ASA LUCREAZA DNA – Judecatorul Antik Levente Farkas de la CA Oradea a denuntat practicile procurorilor, cand a refuzat sa-l aresteze pe avocatul Calin Portan: “Se remarca atitudinea provocatoare a denuntatorului care lucrand in “echipa” cu personalul DNA, a incercat din rasputeri sa-l faca pe inculpat sa zica ca banii ar fi fost dati pentru a avea “trecere” la executorul judecatoresc” (Document)
Cu doar doua zile in urma, avocata Simona Neaga din Biroul Bihor a fost pusa sub urmarire penala de catre procurorii DNA, pentru incercare de determinare a marturiei mincionase. Neaga este acuzata ca a incercat sa determine o persoana, prin constrangere morala, sa nu dea declaratii impotriva avocatului Calin Ioan Portan, din Baroul Bihor, pe care il reprezenta la DNA in dosarul in care acesta este acuzat de trafic de influenta si spalare de bani. Pe langa semnele de intrebare pe care le ridica motivele pentru punerea sub invinuire a avocatei Simona Neaga, extrem de interesant este cazul avocatului Portan.
Astfel, acesta a fost la un pas de a ajunge in arest, intr-un dosar in care este acuzat ca a primit de la denuntatorul Vasile Onita suma de 2.500 de lei, din care 500 de lei ar fi urmat sa ii dea unui executor judecatoresc pentru ca acesta sa subevalueze un imobil si sa organizeze o licitatie trucata. Reprezentat de avocatul Razvan Doseanu din Baroul Bihor, Calin Portan a ramas insa liber dupa ce judecatorul Antik Levente Farkas (foto) de la Curtea de Apel Oradea a respins, in 4 decembrie 2013, cererea DNA de arestare, hotarare care a fost mentinuta ulterior de Inalta Curte. Judecatorul nu doar ca a respins solicitarea procurorilor de la DNA Oradea, ci chiar a denuntat practicile folosite de anchetatori in acest caz. Mai exact, Antik Levente Farkas a explicat cum denuntatorul a incercat sa il provoace pe avocat si cum a facut echipa cu cei de la DNA pentru a-si regla socotelile cu Portan.
Evident, ca acest caz nu reprezinta vreo premiera si nici nu poate surprinde pe cineva. Astfel de situatii in care denuntatorii folositi de DNA incearca sa ii provoace pe cei vizati sunt mult mai dese, iar multe dintre ele au fost prezentate de-a lungul timpului in presa. Nu avem vreo informatie ca dupa esecul suferit de procurorii DNA Oradea impotriva acestora sa fi fost luata vreo masura, mai ales ca urmare a celor constatate de judecatoarea Antik Levente Farkas. Mai mult, aceiasi procurori de la DNA Oradea iata ca acum au pus sub invinuire o alta avocata, care il reprezenta pe Calin Portan, pentru ca aceasta ar fi incercat sa determine un martor sa nu faca declaratii impotriva clientului sau.
Iata cateva fragmente din incheierea judecatoarei Antik Levente Farkas de la Curtea de Apel Oradea:
“Examinand propunerea de arestare preventiva prin prisma art. 149/1, art. 148 alin. 1 lit.”f” si art.143 din Codul de procedura penala, raportat la actele dosarului, curtea constata ca aceasta, precum si o alta varianta subsidiara de luare a masurii preventiva nu se justifica, motiv pentru care va fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Fara a intra in analizarea fondului cauzei ori a celorlalte masuri procesuale dispuse in cauza, instanta constata ca anterior dispunerii acestor masuri, denuntul penal formulat de catre numitul Onita Vasile contura existenta unei presupuse fapte penale de coruptie comisa de catre inculpatul Portan Calin Ioan.
In acest sens, instanta retine ca starea de fapt descrisa de catre procuror in referatul din 04.12.2013 prin care a solicitat sa se dispuna arestarea preventiva pentru 29 de zile a inculpatului pare sa fie corecta si ar fi constituit un motiv pertinent pentru instanta care a dispus interceptarea si inregistrarea convorbirilor telefonice pe care le-a purtat faptuitorul in perioada 04.11.2013-03.12.2013, autorizarea inregistrarilor audio-video ambientale a intalnirilor si discutiilor din denuntator si faptuitor, precum si efectuarea de perchezitii domiciliare la adresele invinuitului.
Se constata ca odata cu finalizarea acestor proceduri, au rezultat mai multe date si informatii concludente care ar tinde la schimbarea radicala a starii de fapt descrise mai sus, lasand sa se subintelega ca s-ar pierde elementele penale incidente in cauza.
Astfel, instanta retine ca in calitate de avocat al Baroului Bihor, inculpatul ar fi pretins si ar fi primi suma de 2.500 lei de la Onita Vasile, la data de 15.05.2012, din care 500 lei urmau sa fi dati unui executor judecatoresc reprezentand plata avans onorariu, sume care ar fi fost inscrise in contractul de asistenta juridica, cu exceptia onorariului executor judecatoresc, inserandu-se si un „onorar de succes” de 5.000 lei care urma sa fie incasat doar daca Onita Vasile, in calitate de unic participant la licitatie, ar fi achizitionat imobilul scos la licitatie, cu suma de maximum 45.000 lei. Aceasta ipoteza pare sa fi fost acceptata de catre inculpat pe propriul risc ca urmare a faptului ca in practica judiciara acesta s-ar fi intalnit deseori cu cazuri in care imobilul adjudecat ar fi fost vandut la un pret mai mic decat jumatate din valoarea acestuia, iar la licitatie se prezentau doar coproprietarii care erau persoanele direct interesate.
Daca din continutul denuntului si a declaratiilor ulterioare ale numitului Onita Vasile ar fi rezultat ca inculpatul ar fi lasat sa se inteleaga ca are influenta asupra executorului judecatoresc Beiusanu Bogdan, pentru ca acesta, in cadrul unui dosar executional, sa subevalueze un imobil si sa organizeze o licitatie trucata, in urma careia Onita Vasile, ca singur participant la licitatie, sa achizitioneze imobilul scos la licitatie, cu suma de maximum 45.000 lei, probatoriul administrat in baza dispozitiilor instantei de judecata, ar tinde sa dovedeasca ca aceasta varianta penala presupusa de catre denuntator ramane doar la stadiu de judecati de valoare, aprecieri subiective pe care acesta le face si nimic mai mult.
Se remarca si atitudinea provocatoare a denuntatorului care lucrand in “echipa” cu personalul DNA, a incercat din rasputeri sa-l faca pe inculpat sa zica ca banii ar fi fost dati pentru a avea “trecere” la executorul judecatoresc, insa aceasta conlucrare nu ar fi dat rezultatul scontat. Dimpotriva, se remarca conduita inculpatului care de fiecare data ar fi incercat sa explice modul cum functioneaza institutiile dreptului civil, mentionand chiar ca s-ar putea merge la un alt executor judecatoresc daca primul ar tergiversa organizarea licitatiei ori ca imobilul s-ar putea vinde la un tert la un pret mult mai bun, situatie care ar fi si in avantajul clientului sau-potrivit inregistrarilor ambientale.
Totodata, se retine ca declaratiile inculpatului date in fata instantei de fond prin care arata ca pentru declansarea procedurii executarii silite de catre executorul judecatoresc s-ar impune in prealabil plata unui avans onorariu executor, ar avea corespondent in legislatia procedurala civila care ar statua ca inainte de efectuarea actelor de executare silita trebuie sa se achite o taxa, urmand ca diferenta sa fie recuperata din creanta obtinuta in cadrul acestei proceduri, dupa caz.
Se remarca ca dispozitiile noului cod de procedura civila-legea nr.1344/2010, art.768 permit ca imobilul sa fie vandut la al 3 termen de licitatie care incepe la pretul de 50% din pretul initial prevazut in publicatii sau anunturi, la cel mai mare pret oferit, chiar si atunci cand la licitatie s-a prezentat un singur ofertant.
Art.134 alin.6 din Statutului profesiei de avocat prevede ca avocatul are dreptul ca in completarea onorariului fixat sa solicite si sa obtina si un onorariu de succes, cu titlu complementar, in functie de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes consta intr-o suma fixa sau variabila stabilita pentru atingerea de catre avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit impreuna cu onorariul orar sau fix.
Art. 135 alin.1 care prevede ca este interzis avocatului sa-si fixeze onorariile in baza unui pact “de quota litis”, a primit o interpretare interesanta din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin decizia nr.2131 a sectiei II civila care nu ar fi incidente in cauza si ca urmare a faptului ca intre parti, contractul de asistenta juridica s-ar fi incheiat la data de 15.15.2012.
In ceea ce priveste pretul “trecerii” la executor judecatoresc de 500 lei raportat la valoarea la care imobilul respectiv fusese evaluat la 95.800 lei, precum si cuantumul onorariu de succes de 5.000 lei instanta considera ca nu se impune sa se faca alte comentarii care s-ar subintelege intr-o oarecare masura, retinand doar atitudinea lejera, de superficialitate cu care inculpatul in calitate de avocat ar fi tratat acest litigiu civil care s-ar fi prelungit nejustificat, care ar fi dus la nemultumirea profunda a clientului sau care initial s-a complacut in jocul dea/cu avocatul si care a ales variata sesizarii organului judiciar penal ca modalitate de desocotire cu avocatul sau.
Se apreciaza ca prezenta cauza cu toate chestiunile atipice pe care le presupune ar fi departe de a fi una clasica de coruptie in care traficul de influenta “ajutat” de discutiile inregistrarilor audio-video ambientale, a inregistrarilor telefonice, precum si a inscrisurilor ridicate cu ocazia efectuarii de perchezitii domiciliare ar rezulta fara putere de tagada.
In fine, instanta concluzioneaza ca solutia acesteia raportat la actul de sesizare, a dispozitiilor art. 149/1 si art.143 din Codul de procedura penala, precum si art.5 din Conventia Europeana a Drepturilor omului si jurisprudenta corespunzatoare, trebuia motivata prin trimiterile la textele de lege mai sus mentionate, precum si prin examinarea sumara a probelor administrate in cauza, fara ca prin acestea sa se inteleaga ca instanta ar fi atins fondul cauzei decat in limitele prev. de art.48 alin.1 lit.a teza IV c.pr.penala care declara incompatibil sa judece cauza pe judecatorul care a solutionat propunerea de arestare preventiva a inculpatului.
Drept urmare, va respinge propunerea Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Oradea privind arestarea preventiva a inculpatului Portan Calin Ioan, si in baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedura penala cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului”.
*Cititi aici integral incheierea judecatorului Antik Levente Farkas
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Dr.Av.Vasile Botomei Prersedinte UNBR,CIF 29497286 26 January 2014 12:49 +3
# vasâli 26 January 2014 15:07 -2
# doctoru vasîli 26 January 2014 13:49 -1
# Avocat 26 January 2014 14:10 +15
# bravo botomiei 26 January 2014 15:02 -3
# Levente 26 January 2014 15:04 -6
# mircea 26 January 2014 15:36 -5
# bingo 26 January 2014 16:32 +6
# frică de diicot 26 January 2014 16:54 +1
# Valeriu Mangu 26 January 2014 17:46 -3
# ADEVARUL 26 January 2014 19:58 -4