36,3% RATA DE ACHITARI LA DNA – Dupa ani de zile in care a fost condusa de Laura Kovesi, DNA a ajuns pe fundul prapastiei. Procurorul sef Calin Nistor a anuntat pentru 2018 o rata record de achitari, de aproape 40%. Spre deosebire de anii trecuti, cand presedintele Iohannis si sefii SRI se inghesuiau la bilanturile festiviste ale lui Kovesi, in 2019 dezastrul a fost anuntat de la o masuta de Calin Nistor si adjunctul Marius Iacob, intr-o atmosfera de tristete totala (Raportul de activitate)
Procurorul sef al DNA Calin Nistor (foto stanga) a oferit cifrele oficiale care confirma dezastrul de la parchetul anticoruptie. Nistor a prezentat vineri, 22 februarie 2019, raportul de activitate a DNA pe anul 2018. Iar de-a dreptul socanta este rata de achitari inregistrata de DNA in 2018, an in care a aceasta structura a fost condusa timp de aproximativ sase luni de Laura Kovesi. Una de, atentie, 36,3%.
Prezentarea bilantului DNA pe anul 2018 nu a avut nicio legatura cu ceea ce se intampla in anii trecuti. Daca in timpul mandatelor Laurei Kovesi raportul de activitate al DNA obisnuia sa se prezinte intr-un cadru de un festivism absurd, in prezenta presedintelui Iohannis si a sefilor serviciilor secrete, in 2019 rezultatele au fost facute publice intr-un cadru normal, la sediul DNA, insa este drept intr-o atmosfera extrem de trista. De altfel, Nistor a dezvaluit ca nici presedintele Iohannis, nici sefii serviciilor secrete nu au fost invitati, ceea ce este de salutat.
Astfel, de la o masuta, dintr-o sala de sedinte a DNA, Calin Nistor si adjunctul Marius Iacob (foto dreapta) au dezvaluit cifrele care confirma ceea ce intreaga tara stia deja. Si anume ca dupa ani de zile in care a fost condusa de Laura Kovesi, DNA a ajuns pe fundul prapastiei. Ceea ce se vede foarte bine din achitarile incasate de DNA in 2018.
Concret, Calin Nistor a dezvaluit ca, in anul 2018, DNA a inregistrat o rata de 36,3%. O rata de achitari in crestere de trei ori mai mare decat cea din 2017, care a fost de 12,2% (vezi facsimil). Oricum, acest procent de achitari reprezinta un record absolut pentru aceasta instutuie, iar, din punctul nostru de vedere, situatia nu este decat consecinta modului in care parchetul anticoruptie a fost condus sub managementul Laurei Kovesi. Un management care a fost asigurat insa inclusiv de Calin Nistor, in calitate de procuror sef adjunct.
In final ne intrebam: oare ce vor spune functionarii de la Comisia Europeana si parlamentarii europeni care o imping pe Laura Kovesi la sefia Parchetului European cand vor lua la cunostinta despre dezastrul lasat la DNA de favorita lor?
Iata sinteza raportului de activitate al DNA, documnetul cu toate statisticile fiind atasat la finalul articolului:
“Anul 2018 a fost pentru D.N.A. un an de rascruce, atipic, cu provocari deosebite:
-schimbari in conducerea institutiei,
-schimbari ale legislatiei cu relevanta pentru functionarea sau activitatea D.N.A.,
-decizii ale CCR cu efecte directe sau indirecte asupra cauzelor instrumentate (9 decizii in 2018 si 9 anterioare cu impact asupra activitatii institutiei),
-modificari in structura de personal,
-activitati de control din partea Inspectiei Judiciare (5).
In acest context extrem de dificil, conducerea DNA, procurorii si intregul personal operativ al acestei directii au urmarit continuarea indeplinirii misiunii pentru care directia a fost creata, si anume efectuarea de anchete profesioniste in cauze de coruptie la nivel inalt si mediu si sustinerea acestor cauze in fata instantelor judecatoresti.
Principalele constatari referitoare la rezultatele activitatii desfasurate in anul 2018 de catre Directia Nationala Anticoruptie sunt urmatoarele:
1.S-a urmarit cu prioritate solutionarea prin trimitere in judecata a dosarelor in care au fost create prejudicii mari bugetului de stat, cauze in care procurorii au dispus masuri asiguratorii in vederea recuperarii acestor pagube.
Prin actele de inculpare s-au retinut prejudicii in valoare de 412,7 milioane euro, in crestere cu 85% fata de anul 2017.
S-a dispus luarea de masuri asiguratorii de 400,1 milioane euro pentru repararea pagubelor produse prin infractiuni, in crestere cu 139% fata de anul 2017.
2.De asemenea, s-au depus eforturi pentru reducerea stocului de dosare vechi, aflate in lucru.
Media dosarelor pe care un procuror le-a avut de solutionat a fost de 84 cauze, printre acestea existand cauze complexe de macrocriminalitate economico-financiara, de fraude europene si in achizitii publice, precum si retrocedare a unor imobile. Acestea au impus administrarea unui probatoriu complex, inclusiv expertize, constatari tehnico-stiintifice si comisii rogatorii.
Astfel, la sfarsitul anului 2018, stocul de dosare ramase nesolutionate s-a redus la 4283 (fata de 6078 la sfarsitul anului 2017 si 7566 la sfarsitul anului 2016).
S-au solutionat pe fond 3547 de dosare (in scadere cu 9,7% fata de anul 2017, dar in crestere cu 6,1% fata de anul 2016).
Totodata, au fost solutionate mai multe dosare in maxim un an si 6 luni de la data sesizarii, in crestere cu 4,5% fata de anul 2017.
In anul 2018, media dosarelor solutionate per procuror a fost de 45 cauze.
3.Chiar daca, din punct de vedere cantitativ, activitatea D.N.A. a inregistrat un trend descrescator fata de anul precedent, iar acest lucru poate avea cauze multiple, un accent deosebit a fost pus pe asigurarea unui standard calitativ ridicat al activitatii de urmarire penala, pe verificarea de catre sefii ierarhici a legalitatii si temeiniciei solutiilor dispuse de procurori, astfel incat sa se evite solutii de achitare din partea instantelor de judecata.
Scaderea numarului de rechizitorii (196 fata de 381 in anul precedent) are cauze multiple: scaderea numarului de sesizari, reducerea numarului de procurori, modificarile legislative intervenite, etc.. Concret, numarul sesizarilor primite de la persoanele fizice / juridice private sau institutii publice a fost de 1.513, in scadere cu 18% fata de anul 2017, cu 47% fata de anul 2016 si cu 54% fata de anul 2015 cand s-au primit 3.305 sesizari.
4.Au fost solutionate prin rechizitoriu cauze importante care au vizat coruptia la nivel inalt si mediu si au fost au formulate de procurorii D.N.A doua cereri de incuviintare a urmaririi penale pentru doi ministri, cereri solutionate favorabil de Presedintele Romaniei si o cerere de incuviintare a urmaririi penale pentru Presedintele Senatului, cerere care se afla in curs de solutionare la Senatul Romaniei.
Din totalul de 556 inculpati trimisi in judecata, o pondere semnificativa - 155 persoane - este reprezentata de persoane care au ocupat functii de conducere, control, demnitati publice ori alte functii importante.
Cu titlu exemplificativ, au fost trimisi in judecata:
7 demnitari, dintre care: 1 ministru si viceprim-ministru, 1 deputat, ulterior presedinte de consiliu judetean (in 2 dosare), 4 secretari de stat (la data savarsirii faptei unul era presedinte de consiliu judetean), 1 senator (ca urmare a restituirii dosarului de la instanta, trimis in judecata in anul 2017), 25 de primari si viceprimari, 4 presedinti si vicepresedinti consilii judetene, 7 consilieri judeteni si locali, 17 persoane cu functii de conducere din cadrul autoritatilor locale, 3 magistrati, 7 avocati, 19 politisti, 18 presedinti, directori de institutii publice, 7 directori de companii/societati nationale, 7 cadre didactice si directori, 6 manageri de spital si medici.
5.In anul 2018, instantele de judecata au continuat sa dispuna solutii de condamnare in dosarele de mare coruptie. Au fost condamnati 584 de inculpati (713 in anul precedent).
Cu titlu exemplificativ, au fost condamnati definitiv:
5 demnitari (1 ministru, 3 parlamentari, 1 secretar de stat), 1 secretar general minister, 24 primari si viceprimari, 2 presedinti de consilii judetene, 2 prefecti si subprefecti, 10 persoane cu functii de conducere din cadrul autoritatilor locale, 9 magistrati, 10 avocati, 18 ofiteri M.A.I si M.Ap.N., 2 persoane cu functii de conducere in institutii publice, 7 directori companii/societati nationale, 6 cadre didactice, 3 manageri de spital si medici.
Alte consideratii privind activitatea DNA.
In ceea ce priveste numarul total de achitari, trebuie remarcat faptul ca 79 de inculpati (mai mult de o treime din total) au fost achitati ca urmare a dezincriminarii abuzului in serviciu (fapta nu mai este infractiune din cauza unor modificari legislative) si a aplicarii dispozitiilor art.18/1 din vechiul Cod penal (achitare pentru ca, desi s-a constatat savarsirea faptei, s-a considerat ca ea nu prezinta pericol social).
Au fost achitati definitiv un numar de 123 inculpati (mai putin cei 79 de inculpati anterior mentionati).
In 8 dosare judecatorul de camera preliminara a dispus restituirea definitiva a cauzei.
In anul 2018 s-au adus ample modificari legislative 'Legilor Justitiei' si s-au pronuntat numeroase decizii ale Curtii Constitutionale (in cazul exceptiilor de neconstitutionalitate sau a conflictelor juridice de natura constitutionala) care au influentat realizarea atributiilor D.N.A.
Au fost identificate 18 decizii ale Curtii Constitutionale prin care s-au admis exceptii de neconstitutionalitate ale unor prevederi importante ce reglementeaza desfasurarea procesului penal si doua decizii prin care au fost solutionate conflicte juridice de natura constitutionala, dintre care una a condus la posibilitatea contestarii hotararilor definitive pronuntate de completurile de 5 judecatori ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si, ulterior, rejudecarea acestor cauze.
Ca urmare a modificarilor legislative, a fost redusa competenta dupa calitatea persoanei a D.N.A. prin infiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, incepand cu data de 23.10.2018, motiv pentru care au fost transmise catre aceasta structura un numar de 275 cauze.
Tot ca urmare a infiintarii acestei structuri, s-a creat o practica neunitara in legatura cu participarea procurorilor D.N.A. in cauzele cu magistrati trimise in judecata inainte de data de 23.10.2018, ceea ce a ridicat unele probleme in modul de organizare a activitatii judiciare, in conditiile in care unele instante au apreciat ca ele trebuie solutionate cu participarea procurorilor D.N.A, iar altele cu participarea procurorilor din cadrul Sectiei judiciare a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
O alta modificare importanta care a afectat activitatea DNA a reprezentat-o schimbarea conditiilor si procedurii de numire si delegare a procurorilor.
Au crescut limitele de vechime ca procuror sau judecator pentru numirea in Directia Nationala Anticoruptie de la 6 ani la 10 ani, ceea ce a creat si va crea in continuare greutati majore in identificarea si recrutarea procurorilor care sa isi desfasoare activitatea in Directia Nationala Anticoruptie, dar, in special, a determinat incetarea delegarii la D.N.A. a unui numar de 15 procurori in cursul anului 2018.
De asemenea, a fost modificata procedura de numire a procurorilor in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, in sensul ca numirea acestora se va face la propunerea Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, in urma concursului organizat in acest sens, care va presupune, printre altele, si un interviu transmis in direct, ceea ce ar putea constitui argumente de natura a descuraja participarea procurorilor la aceasta procedura.
in anul 2018, nu s-a realizat un astfel de concurs.
Fluctuatia de personal (reprezentata de incetarea raporturilor de munca fata de 68 de persoane in anul 2018) si schema incompleta (90% posturi ocupate la sfarsitul anului 2018), continua sa fie o vulnerabilitate in organizarea eficienta a activitatii.
Intre prioritatile DNA pentru anul 2019 figureaza continuarea anchetelor de coruptie si asimilate coruptiei la nivel inalt si a faptelor care au produs prejudicii mari bugetului national si bugetelor Uniunii Europene, cu accent pe urmatoarele sectoare prioritare:
-Coruptia in sistemul de sanatate
-Coruptia in domeniul fondului forestier si al exploatarilor forestiere ilegale
-Coruptia in achizitiile publice
-Coruptia in acordarea si folosirea subventiilor publice
-Infractiunile impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# ^^ 22 February 2019 15:42 +3
# DODI 22 February 2019 16:59 +2
# ^^ 22 February 2019 22:17 0
# eu 22 February 2019 16:49 +1
# Statu-Palma-Barba-Cot 22 February 2019 16:54 +3
# Trimteti imaginea la aia de-o evalueaza pe plagiatoare 22 February 2019 18:06 0
# Adina Ap 22 February 2019 19:42 +1
# Incet revenim la normalitate 23 February 2019 00:03 +1