ABUZ FARA PRECEDENT – DNA recunoaste ca a ridicat fara mandat de perchezitie calculatorul judecatorului Adrian Neacsu de la CSM. DNA a incercat sa se acopere, obtinand ulterior mandat de percheztie informatica de la un judecator al ICCJ. Autorii actiunii sunt procurorii Lucian Papici si Mariana Alexandru. Avertizati de judecatorul Neacsu ca nu au avut aviz de la CSM pentru perchezitia ulterioara, procurorii DNA pretind ca s-a comis o “eroare materiala” (Document)
Incredibil, dar adevarat! Directia Nationala Anticoruptie a ajuns sa faca anchete, bazandu-se pe opinii proprii si realizand acte de urmarire penala fara sa fi fost inceputa urmarira penala, fapt ce este deosebit de grav. Judecatorului Adrian Neacsu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii i-a fost ridicat calculatorul care se afla in gestiunea sa si care contine date ce apartin si il privesc in mod direct si exclusiv pe judecator, inainte de a se incepe urmarirea penala, incalcandu-se flagrant Codul de procedura penala. Mai mult decat atat, procurorul sef sectie, Lucian Papici (foto 1) isi permite, in raspunsul dat la plangerea formulata de judecatorul Neacsu in contra actelor de urmarire penala realizate cu incalcarea legii, sa aiba opinii. Siderantul raspuns al DNA se afla in posesia site-ului Lumeajustitiei.ro si il dam publicitatii pentru a vedea, cu ochii dumneavoastra, cum a ajuns legea sa fie interpretata dupa cum vor procurorii, desi obligatia lor este sa o aplice si nu sa o interpreteze dupa bunul plac sau dupa cum dicteaza anumite interese ascunse in diferse cauze supuse anchetei.
Perchezitie fara aviz si fara mandat
Calculatorul ce apartinea judecatorului Adrian Neacsu, prin proces verbal de preluare in gestiunea proprie incheiat cu CSM, a fost ridicat in seara zilei de 18 ianuarie 2013 din biroul acestuia de la etajul II al Consiliului. Informatia a aparut imediat in presa, iar magistratul a aflat de la radio, in timp ce se afla in masina, in drum spre casa, ca procurorii DNA ar fi intrat in biroul sau si i-ar fi ridicat calculatorul. Nimeni, dar absolut nimeni, si in primul rand, cel vizat, nu avea habar de acest demers al procurorilor DNA, in conditiile in care o perchezitie a domiciliului, biroului si o perchezitie informatica sunt mijloace de proba si se realizeaza in cursul urmaririi penale sau in timpul judecatii.
Cateva zile mai tarziu, judecatorul Neacsu a fost citat la DNA si i s-a adus la cunostinta ca impotriva sa a fost inceputa urmarirea penala la sase zile dupa ce calculatorul ultilizat de el de la CSM fusese ridicat de procurorii DNA, in 24 ianuarie 2013!
Sectia pentru judecatori nu a fost incunostiintata de acest demers pentru a da aviz sa se ridice acest calculator care, fiind in gestiunea magistratului, ii apartinea pe toata perioada in care il utiliza si care continea date ce apartineau, la randul lor, magistratului, si nu Consiliului Superior al Magistraturii.
Motivatia publica a procurorilor DNA, la acea data, a fost urmatoarea: "DNA nu a facut nici azi, nici ieri, perchezitii - in intelesul juridic al notiunii, care presupun inceperea urmaririi penale, la CSM” a afirmat purtatorul de cuvant Livia Saplacan. Nimic mai fals. Oricum ar fi luat si invartit legea, mai precis procedura penala, chiar daca procurorii DNA au aruncat in ochii opiniei publice motivarea ca nu s-a recurs la perchezitie ca sa fie nevoie de aviz al Sectiei pentru judecatori din CSM, ci doar la ridicare de obiecte, pentru aceasta ridicare de obiecte necesare anchetei era obligatoriu sa se fi inceput urmarirea penala.
In momentul inceperii urmaririi penale, invinuitului i se aduce la cunostinta acest fapt. Tocmai de aceea, art. 100 C.p.p specifica drept conditie pentru efectuarea pechezitiei (in cadrul careia se ridica obiecte, inscrisuri etc), ca perchezitia se impune atunci "cand persoana careia i s-a cerut sa predea un obiect sau un inscris dintre cele aratate in art. 98 tagaduieste existenta sau detinerea acestora". Altfel spus, ridicarea de obiecte si inscrisuri poate fi insotita de perchezitie (in cazul nostru si perchezitiainformatica a obiectului ridicat) atunci cand se neaga existenta si detinerea obiectelor solicitate ori se refuza predarea lor.
Faptul ca judecatorul Neacsu a fost chemat la DNA in 24 ianuarie 2013, la sase zile dupa ce a fost ridicat calculatorul pe care il avea in posesie exclusiva, si atunci i s-a adus la cunostinta ca s-a inceput urmarirea penala impotriva sa fix in 18 ianuarie, ridica suspiciuni si cu privire la posibila antedatare scriptica a acestei inceperi de urmarire penala, tocmai pentru a incerca acoperirea unei incalcari flagrante a Codului de procedura penala.
Judecatorul Adrian Neacsu, prin aparatorii sai, a facut plangere impotriva actelor de urmarire penala, aratand ca acest calculator se afla in exclusiva sa posesie si datele din calculator ii apartineau, drept urmare era obligatoriu avizul Sectiei pentru judecatori ca sa se poata realiza perchezitia informatica a obiectului ridiciat de DNA din biroul sau.
Procurorul sef sectie Lucian Papici: “Opinia noastra este ca invinuitul este un detentor”
DNA, prin semnatura procurorului sef al Sectiei I Lucian Papici (foto) a dat un raspuns socant, din care veti observa un aspect deosebit de grav, si anume cum au ajuns procurorii sa interpreteze legea dupa propriile lor opinii. Motivarea solutiei prin care s-a respins ca neintemeiata plangerea formulata de magistratul Adrian Neacsu suna asa:
"Examinand plangerea in cauza, prin prisma analizei probatiunii administrate pana in acest moment in dosarul nr. 3/P/2013 al DNA-Sectia de combatere a coruptiei se constata ca aceasta este neintemeiata, motivat de urmatoarele:
1. In ce priveste comunicarea actului de procedura in cauza, potrivit legislatiei procesuale in vigoare, procurorul de caz nu avea nicio obligatie sa comunice o copie a documentului respectiv, prezentarea tuturor probelor facandu-se cu ocazia prezentarii urmaririi materialului de urmarire penala (n.red.- cu alte cuvinte, procurorii aveau certitudinea ca Neacsu va fi trimis in judecata dinainte de a se administra probe in aparare!)
2. Opinam ca in acest caz nu se impunea efectuarea unei perchezitii potrivit art. 100 si urm. din Codul de procedura penala, ci erau incidente prevederile art. 96 si urm. din Codul de procedura penala, privind ridicarea de obiecte si inscrisuri. Revenind la ideea de posesie invocata de invinuit, invederam acestuia faptul ca posesia unitatii centrale a calculatorului in cauza apartine atat institutiei la care lucreaza invinuitul cat si, intr-adevar, acestuia (opinia noastra este ca invinuitul este un detentor), sens in care procurorul de caz a procedat in mod just si, fara a avea obligatia informarii invinuitului, a solicitat reprezentantului institutiei sa i se puna la dispozitie bunul care era considerat ca mijloc de proba in cauza".
Cu alte cuvinte, pentru ca judecatorul Necsu - in opinia lor, a procurorilor, era doar "detentor", ei nu au avut nevoie decat de acordul conducatorului CSM, adica al presedintei Oana Schmidt-Haineala. Nimic mai fals. Odata ce devii posesorul unui obiect si te folosesti de el, toate datele din calculator iti apartin, ele putand face trimitere inclusiv la viata personala, deci automat era nevoie de avizul Sectiei pentru judecatori ca sa se poata realiza perchezitia informatica asupra bunului aflat in posesia magistratului.
Acesta este un lucru deosebit de grav, intrucat creeaza un precedent extrem de periculos, pe viitor, oricare dintre judecatori, fie din CSM, fie la instante putand fi victima unui astfel de abuz, fara ca procurorii sa mai solicite aviz al Sectiei pentru judecatori din CSM.
Cine minte? Papici sau subalterna lui, Mariana Alexandru?
Conform raspunsului procurorului sef Lucian Papici, totusi, in ciuda prevederilor clare ale legii, perchezitia informatica a calculatorului aflat in posesia judecatorului Neacsu a avut loc. Iata dovada chiar din rapunsul DNA la plangerea lui Neacsu:
"Asupra bunului nu s-a intervenit in niciun fel (material/informatic) ci, ulterior, acesta a fost supus unei perchezitii informatice (autorizate de catre judecator), cu respectarea drepturilor invinuitului prevazute in art. 100 si urm. din Codul de procedura penala. Pe cale de consecinta, in lumina jurisprudentei CEDO, amestecul/ingerita procurorului de caz nu contravine Conventiei, intrucat a fost prevazut(a) de lege, a indeplinit un scop legitim si a fost necesar intr-o societate democratica motivele anchetatorului fiind in acest caz pertinente si suficiente, dar si proportionale cu scopul legitim urmarit".
Reiese clar ca asupra calculatorului a avut loc o perchezitie informatica, ori pentru aceasta era obligatoriu avizul Sectiei pentru Judecatori a CSM.
Ce credeti ca s-a intamplat vineri 1 martie 2013 la DNA, cand judecatorul Adrian Neacsu s-a prezentat in fata procurorului de caz si, aratandu-i raspunsul sefului Lucian Papici, a invederat acestuia ca perchezitia informatica a fost nelegala, intrucat nu are avizul Sectiei pentru judecatori?
Procuroarea de caz, Mariana Alexandru (foto 2) a palit si a sustinut ca nu s-a umblat asupra calculatorului, contrazicand total ceea ce a scris, negru pe alb, seful ei Lucian Papici. Dupa ce au dat din colt in colt si procuroarea si ofiterul de politie judiciara, i-au spus judecatorului Neacsu ca cele afirmate in raspunsul lui Papici sunt o "eroare materiala".
Contactat telefonic, judecatorul Adrian Neacsu a confirmat, aratand ca procurorul de caz a incercat sa linisteasca apele spunandu-i: "Nici nu ajungeti la avocat si noi o sa rectificam aceasta eroare materiala". Dupa cum bine ati citit, nu e vorba aici de nicio eroare materiala. E vorba de o afirmatie certa, sustinuta si semnata de procurorul sef Lucian Papici, persoana aflata pe lista propusilor pentru a fi sef al DNA. Drept urmare, cine minte si cine spune adevarul? Papici, atunci cand a declarat in scris de s-a efectuat percheziatia informatica, sau procurorul de caz care si-a dat seama de incalcarea legii si a incercat sa o dreaga spunand ca nu s-a efectuat perchezitia informatica? De unde sa mai existe certitudinea ca nu s-a umblat in calculator, ca nu s-au introdus cine stie ce elemente ce pot duce la sustinerea unor acuzatii, si apoi nu s-a sigilat la loc?
In final, credem ca ar fi bine ca procurorii DNA sa citeasca din nou si Declaratia Universala a Drepturilor Omului care consacra, prin art.12, inviolabilitatea persoanei si domiciliul acesteia, prin sintagma: "Nimeni nu va fi supus imixtiunilor arbitrare in viata particulara in familia sa, la domiciliul sau ori in corespondenta nici al unor atingeri ale onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor astfel de imixtiuni."
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Toni Pușcărie 3 March 2013 12:26 -66
# Cetatean amuzat 3 March 2013 13:28 +47
# Asesor de justitie 3 March 2013 13:35 +41
# Mimi 3 March 2013 15:21 +38
# un sfat 3 March 2013 16:16 -37
# Alo... 3 March 2013 16:26 +17
# Emanuel 4 March 2013 16:14 +1
# filip 3 March 2013 16:13 +17
# Toni Pușcărie 3 March 2013 17:08 -31
# VIKY 3 March 2013 18:02 +28
# OCNASU VASILE 3 March 2013 16:49 -13
# VIKY 3 March 2013 18:14 +14
# bello 3 March 2013 20:26 +11
# DOREL 4 March 2013 09:40 +2
# brutus 4 March 2013 12:54 +2
# Matei Georgescu 3 March 2013 12:42 +27
# floarea soarelui 3 March 2013 13:36 +27
# hei 3 March 2013 15:51 -23
# Atenta... 3 March 2013 16:00 +12
# PESTE 4 ANI DANILET =MINISTRUL JUSTITIEI,GHICA=SEFA ICCJ 3 March 2013 15:59 -30
# VIKY 3 March 2013 16:22 +19
# Marinaru 3 March 2013 16:40 +21
# Betelie Mihai, celula de pe stanga 3 March 2013 17:12 -16
# goe 3 March 2013 20:56 0
# cocorico 3 March 2013 17:14 +12
# Toader 3 March 2013 19:20 +12
# amanuntul cu ridicata 3 March 2013 20:26 -11
# VIKY 3 March 2013 21:34 +10
# cocorico 4 March 2013 11:02 +3
# VIKY 4 March 2013 12:20 +3
# ADEVARUL 3 March 2013 21:11 -3
# avocat traditional 3 March 2013 22:05 +8
# CI 3 March 2013 22:05 -4
# VIKY 3 March 2013 22:26 +4
# Salvamar 4 March 2013 08:50 +4
# C*I* 3 March 2013 22:18 +3
# CI 3 March 2013 22:55 -3
# C*I* 4 March 2013 00:03 +3
# Homo Imbecillus 3 March 2013 23:12 +6
# CI ptr HOMO HOMO 3 March 2013 23:27 -3
# Mcv 4 March 2013 08:56 -3
# C*I* 4 March 2013 15:26 0
# C*I* 4 March 2013 15:34 +1
# VIKY 4 March 2013 15:39 +1
# PENTRU TOTI” CEI 1600 DE DESTEPTI DIN JUSTITIE “ 4 March 2013 00:27 -7
# VIKY 4 March 2013 14:49 +1
# Mitică 4 March 2013 00:53 +9
# unul din lumea cea mare 4 March 2013 02:32 +4
# erata 4 March 2013 06:31 +8
# dna? 4 March 2013 09:40 +1
# omenia 4 March 2013 14:31 +1