Vorbe de fumoar – 27.07.2017 – Deratizare la DNA
* Auzim ca inspectorii de la Inspectia Judiciara care au fost trimisi in control la DNA nu vor mai putea sa intre, vineri 28 iulie 2017, in parchetul doctoritei Kovesi. La DNA se va face deratizare, astfel ca inspectorii vor trebui sa stea acasa. Asta e informatia pe care am primit-o. Acum, ne intrebam: oare o fi vorba despre o deratizare in sensul clasic sau de o curatenie prin dosare, pentru ca inspectorii sa nu mai poata gasi probe care sa dovedeasca managementul defectuos de la DNA, din ultimii ani?
* Foarte buna observatia jurnalistei Sorina Matei. Aceasta a oferit o noua mostra a profesionalismului celor de la DNA, dezvaluind ca Laura Kovesi a cerut de la presedintele Klaus Iohannis aviz pentru urmarirea penala a fostului ministru Valerian Vreme in dosarul „Microsoft”, desi un asemenea aviz a fost solicitat de aceeasi Laura Kovesi in septembrie 2014, si dat in octombrie 2014.
Iata textul Sorinei Matei, postat pe pagina sa de Facebook:
„DNA, prin procurorul SRI de care vorbeam zilele trecute, un mare 'profesionist', care acum intrumenteaza Microsoft 2, dupa ce dosarul a fost luat primului procuror pentru ca este un 'dosar cu potential', in care exista interese din partea nr. 2, interese care trebuie servite, s-a apucat iar sa instrumenteze dosarul in care luase o pauza de 3 luni. Foarte bine.
Ca atare, astazi (n.r. - miercuri, 16 iulie 2017), DNA, prin procurorul sau sef, Laura Kovesi, a cerut prin procurorul general, aviz Presedintelui Romaniei pentru 'urmarirea penala a lui VREME VALERIAN in legatura cu savarsirea infractiunii de abuz in serviciu'.
Unde se cam fac de ras atat sefa DNA, cat si procurorul SRI de caz, este ca acelasi aviz pentru aceeasi fapta si aceeasi persoana a mai fost cerut tot de doamna Kovesi si pe 26 Septembrie 2014, Parlamentului Romaniei. Si ce sa vedeti, EXISTA deja aviz dat de Parlament in 13 Octombrie 2014 pentru urmarirea penala a lui Valerian Vreme pentru abuz in serviciu in Microsoft. DNA nu comunica alte fapte la V.Vreme pentru care ar fi putut cere sa zicem un alt aviz, doar a mai umflat putin prejudiciul - de la 8,8 milioane la 11,2. Si pentru asta nu trebuie neaparat un nou aviz.
De ce au mai cerut astazi aviz? Pentru ca sunt 'profesionisti', au habar de spetele pe care le instrumenteaza, dosarele sunt foarte bine instrumentate asa cum se vede din achitari si pentru ca la DNA exista un 'management performant'.
P.S. Si la Gabriel Sandu s-au cerut la fel, doua avize, pentru aceeasi fapta. Tot din profesionism, bineinteles”.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI 27 July 2017 17:55 +15
# livia 28 July 2017 07:36 +2