23 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

JUDECATOAREA CU BARBATUL LA APARARE NATIONALA – Victimele procurorului DNA Ciprian Man nu merita daune. Hartuiti cu anii intr-un dosar in care au fost achitati definitiv, avocatii Ioan si Daniela Sava sunt obligati sa suporte noi nedreptati. Sotii Sava au dat in judecata statul pentru daune, dar au fost blocati de judecatoarea Carmen Mociran de la Tribunalul Bihor, cu sotul lucrator la structuri de aparare nationala. Curtea de Apel Oradea poate face dreptate (Sentinta)

Scris de: George TARATA | pdf | print

17 March 2019 11:41
Vizualizari: 9049

Dupa ce ani de zile au fost hartuiti de vestitul procuror Ciprian Man, zis “manelistul DNA”, sotii Ioan si Daniela Sava trebuie sa suporte noi si noi nedreptati. De data asta in instanta. Sotii Sava au dat in judecata statul roman cerand daune morale si materiale pentru calvarul la care au fost supusi in dosarul fabricat de Man vizand un inventat santaj facut printr-un comentariu pe internet. Un dosar care s-a finalizat cu achitare definitiva la ICCJ, dar in care Ioan Sava a fost retinut 24 de ore, fiind defilat in catuse si umiulit public. Incredibil insa, cererea sotilor Sava a fost respinsa la Tribunalul Bihor. Ca si cum victimele lui Man nu trebuie sa primeasca daune.


Asadar, Ioan si Daniela Sava au dat in judecata anul trecut statul roman cerand daune materiale de peste 100.000 de lei, reprezentand cheltuielile realizate in timpul anchetei penale si a judecarii dosarului mai sus amintit. Practic, suma priveste onorariile platite avocatilor, contravaloarea transportului la Inalta Curte de Casatie si Justitie, cazarea in Bucuresti sau expertize, toate aceste cheltuieli fiind insotite de documente justificative.

De asemenea, alte daune materiale solicitate, in cuantum de 873.475 lei, reprezinta veniturile nerealizate in perioada 2014-2018 de catre Daniela Sava, ca urmare a imposibilitatii de a-si exercita profesia de avocat din cauza campaniei pe care DNA o declansase impotriva sa si a sotului sau, campanie concretizata prin dosarul de santaj fabricat de Man, pe care l-am amintit mai sus.

Nu in ultimul rand, avocatii Ioan si Daniela Sava solicita si daune morale. Este vorba despre cate 1 milion de euro pentru fiecare dintre ei, suma despre care sotii Sava considera ca trebuie platita pentru suferintele psihice indurate, pentru prejudicierea imaginii, inclusiv prin umilintele si jignirile ce le-au fost aduse, dar si pentru afectarea demnitatii, onoarei, vietii private si a proprietatii.

Sotii Sava, blocati de judecatoarea sot la “aparare nationala”

Actiunea avocatilor Sava a fost introdusa la Tribunalul Bihor. A fost solutionata in data de 3 octombrie 2018, de judecatoarea Florina Carmen Mociran (foto), care a admis exceptia inadmisibilitatii inovocata de statul roman prin Ministerul Finantelor si a respins cererea facuta de Ioan si Daniela Sava. Interesant este ca solutia din dosarul privind acordarea unor daune rezultate in urma actiunilor unui procuror abuziv, care in multe dintre dosare a colaborat cu SRI, a fost data culmea de o judecatoare al carei sot lucreaza in “apararea nationala”. Caci in declaratia sa de avere, judecatoarea Florina Carmen Mociran precizeaza ca sotul ei este “ofiter” la “Aparare nationala”, fara sa dezvaluie institutia la care lucreaza, nici veniturile realizate si nici macar numele. De ce acest mister, nu intelegem. Oricum, in conditiile in care judecatoarea Mociran tine la secret angajatorul ofiterului Mociran, ne intrebam despre ce institutie este vorba. Sa fie MApN, sa fie SIE, sa fie DIPI, sa fie SPP sau sa fie SRI?

Iata un fragment din sentinta judecatoarei Carmen Mociran de la Tribunalul Bihor:

S-a aratat expres ca actiunea nu se intemeiaza pe dispozitiile art. 538-539 C.p.p. ci pe dispozitiile art. 1349, art. 1357, respectiv art. 1373 din Noul Cod Civil. Potrivit art.52 alin. 3 teza I si II din Constitutia Romaniei, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar raspunderea statului este stabilita in conditiile legii. Potrivit dispozitiilor mai sus enuntate 'Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta.' Prin urmare, dispozitiile Constitutionale consacra un raport juridic de drept public, pe care il supune conditiei reglementarii prin lege speciala. Or, legea speciala la care face referire textul constitutional este reprezentata de dispozitiile art.538, 539 Noul Cod de procedura penala. In acest sens a statuat si Curtea Constitutionala prin decizia nr. 45/1998, aratand ca circumstantierea 'potrivit legii', priveste posibilitatea legiuitorului de a stabili modalitatile si conditiile in care angajarea acestei raspunderi urmeaza a se face pentru plata despagubirilor cuvenite. Codul civil prin art.1349 si 1357 consacra un raport juridic de drept privat si reglementeaza prin norme cu caracter general conditiile raspunderii civile delictuale. Prin urmare, in conditiile in care Constitutia Romaniei afirma competenta legiuitorului in determinarea conditiilor de aplicare a normei ce instituie raspunderea statului, aceasta nu se poate exercita decat in limitele dispozitiilor legii speciale, care sunt dispozitiile art. 538-539 din Codul de procedura penala, iar nu in temeiul dispozitiilor din Codul civil, inaplicabile in aceasta ipoteza. Acelasi rationament a fost urmat de Curtea Constitutionala si in decizia nr.255/2001. Textul constitutional invocat mai sus este dezvoltat si in Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor; astfel, in alineatele art. 96 al acestei legi sunt cuprinse dispozitiile aplicabile raspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare in general precum si unele reguli care se aplica exclusiv in cazul erorilor judiciare savarsite in alte procese decat cele penale. In ce priveste cazurile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare savarsite in procese penale, art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede ca sunt stabilite de Codul de procedura penala”.

Curtea de Apel Oradea poate face dreptate

Mai exista totusi o sansa pentru Ioan si Daniela Sava. Acestia au contestat sentinta judecatoarei Florina Mociran la Curtea de Apel Oradea. De altfel, un nou termen din dosar va avea loc chiar luni, 18 martie 2019.

In apelul formulat, sotii Ioan si Daniela Sava considera sentinta Tribunalului Bihor ca fiind nelegala si netemeinica, motivarea fiind una straina obiectului dedus judecatii. In acest context, avocatii Sava solicita Curtii de Apel Oradea sa anuleze hotararea atacata si sa trimita cauza spre rejudecare Tribunalului Bihor.

* Cititi aici sentinta judecatoarei Florina Carmen Mociran de la Tribunalul Bihor de respingere a cererii avocatilor Sava

* Cititi aici declaratia de avere a judecatoarei Florina Carmen Mociran din care reiese ca sotul acesteia este "ofiter la aparare nationala"

Comentarii

# Cetateanul date 17 March 2019 14:57 +4

Marius de la 3 litere DJI Oradea :lol:

# O noua plangere care sa extina acuzatii si acuzatiile ? date 17 March 2019 15:13 +2

Mafia are radacini adanci...

# Ana date 17 March 2019 17:12 0

domul doamnei semneaza co dica la SRI-ul

# SPARTAKUS date 17 March 2019 17:55 +2

Este de retinut ca procurorii analizati de la S.T.Ploiesti si Oradea,au studii juridice precare,la facultati mai putin cunoscute,ori cunoscute ca fabrici de diplome.Multi intreaba unde a fost mintea lui Kovesi,cand a angajat procurori atat de slabi profesional.aronganti,intriganti si falsificatori in serie,cu un limbaj ca la usa cortului,precum procurorul Portocala!Intr-uin cuvant spus procurori improvizati,cu un comportament golanesc,care nu aveau ce cauta in justitie.Personal cred ca toti acestia haimanale,vor fi trasi in final la raspundere pt.atrocitatitile comise,care au distrus vieti si destine!!!!

# biet roman saracu' date 18 March 2019 04:42 0

'Pai, daca a fost ordin?".Piramida inversa.Vezi Directiva NKVD pentru tarile din Europa de Est si cu ce anume text conspirationist ,(stabilit ulterior de catre istoriografi ca fiind fals) ceva mai vechi, are parti comune.

# Av. Nicolae TRĂISTARU date 17 March 2019 19:45 +3

Soluția este greșită, sentința nemotivată. Judecătorul de caz nu cunoaște norme de drept material și procesual. Dată fiind „colaborarea” procurorilor cu judecătorii din Oradea care le-au confirmat abuzurile, se impune strămutarea cauzei. Trebuie introdusă de urgență răspunderea magistraților. Succes avocaților Sava.

# biet roman saracu' date 18 March 2019 04:35 0

O doamna foarte distinsa .

# Aprobat date 18 March 2019 13:00 0

Distinctia aristocratelor este un gat lung,maiestuos,in contradictie cu clasa de jos a spalatoreselor recunoscute prin gatul scurt ,gros si maini mari.Aprobat ;-)

# Sava date 18 March 2019 09:29 0

Multumim,d-le avocat! Asta e tara tuturor posibilitatilor...Ei,abuzivii,nu trebuie sa raspunda,nici cei care i-au angajat,doar noi cei abuzati!

# Sava date 18 March 2019 16:09 0

Admis apelul de Curtea de Apel Oradea cu trimitere spre rejudecare pe fondul cauzei.O victorie,dar a judecatorilor ,care n-au avut retineri in a indrepta o nelegalitate.Doamne ajuta!

# livia date 19 March 2019 12:15 +1

Mi-e rusine cu magistratele bihorene, multe,prea multe femei ajunse in locuri pe care nu le merita ,oarece ce au facut aceste fete in faculattile de drept din tara???

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva