, la procesul Rarinca, cand a fost recuzat judecatorul Dorel Matei, cererea a fost trimisa spre solutionare completului de permanenta. Si ce sa vezi, la permanenta era chiar Risantea Gagescu, care si-a respectat statutul si s-a abtinut. Din aceasta cauza, in loc ca solutionarea cererii sa dureze jumatate de ora, a durat doua ore, pentru ca a trebuit chemat din concediu un alt judecator.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Observator 001! 18 August 2015 19:49 +14
# gil 19 August 2015 15:11 +3