1 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

LUPTA NU SE TERMINA AICI – Iata decizia prin care CA Craiova i-a redus omului de afaceri Cristian Nita daunele morale de la 2 milioane euro la 84.000 euro pentru cele 11 luni de arest preventiv indurate in dosarul in care a fost achitat definitiv: „Nu se poate retine ca a dovedit ca arestarea a fost in mod cert cauza ce a impiedicat societatea sa realizeze profitul din contractele invocate”. Nita cere rejudecarea apelului: „Considerente contradictorii ale instantei” (Documente)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

1 February 2024 16:58
Vizualizari: 2628

Procesul pentru daune morale al omului de afaceri Cristian Marius Nita (foto 1) – arestat timp de 11 luni in anul 2000 si achitat definitiv abia in 2016 – ar putea avea, de asemenea, o durata impresionanta, in cazul in care Inalta Curte de Casatie si Justitie va dispune rejudecarea apelului. Un proces deschis la Tribunalul Dolj inca din 2017, imediat dupa achitarea definitiva, si care a produs celebra Decizie nr. 136/2021, prin care Curtea Constitutionala a Romaniei a eliminat barierele in calea obtinerii de despagubiri pentru arestatii care in final primesc achitare sau clasare definitiva.



Iar acum, antreprenorul solicita reluarea de la zero a apelului din dosarul nr. 5090/63/2017, nemultumit de faptul ca la 18 decembrie 2023, judecatoarele Simona Daniela Grigorascu si Emilia Balteanu de la Curtea de Apel Craiova i-au acordat daune materiale constand doar in cheltuieli de judecata ocazionate de procesul penal, refuzandu-i orice despagubire pe motiv de dividende nerealizate, in ciuda documentelor depuse la dosar, prin care Cristian Nita a dovedit felul in care procesul penal i-a dat peste cap afacerile. De asemenea, CA Craiova a obligat statul roman sa-i plateasca reclamantului daune morale de numai 84.400 de euro si 2.051 de lei. Initial, in 27 septembrie 2021, magistratul Daniel Fanel Stancu de la Tribunalul Dolj a pronuntat 2 milioane de euro daune morale si peste 1,5 milioane de euro despagubiri materiale. (Gasiti la final linkuri catre toate episoadele serialului.)


Nita sustine ca instanta de apel s-a contrazis singura


Lumea Justitiei prezinta atat motivarea Curtii de Apel Craiova, cat si actiunea de recurs a lui Cristian Nita, depusa zilele trecute la Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin avocatul Cristian Zeiler (foto 2).

In esenta, cu privire la cuantumul despagubirilor materiale, completul Grigorascu-Balteanu sustine ca petentul nu avea nicio certitudine ca firma pe care o conducea in momentul arestarii urma sa obtina profit din contractele pe care le avea in derulare la acea vreme.

In ceea ce priveste despagubirile morale, CA Craiova sustine ca Tribunalul Dolj le-a pronuntat intr-un cuantum exagerat.

In replica, in actiunea de recurs, Cristian Nita, prin avocatul Cristian Zeiler, acuza ca magistratele de la Curtea de Apel Craiova si-au argumentat decizia intr-un mod contradictoriu.

Cu privire la prejudiciul nerealizat, Nita subliniaza ca desi vechiul Cod civil nu prevedea astfel de despagubiri, ele sunt continute explicit in noul Cod civil, in vigoare din 2014 – deci aplicabil acestui proces de daune, deschis in 2017. In cazul concret al spetei de fata, Cristi Nita aduce ca argument documentele din care reiese profiturile pe care deja le realizase pana atunci din afacerile pe care le derula.

Nita reclama ca daunele morale primite din partea judecatoarelor Simona Grigorascu si Emilia Balteanu sunt si ele mici, intrucat, pe de o parte, sunt insignifiante in comparatie cu dimensiunea calvarului judiciar la care a fost supus, iar pe de alta parte nu sunt comparabile cu veniturile pe care le obtinea in acea vreme, in calitate de antreprenor.

Pentru aceste motive si tinand cont ca recursul nu are efect devolutiv (spre deosebire de apel), Cristian Marius Nita si avocatul Cristian Zeiler solicita ca Inalta Curte sa retrimita dosarul la CA Craiova, pentru rejudecarea apelului.


Redam principalul pasaj din decizia nr. 459/2023 a Curtii de Apel Craiova:


„Examinand sentinta apelata prin prisma criticilor invocate, a apararilor formulate, a dispozitiilor legale relevante aplicabile in cauza, Curtea retine urmatoarele:

Prin actiunea formulata si precizata, reclamantul Nita Cristian Marius a solicitat obligarea paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata sumelor de 324.000 euro (1.000 euro pentru fiecare zi petrecuta in detentie in perioada 06.06.2000 – 25.04.2001, respectiv pentru 324 zile), daune morale pentru arestare si detentie ilegala; 2.000.000 euro daune morale pentru suferintele fizice si psihice determinate de arestarea ilegala, pentru prejudiciul de imagine si sanatate personal si al familiei reclamantului, cauzat de arestarea si retinerea ilegala, precum si pentru tratamente inumane si degradante aplicate reclamantului pe durata retinerii in Penitenciarele Braila, Jilava si Colibasi si pentru durata excesiva de peste 17 ani si jumatate a procesului penal in care a fost implicat; 1.660.481 USD, in echivalent lei la data platii, daune materiale, reprezentand dividendele nerealizate de reclamant pana la data de 31.12.2000, in calitate de asociat unic si administrator al SC Multirom Consultprest SRL – Deva din contractele de vanzare-cumparare distilat de vid nr. DV 01/24.03.2000 si din contractul de prestari servicii nr. 49/24.03.2000; 117.690 USD in echivalent lei la cursul BNR la data efectiva a platii, cu titlul de daune interese materiale reprezentand dividende nerealizate de reclamant la data de 31.12.2000, in calitate de asociat unic si administrator al SC Multirom Consultprest SRL – Deva din contractul de asociere nr. 103/05.06.2000 si vanzarea la export a cherestelei obtinute din procesarea a 2.000 mc material lemnos; 55.000 euro daune materiale cauzate de desele deplasari la diverse instante din tara, ce au implicat cheltuieli cu combustibil, cazare, masa, onorarii avocati.

Reclamantul, prin precizarea depusa la data de 04.08.2021 (fila 158, vol. III dosar fond), a aratat ca sumele solicitate cu titlu de daune morale si materiale nu includ pe cele pentru durata procesului, intrucat are o cerere distincta inregistrata pe rolul instantelor.

Referitor la daunele morale solicitate de catre reclamant, Curtea constata ca acestea sunt de doua categorii: daunele morale pentru masura arestarii preventive, pe o durata de 324 zile, solicitate in considerarea solutiei definitive de achitare de care a beneficiat reclamantul la finalul procesului penal si respectiv daunele morale decurgand din masura preventiva, reprezentand prejudiciul moral produs reclamantului de aceasta masura (pentru suferintele fizice si psihice suportate, prejudiciul de imagine si sanatate personala a reclamantului si a familiei sale, precum si pentru tratamente inumane si degradante aplicate acestuia pe durata detentiei preventive din Penitenciarele Braila, Jilava si Colibasi).

Prin sentinta civila nr. 548/27.09.2021, astfel cum a fost indreptata prin incheierile de sedinta din datele de 1.11.2021 si 5.07.2022, prima instanta a admis in parte actiunea, obligand paratul Statul Roman la plata catre reclamant a sumei de 2.000.000 euro la cursul BNR la data platii efective, reprezentand daune morale, precum si a sumei de 1.552.559 USD, la cursul BNR la data platii efective, reprezentand daune materiale.

Prealabil, se retine ca prima instanta a acordat cu titlu de daune morale suma de 2.000.000 euro, iar din considerentele sentintei rezulta ca suma mentionata includea daunele morale solicitate de reclamant pentru privarea nedreapta de libertate pe o perioada de 324 zile, precum si pentru prejudiciul de imagine, suferintele fizice si psihice, afectarea vietii sale de familie.

Prin sentinta apelata, Tribunalul nu s-a pronuntat asupra daunelor morale solicitate de catre reclamant pentru tratamentele inumane si degradante aplicate acestuia pe perioada detentiei in Penitenciarele Braila, Jilava si Colibasi, iar reclamantul nu a formulat critici legate de acest aspect, astfel ca, fata de dispozitiile 477 alin. 1 C.pr.civ., instanta de apel nu este investita cu analiza acestui petit.

Totodata, se mai retine ca, in privinta daunelor materiale reprezentate de cheltuielile judiciare efectuate in procesul penal, prin cererea de chemare in judecata nu s-a mentionat ca acestea includ si costul unei expertize contabile efectuate in amintitul proces, astfel ca instanta de apel nu poate analiza un petit formulat pentru prima oara prin concluziile orale din aceasta etapa procesuala.

Curtea are in vedere ca apelul este o cale devolutiva de atac, potrivit art. 477 alin. 1 C.pr.civ., instanta de apel procedand la rejudecarea fondului in limitele stabilite, expres sau implicit, de catre apelant, precum si cu privire la solutiile care sunt dependente de partea din hotarare care a fost atacata, devolutiunea fiind limitata insa si de ceea ce s-a dedus judecatii la prima instanta, potrivit art. 478 C.pr.civ.

Trecand la analiza motivelor de apel, Curtea retine urmatoarele:

Se va examina cu prioritate exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de apelantul parat prin raportare la decizia civila nr. 99/A/2006, pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia in dosarul nr. 5831/2005, definitiva prin decizia civila nr. 1080/01.02.2007, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 7914/1/2006.

Referitor la aceasta exceptie, se retine ca desi apelantul parat a invocat-o pentru prima data in apel, prin Notele scrise depuse la data de 03.10.2022 (fila 87 din dosarul de fond), acest aspect nu constituie un impediment in analiza exceptiei in acest stadiu procesual, cata vreme, potrivit art. 432 Cpr.civ., aceasta poate fi invocata de instanta sau de parti in orice stare a procesului, chiar inaintea instantei de recurs.

Exceptia autoritatii de lucru judecat este intemeiata numai pentru petitul privind acordarea daunelor morale pentru arestare pentru ziua de 06.06.2000.

Astfel, prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul Nita Cristian Marius si inregistrata pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 3138/23.03.2004, s-a solicitat obligarea Statului Roman la plata catre reclamant a sumei 50.000.000.000 lei despagubiri materiale. Ulterior, actiunea a fost precizata, solicitandu-se urmatoarele sume: 500 euro pentru fiecare zi de detentie din perioada 06.06.2000 – 25.04.2001; 500.000 euro daune morale provocate prin arestarea ilegala; 2.250.000 euro daune interese materiale reprezentand dividend nerealizate in calitate de asociat unic si administrator al S.C. Multirom Consultprest SRL din contractul de distilat de vid DV01/24.03.2000, contractul de prestari servicii nr. 49/24.03.2000; 110.000 euro cu titlul de daune interese materiale, reprezentand dividende nerealizate din contractul de asociere nr. 103/05.06.2000 si vanzarea la export a cherestelei obtinute prin procesarea a 2000 mc material lemnos.

In drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 504-506 C.pr.pen., dar si decizia penala nr. 92/R/2003 a Curtii de Apel Pitesti.

Prin sentinta civila nr. 390/2005 pronuntata de Tribunalul Hunedoarea, actiunea reclamantului a fost respinsa, solutia fiind schimbata prin admiterea apelului acestuia prin decizia civila nr. 99/24.03.2006 a Curtii de Apel Alba Iulia, in sensul admiterii in parte a actiunii si obligarii paratului la plata sumei de 10.000.000 lei (1000 RON) cu titlu de daune morale.

Din considerentele acestei decizii, aflate la filele 95-97 din vol. I dosar apel, rezulta ca a fost admis petitul privind acordarea de daune morale pentru ziua de 06.06.2000, retinandu-se ca pentru aceasta zi s-a stabilit, prin decizia penala nr. 92/P/18.03.2003 a Curtii de Apel Pitesti, caracterul nelegal al arestarii. Pentru restul perioadei, s-a retinut ca, pentru a se antrena raspunderea statului in conditiile art. 504 alin. 2 C.pr.penal, privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita in conformitate cu alin. 3 al aceluiasi articol, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii preventive sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j Cod penal ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauze prevazute de art. 10 alin. 1 lit. j Cod penal.

Decizia a ramas irevocabila prin respingerea recursurilor reclamantului si paratului, conform deciziei civile nr. 1080/01.02.2007, pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In justificarea demersului judiciar din cauza pendinte, reclamantul a invocat prevederile art. 5 pct. 5 din CEDO, art. 3 din Protocolul aditional nr. 7 la Conventie, art. 52 alin. 3 din Constitutia Romaniei, art. 539 alin. 1 C.pr.pen., decizia penala nr. 92/R/18.03.2003 a Curtii de Apel Pitesti, prin care au fost anulate ordonanta si mandatul de arestare preventive din data de 30.05.2000, dar si decizia penala nr. 855/A/2016 a Curtii de Apel Alba Iulia prin care s-a solutionat definitiv cauza penala, in sensul achitarii reclamantului.

Curtea retine ca autoritatea de lucru judecat, reglementata ca efect esential al unei hotarari judecatoresti, cunoaste doua manifestari procesuale:

- una de exceptie procesuala, de fond, absoluta si dirimanta, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa opreasca a doua judecata, cand aceasta este intre aceleasi parti, are acelasi obiect si se intemeiaza pe aceeasi cauza (consacrarea legislativa o reprezinta dispozitiile art. 431 alin. 1, 432 C.pr.civ).;

- cealalta manifestare procesuala recunoscuta o constituie prezumtia legala (cu caracter absolut si irefragabil, in relatia dintre aceleasi parti litigante), asadar un mijloc de proba care are menirea de a demonstra modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit, adica o chestiune litigioasa care a fost transata definitiv intr-un litigiu anterior nu mai poate fi repusa in discutie in procesul ulterior care are legatura cu aceasta, deci, nu mai exista posibilitatea de a mai fi contrazisa, fiind vorba despre ceea ce se numeste efectul pozitiv al lucrului judecat. Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei este menita sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararilor judecatoresti (prezumtia legala a lucrului judecat a primit consacrare legislativa prin dispozitiile art. 328 coroborat cu art. 430 alin. 1 si 2 C.pr.civ.).

Avand in vedere aceste criterii pentru determinarea autoritatii de lucru judecat, Curtea constata ca intre litigiul de fata si cel solutionat prin decizia civila nr. 99/24.03.2006 a Curtii de Apel Alba Iulia, exista tripla identitate ceruta de dispozitiile art. 431 alin. 1 C.pr.civ.: parti, obiect si cauza, insa numai in privinta despagubirilor solicitate cu titlu de daune morale pentru ziua de 06.06.2000.

Daca in privinta partilor si obiectului celor doua litigii, identitatea dintre acestea este evidenta, identitatea cauzei exista numai in privinta daunelor morale solicitate pentru ziua de 06.06.2000.

Astfel, desi aparent cererile de chemare in judecata din cele doua dosare au temeiuri juridice distincte, Curtea constata ca de fapt in ambele sunt invocate dispozitii legale din Codul de procedura penala in vigoare la momentul formularii actiunilor care reglementeaza posibilitatea unei persoane de a obtine despagubiri in cazul unei erori judiciare.

De asemenea, se retine ca pentru justificarea daunelor solicitate pentru ziua de 06.06.2000, in ambele dosare se invoca decizia penala nr. 92/R/18.03.2003 a Curtii de Apel Pitesti, prin care au fost anulate ordonanta si mandatul de arestare preventive din data de 30.05.2000 si s-a retinut caracterul nelegal al arestarii pentru ziua de 06.06.2000.

In consecinta, cauza celor doua cereri de chemare in judecata pentru daunele morale privind ziua de 06.06.2000 este identica, astfel ca pentru aceasta zi va fi admisa exceptia autoritatii de lucru judecat.

Avand in vedere ca in privinta acestei zile s-a retinut autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 99/24.03.2006 a Curtii de Apel Alba Iulia, Curtea nu poate analiza sustinerea apelantului Ministerul Public potrivit careia, prin decizia penala nr. 92/ 18 martie 2003 pronuntata in dosarul nr.1484/2003 al Curtii de Apel Pitesti – Sectia penala, s-a constatat nelegalitatea mandatului de arestare emis in baza Ordonantei nr. 433/30 mai 2000 a Parchetului de pe langa Tribunalul Braila doar in privinta duratei de 30 de zile, in loc de 5 zile, cat permiteau dispozitiile legale privind arestarea invinuitului.

In privinta restului pretentiilor formulate insa, nu se poate retine autoritatea de lucru judecat, deoarece, in plus fata de temeiurile juridice amintite anterior, reclamantul a invocat in prezenta cauza decizia penala nr. 855/A/2016, prin care s-a solutionat in mod definitiv cauza penala, prin achitarea sa. Totodata, se are in vedere ca, prin decizia civila nr. 99/24.03.2006 a Curtii de Apel Alba Iulia, a fost analizat pe fond numai petitul privind acordarea de daune morale pentru ziua de 06.06.2000, din considerentele deciziei enuntate anterior rezultand ca in privinta celorlalte daune morale solicitate pentru restul perioadei de arest preventiv s-a apreciat ca solicitarea acestora era prematura, cata vreme nu s-a constatat caracterul nelegal al arestarii prin unul din actele de procedura enumerate de art. 504 C.pr.penala in vigoare la acel moment, iar celelalte petite nu au fost analizate. De asemenea, Curtea are in vedere si Decizia nr. 136/2021 a CCR, prin care s-a constatat ca solutia legislativa din cuprinsul art. 539 C.pr.penala care exclude dreptul la repararea pagubei in cazul privarii de libertate dispuse in cursul procesului penal solutionat prin clasare, conform art. 16 alin. 1 lit. a-d din C.pr. penala, sau achitare, este neconstitutionala, decizie pronuntata in urma invocarii chiar de catre reclamant in cauza de fata a exceptiei de neconstitutionalitate. Nu in ultimul rand, se are in vedere in respingerea autoritatii de lucru judecat pentru celelalte pretentii in afara daunelor morale pentru ziua de 06.06.2000 modificarea legislativa a art. 539 C.pr.penala, aparuta pe parcursul solutionarii cauzei de fata, ca urmare a Deciziei nr. 136/2021, prin art. I pct. 55 din Legea nr. 201/2023, in prezent, textul art. 539 alin. 1 C.pr. penala stabilind ca are dreptul la repararea pagubei suferite si persoana fata de care, in cursul procesului penal, s-a dispus o masura preventiva privativa de libertate, daca pentru infractiunea care a justificat luarea masurii s-a dispus in temeiul art. 16 alin. 1 lit. a-d clasarea sau achitarea, cu exceptia cazului in care solutia s-a dispus ca urmare a dezincriminarii faptei savarsite.

In continuare, Curtea va analiza motivul comun din apelurile formulate de paratul Statul Roman si de Ministerul Public prin care, in esenta, se sustine netemeinicia cererii de acordare de despagubiri pentru arestarea preventiva, deoarece chiar daca prevederile art. 539 C.pr.penala au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 136/2021, dispozitiile art. 9 alin. 5 C.pr.penala nu au fost declarate neconstitutionale si acestea stabilesc dreptul la despagubiri numai pentru masura arestarii nelegale (apelantul parat), iar potrivit Deciziei RIL nr. 15/2017, caracterul nelegal al masurii privative de libertate trebuie stabilit prin actele jurisdictionale prevazute in cuprinsul acesteia (Ministerul Public).

Astfel, asa cum a retinut instanta de fond, reclamantul Nita Cristian Marius a suferit o detentie privativa de libertate in perioada 06-07.06.2000, dispusa prin Ordonanta din data de 30.05.2000 si pusa in aplicare in baza Mandatului de arestare preventiva nr. 107/30.05.2000 (filele 13-14 dosar vol I), si in prioada 07.06.2000-25.04.2001, dispusa prin Ordonanta din data de 07.06.2000 si pusa in aplicare in baza Mandatului de arestare preventiva nr. 107/07.06.2000 (filele 15-17 dosar vol. I), toate emise de Parchetul de pe langa Tribunalul Braila, in dosar nr. 433/P/1999.

Ulterior, prin sentinta penala nr. 32/22.02.2016, pronuntata de Tribunalul Alba in dos. nr. 3196/1/2008*, definitiva prin decizia penala nr. 855/A/07.10.2016, pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia, in baza art. 18 CPP, raportat la art. 396 alin. 5 CPP, raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) CPP, s-a dispus achitarea inculpatului Nita Cristian Marius, pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 367 alin. 1 CP si art. 244 alin. 1 si 2 CP.

Curtea retine ca justificarea prezentului demers juridic al reclamantului, potrivit cererii de chemare in judecata, este supunerea sa unei masuri preventive nelegale.

Potrivit deciziei nr. 136/2021 a Curtii Constitutionale, o astfel de actiune intra in sfera de reglementare a art. 539 C.pr.penala.

Potrivit acestor dispozitii, 'are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate. Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, prin incheierea definitiva a judecatorului de drepturi si libertati sau a judecatorului de camera preliminara, precum si prin incheierea definitiva sau hotararea definitiva a instantei de judecata investita cu judecarea cauzei'.

Norma in discutie se afla in stransa corelare cu art. 5 din Conventia europeana, care consacra dreptul la libertate si siguranta, drept care, odata incalcat, atrage aplicarea art. 5 paragraful 5 din Conventie, precum si cu art. 9 C. pr. Penala, care reda intocmai continutul art. 5 din Conventie.

Astfel, in cuprinsul art. 5 paragraful 5 din Conventie, este reglementat dreptul la reparatiune pentru prejudicii derivate din detentia nelegala, dupa cum urmeaza: 'Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare acestui articol are dreptul la reparatii'.

In mod simetric, dispozitiile art. 9 C.pr.penala, care consacra acelasi drept, si anume dreptul la libertate si siguranta, in alin. 5 reglementeaza dreptul la reparatiune, astfel: 'orice persoana fata de care s-a dispus in mod nelegal, in cursul procesului penal, o masura privativa de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite, in conditiile prevazute de lege'.

Art. 539 C.pr.penala este o aplicatie particulara, speciala a dreptului consacrat in alin. 5 al art. 9 din acelasi Cod, in sensul ca reglementeaza exclusiv dreptul la reparatiune pentru prejudiciile derivate din privarea nelegala de libertate, independent de modul in care se finalizeaza procesul penal – prin achitare sau condamnare.

Concluzia caracterului larg, cuprinzator al campului de aplicare a art. 539 C.pr.penala este subliniata de Decizia nr. 136/2021 a CCR, prin care s-a constatat ca solutia legislativa din cuprinsul acestui text legal care exclude dreptul la repararea pagubei in cazul privarii de libertate dispuse in cursul procesului penal solutionat prin clasare, conform art. 16 alin. 1 lit. a-d din C.pr. penala, sau achitare, este neconstitutionala.

In viziunea Curtii Constitutionale, recunoasterea dreptului la despagubiri, generat de masura peventiva privativa de libertate nedreapta, nu reprezinta o exigenta a Conventiei EDO, care prin art. 5 paragr. 5 impune un standard minim de protectie, ci, tinand cont de faptul ca dispozitiile art. 1 alin. 3, art. 23 alin. 1 si art. 53 alin. 3 teza I din Constitutie ofera un standard mai inalt de protectie a libertatii individuale, intra in marja de apreciere a statului care este indreptatit sa ofere, prin legislatia interna, o atare protectie prin reglementarea dreptului la reparatii si in alte situatii decat cele expres rezultate din art. 5 paragr. 5 din Conventie.

Prin Decizia nr. 1/2023 Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis ca: 'In interpretarea si aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedura penala, fata de efectele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 136 din 3 martie 2021, in ipoteza unei privari de libertate in cursul unui proces penal finalizat prin solutie definitiva de achitare, fara ca nelegalitatea masurii privative de libertate sa fi fost stabilita in conformitate cu Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii nr. 15 din 18 septembrie 2017, solutia de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala, este suficienta prin ea insasi pentru acordarea de despagubiri persoanei private de libertate si, ulterior, achitate.

In acest context, 'caracterul injust / nedrept al masurilor privative de libertate', respectiv 'netemeinicia acuzatiei in materie penala' constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei in cauza la repararea pagubei si care extind sfera de aplicare a dispozitiilor art. 539 din Codul de procedura penala'.

In considerentele deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie (par. 45-47), s-a retinut ca: 'Decizia Curtii Constitutionale nr. 136/2021 face parte din categoria deciziilor ce sanctioneaza o solutie legislativa, pentru lipsa unei situatii ce ar fi trebuit prevazute de catre legiuitor in cuprinsul art. 539 din Codul de procedura penala, instanta de contencios constitutional statuand ca, in privinta unei masuri preventive privative de libertate, ipotezei unei solutii de achitare sau de clasare date intr-un proces penal trebuie sa i se confere aceeasi finalitate reparatorie precum ipotezei nerespectarii normelor legale privind masura preventiva privativa de libertate.

Astfel, pe langa existenta dreptului la repararea pagubei in cazul privarii nelegale de libertate in cursul procesului penal, decizia constata existenta constitutionala a dreptului la repararea pagubei in cazul privarii legale de libertate in cursul procesului penal solutionat prin clasare sau achitare in temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala.

Ca atare, se constata ca ansamblul normativ in vigoare permite aplicarea, intr-un mod previzibil si unitar, a dispozitiilor art. 539 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost sanctionat de catre Curtea Constitutionala'.

Fata de considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 1/2023 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si fata de faptul ca, prin decizia Curtii Constitutionale, raspunderea obiectiva a statului a fost extinsa si in cazul persoanelor fata de care a fost dispusa o masura preventiva privativa de libertate in conformitate cu dispozitiile legale, masura care a devenit nedreapta tocmai pentru ca acuzatia s-a dovedit a fi neintemeiata, in mod corect prima instanta a retinut ca aceasta forma de raspundere este aplicabila in cauza, fara a se aprecia ca se depaseste cadrul procesual al dispozitiilor art. 539 C.pr.penala (in conditiile in care decizia reformuleaza continutul normei supuse controlului in scopul de a-l face compatibil cu prevederile constitutionale).

Din perspectiva tuturor acestor considerente, Curtea apreciaza ca pretentiile reclamantului referitoare la privarea sa de libertate isi gasesc calea procesuala de rezolvare in actiunea intemeiata pe prevederile art. 539 C.pr.civ., potrivit principiului general de drept specialia generalibus derogant (norma speciala deroga de la cea generala) – fata de dreptul comun reprezentat de actiunea in raspundere civila delictuala reglementata de art. 1349 si urm. C.civ.

Din acest motiv, contrar sustinerilor apelantului parat Statul Roman, nu are relevanta faptul ca Decizia nr. 136/2021 a CCR a vizat numai dispozitiile art. 539 C.pr. penala, nu si pe cele ale art. 9 alin. 5 din acelasi cod, avand in vedere ca, asa cum arata chiar acest apelant, ultimele dispozitii sunt in partea generala a Codului de procedura penala.

De asemenea, jurisprudenta CEDO invocata de apelantul parat (cauza Nolkenbockhoff contra Germaniei, cauza Brogan s.a. impotriva Regatului Unit), prin care Curtea a statuat ca nicio clauza din Conventie nu da acuzatului un drept la reparatie pentru detentie provizorie legala, nici chiar in ipoteza inchiderii urmaririi penale angajate impotriva persoanei, respectiv faptul ca masura preventiva nu este considerata nelegala numai prin faptul ca nu a fost urmata de un act de inculpare, nu poate fi retinuta in cauza, fata de considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 1/2023 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si de faptul ca, prin decizia nr. 136/2021 a Curtii Constitutionale raspunderea obiectiva a statului a fost extinsa si in cazul persoanelor fata de care a fost dispusa o masura preventiva privativa de libertate in conformitate cu dispozitiile legale, masura care a devenit nedreapta tocmai pentru ca acuzatia s-a dovedit a fi neintemeiata.

Astfel, statul este obligat sa recunoasca si sa garanteze dreptul la despagubiri ca urmare a unei privari de libertate dispuse in cursul procesului penal, indiferent de temeiul generator al raspunderii sale, respectiv caracterul nedrept sau nelegal al masurii privative de libertate. Orice diferentiere sub acest aspect nu este decat una artificiala, care in final neaga dreptul persoanei vatamate la repararea pagubei suferite ca urmare a unei disfunctii de orice natura a sistemului judiciar. Conditionarea dreptului la despagubiri strict de caracterul nelegal al masurii privative de libertate, este de natura sa limiteze sfera de aplicare a dispozitiilor art. 52 alin. 3 teza intai coroborat cu art. 23 alin. 1 si art. 1 alin. 3 din Constitutie, in conditiile in care, in temeiul acestor dispozitii constitutionale, si solutia de achitare / clasare data pe fondul acuzatiei in materie penala angajeaza raspunderea statului pentru privarea de libertate.

Din cuprinsul sentintei penale nr. 32/22.02.2016, pronuntate de Tribunalul Alba, si al deciziei penale nr. 855/07.10.2016, pronuntate de Curtea de Apel Alba Iulia, nu rezulta caracterul nelegal al arestarii preventive a apelantului reclamant.

Un astfel de caracter rezulta, insa, numai pentru o zi, 25.04.2001, din decizia penala nr. 217/24.04.2001 a Curtii de Apel Pitesti, pronuntata in dosarul nr. 2533/2001, prin care s-a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura prevazuta de art. 145 C.pr.penala, dispunand obligarea inculpatilor de a nu parasi localitatea de domiciliu decat pentru a se deplasa la instanta de judecata la termenele fixate, cat si in alte cazuri, dar numai cu incuviintarea organelor judiciare competente.

Desi prin aceasta decizie s-a dispus punerea de indata in libertate a inculpatilor, inclusiv a apelantului reclamant, aceasta masura a fost adusa la indeplinire abia a doua zi, astfel cum rezulta din biletul de liberare nr. 8510/25.04.2001, cu incalcarea art. 5 pct. 1 din CEDO, astfel cum rezulta din practica instantei europene (in cauzele Calmanovici si Raducu impotriva Romaniei), fiind intemeiate astfel sustinerile apelantului reclamant in acest sens.

De asemenea, caracterul nelegal al arestarii preventive pentru ziua de 06.06.2000, asa cum s-a aratat deja, a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia penala nr. 92/R/18.03.2003 a Curtii de Apel Pitesti.

Concluzionand, din cele 324 zile de arestare preventiva a apelantului reclamant (06.06.2000-25.04.2001), pentru zilele de 06.06.2000 si 25.04.2001, masura a fost nelegala, iar pentru restul intervalului (07.06.2000-24.04.2001), nedreapta.

Prin urmare, sunt apreciate ca nefondate criticile formulate de apelantul parat Statul Roman si de Parchet prin care, in esenta, se sustine netemeinicia cererii de acordare de despagubiri pentru arestarea preventiva, in conditiile in care dispozitiile art. 9 alin. 5 C.pr.penala nu au fost declarate neconstitutionale, iar caracterul nelegal al masurii privative de libertate nu s-a stabilit potrivit Deciziei RIL nr. 15/2017.

Sunt intemeiate insa criticile de asemenea comune ale celor doi apelanti amintiti anterior privind cuantumul daunelor morale stabilite de prima instanta.

Astfel, constatand ca masura arestarii preventive a reclamantului are caracter nelegal pentru doua zile (06.06.2000 si respectiv 25.04.2001, din care pentru prima s-au acordat deja despagubiri reclamantului), si nedrept pentru restul intervalului de 322 zile, Curtea a retinut, prin analiza din paragrafele anterioare, si indreptatirea reclamantului la acordarea de despagubiri, atat pentru arestarea nelegala, cat si pentru cea nedreapta.

In privinta daunelor morale solicitate de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, acestea sunt structurate, asa cum deja s-a mentionat la inceputul analizei Curtii, pe doua categorii: daune morale pentru masura arestarii preventive, solicitate in considerarea solutiei definitive de achitare si decurgand deci din caracterul nelegal si nedrept al lipsirii sale de libertate, si respectiv daunele morale pentru repararea prejudiciului moral produs reclamantului de aceasta masura (pentru suferintele fizice si psihice suportate, prejudiciul de imagine si sanatate personala a reclamantului si a familiei sale).

Prima instanta a obligat paratul la plata sumei totale de 2.000.000 euro, daune morale, din considerentele sentintei observandu-se ca au fost avute in vedere ambele categorii de astfel de daune solicitate de reclamant, fiind corecta observatia apelantului parat in acest sens, insa o astfel de modalitate de solutionare este de natura a produce confuzii, dovada fiind chiar apelul formulat de reclamant, una dintre critici vizand neacordarea daunelor solicitate prin primul petit, apreciind Curtea ca era necesara pronuntarea in mod distinct pe primele doua petite ale cererii de chemare in judecata.

Trecand peste acest aspect, se constata caracterul intemeiat al criticilor apelantilor Statul Roman si Ministerul Public vizand cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale.

Este neindoielnic dreptul reclamantului la despagubiri, pentru ambele categorii de prejudicii morale invocate, cata vreme s-a stabilit ca acesta a fost supus nelegal si nedrept unei masuri preventive de libertate.

Totodata, este de asemenea cert ca efectele masurii preventive nu s-au produs numai cu privire la ingradirea libertatii reclamantului de deplasare, ci acesta a fost afectat atat pe durata acestor masuri cat si ulterior, suferinta acestuia fiind atat de natura fizica, dar si psihica, iar efectele arestarii sale producandu-se si asupra imaginii acestuia in societate.

Prin urmare, Curtea constata ca sunt indeplinite conditiile antrenarii raspunderii obiective a Statului ca urmare a arestarii nelegale si nedrepte a reclamantului, sub ambele aspecte analizate, reclamantul dovedind ca masura preventiva luata in privinta sa a produs, pe langa efectul ingradirii libertatii sale, si o afectare a sanatatii sale si a imaginii de care se bucura in societate.

Codul civil reglementeaza apararea drepturilor nepatrimoniale, astfel incluzand si daunele morale. Personalitatea umana este ocrotita in mod egal de lege si orice persoana fizica are dreptul la ocrotirea valorilor strans legate de fiinta umana, cum sunt viata, sanatatea, integritatea fizica, demnitatea, intimitatea vietii private, creatia stiintifica, artistica, literara sau tehnica, precum si a oricaror altor drepturi nepatrimoniale.

Conform art. 1381 din Codul Civ., orice prejudiciu da dreptul la reparatie, de unde rezulta ca nu intereseaza natura daunei, ci doar existenta acesteia pentru ca dreptul victimei la despagubiri sa se nasca. Dauna este consecinta oricarei atingeri ilegitime a drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane ( art. 1349 alin. 1 NCC).

Suferinta, durerea, frustrarea sunt stari afective negative ce nu pot fi considerate prejudicii reparabile in bani. Faptul ca prejudiciile nepatrimoniale nu pot fi evaluate in bani, nu pot avea un pret, nu trebuie insa sa fie considerat un obstacol in repararea acestora, si chiar daca nu exista criterii precise pentru determinarea cuantumului lor, totusi instanta poate aprecia asupra acestuia, in functie de particularitatile fiecarei spete, in aprecierea daunelor morale trebuind sa se tina seama de consecintele negative suferite de cel lezat, in plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, masura in care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt si, mai ales, vor fi percepute consecintele.

Repararea prejudiciului moral trebuie sa fie realizata printr-o compensare echitabila, aceasta presupune ca, fara a se ignora natura valorilor lezate, nu trebuie sa constituie un temei al imbogatirii, pentru ca s-ar deturna finalitatea acordarii daunelor morale, care trebuie sa se produca, in primul rand, pe plan afectiv si moral.

Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate in bani, atingerile aduse acestora imbraca forme concrete de manifestare, iar instanta are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa stabileasca daca o suma de bani si in ce cuantum, este potrivita pentru a repara prejudiciul moral produs.

Chiar daca, in raport cu natura acestor daune, nepatrimoniale, stabilirea cuantumului lor presupune si luarea in considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune si existenta unei anumite eventualitati de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualitati este, totusi, necesar sa fie avute in vedere anumite criterii de determinare a valorii prejudiciului moral real suferit, cum sunt consecintele negative suportate sub aspect fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate si urmarile produse prin lezarea lor, masura in care au fost afectate familia si situatia profesionala sau sociala a celui care se considera victima masurii preventive luate, durata privarii nelegale de libertate, astfel cum just a stabilit tribunalul.

Este indiscutabil ca arestarea reclamantului pe o perioada de 324 de zile a produs acestuia frustrari si suferinte de natura fizica si morala, care au fost amplificate de constientizarea faptului ca imaginea sa publica si reputatia impecabile anterior arestarii, astfel cum rezulta din mijloacele de proba administrate in cauza, au fost afectate. Reputatia sa sociala si profesionala au fost stirbite ca urmare a perceptiei publice create prin faptul arestarii sale, imaginea sa publica fiind compromisa ca urmare a faptelor de care a fost acuzat si a mediatizarii cazului in presa, dupa cum a rezultat din probatoriul administrat in cauza.

Reclamantul a administrat mijloace de proba suficiente care au permis instantei sa stabileasca masura in care stigmatul privarii de libertate a afectat atat persoana acestuia, cat si viata de familie.

Astfel, retine Curtea ca reclamantul a dovedit, prin declaratiile martorilor audiati la fond (filele 110, 177 si 220 vol.II) atat deteriorarea sanatatii sale, din punct de vedere fizic, dar si psihic, cat si afectarea ireversibila a imaginii sale si a vietii de familie. In mod corect a apreciat deci prima instanta ca arestarea reclamantului a produs un impact puternic in viata sa, prin raportare la varsta, anvergura activitatii comerciale desfasurate in acea perioada, viata sa de familie, precum si creditul sau moral si social de care se bucura anterior privarii sale de libertate, in antiteza cu rasturnarea si distrugerea ireversibila a tuturor acestor valori sociale, resimtite profund de acesta, atat in timpul, cat si ulterior incetarii acelei masuri.

Astfel, din declaratia martorului Bontas Ghiocel Dumitru, rezulta ca reclamantul, la momentul arestarii sale preventive, a fost adus, impreuna cu ceilalti inculpati din dosarul penal, in penitenciar, intr-o camera de 55 paturi, in care se aflau peste 160 de persoane, iar la aproximativ 2 saptamani de la aducerea reclamantului, acesta a avut o tentativa de sinucidere, fiind surprins de martor in timp ce incerca sa se spanzure de teava de scurgere de la baie cu snurul de la zeghea pe care o purta.

Din aceeasi declaratie, Curtea retine ca reclamantul era foarte afectat, martorul exprimandu-se ca acesta era 'intr-o stare de depresie accentuata', era 'foarte bolnav, il durea capul… lua tratament, respectiv 2-3 fiole algocalmin'. Desi martorul nu exprima o opinie medicala, perceptia acestuia pentru instanta este relevanta, provenind de la o persoana care l-a observat direct pe reclamant in conditiile din detentie, si, cu toate ca, la randul sau se afla tot in penitenciar, a remarcat profunda afectare fizica si psihica a reclamantului.

Starea reclamantului de depresie rezulta si din declaratia martorului Ionas Ioan, coinculpat in acelasi dosar penal, aflat in alta sectie a penitenciarului decat reclamantul, care a declarat si ca a auzit, de la colegii de camera, de tentativa de suicid a reclamantului.

Aspectele privind conditiile din detentie, respectiv aglomerarea, accesul la baie, purtarea zeghei, in conditiile in care reclamantul nu era condamnat definitiv, lipsa de igiena, decurgand atat din declaratia martorului Bontas Ghiocel Dumitru, dar si din cea a martorului Ionas Ioan, nu sunt analizate de instanta de apel ca argumente ale despagubirilor solicitate de catre reclamant pentru tratamentele inumane si degradante, in privinta carora, asa cum s-a aratat deja, prima instanta nu s-a pronuntat, iar apelantul reclamant nu a formulat critici, ci sunt avute in vedere de asemenea in analiza impactului masurii preventive asupra sanatatii fizice si psihice a reclamantului.

Aceste aspecte nu au fost contrazise nici de apelantul parat si nici de Parchet, fiind regretabil ca intr-un stat de drept, intr-un trecut nu prea indepartat, o persoana arestata preventiv avea parte de un astfel de tratament.

De asemenea, nici Statul si nici Parchetul nu au contestat sustinerile reclamantului si declaratiile martorilor din care reiese ca reclamantul, pe perioada arestului preventiv, a avut o tentativa de sinucidere.

Afectarea profunda a starii psihice a reclamantului de arestarea sa preventiva rezulta si din fisa medicala pentru detinuti intocmita de Penitenciarul Braila la data de 08.06.2000 (filele 115-116 dosar vol. I), retinuta si de prima instanta, care in mod corect a observat ca, la doar doua zile de la arestarea sa preventiva, reclamantul Nita Cristian Marius a fost diagnosticat cu 'sindrom depresiv persistent', corect apreciind de asemenea Tribunalul ca socul psiho-emotional suferit de acesta s-a instalat si manifestat inca de la inceputul privarii sale de libertate, perspectiva calvarului ce urma in viata sa fiind de natura sa-i declanseze o astfel de boala psihiatrica, in conditiile in care nu exista un istoric medical anterior in acest sens.

Curtea retine ca starea psihica a reclamantului a continuat a fi afectata si dupa ce acesta nu s-a mai aflat in arest preventiv, asa cum rezulta din Foaia de observatie clinica generala, intocmita de Spitalul Neuropsihiatric din Zam (filele 118-119 dosar vol. I), unde reclamantul a fost internat in perioada 01-09.08.2001, cu diagnosticul de 'tulburare depresiva reactiva severa cu idei de suicid', neputandu-se retine sustinerea apelantului parat ca, fiind ulterioara, aceasta afectiune nu are legatura cu masura preventiva.

In acelasi sens se retine si declaratia martorei Tulea Adriana Constanta, care a aratat ca stia de la sotia reclamantului ca 'acesta s-a imbolnavit cu nervii in penitenciar, a facut tratament 2 ani si lua multe pastile'.

Nu se poate retine sustinerea apelantului parat in sensul ca ar fi fost necesara corelarea acestor documente medicale cu opinia unui medic specialist sau a medicului curant sau cu efectuarea unei expertize medico-legale, Curtea analizand impactul asupra sanatatii apelantului reclamant a masurii nelegale si nedrepte a arestului preventiv, sens in care probatoriul administrat este apreciat ca fiind suficient, nefiind pusa in discutie o afectare a discernamantului apelantului reclamant pentru a justifica sustinerile apelantului parat amintite la inceputul acestui paragraf.

Curtea mai retine ca din declaratia martorei Tulea Adriana Constanta, rezulta si afectarea ireversibila a imaginii publice a reclamantului, care inainte de arestarea sa, se bucura de apreciere, derula mai multe afaceri cu produse petroliere si constructie de drumuri si parea un om de afaceri prosper, iar dupa intoarcerea sa din penitenciar, nu mai fost perceput la fel, atitudinea locuitorilor din Deva s-a schimbat fata de acesta, privindu-l ca pe o persoana vinovata chiar si dupa ce a fost achitat.

Curtea nu retine o culpa a Statului decurgand din mediatizarea cazului apelantului reclamant, in mod corect aratand apelantul parat ca nu poate cenzura libertatea de exprimare a jurnalistilor, ci afectarea imaginii reclamantului ca urmare a masurii arestarii preventive, asa cum s-a aratat anterior.

In cuantificarea prejudiciului moral, criteriile amintite anterior sunt subordonate conditiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare, prejudiciului real si efectiv produs victimei prin arestarea nedreapta, astfel incat daunele morale acordate pentru sa compenseze consecintele negative pe care privarea de libertate le-a produs apelantului-reclamant, concretizate in afectarea sanatatii sale, suferintele fizice si psihice indurate, dar si incalcarea dreptului la demnitate si imagine publica.

Curtea retine ca suma ce trebuie acordata in acest scop nu trebuie sa fie excesiva, ci doar susceptibila de a oferi satisfactii de ordin moral care sa compenseze intr-o oarecare masura privatiunile suferite de reclamant.

Retinand ca masura arestarii a lezat demnitatea, libertatea individuala, dar si sanatate si viata de familie a reclamantului, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege si ca, din acest punct de vedere, i-a produs reclamantului un prejudiciu moral care a justificat acordarea unei compensatii materiale, instanta de apel apreciaza ca pentru cuantificarea efectiva a acestui prejudiciu trebuie folosite, pe langa criteriile avute in vedere de prima instanta, si aspecte ce tin de nivelul de trai din statul parat pentru dimensionarea despagubirilor. Sumele acordate cu acest titlu nu pot fi determinate fara luarea in considerare a contextului economic si social in care traieste persoana care beneficiaza de acestea.

Astfel, in conditiile in care, potrivit Institutului National de Statistica, castigul salarial mediu net pe economie in septembrie 2023 este de 4.593 lei, mai putin de 1000 de euro, solicitarea reclamantului de a-i fi acordata suma de 1.000 euro, pentru fiecare din cele 323 zile, respectiv 323.000 euro, precum si suma de 2.000.000 euro pentru suferintele fizice, pshice si afectarea imaginii, adica echivalentul a 2.323 salarii medii nete de care o persoana poate beneficia in mai mult de 193 de ani de munca, apare a fi nerealista. Ca atare, Curtea apreciaza ca suma de 200 euro/zi, respectiv 64.400 euro (la cursul BNR de la data platii) pentru cele 322 zile in care a fost suspus masurii preventive privative de libertate in mod injust, precum si suma de 20.000 euro (la cursul BNR de la data platii), pentru prejudiciul de imagine si pentru afectarea sanatatii, raspund cerintei de echitate si proportionalitate.

Curtea arata ca desi suferintele fizice si psihice suportate de reclamant prin arestarea sa sunt mentionate in sustinerea celui de-al doilea petit, instanta le are in vedere la cuantificarea daunelor morale acordate pentru arestarea preventiva, cata vreme s-a aratat deja ca aceasta a produs astfel de suferinte reclamantului. Totodata, se arata ca reclamantul nu a dovedit si afectarea sanatatii membrilor familiei sale, pentru ca aceasta sa fie avuta in vedere la solutia data celui de-al doilea petit.

In privinta despagubirilor pentru ziua de 25.04.2001, in privinta careia Curtea a constatat caracterul nelegal al arestarii, se retine ca, desi din Decizia nr. 136/2001 a CCR rezulta ca sub aspectul dreptului la despagubiri nu trebuie facuta o diferentiere intre arestarea nelegala si cea nedreapta, totusi, avand in vedere ca in privinta zilei de 06.06.2000, asa cum s-a retinut anterior, exista autoritate de lucru judecat conform deciziei civile nr. 99/24.03.2006, prin care a fost obligat paratul Statul Roman la plata catre reclamant a sumei de 1000 lei, cu titlu de daune morale pentru aceasta zi, Curtea apreciaza ca acest cuantum trebuie avut in vedere si pentru ziua de 25.04.2001, insa aceasta suma fiind acordata in anul 2006, se impune actualizarea acesteia, rezultand suma de 2051 lei.

Curtea apreciaza ca sunt intemeiate si criticile formulate de apelantul parat si de Ministerul Public in privinta acordarii daunelor materiale in cuantum de 1.552.559 USD.

Aceste daune au fost acordate de prima instanta cu titlu de dividende nerealizate de reclamant din derularea contractului de vanzare-cumparare nr. DV/01/24.03.2000 si a contractului de prestari servicii (procesare) nr. 49/24.03.2000, apreciind ca acest venit ar fi fost obtinut de reclamant daca nu ar fi fost supus acelei privari nedrepte de libertate.

Retine Curtea ca S.C. Multirom Consultprest SRL, societate al carei administrator si asociat unic era apelantul reclamant, a incheiat contractul nr. DV/01/24.03.2000 cu firma irlandeza Fusion Inter – Trade Unlimited, avand ca obiect cumpararea de catre prima a 50.000 to distilat de vid, iar aceeasi societate a apelantului, in calitate de procesant, a incheiat contractul de prestari servicii nr. 49/24.03.2000, prin care procesantul se obliga sa livreze pentru procesare S.C. Petromidia S.A. cantitatea de 1000 tone / luna distilat de vid, pentru perioada aprilie-iunie 2000.

Curtea apreciaza ca apelantul reclamant nu a dovedit certitudinea unui prejudiciu decurgand din dividendele nerealizate din profitul pe care societatea sa l-ar fi putut realiza din derularea acestor doua contracte.

Astfel, acesta nu a fost in masura sa depuna documente contabile ale societatii din perioada anterioara arestarii sale care sa demonstreze ca este credibila sustinerea sa ca, in situatia in care nu ar fi intervenit aceasta masura preventiva si procesul penal, persoana juridica ar fi realizat profitul, iar reclamantul dividendele solicitate.

Avand in vedere data incheierii celor doua contracte, cu mai putin de 3 luni inaintea arestarii preventive a reclamantului, precum si lipsa unor probe privind derularea acestora, Curtea apreciaza ca operatiunile decurgand din cele doua conventii erau in faza incipienta, neputandu-se prefigura un rezultat profitabil.

Prin urmare, sustinerile apelantului parat potrivit carora nu se poate afirma cu siguranta si fara putinta de tagada ca in mod cert societatea ar fi urmat un curs ascendent, cata vreme in afaceri nimic nu este predictibil si o societate in prezent profitabila peste un timp poate sa nu mai aiba acelasi succes, sunt corecte.

Nici raportul de expertiza efectuat la fond nu este de natura a dovedi un astfel de prejudiciu, cata vreme acesta s-a bazat numai pe contractele mentionate si pe modul de calculare a dividendelor stabilit de lege.

Chiar daca apelantului reclamant nu i se poate retine vreo culpa pentru lipsa documentelor contabile, data fiind situatia in care acesta s-a aflat, angrenat intr-un proces penal care s-a intins pe mai mult de 16 ani, perioada in care societatea sa nu a mai functionat – astfel ca in 2015 s-a dispus radierea acesteia din Registrul comertului, ca urmare a inchiderii falimentului, asa cum rezulta din sentinta nr. 504/F/2015 a Tribunalului Hunedoara, definitiva prin decizia civila nr. 414/17.11.2015 a Curtii de Apel Alba Iulia (filele 184-190 vol. I dosar fond) –, totusi se constata ca acest petit nu a fost dovedit, raportul de expertiza intocmit de expert Martin Liliana neavand o baza factuala si fiind astfel apreciat ca intemeiat motivul comun din apelul paratului si al Parchetului.

Potrivit declaratiei martorei Tulea Adriana Constanta, reclamantul, inainte de arestare, derula mai multe afaceri cu produse petroliere si constructie de drumuri, parea un om de afaceri prosper, avand mai multe autoturisme si fiind cunoscut ca un om cu bani, avea contracte cu Casial si cu Contrasimex si vindea vagoane intregi de pacura, iar, inainte de arestare, 'reclamantul avea toate usile deschise in mediul bancar', insa aceasta proba singulara nu este de natura a dovedi caracterul cert al acestui prejudiciu.

Tot astfel se apreciaza si in privinta petitului privind suma de 117.690 USD, daune materiale, echivalent lei la cursul de schimb al BNR la data efectiva a platii, reprezentand dividende nerealizate din contractul de asociere nr. 103/05.06.2000 al S.C. Multirom Consultprest SRL cu Orasul Zarnesti, constatand ca in mod corect acest petit a fost respins de prima instanta si deci caracterul neintemeiat al motivului de apel al reclamantului prin care se critica solutia aceasta.

Astfel, in mod corect Tribunalul a apreciat ca neintemeiat acest petit, in conditiile in care acel contract, semnat ce este drept de primar, care avea calitatea de reprezentant al autoritatii locale, potrivit prevederilor Legii nr. 69/1991 privind administratia publica locala in vigoare la acel moment, nu a fost inregistrat la Primaria Zarnesti, reclamantul nu mai detinea o licenta de export valabila si de asemenea nu s-a dovedit caracterul cert al prejudiciului.

Imprejurarea ca neinregistrarea contractului nu ii este imputabila reclamantului nu schimba aprecierea instantei cu privire la nedovedirea prejudiciului.

Aspectul reliefat de martora in sensul neexploatarii padurii ca urmare a arestarii preventive a apelantului reclamant nu este de asemenea de natura a conferi caracter cert prejudiciului ce se pretinde ca s-a produs, cata vreme obtinerea de profit si deci de dividende din derularea contractului in discutie depindea si de alti factori, iar exploatarea padurii nu ar fi condus in mod automat, garantat, la rezultatul prezentat de reclamant.

In plus fata de cele retinute de prima instanta si similar celor aratate la analiza anterioara a celuilalt petit care viza daune materiale decurgand din dividende, se constata si in privinta acestui contract de asociere ca nu s-a produs un minim de probe pentru dovedirea caracterului cert al unui astfel de prejudiciu.

Nu se poate retine declaratia martorei Tulea Adriana Constanta, potrivit careia, pe o perioada de un an si jumatate inaintea arestarii reclamantului, s-a derulat un contract de export lemn prin firma reclamantului, cata vreme contractul de asociere cu orasul Zarnesti s-a incheiat la data de 05.06.2000, cu o zi inainte de arestarea preventiva a reclamantului, iar imprejurarea ca reclamantul a incheiat anterior alte contracte nu este suficienta pentru a considera ca in privinta celui incheiat cu orasul Zarnesti era sigura obtinerea unui profit.

Nici prin celelelalte aspecte reliefate de martora privind cumpararea de catre reclamant a unui funicular sau plata in avans a lemnului nu se poate considera ca s-a dovedit un caracter cert al prejudiciului ce se cere a fi reparat.

Curtea retine ca de fapt, prin cele doua petite ce privesc daunele materiale decurgand din nerealizarea dividendelor, reclamantul a invocat producerea asa-zisului prejudiciu de sansa, nereglementat de vechiul Cod civil, sub imperiul caruia au fost incheiate contractele de care se prevaleaza apelantul reclamant. Noul Cod civil face referire in art. 1385 alin. 4 C.civ., la 'pierderea sansei de a obtine un avantaj sau de a evita o paguba'.

Astfel, pentru ca un prejudiciu rezultat din pierderea unei sanse sa aiba caracter cert si sa fie reparabil, trebuie ca sansa sa fie reala si serioasa, pierderea sansei sa fie consecinta directa a faptei ilicite, deci sa existe un raport de cauzalitate direct, ceea ce inseamna ca prin interventia acelei fapte ilicite a fost in mod direct impiedicata producerea unui anumit eveniment de natura a-i crea victimei un avantaj sau de a-i ocaziona evitarea unei pierderi.

Or, nu se poate retine ca reclamantul a dovedit ca arestarea sa preventiva a fost in mod cert cauza care a impiedicat societatea sa sa realizeze profitul din cele trei contracte invocate si pe reclamant sa obtina dividendele solicitate.

Inscrisurile aflate la filele 113 si urm. din vol. II al dosarului de fond, constand in avize de insotire a marfii si facturi, nu pot fi apreciate ca relevante, cata vreme acestea sunt anterioare incheierii contractelor in discutie, putand eventual a fi luate in considerare in retinerea naturii activitatii prestate de catre reclamant anterior arestarii sale, respectiv de comercializare de produse petroliere, necontestata de catre apelantul parat si de catre Parchet.

Nerelevante sub aspectul dovedirii daunelor materiale solicitate la punctele 3 si 4 din actiune sunt si extrasele de cont de la filele 118 si urm. din acelasi vol. II, fond, extrase din care rezulta doar lichidarea unui depozit constituit la dispozitia firmei Fusion Intertrade, care insa nu intereseaza sub aspectul in discutie.

Curtea constata insa intemeiat apelul reclamantului, sub aspectul criticilor vizand neacordarea daunelor materiale constand in cheltuielile judiciare efectuate in procesul penal ulterior incetarii masurilor preventive.

Se retine ca dispozitiile art. 276 alin. 5 si 6 din Codul de procedura penala si cele ale art. 451 – 455 C.proc.civ. dau cadrul general de solutionare pe cale separata, in fata instantei civile, a pretentiilor constand in cheltuielile de judecata efectuate in cursul procesului penal de catre cel cercetat sub acuzatie penala si achitat prin hotarare definitiva, in timp ce fundamentul obligarii Statului la suportarea acestor cheltuieli este identificat in obligatia de garantie care revine acestuia, ca titular al actiunii penale – al carei obiect e reprezentat de tragerea la raspundere penala a celor ce au savarsit infractiuni – care, finalizata fiind printr-o solutie de achitare, are semnificatia pierderii procesului de catre cel ce l-a initiat (Statul roman).

Astfel, pornind de la solutia de principiu consacrata prin dispozitiile art. 276 alin. 5 C.proc.pen. – potrivit cu care, in caz de achitare, persoana vatamata sau partea civila este obligata sa plateasca inculpatului si, dupa caz, partii responsabile civilmente cheltuielile judiciare facute de acestia, in masura in care au fost provocate de persoana vatamata sau de partea civila –, nu se poate deduce ca atunci cand actiunea penala este pornita din oficiu, iar nu la sesizarea persoanei vatamate, inculpatul cercetat penal si achitat, in final, trebuie sa suporte singur costurile apararii sale din acest proces.

Prin urmare, in absenta unei solutii legale contrare si in virtutea principiului echitatii, se intelege ca aceeasi solutie legala consacrata expres prin dispozitiile art. 276 alin. 5 C.proc.pen. trebuie sa functioneze ori sa fie valabila si in cazul inculpatului, care, cercetat din oficiu sub acuzatia savarsirii unei infractiuni, este in final achitat, urmand a se determina in acest caz doar cel in sarcina caruia trebuie sa fie stabilita obligatia de plata a cheltuielilor de judecata, fata de particularitatea ca, potrivit art. 32 C.proc.pen., partile in procesul penal sunt inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente.

Statul roman, neavand calitatea de parte in procesul penal, nu ar putea fi obligat la suportarea cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant pe parcursul urmaririi penale si al cercetarii penale in instanta (faza de judecata), prin aplicarea directa a dispozitiilor procesuale referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecata, respectiv a dispozitiilor art. 453 C.proc.civ. Obligarea Statului Roman la suportarea cheltuielilor de judecata nu ar putea fi justificata nici pe taramul raspunderii civile delictuale de drept comun, care ar presupune retinerea caracterului ilicit al activitatii de cercetare si investigare a infractiunilor ori de cate ori acestea nu ar fi finalizate cu o solutie de condamnare.

Nu se poate retine caracterul ilicit faptei atunci cand este vorba de indeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege in limitele prescrise de aceasta (art. 1364 C.civ.), ca in ipoteza cercetarii si investigarii faptelor penale, dupa cum trimiterea in judecata prin rechizitoriu urmata de achitare nu poate reprezenta in sine o fapta ilicita, in lipsa dovedirii in concret a unei fapte comise cu incalcarea legii de organele de urmarire penala, pe parcursul procesului penal. O alta interpretare ignora specificul cercetarii judecatoresti, care permite administrarea de probe in aparare, valorificarea nulitatilor in cazul actelor procedurale si impune, in mod nerezonabil si nerealist, ca la data intocmirii rechizitoriului si punerii in miscare a actiunii penale, procurorul sa aiba certitudinea unei condamnari penale.

Dar, desi retine ca solutionarea actiunii deduse judecatii are loc in cadrul procesual oferit de dispozitiile art. 276 alin. 5 si 6 C.proc.civ. si de art. 451 – 455 C.proc.civ., Curtea are in vedere, ca fundament al obligatiei de plata a cheltuielilor de judecata efectuate in procesul penal de catre reclamant, obligatia de garantie care revine Statului roman, in calitatea sa de titular al actiunii penale, in virtutea careia acesta are dreptul, obligatia si puterea de a solicita tragerea la raspundere penala a persoanelor pentru savarsirea de infractiuni.

In justificarea acestei solutii, Curtea retine ca Statul organizeaza si conduce activitatea judiciara. Ca subiect pasiv al pretinsei infractiuni, in calitatea sa de reprezentant al societatii ale carei valori au fost lezate, Statul a fost titularul actiunii penale ce a avut ca scop cercetarea penala a reclamantului, declansand din oficiu investigatia si conducand, prin organele judiciare, procesul penal impotriva acestuia, astfel ca solutia de achitare pronuntata la finalul cercetarii judecatoresti are semnificatia pierderii procesului de catre cel care l-a pus in miscare.

Ca gestionar si organizator al activitatii judiciare in ansamblu si, in mod specific, al celei de urmarire, anchetare si tragere la raspundere a celor ce savarsesc infractiuni, Statul este cel care trebuie sa suporte consecintele pierderii actiunii penale exercitate, constand in cheltuielile de judecata efectuate de persoana fata de care a solicitat tragerea la raspundere penala si care a fost achitata definitiv, doar in acest fel asigurandu-se continut si sens reglementarii continute in art. 276 alin.6 C.proc.pen., in acord cu care, in afara cazurilor reglementate expres in precedentele alineate, instanta stabileste obligatia de restituire potrivit legii civile.

In considerarea acestor motive, se constata intemeiate criticile formulate de catre apelantul reclamant, constatand de asemenea ca se impune schimbarea in parte a sentintei cu privire la modul de solutionare a petitului avand ca obiect daunele materiale reprezentate de cheltuielile judiciare si obligarea paratului Statul Roman la suportarea cheltuielilor de judecata efectuate in procesul penal finalizat prin achitarea reclamantului.

Cu privire la cuantumul acestora, se retin fondate in parte sustinerile apelantului reclamant, din incheierile de sedinta si hotararile judecatoresti depuse rezultand ca acesta a dovedit ca a participat personal la 9 termene din dosarul penal, in fata Tribunalului Arges, si respctiv 5 termene in fata Curtii de Apel Alba Iulia. Tot astfel, nu s-a contestat ca apelantul reclamant, in vederea prezentarii la aceste termene, s-a deplasat din localitatea de domiciliu, Deva, jud. Hunedoara, la Pitesti, respectiv Alba Iulia, efectuand deci, cu prilejul fiecarei infatisari, o deplasare de 562 km (ruta fiind Deva-Pitesti-Deva), respectiv de 141,2 km (pe ruta Deva- Alba Iulia – Deva.

De asemenea, efectuand un calcul al cheltuielilor determinate de aceste deplasari, raportandu-ne la consumul mediu stabilit de art. 7 alin. 1 din HG nr. 714/2018, 7,5 l/100km, si la valoarea medie a carburantului de 7,05 lei/l, din prezent (valoare la care se raporteaza instanta deoarece oricum daca s-ar lua in calcul pretul carburantului de la datele deplasarilor, s-ar impune o actualizare a acestuia, pentru a se asigura respectarea principiului repararii integrale a prejudiciului), rezulta un cuantum total al cheltuielilor de deplasare de 3047,69 lei (2674,4 lei pentru cele 9 deplasari pe ruta Deva-Pitesti-Deva si 373,29 lei pentru cele 5 pe ruta Deva-Alba Iulia-Deva).

Retine Curtea ca, potrivit dispozitiilor legale mentionate anterior, deplasarea cu autoturismul, potrivit art. 6 alin. 1 lit. f, se poate face numai cu aprobarea prealabila a conducatorului autoritatii sau institutiei publice, atat pentru persoana delegata sau detasata in proprietatea sau folosinta careia se afla autoturismul, cat si pentru persoanele din cadrul aceleiasi autoritati asau institutii publice care se deplaseaza impreuna cu aceasta. In acest caz, persoana delegate sau detasata in proprietatea sau folosinta careia se afla autoturismul va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcursi pe distanta cea mai scurta.

Dispozitiile legale anterior citate, desi se refera la decontarea cheltuielilor de transport ale salariatilor autoritatilor / institutiilor publice, delegati sau detasati, in lipsa altor criterii legale de apreciere, sunt aplicate in practica pentru determinarea acestui tip de cheltuieli, fara a fi obiect de controversa.

Prin urmare, Curtea, avand in vedere si lipsa opozitiei paratului si Parchetului, pentru determinarea cuantumului cheltuielilor de deplasare, se va raporta la calculul efectuat de apelantul reclamant, constatand ca, pentru o singura deplasare pe ruta Deva – Pitesti si retur, apelantul reclamant avea nevoie de 42,15 litri de carburant (562 km x7,5 l/100), respectiv de 10,59 litri de carburant pentru o deplasare pe ruta Deva-Alba Iulia-Deva.

Instanta are in vedere numai acele deplasari efectuate de catre reclamant in vederea solutionarii fondului cauzei penale, apreciind ca nu pot forma obiect de reparatie pe aceasta cale cheltuielile efectuate pentru verificarea legalitatii masurii arestarii preventive, intrucat deplasarile efectuate in acest scop nu prilejuiau costuri.

In privinta cheltuielilor constand in onorariile aparatorilor alesi pentru a-i oferi asistenta / reprezentare juridica in procesul penal, Curtea constata ca, desi reclamantul nu a depus contracte incheiate in acest scop, din aceleasi incheieri si hotarari judecatoresti, rezulta ca in dosarul penal apelantul reclamant a fost reprezentat / asistat de un numar de 7 aparatori alesi, si intrucat nu s-a putut dovedi cuantumul onorariilor stabilite si achitate, instanta se va raporta la Ghidul orientativ al onorariilor minimale percepute in procesul penal.

In consecinta, va stabili ca reclamantului i se cuvine suma totala de 16.590 lei reprezentand onorarii minimale, calculate astfel: pentru luarea si verificarea legalitatii masurii preventive, suma de 870 lei, potrivit pct. 3.2 din amintitul ghid, pentru fiecare din cei trei aparatori (Arghire, Stefan Emilia si Musetescu) care i-au asigurat apararea; pentru fond, suma de 2900 lei, potrivit pct. 4.10 din acelasi ghid, pentru reprezentarea in fata Tribunalului Arges prin avocat Sorescu Florentin la data de 25.06.2002 si aceeasi suma pentru acelasi aparator, la data de 27.05.2010, in fata aceleiasi instante; pentru reprezentarea la Tribunalul Alba, la data de 25.11.2013, prin avocat Toma, aceeasi suma de 2900 lei; pentru reprezentarea la Curtea de Apel Alba Iulia la termenele din 06.05.2005 (avocat Muresan, substituit de avocat Hategan), si respectiv la termenul din 17.04.2007, suma de cate 2640 lei (potrivit pct. 5 din ghid).

Curtea, in acordarea acestor daune, are in vedere certitudinea efectuarii de catre reclamant a cheltuielilor ce constau in onorariile avocatilor alesi sa il reprezinte in procesul penal, fiind putin probabil ca acestia l-au asistat / reprezentat pro bono, astfel ca, in acord cu jurisprudenta CEDO (cauza Gore c. Moldovei), se raporteaza la nivelul onorariilor minimale din prezent din statul parat, o raportare la data efectuarii acestor cheltuieli, impunand, asa cum s-a aratat anterior la cheltuielile de deplasare, actualizarea acestora.

Curtea nu are in vedere cheltuielile de deplasare efectuate de aparatoriii alesi pentru a se prezenta la instanta, cata vreme reclamantul nu a dovedit ca a existat o intelegere in sensul ca acestea sa fie suportate de reclamant in mod separat de onorariu.

Totodata, Curtea apreciaza ca reclamantul nu a dovedit cazarea intr-o unitate hoteliera si deci efectuarea unor cheltuieli de cazare cu prilejul deplasarilor la instante, pretentiile cu acest titlu fiind neintemeiate, si tot astfel se apreciaza ca fiind si cele care privesc cheltuielile cu masa, avand in vedere ca acestea nu constituie cheltuieli pe care reclamantul le-ar fi suportat doar atunci cand se prezenta la instanta.

Concluzionand, Curtea va admite in parte acest petit, obligand paratul la plata catre reclamant a sumei de 19.638 lei lei reprezentand cheltuieli judiciare in procesul penal.

In privinta ultimului motiv de apel cuprins in memoriul de apel declarat de paratul Statul Roman, cel ce vizeaza cheltuielile de judecata in cuantum de 5300 de lei la care a fost obligat, motiv ce s-a impus a fi analizat la finalul considerentelor, ca urmare a solutiei adoptate cu privire la toate apelurile formulate in cauza, retine instanta ca apelantul parat contesta obligarea sa la plata acestora, apreciind ca se impune reformarea acestei solutii ca urmare a reformarii solutiei date pe fond.

Criticile sunt neintemeiate. Situatia-premisa definita de norma legala, art. 453 C.pr.civ., respectiv pierderea procesului de catre partea ce va fi obligata la suportarea cheltuielilor de judecata, este indeplinita, reclamantul castigand, chiar si in urma reformarii sentintei in apel, in actiunea indreptata impotriva Statului Roman prin Ministerul Finantelor privind obligarea la acordarea de reparatii, chiar si numai in parte, ceea ce legitimeaza solutia de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata, in integralitate, nefiind exprimate nemultumiri referitoare la aplicabilitatea art 453, al 2 Cpc.

Asadar, nefondat s-a cerut inlaturarea obligatiei paratului de a suporta cheltuielile de judecata, solutia propusa de apelant fiind rezultatul unei interpretari eronate a criteriilor prevazute de art. 451 alin. 2 Cod procedura civila, apta sa aduca prejudicii reclamantului, pus in postura de a nu-si vedea recuperate aceste cheltuieli, cu toate ca nu se afla in culpa procesuala.

Cheltuielile solicitate constituie cheltuieli necesare care au fost facute in mod real in limita unui cuantum rezonabil, fiind astfel in concordanta si cu criteriile de apreciere prevazute in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotararile pronuntate in cauzele Costin impotriva Romaniei, si, respectiv, Strain si altii impotriva Romaniei.

De asemenea, in privinta acordarii de catre prima instanta a cheltuielilor de transport se constata ca acestea sunt incluse de dispozitiile art. 451 alin. 1 in categoria cheltuielilor de judecata, fiind datorate si acestea de parat.

Fata de aceste considerente si de dispozitiile art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va admite apelurile, va schimba in parte sentinta apelata, astfel cum a fost indreptata prin incheierile de sedinta pronuntate la 1.11.2021 si 5.07.2022, in sensul ca va admite in parte actiunea precizata formulata de reclamantul Nita Cristian Marius.

Va respinge pentru autoritate de lucru judecat capatul de cerere privind acordarea daunelor morale pentru ziua de 6.06.2000.

Va respinge ca nefondate capetele de cerere privind acordarea daunelor materiale reprezentand dividende nerealizate.

Va admite in parte capatul de cerere avand ca obiect daune morale in sensul ca va obliga paratul Statul Roman la plata daunelor morale catre reclamantul Nita Cristian Marius astfel: suma de 2051 lei daune morale pentru o zi de arestare nelegala (25.04.2001), suma de 64.400 EURO la cursul BNR de la data platii efective pentru arestare nedreapta (07.06.2000 – 24.04.2001) si suma de 20.000 EURO la cursul BNR de la data platii efective reprezentand prejudiciu de imagine si pentru afectarea sanatatii reclamantului.

Va admite in parte capatul de cerere privind acordarea daunelor materiale constand in cheltuieli judiciare din procesul penal si va obliga paratul Statul Roman la plata sumei de 19.638 lei.

Avand in vedere modul de solutionare a cauzei, fata de dispozitiile art. 453 alin. 1

C.pr.civ., va respinge cererea apelantului reclamant Nita Cristian Marius privind acordarea cheltuielilor de judecata efectuate in apel.

Se va mentine restul dispozitiilor sentintei privind obligarea paratului Statul Roman la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 5.300 lei”.


Prezentam cel mai important fragment din actiunea de recurs:


„Solicit:

I. Admiterea recursului declarat si, in consecinta,

II. In temeiul art. 496 alin. 2 teza finala si art. 497 teza I Cod proc.civ., casarea in parte a deciziei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel in vederea reevaluarii cuantumului daunelor morale si materiale, in asa fel incat sa-mi fie reparat integral prejudiciul cauzat de arestarea nedreapta pentru perioada 07.06.2000 – 24.04.2001, respectiv, de arestarea nelegala din data de 25.04.2001.

In drept, imi intemeiez recursul pe urmatoarele motive de casare:

- art. 488 alin.1 pct. 6 Cod proc.civ. privind existenta unor motive contradictorii privind solutia data capetelor de cerere referitor la daunele materiale constand in dividende nerealizate;

- art. 488 alin.1 pct. 8 Cod proc.civ. privind gresita aplicare sau interpretare a prevederilor art. 539 alin.1 Cod proc.pen. si art. 1385 C.civ. 2009.

In prealabil, arat ca singura dispozitie cu care sunt de acord din decizia recurata este aceea a respingerii pentru autoritate de lucru judecat a capatului de cerere privind acordarea daunelor morale pentru ziua de 06.06.2000, dar nu sunt de acord cu celelalte dispozitii, intrucat daunele morale si materiale acordate de instanta de apel nu-mi repara integral prejudiciul efectiv suferit prin arestarea preventiva.

Trecand la prezentarea criticilor fata de decizia instantei de apel, arat urmatoarele:

1. De la bun inceput, trebuie precizat ca, prin decizia nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale, s-a retinut ca, din moment ce statul a aplicat unul dintre mecanismele, care justifica o derogare permisa de la inviolabilitatea libertatii individuale si ulterior s-a dovedit ca acuzatia in materie penala adusa nu a fost apta sa rastoarne prezumtia de nevinovatie, actiunea initiala a statului nu poate fi calificata decat ca o fapta nejustificata si, in consecinta, ilicita, care angajeaza raspunderea sa delictuala in temeiul art. 1349 din Codul civil, astfel ca ea trebuie valorizata in procedura speciala reglementata de art. 539 din Codul de procedura penala.

Din acest considerent al instantei de contencios constitutional, reiese ca, intr-o situatie de genul celei din speta de fata, se aplica si prevederile Codului civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala, alaturi de prevederile art. 539 Cod proc.pen.

Cu privire la capetele de cerere privind acordarea daunelor materiale constand in dividende nerealizate, respinse in apel, consider ca instanta de apel a facut o gresita aplicare a art. 539 alin.1 Cod proc.pen. si a art. 1385 alin. 4 C.civ. 2009, deoarece, din perspectiva acestor prevederi legale, instanta de apel ar fi trebuit sa-mi acorde despagubiri cu acest titlu, atat pentru pierderea suferita, cat si pentru castigul nerealizat.

Potrivit art. 1381 alin.1 C.civ., orice prejudiciu da dreptul la reparatie, iar art. 1385 alin.1 C.civ. prevede ca prejudiciul se repara integral, daca prin lege nu se prevede altfel.

In speta, in lipsa unei prevederi legale contrare art. 1385 alin.1 C.civ., instanta de apel trebuia sa aiba in vedere principiul repararii integrale a prejudiciului, principiu consacrat de prima teza a acestui text de lege.

In doctrina juridica de specialitate, s-a retinut ca, in dreptul nostru civil, prin repararea integrala a prejudiciului se intelege acoperirea de catre persoana raspunzatoare a tuturor elementelor componente ale prejudiciului, adica a pierderii efective si a castigului nerealizat, precum si a cheltuielilor persoanei pagubite pentru evitarea si limitarea prejudiciului, precum si pentru obtinerea reparatiei, la care are dreptul (Tratat de drept civil. Obligatiile – prof. univ. dr. Liviu Pop, vol. III, pag. 492).

Sub imperiul vechii reglementari, practica judiciara a avut un rol hotarator in consacrarea principiului repararii integrale a prejudiciului, atat in ceea ce priveste formularea sa, cat si in determinarea continutului sau, precum si a modalitatilor concrete, prin care poate fi realizat sau pus in aplicare (de exemplu, decizia nr. 16/1964 de indrumare a Plenului Tribunalului Suprem, la care face se face referire in acelasi tratat de drept civil indicat la paragraful anterior).

In esenta, instanta de apel a retinut ca nu am dovedit certitudinea unui prejudiciu decurgand din dividendele nerealizate din profitul, pe care societatea mea l-ar fi putut realiza din derularea contractelor cu Petromidia (pag. 30, par. 7 din decizie) si cu Primaria Zarnesti (pag. 31, par. 3, 4 si 5 din decizie).

Preambulul art. 539 alin.1 Cod proc.pen. (in forma modificata si completata prin Legea nr. 201/2023) reglementeaza dreptul la repararea PAGUBEI in cazul privarii nelegale sau injuste de libertate, paguba (sau prejudiciul) constand atat in PIERDEREA SUFERITA ('damnum emergens'), cat si in CASTIGUL NEREALIZAT ('lucrum cessans'), aceasta rezultand din dispozitiile art. 1385 alin. 3 C.civ. 2009, pe care instanta de apel le-a ignorat, la fel cum a ignorat si principiul repararii integrale a prejudiciului, consacrat la alin.1 al aceluiasi articol.

Trebuie mentionat ca sunt aplicabile in speta dispozitiile noului Cod civil (in vigoare de la data de 01.10.2011), precum si 539 alin.1 Cod proc.pen. in forma modificata si completata prin Legea nr. 201/2023, deoarece raportul juridic litigios nu este epuizat si normele juridice in vigoare sunt de imediata aplicare, iar, pe de alta parte, oricum, la data introducerii actiunii de fata (06.04.2017), noul Cod civil era in vigoare.

De altfel, instanta de apel face referire in considerente (pag. 31, penultimul paragraf) la art. 1385 alin. 4 C.civ. 2009, acceptand implicit aplicabilitatea acestui text in cauza, chiar daca contractele, de care ma prevalez, au fost incheiate sub imperiul vechiului Cod civil de la 1864, care nu reglementeaza prejudiciul rezultat din pierderea unei sanse, dar care consacra, la art. 1084, principiul repararii integrale a prejudiciului, la fel ca art. 1385 alin.1 C.civ. 2009.

Analiza motivului de casare constand in gresita aplicare de catre instanta de apel a dispozitiilor art. 539 alin.1 Cod proc.pen. si ale art. 1385 alin. 4 C.civ. 2009 nu se poate realiza decat in stransa corelare cu starea de fapt privind modul de derulare a contractului cu Petromidia, pe care instanta de apel a retinut-o incomplet, ceea ce face ca fondul cauzei sa nu fie cercetat complet.

Avand in vedere ca recursul este o cale de atac extraordinara si nu are efect devolutiv, nefiind posibila reevaluarea starii de fapt, daca avem in vedere actuala configuratie a art. 488 Cod proc.civ. si tinand seama si de art. 483 alin. 3 Cod proc.civ., pentru lamurirea deplina a cauzei, inclusiv sub aspectul starii de fapt, se impune casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel in temeiul art. 497 teza I Cod proc.civ.

Acestea se impun deoarece instanta de apel a omis mai multe imprejurari relevante cauzei, iar aceasta situatie a condus la pronuntarea unei hotarari nelegale, care nu asigura repararea integrala a prejudiciului cauzat subsemnatului prin arestarea preventiva, dupa cum arat in continuare:

Din raportul de expertiza financiar contabila (pag. 5 lit.c din raspunsul la obiectivul nr.1) reiese ca, din contractul nr. 49/24.03.2000 incheiat cu Petromidia, AU REZULTAT cantitatea de 3000 tone si, respectiv, cantitatea de 821,15 tone, pentru acestea fiind suportate de S.C. Multirom Consultprest S.R.L. cheltuieli cu retributiile a cel putin DOI SALARIATI pe timp de trei luni, dupa cum se consemneaza la pag. 6 din expertiza, ceea ce inseamna ca derularea contractului cu Petromidia incepuse anterior arestarii mele.

In cele ce urmeaza, voi prezenta modalitatea de derulare a contractului, care va fi dovedita si cu inscrisuri suplimentare, ce vor fi anexate cererii de recurs conform art. 492 alin.1 Cod proc.civ., pentru a dovedi ca exista o sansa reala de a obtine profit din contractul incheiat cu Petromidia in sensul art. 1385 alin. 4 C.civ. 2009, fiind astfel confirmat raspunsul expertului contabil la obiectivul nr.1 al expertizei incuviintate in cauza.

Societatea mea (S.C. Multirom Consultprest S.R.L.) a achizitionat, prin contractul vanzare-cumparare nr. DV/01-24.03.2000 incheiat cu firma FUSION INTER-TRADE Ltd Irlanda, 821,15 tone de distilat de vid, S.C. Multirom Consultprest S.R.L. detinand o licenta de import nr. I OO 113090/30.03.2000 pentru distilat de vid, licenta fiind emisa de Ministerul Industriei si Comertului.

Procesarea distilatului de vid achizitionat de la societatea irlandeza s-a efectuat la Rafinaria Petromidia in baza contractului de prestari servicii (procesare distilat de vid) nr. 49/24.03.2000. Cantitatea de 821,15 tone distilat de vid este consemnata si a fost receptionata de Rafinaria Petromidia prin Certificatul de Holding nr. 121 la contractul nr. 49/24.03.2000, certificatul fiind emis de rafinarie.

In vederea derularii acestui contract cu Petromidia, am intocmit un act aditional la statutul S.C. Multirom Consultprest S.R.L., prin care am completat domeniul de activitate cu codul CAEN 2320 – prelucrarea titeiului, aspect confirmat de Oficiul Registrului Comertului Hunedoara prin certificatul de inscriere mentiuni din data de 28.03.2000, care denota ca, anterior arestarii, incepusem o afacere de mare anvergura, pe care nu multe societati din Romania o puteau desfasura. Anexez prezentului certificatul de inregistrare mentiuni nr. 491/28.03.2000 impreuna cu actul aditional, la care am facut referire mai sus, autentificat sub nr. 290/23.03.2000 de catre Biroul Notarului Public Hotoiu Ioan, din care rezulta si faptul ca societatea subsemnatului si-a deschis si un punct de lucru in municipiul Targu Mures.

Inainte de a ajunge la Rafinaria Petromidia, cantitatea de distilat de vid in valoare de 98.538 USD a fost achizitionata de la FUSION INTER-TRADE Ltd Irlanda si incarcata din terminalul de produse petroliere din Reni (Ucraina) in vagoane si transportata pe calea ferata pana la statia de cale ferata Cap Midia, care deserveste rafinaria. Transportul distilatului de vid s-a efectuat in baza contractului-cadru de transport nr. 167/28.03.2000, incheiat cu S.C. CARDOMAR S.R.L. din Bucuresti, si a costat suma de 138.141.696 ROL (13.814 RON), echivalentul in dolari SUA fiind 6.907 USD (1 USD = 20.000 ROL la data de 20.04.2000).

La intrarea distilatului de vid in Romania, am achitat 8.674.450 ROL (446 USD la rata de schimb 1 USD = 19.456 ROL), reprezentand comision vamal, conform ordinului de plata nr. 11/07.04.2000.

La sosirea distilatului de vid la rafinarie, era necesara o inspectie cantitativ-calitativa a acestuia, inspectie care s-a realizat de catre Catoni Persa Romania S.R.L. la data de 25.04.2000 contra sumei de 1.012 USD.

Ulterior descarcarii vagoanelor de distilat de vid in rafinarie, era necesara igienizarea vagoanelor pe cheltuiala societatii mele (S.C. Multirom Consultprest S.R.L.), igienizare care a fost realizata de S.C. PREDILECT S.R.L. contra sumei de 4.833.359 ROL (239 USD, calculat la rata 1 USD = 20.200 ROL).

Dupa descarcarea distilatului de vid in rafinarie, a urmat procesarea efectiva a acestei materii prime in produse petroliere, pentru acest serviciu prestat rafinaria solicitand suma de 550.169.318 ROL (27.361 USD la rata de schimb 1 USD = 20.108 ROL) conform facturii nr. 1200004451-CT din data de 04.05.2000.

In urma procesarii cantitatii de 821,15 tone distilat de vid, asa cum a fost consemnat de Rafinaria Petromidia prin Certificatul de Holding nr. 121 si retinut si de expert in raportul de expertiza financiar contabila la pag. 5 lit.c din raspunsul la obiectivul nr.1, au rezultat urmatoarele produse: 361,306 tone benzina, 205,288 tone pacura, 16,423 tone propan, 49,269 tone aragaz (ultimele doua produse, respectiv, propanul si aragazul, formeaza 65,692 tone gaz petrolifer lichefiat, adica GPL), precum si 32,846 tone propilena.

Cantitatea de 32,846 tone propilena a fost procesata in polipropilena, serviciu pentru care am achitat rafinariei suma de 159.872.584 ROL (7.817 USD la rata de schimb 1 USD = 20.451 ROL), conform facturii nr. 1200004560-CT din data de 24.05.2000.

La sfarsitul lunii mai 2000, adica inainte de arestarea subsemnatului din 06.06.2000, aveam pe stoc produsele petroliere mai sus mentionate, care putea fi vandut cu suma de 183.289 USD catre potentialul cumparator Productive Investments INC, dupa cum urmeaza:

Benzina: 361,306 tone x 340 USD/tona = 122,844.04 USD

Pacura: 205,288 tone x 105 USD/tona = 21,555.24 USD

GPL: 65.692 tone x 262 USD/tona = 17,211.36 USD

Polipropilena: 32.846 tone x 660 USD/tona = 21678.36 USD

TOTAL: 183,288.944 USD

Astfel ca, anterior arestarii subsemnatului din 06.06.2000, pentru realizarea stocului de marfa mai sus mentionat, in valoare de 183,288.944 USD, am platit din conturile societatii mele, SC Multirom Consultprest SRL Deva, al carui administrator si asociat unic am fost pana la momentul radierii societatii din 2015, suma de 141.874 USD pentru:

(1). Achizitia a 821,15 tone distilat de vid (materie prima pentru rafinarie), respectiv 821,15 tone x 120 USD/tona = 98.538 USD

(2). Transportul distilatului de vid pe calea ferata din Ucraina (terminalul Reni) la Rafinaria Petromidia in valoare de 6.907 USD

(3). Inspectia cantitativ calitativa a distilatului de vid in val de 1.012 USD

(4). Prestarile de servicii la vagoanele aferente tranportului mai sus mentionat in valoare de 239 USD

(5). Contravaloarea procesarii distilatului de vid in produsele petroliere in cadrul rafinariei in val. de 27.361 USD

(6). Procesarea propilenei in polipropilena in rafinaria Petromidia in val. de 7817 USD

TOTAL: (1)+(2)+(3)+(4)+(5)+(6) = 141.874 USD.

Toate acestea confirma concluzia expertului de la obiectivul nr. 3 al raportului de expertiza, cum ca societatea administrata de mine ar fi realizat profit din derularea contractului cu Petromidia si, deci, as fi putut realiza dividende daca nu as fi fost arestat preventiv.

Concluzia expertului de la obiectivul nr. 3 se coroboreaza si cu hotararile penale de achitare, in care se retine de catre instantele penale ca desfasuram activitate comerciala.

Nu in ultimul rand, apare ca relevant in acest sens si faptul ca instanta care m-a pus in libertate (decizia penala nr. 217/R/24.04.2001 a Curtii de Apel Pitesti) a retinut ca am desfasurat activitati de comert pana la data constatarii faptelor, care au facut obiectul procesului penal, in care am fost inculpat, fara sa fi comis fapte cu caracter antisocial in cadrul desfasurarii activitatii comerciale.

Depun alaturat inscrisuri suplimentare (comanda din 11.01.1999 catre S.C. Multirom Consultprest S.R.L. din partea unei societati din Sebes pentru motorina in cantitate de peste 760 tone, o factura fiscala de plata a pretului pentru produsele livrate din data de 30.03.1999, precum si trei extrase de cont Banca Frankfurt Bukarest Bank AG – Sucursala Bucuresti privind existenta unui cont curent, prin care au fost rulate sume foarte mari de bani in vederea derularii unor afaceri de anvergura, aceste extrase de cont fiind ALTELE decat cele avute in vedere de instanta de apel, adica cele de la filele 118 si urmatoarele din vol. II al dosarului de fond). Toate aceste inscrisuri demonstreaza, o data in plus, vasta activitate comerciala desfasurata in domeniul petrolului, ceea ce face credibila concluzia expertului contabil ca puteam obtine profit si apoi dividende din derularea contractului cu Petromidia.

Extrasele de cont anexate prezentului recurs sunt urmatoarele:

- extras de cont din data de 06.04.2000 in ROL in sold de 1,999,500,000.00 lei;

- extras de cont din data de 06.04.2000 in USD in sold de 90,000.00 USD;

- extras de cont din data de 24.05.2000 in ROL in sold de 238,920,000.00 lei.

Considerentul instantei de apel, ca nu am fost in masura sa depun documente contabile ale societatii din perioada anterioara arestarii mele, este nefondat tocmai din motivele aratate anterior, care sunt dovedite cu inscrisuri, printre acestea existand si facturi fiscale emise de Petromidia anterior arestarii mele, ce dovedesc operatiuni de procesare a distilatului de vid, iar facturile fiscale constituie documente justificative, in care se consemneaza operatiuni economico-financiare efectuate, facturile stand la baza inregistrarii in contabilitate, dupa cum prevede art. 6 din Legea nr. 82/1991.

Instanta de apel nu a manifestat suficient rol activ in vederea aflarii adevarului, contrar art. 22 alin. 2 Cod proc.civ., deoarece a solicitat bilanturi doar paratului si nu mi-a pus in vedere sa depun inscrisuri, care sa faca dovada derularii contractului incheiat cu Petromidia, in contextul in care, asa cum am aratat mai sus, expertul contabil desemnat in cauza a constatat aceasta imprejurare.

Or, in contextul in care am dovedit ca desfasuram o activitate comerciala de mare anvergura cu Rafinaria Petromidia anterior arestarii mele, este cert ca, prin arestare, am fost impiedicat sa-mi desfasor activitatea comerciala incepand cu data de 06.06.2000, si astfel am suferit un prejudiciu material, care trebuie reparat integral.

Acest principiu al repararii prejudiciului cauzat printr-o fapta ilicita a unei autoritati publice a fost consacrat si prin decizia nr. 1160/26.02.2020 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, care privea repararea unui prejudiciu material cauzat unei societati comerciale de catre organele fiscale prin emiterea unei decizii de impunere abuzive privind accize si T.V.A., precum si prin anularea abuziva a autorizatiei de utilizator final. Prin acea decizie, instanta suprema a admis recursul societatii reclamante si a casat sentinta Curtii de Apel Craiova de respingere a actiunii vizand repararea prejudiciului constand in profitul net nerealizat, trimitand cauza spre rejudecare, retinand in considerentele deciziei pronuntate in recurs ca, citez: 'Dintre conditiile prevazute de Codul civil pentru antrenarea raspunderii civile delictuale, in cauza dedusa judecatii Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a pus problema indeplinirii doar a celor privind existenta unui prejudiciu cert si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, celelalte cerinte, privind fapta ilicita si vinovatia autorilor faptei, fiind considerate dovedite.

In privinta conditiei legaturii de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca aceasta este indeplinita atata timp cat societatea reclamanta a facut dovada necesitatii functionarii activitatii sale numai in conditiile obtinerii unei autorizatii pe care, ca urmare a actelor de impunere nelegal emise, nu a putut sa o obtina, fiind, astfel, impiedicata, in perioada cuprinsa intre data emiterii actelor administrative vatamatoare si data anularii acestora, sa-si desfasoare activitatea.

Cat priveste conditia existentei unui prejudiciu cert, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut, pe de o parte, ca in mod neindoios recurenta-reclamanta, fiind impiedicata sa isi desfasoare activitatea, a suferit un prejudiciu, iar, pe de alta parte, ca dobanda solicitata pentru lipsa de folosinta a unei sume consemnate cu titlu de cautiune in vederea obtinerii unei solutii de suspendare a executarii actelor administrative fiscale contestate nu poate constitui o componenta a prejudiciului solicitat intrucat nu exista o legatura de cauzalitate intre fapta ilicita retinuta in sarcina organelor fiscale si paguba pretinsa prin consemnarea cautiunii in dosarul avand ca obiect cererea de suspendare. Totusi, constatand ca aceasta conditie de antrenare a raspunderii civile delictuale a fost insuficient motivata de catre prima instanta, motivele fiind, contradictorii, fara a se putea efectua un control judiciar asupra rationamentului logico-juridic avut in vedere de catre judecatorul fondului si, apreciind ca in temeiul art. 22 din Codul de procedura civila, instanta de fond era datoare sa administreze probatorii care, prin raportare la obiectul cererii de chemare in judecata, sa ofere elementele necesare stabilirii prejudiciului cert suferit de reclamanta, a casat solutia si a trimis cauza spre rejudecare primei instante'.

Chiar daca speta este diferita de a subsemnatului, principiul de drept este ACELASI – si anume: repararea integrala a prejudiciului material cauzat de fapta ilicita a autoritatii publice, care a condus la nerealizarea profitului net. Anexez aceasta decizie cu titlu de practica judiciara.

Pentru lamurirea deplina a acestor aspecte factuale, se impune casarea deciziei din apel si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel, pentru a reevalua cuantumul daunelor materiale in vederea repararii integrale a prejudiciului material suferit de subsemnatul prin arestarea nelegala si nedreapta, in acord cu dispozitiile art. 1385 alin.1, 3 si 4 C.civ. 2009.

Este de observat existenta unor considerente contradictorii ale instantei de apel privind anvergura activitatii comerciale desfasurate de subsemnatul si lipsa de credibilitate a sustinerii subsemnatului privind posibilitatea de a obtine profit si dividende daca nu eram arestat preventiv.

In acest sens, instanta de apel a retinut (pag. 28, par. 4 din decizie) ca 'in mod corect a apreciat deci prima instanta ca arestarea reclamantului a produs un impact puternic in viata sa, prin raportare la varsta, anvergura activitatii comerciale desfasurate in acea perioada', iar, la pag. 29, par. 5 din decizie, a retinut ca derulam mai multe afaceri cu produse petroliere si constructie de drumuri, din aceste considerente rezultand temeinicia pretentiilor mele privind daunele materiale constand in dividende nerealizate.

In antiteza cu aceste considerente, in pofida multitudinii de inscrisuri depuse la dosar, care demonstreaza o vasta activitate comerciala desfasurata anterior arestarii mele, instanta de apel a retinut ca nu este credibila sustinerea subsemnatului ca, in situatia in care nu ar fi intervenit masura arestarii preventive si procesul penal, societatea subsemnatului ar fi obtinut profit, iar subsemnatul dividendele solicitate.

Sub un alt aspect, instanta de apel se contrazice singura in considerente. In concret, la pag. 32, par. 3, instanta de apel retine ca, citez: 'Inscrisurile aflate la filele 113 si urm. din vol. II al dosarului de fond, constand in avize de insotire a marfii si facturi, nu pot fi apreciate ca relevante, cata vreme acestea sunt anterioare incheierii contractelor in discutie, putand eventual a fi luate in considerare in retinerea naturii activitatii prestate de catre reclamant anterior arestarii sale, respectiv de comercializare de produse petroliere, necontestata de catre apelantul parat si de catre Parchet'. Aceste considerente intaresc insa si mai mult caracterul nelegal al hotararii recurate, intrucat tocmai faptul ca inscrisurile de la filele 113 si urm. din vol. II al dosarului de fond, chiar daca sunt anterioare incheierii contractelor in discutie, demonstreaza activitatea de comercializare de produse petroliere, trebuia sa determine instanta de apel sa pronunte o hotarare, prin care sa-mi fie reparat integral prejudiciul material constand si in dividendele nerealizate consemnate in raportul de expertiza, in acord cu dispozitiile art. 1385 alin.1, 3 si 4 C.civ. 2009.

De aceea, apreciez ca este incident si motivul de recurs prevazut de art. 488 alin.1 pct. 6 Cod proc.civ.

In concluzie, arestarea preventiva a subsemnatului a avut drept consecinta si pierderea afacerilor, pe care le derulam, iar instanta de apel trebuia sa-mi acorde daune materiale si prin prisma acestui fapt, in baza art. 1385 alin.1, 3 si 4 C.civ. 2009, pentru a-mi fi complet reparat prejudiciul cauzat de arestarea preventiva, cata vreme ea insasi a retinut impactul puternic produs de arestarea mea in viata mea, prin raportare la anvergura activitatii comerciale desfasurate.

Referitor la contractul nr. 103/05.06.2000, instanta de apel a validat incorect rationamentul judecatorului fondului, deoarece inregistrarea contractului in evidentele Primariei orasului Zarnesti nu reprezinta o conditie de validitate a acestuia, relevant fiind faptul ca respectivul contract a fost semnat de reprezentantii legali ai partilor, atata doar ca el nu a mai putut fi derulat din cauza ca am fost arestat.

Din inscrisurile, pe care le anexez cererii de recurs potrivit art. 492 alin.1 Cod proc.civ., rezulta ca societatea administrata de subsemnatul derula mai multe afaceri cu lemn si cu carburanti in anii 1998-1999, deci anterior arestarii, inscrisurile anexate confirmand si depozitia martorei Tulea Adriana Constanta in acest sens, de unde rezulta existenta unei sanse reale si serioase de a realiza profit si din contractul cu Primaria orasului Zarnesti, fiind indeplinite cerintele art. 1385 alin. 4 C.civ. 2009. Anexez in acest sens:

- PROCES-VERBAL DE PREDARE-PRIMIRE din data de 13.05.1999, prin care d-ul MIRCEA MIHAILA preda stampila cu nr. 1 a S.C. MULTIROM CONSULTPREST S.R.L. incredintata in scopul obtinerii licentelor de export pentru produse din lemn de la Ministerul Comertului la data de 01.10.1998;

- Licenta export busteni fag nr. 214850 emisa de Ministerul Industriei si Comertului la data de 23.11.1998 si valabila pana la data de 31.12.1998;

- Contract export busteni fag Nr. RO-04/98 incheiat intre S.C. MULTIROM CONSULTPREST S.R.L. si BUDAPEST FURNER MOVER KFT;

- CONTRACT DE VANZARE - CUMPARARE Nr. 01-SEB/11.01.1999 incheiat intre FORESTSIB SA - SEPPL Sebes si S.C. MULTIROM CONSULTPREST S.R.L. plus ACTUL ADITIONAL Nr. 01 privind vanzarea a 2100 mc de busteni de fag;

- FACTURA NR 8/01.02.1999 PROFORMA privind vanzarea a 2100 mc de busteni de fag;

- COMANDA Nr. 4/11.01.1999 emisa de FORESTSIB SA - SEPPL Sebes catre S.C. MULTIROM CONSULTPREST S.R.L privind achizitia a 760,900 tone de motorina;

- Factura Nr. 551885/30.03.1999 emisa de S.C. MULTIROM CONSULTPREST S.R.L. catre FORESTSIB SA - SEPPL Sebes privind vanzarea a 24,454 tone de motorina si a 2,040 tone de benzina.

Toate acestea demonstreaza aveam o sansa reala sa obtin profit si din contractul incheiat cu Primaria Zarnesti, in sensul art. 1385 alin. 4 C.civ. 2009.

Faptul ca nu mai detineam licenta de export valabila nu prezinta relevanta, intrucat nu era nevoie sa export lemnul, S.C. Multirom Consultprest S.R.L. putand obtine profit din valorificarea bustenilor de pe piata interna, deci in Romania. Licenta de export, la care face referire instanta de apel, a fost depusa la dosar pentru a dovedi vasta activitate comerciala pe care o desfasuram anterior arestarii preventive in domeniul exploatarii si comercializarii masei lemnoase.

Evident, si cu privire la acest contract, se impune reanalizarea situatiei de catre instanta de apel in vederea pronuntarii unei hotarari, prin care sa-mi fie reparat integral prejudiciul cauzat de arestarea preventiva, in acord si cu dispozitiile art. 1385 alin.1 si 3 C.civ. 2009, iar, pentru asta, trebuie casata decizia recurata si trimisa cauza spre rejudecare instantei de apel.

2. Referitor la daunele morale, instanta de apel le-a cuantificat raportandu-se la castigul salarial mediu net pe economie in septembrie 2023, dar o atare cuantificare nu este de natura a-mi asigura repararea completa a prejudiciului moral cauzat, intrucat eu nu eram salariat la momentul arestarii preventive, ci OM DE AFACERI, intrucat administram o societate comerciala, care desfasura o activitate comerciala de anvergura, dupa cum chiar instanta de apel a retinut la pag. 28, par. 4 din decizie.

Un om de afaceri, care desfasoara o vasta activitate comerciala, nu obtine doar 4.593 lei pe luna.

Deci daunele morale trebuiau a-mi fi acordate si prin raportare la activitatea comerciala de mari proportii, pe care o desfasuram, si nu doar prin raportare la salariul mediu net pe economie.

Pe de alta parte, apreciez ca este nejustificat tratamentul discriminatoriu intre cuantumul daunelor morale acordate pentru perioada 07.06.2000-24.04.2001, fiindu-mi acordata suma de 200 euro/zi, si cuantumul daunelor morale acordate pentru ziua de 25.04.2001, adica 2.051 lei (aproximativ 413 euro), deoarece nu este nicio diferenta intre arestarea nelegala si cea nedreapta din punct de vedere al valorilor sociale lezate prin masura arestarii.

Astfel, instanta de apel a incalcat art. 1385 alin.1 C.civ. 2009, care consacra principiul repararii integrale a prejudiciului cauzat, cu atat mai mult cu cat, asa cum am aratat mai sus, insasi instanta de apel a retinut impactul puternic produs de arestarea mea in viata mea prin raportare la anvergura activitatii comerciale desfasurate, viata mea de familie, precum si creditul meu moral si social, de care ma bucuram anterior privarii mele de libertate, in antiteza cu rasturnarea si distrugerea ireversibila a tuturor acestor valori sociale, resimtite profund de subsemnatul, atat in timpul, cat si ulterior incetarii acelei masuri.

Totodata, este nejustificata discrepanta dintre decizia civila nr. 700/09.02.2015 a Curtii de Apel Craiova, pronuntata in dosarul nr. 1242/101/2014 (proces civil inceput la Tribunalul Mehedinti), prin care reclamantului din acel dosar i s-au acordat daune morale in cuantum de 20.000 lei pentru o singura zi de retinere (adica 4.000 euro la cursul valutar actual leu/euro), si decizia pronuntata de instanta de apel in cazul meu, dat fiind faptul ca retinerea, desi traumatizanta, nu presupune neaparat ca persoana vizata de aceasta masura isi petrece cele 24 ore in arestul politiei.

Pentru cele ce preced, solicit casarea cu trimitere spre rejudecare instantei de apel si cu privire la daunele morale, pentru ca instanta de apel sa reevalueze situatia daunelor morale prin raportare la cele aratate.

3. In ce priveste daunele materiale constand in cheltuielile suportate cu ocazia procesului penal, singurul aspect pe care-l contest este acela ca nu doar la 14 termene de judecata m-am prezentat in cauza penala, in care am fost arestat preventiv, ci la mult mai multe termene de judecata ulterior datei de 25.04.2001, dupa cum rezulta din incheierile depuse la dosar, si dupa cum voi dovedi cu incheieri anexate prezentului recurs conform art. 492 alin.1 Cod proc.civ.

Aplicand criteriile de calcul al cheltuielilor judiciare efectuate in procesul penal, criterii indicate de instanta de apel la pag. 33-34 din decizia recurata, cuantumul daunelor materiale trebuie marit prin raportare la termenele de judecata din procesul penal, la care m-am prezentat, in vederea repararii integrale a prejudiciului in acord cu dispozitiile art. 1385 alin.1 C.civ. 2009.

Pentru asta, insa, este necesara casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel.

Prin urmare, motivele invocate mai sus trebuie sa determine casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel, ceea ce va si solicit prin prezenta, si sa dati indrumari obligatorii instantei de apel in rejudecare conform celor ce preced, pentru a fi lamurita cauza sub toate aspectele.

Pentru aceste motive, solicit admiterea recursului declarat si, in consecinta, sa dispuneti casarea in parte a deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel”.


* Cititi aici intreaga decizie a Curtii de Apel Craiova

* Cititi aici recursul integral al lui Cristian Nita


Cititi aici precedentele episoade ale serialului „Cristian Marius Nita”:



- „CCR N-A REZOLVAT TOATA PROBLEMA”;

- „KAFKA LA CRAIOVA”;

- „DECIZIE ISTORICA LA CCR IN CAZUL INCATUSARILOR ILEGALE”;

- „CCR FACE DREPTATE ROMANILOR INCHISI NEVINOVATI”;

- „CCR A SPART CERCUL VICIOS”;

- „SISTEMUL L-A VRUT NIMICIT, DAR EL A INVINS”;

- „2 MILIOANE DAUNE PENTRU ARESTAREA NELEGALA”;

- „S-A SCUMPIT PARADEALA”;

- „FIRIMITURI PENTRU UN SFERT DE SECOL DE CHINURI”.

Comentarii

# sever date 1 February 2024 23:00 +18

ar fi poate mai bine ca in cazul asta si altele asemanatoare sa fie revigorata legea talionului si cei vinovati de detinerea fara motiv a reclamantului sa fie bagati la bulau pentro o perioada identica

# E tu Brute... date 2 February 2024 09:27 +14

Salariul mediu brut pe economie. Este magic, in opinia mea, ETALONUL pierderilor cauzate de catre malpraxisul facut de catre oamenii justitiei asupra individului. Retinere ilegala sau valori(bani sau imobile care pot produce valori la randul lor). Legile interpretabile? Trebuie "ajustate" si sa platesca cei care au gresit respectiv cei ce le-au "intocmit" Cum au trecut prin filtrul Comstitutiei?. Daca legile au fost aplicate discretionar? Atunci acestia trebuie sa raspunda material cat si penal, indiferent daca sunt politisti, procurori sau judecatori,etc. Personalul investit(ne ales) de catre societate cu puteri DE REPREZENTARE si IMPUNERE A PUTERII CETATENESTI trebuie sa raspunda pentru utilizarea acesteia. In prezent sunt semnele instalate ale dictaturii. Se constata prin discrepantele din societate si tratamentele "preferentiale", prin inexistenta PRACTICA a raspuderii civile si penale. Reparatiile morale si de imagine in opinia mea, sunt glume de prost gust.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 29.02.2024 – Corbu s-a intors in CSM

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva