ASALTUL PROCURORILOR – Dupa ce i-a cerut revocarea, Sectia pentru procurori a CSM a luat foc pe motiv ca seful Inspectiei Judiciare Lucian Netejoru a devoalat-o public cum face scut in fata procurorilor trimisi in judecata disciplinara. Halucinant, procurorii din CSM ii pun cuvinte in gura sefului IJ: Netejoru este acuzat ca ar fi sustinut ca Sectia pentru procurori refuza sa judece pe fond cauzele, desi acesta nu a spus niciodata asa ceva
Judecatorul Lucian Netejoru (foto) – inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare – a devenit o adevarata obsesie pentru Sectia de procurori din Consiliul Superior al Magistraturii.
Miercuri, 26 mai 2021, „Brigada Nufarul” a publicat un comunicat in care il critica virulent pe Netejoru din cauza ca acesta a dezvaluit public felul in care Sectia pentru procurori a CSM albeste pe banda rulanta procurori trimisi in judecata disciplinara (click aici pentru a citi). Ca o paranteza, amintim ca jucaria preferata a „Sindicatului” din ultimul an este trantirea dosarelor disciplinare pe procedura, CSM-istii legandu-se de faptul ca acestea nu ar fi fost distribuite aleatoriu ori ca inspectorul de caz ar fi incompatibil, pe motiv ca a lucrat la aceeasi instanta sau la acelasi parchet cu judecatorul, respectiv procurorul cercetat disciplinar (chiar daca inspectorul si paratul nu au activat simultan in institutia cu pricina).
Revenind la comunicatul procurorilor CSM de miercuri, trebuie sa remarcam ca acesta vine la trei zile dupa ce Lucian Netejoru a denuntat protectia pe care Sectia pentru procurori in materie disciplinara le-o ofera procurorilor trimisi in judecata disciplinara. Mai exact, seful Inspectiei Judicare s-a plans de faptul ca Sectia pentru procurori in materie disciplinara respinge circa 9 din 10 actiuni disciplinare, in timp ce numai 2 din 10 dosare sunt trantite de catre Sectia pentru judecatori in materie disciplinara (click aici pentru a citi).
In acelasi context, Sectia pentru procurori din CSM aminteste ca inca din 23 martie 2021 a cerut revocarea lui Lucian Netejoru de la conducerea Inspectiei Judiciare, chipurile pentru management defectuos.
Pe de alta parte, observam ca Sectia pentru procurori a CSM ii baga in gura cuvinte lui Netejoru, pe care acesta nu le-a rostit. Concret, procurorii il acuza pe seful IJ ca ar fi sustinut ca Sectia refuza sa judece pe fond dosarele disciplinare. In realitate, Lucian Netejoru nu a facut decat sa atraga atentia ca este foarte grav ca nu se ajunge la judecata pe fond a cauzelor, acestea fiind inchise, asa cum spuneam mai sus, pe motive de procedura.
Iata ce sustine Sectia pentru procurori in comunicat: "Sectia pentru procurori apreciaza ca inadmisibila lansarea denaturata in spatiul public a unor informatii privind activitatea unei institutii din cadrul sistemului judiciar, respectiv imprejurarea refuzului Sectiei pentru procurori de a proceda la judecarea pe fond a cauzelor".
Iata ce a spus Lucian Netejoru: "Dincolo la procurori procentul este redus la 10%, sa zic. Si ceea ce este mai dureros, nu pentru Inspectia Judiciara, desi Inspectia Judiciara a facut sau face in fiecare caz eforturi, nu se intra in fond".
Redam comunicatul procurorilor CSM:
„Avand in vedere informatiile lansate in spatiul public prin interviul acordat de catre dl. Lucian Netejoru, inspector sef al Inspectiei Judiciare, in data de 23.05.2021, cu privire la modul in care sunt solutionate de catre Sectia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii actiunile disciplinare promovate de Inspectia Judiciara fata de procurori, Sectia pentru procurori informeaza opinia publica cu privire la urmatoarele aspecte:
Prin Hotararea nr. 230 din data de 23 martie 2021 a Sectiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (n.r. anexata la final), a fost analizata, printre altele, calitatea activitatii Inspectiei Judiciare in domeniul raspunderii disciplinare a procurorilor.
In respectiva hotarare s-a retinut ca in perioada 2017 – 2020, au fost exercitate un numar 50 de actiuni disciplinare, dintre care 44 au fost solutionate. Din totalul celor 44 de actiuni disciplinare exercitate de Inspectia Judiciara si solutionate de Sectia pentru procurori, 30 de actiuni au fost solutionate prin respingerea si anularea acestora, respectiv intr-un procent de 68,1%. Din cele 30 de hotarari de respingere sau anulare a actiunilor disciplinare exercitate de Inspectia Judiciara, 23 au ramas definitive la Inalta Curte de Casatie si Justitie (88,4%), 3 au fost modificate in recurs si 4 se aflau pe rolul Inaltei Curti, in vederea judecarii recursului.
Avand in vedere motivele care au stat la baza respingerii sau anularii unor actiuni disciplinare, Sectia pentru procurori a apreciat ca managementul asigurat de inspectorul sef este unul defectuos, astfel ca prin hotararea de mai sus, s-a propus revocarea din functie a inspectorului sef Lucian Netejoru de catre comisia speciala din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Sectia pentru procurori apreciaza ca inadmisibila lansarea denaturata in spatiul public a unor informatii privind activitatea unei institutii din cadrul sistemului judiciar, respectiv imprejurarea refuzului Sectiei pentru procurori de a proceda la judecarea pe fond a cauzelor, avand in vedere procentul foarte ridicat al actiunilor anulate care constituie un impediment in analizarea faptelor retinute pe fond, hotarari mentinute de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Aceasta abordare si raportare atat la activitatea proprie a Inspectiei Judiciare, cat si a Sectiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, este cu atat mai grava, cu atat mai mult cu cat aceste afirmatii sunt facute de catre conducatorul Inspectiei Judiciare care ignora astfel decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au confirmat in procent covarsitor activitatea Sectiei in materie disciplinara”.
sursa foto: Monitorul de Suceava
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii