11 May 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

AU BANI DE DAT – Cei sase procurori propusi pentru sefia marilor parchete s-au imprumutat cu peste o jumatate de milion de euro. Bogdan Licu este campion cu 315.000 de euro si 100.000 lei. Il urmeaza Tiberiu Nitu. Codrut Olaru este singurul care nu are vreo datorie (Averile)

Scris de: George TARATA | pdf | print

14 April 2013 12:42
Vizualizari: 7147

Cinci dintre cei sase procurori propusi de Victor Ponta la sefia marilor parchete au datorii in valoare de peste o jumatate de milion de euro. Codrut Olaru, nominalizat pentru functia de adjunct al Procurorului General, este singurul in a carui declaratie de avere la capitolul datorii nu este mentionat nimic. De departe, campionul in ceea ce priveste imprumuturile este Bogdan Licu (foto 1), propus pentru functia de prim-adjunct al Procurorului General al Romaniei, acesta fiind urmat de Tiberiu Nitu (foto 2). Cei doi stau insa bine la capitolul avere, fiind cei mai instariti dintre toti cei propusi pentru functiile de conducere din Ministerul Public.


Tiberiu Nitu: trei terenuri, un apartament, doua case, datorii si niciun cont in banca

Posibilul viitor Procuror General al Romaniei, Tiberiu Nitu, detine, conform ultimei declaratii de avere existenta pe site-ul CSM si completata in 5 noiembrie 2012, trei terenuri in judetul Parhova, toate fiind situate in intravilan, iar doua din ele aflandu-se in municipiul Ploiesti. Suprafata totala a acestora este de peste 10.000 de metri patrati. Este cunoscut ca cel mai mare teren a fost primit de Nitu in baza certificatului de revolutionar, el fiind soldat in timpul evenimentelor din 1989 si recunoscand ca a tras la ordin. De asemenea, Tiberiu Nitu are un apartament si o casa de locuit in Ploiesti, dar si o casa de vacanta in judetul Prahova. In ceea ce priveste masinile, Tiberiu Nitu conduce este proprietarul unei Dacii fabricata in 1998 si a unei Toyota din 2007.

Interesant este insa ca Tiberiu Nitu nu are niciun cont sau vreun depozit in banca si nici alte investitii sau plasamente. Are in schimb datorii destul de mari. Astfel, Tiberiu Nitu a contractat in 2010 un credit in valoare de 180.000 de euro, pe care trebuie sa-l achite pana in 2035. Anul trecut, Tiberiu Nitu a mai luat doua credite in valoare totala de 65.000 de lei, ambele fiind scadente in 2017.

Licu are in conturi 57 de euro si 72 de dolari. Datoriile sunt de 315.000 euro si 100.000 lei

Bogdan Dimitrie Licu, propus ca prim-adjunct al Procurorului General al Romaniei, este mai bogat decat posibilul sau viitor sef, dar si mai indatorat decat acesta. Conform declaratiei de avere de pe site-ul CSM completata in 28 ianuarie 2013, Bogdan Licu are doua terenuri in judetul Ilfov, un teren in comuna Moroieni – judetul Dambovita si un teren in comuna Frasinei – judetul Calarasi.

Licu mai detine patru apartamente in Bucuresti dobandite in anii 2003 si 2008, dar si o casa de locuit cu dependinte in judetul Ilfov.

Incepand cu anul 2008, procurorul Bogdan Licu si-a achizitionat, in sistem leasing, trei autoturisme: Toyota Landcruiser, Toyota Rav 4 si Seat Cordoba.

Posbilul viitor prim-adjunct al Procurorului General in Romaniei are in conturi 5.509,28 lei, 57 de euro si 72,28 dolari. De asemenea, Licu a mentionat la capitolul active financiare doua carduri de 1.239,32 lei, respectiv 28.000 lei.

Sumele mari apar insa atunci cand vine vorba despre datoriile lui Bogdan Licu. Astfel, procurorul are luat de la Tudor Mircea, un inventator roman si nasul familiei Licu, doua imprumuturi: unul in valoare de 115.000 euro, scadent in 2020, si unul de 200.000 euro, scadent tot in 2020. De asemenea, Licu a mai contractat in 2012 si un credit de la Citi Bank, in valoare de 100.000 lei, pe care trebuie sa il plateasca pana in 2018.

Codrut Olaru: 0 datorii

Cel de-al treilea procuror care a fost propus de Victor Ponta pentru sefia PICCJ este singurul care nu are datorii. Codrut Olaru (foto 3), nominalizat pentru functia de adjunct al Procurorului General al Romaniei, nu detine nici conturi sau depozite, precum nu a facut nici plasamente sau investitii. In declaratia de avere postata pe site-ul CSM si completata in 26 martie 2013, sunt mentionate doua terenuri intravilane situate intr-o localitate din judetul Iasi, cumparate in 2005 si 2006, titular fiind trecuta sotia lui Olaru, Nicoleta Olaru.

La capitolul cladiri, in declaratia de avere sunt mentionate un apartament in Bacau si o casa de locuit in judetul Iasi, in acest din urma caz titular fiind Nicoleta Olaru.

Codrut Olaru a declarat un autoturism Peugeot fabricat in 2009. Procurorul sef al DIICOT a mai avut o masina Audi, pe care a vandut-o in iule anul trecut in schimbul a 5.500 de euro.

Kovesi a luat de la BRD doua credite ipotecare in valoare totala de 75.000 de euro

In ceea ce o priveste pe Laura Codruta Kovesi (foto 4), nominalizata pentru functia de procuror sef al DNA, aceasta are un apartament cu doua camere in Bucuresti, in suprafata de 54,74 metri patrati, pe care l-a achizitionat in 2007 prin credit ipotecar.

Potrivit ultimei declaratii de avere existente pe site-ul CSM, cea din 1 octombrie 2012, Laura Codruta Kovesi nu are nici terenuri, nici masina si nici conturi in banci. Are in schimb de returnat pana in 2033 doua credite ipotecare luate de la BRD in 2007 si 2008. Primul in valoare de 30.000 de euro, iar al doilea de 45.000 de euro.

Alina Bica si Giorgiana Hosu, propuse pentru sefia DIICOT, s-au imprumutat cu 80.000 de euro. Bica are un teren in Clinceni, Hosu a facut profit de pe vanzarea unei masini

Nici Alina Bica (foto 5), propusa pentru functia de procuror sef al DIICOT, nu este prea instarita. Aceasta a mentionat in declaratia de avere completata in 15 iunie 2012 o singura proprietate: un teren de 1.600 metri patrati, situat in comuna Clinceni, pe care l-a dobandit in anul 2005 si pe care il detine impreuna cu sotul ei.

Alina Bica are in schimb datorii de peste 50.000 de euro. Astfel, procurorare trebuie sa achite pana in 2030 un credit in valoare de 56.000 de euro, contractat in 2010 de la Unicredit. Totodata, Alina Bica a mai mentionat alte doua credite in valoare toatala de 21.800 lei.

Giorgiana Hosu, nominalizata ca adjuncta a Alinei Bica, nu are in schimb nicio proprietate. A avut pana anul trecut doua autoturisme pe care le-a vandut la SC Despagubiri, Accidente, Vatamari SRL, societate de unde isi incaseaza salariul sotul procuroarei, Dan Hosu. Cel putin in cazul uneia dintre masini, Giorgiana Hosu a iesit in castig, asa cum reiese din declaratia de avere de pe site-ul CSM, din 15 iunei 2012. Mai exact, Giorgiana Hosu a cumparat autoturismul cu 35.967 lei si l-a vandut apoi cu 78.300 lei.

La capitolul datorii, Giorgiana Hosu a mentionat doua credite in valoare de 10.000 euro, respectiv 25.000 euro. Primul a fost contractat in 2006 si trebuie restituit pana in 2016, iar cel de-al doilea a fost luat in 2010 si trebuie achitat pana 2020.

*Cititi aici declaratia de avere a lui Tiberiu Nitu

*Cititi aici declaratia de avere a lui Bogdan Licu

*Cititi aici declaratia de avere a lui Codrut Olaru

*Cititi aici declaratia de avere a Laurei Codruta Kovesi

*Cititi aici declaratia de avere a Alinei Bica

*Cititi aici declaratia de avere a Giorgianei Hosu

Comentarii

# doru date 14 April 2013 13:04 +1

si ne mai miram ca Olaru a avut cele mai serioase rezultate cu DIICOT?

# Aristotel date 14 April 2013 14:07 +14

Pare logic ca Bogdan Licu avea nevoie de o functie mare sa-si poata da banii inapoi. Intrebare- De ce plagiat proiectul lui Iulian Dragomir Nasul din Sflet pentru asta? Alta intrebare- Pentru aceasta functie Licu a devenit martorul preferat al DNAului?

# CI date 14 April 2013 17:09 +15

Să-l pui pe Licu adjunct e nu doar o nerozie, ci o sfidare. Omul a absolvit Spiru Haret, adică un SRL, a fugit de muncă prin parchete, şi-a băgat picioarele în dosare, s-a refugiat în CSM şi acum se vrea model. În planul de management şi-a propus să-i supravegheze atent pe procurori cum muncesc, ceea ce el nu a făcut niciodată! E o ruşine pentru tagma asta...

# BeLingiu date 14 April 2013 18:03 +11

Merita o functie pt ca a stiut sa linga toate bucile. De la Dascalescu, Balan, Base, Ponta, trecand prin curul cu par cret al Oanei Haimaneala si al masonilor din Romania, el a dat limbi tuturor. Mai este si curul de chelner general al lui Gabi Oprea care l-a facut pe plagiatorul Licu mare dottore in stiinte militare.

# invidia date 14 April 2013 18:26 -9

Invidia e fooooaaaaaaarte mare!  =))  =))  =)) 

# Alt Invidios date 14 April 2013 22:43 +11

Sfidarea procurorului Licu fata de munca depsaseste invidia tutror cititorilor Luju. In afara de a sta o ora la birou (de regula de la 8 la 9 ca e matinal ca orice ofiter), de a da mana cu toti, de a se pupa libidinos inclusiv cu barbatii si de a le spune tuturor ce prieteni bun sunt, ce a facut acest Licu in justitie. Am omis ceva, mai stie si cum sa fraiereasca cate o procuroare, eventual de provincie care cade pe spate de functia lui. Bravos PROKORATURA din Romania! Mare viitor are!

# anger management (plagiat) date 15 April 2013 11:38 0

I feel pretty/Oh so pretty /I feel pretty and witty and bright /And I pity /Any girl who isn`t me tonight /I feel charming, /Oh so charming /It`s alarming how charming I feel /And so pretty /that I hardly can believe I`m real. / See the pretty girl in the mirror there? /Who can that attractive girl be? /Such a pretty face /Such a/pretty dress, /Such a pretty smile /Such a pretty me / I feel stunning /And entrancing /Feel like running /And dancing for joy /For I`m loved /By a pretty wonderful boy.

# Baciu Daniel date 15 May 2013 15:17 0

Olaru Codrut este cel mai \"patat\" dintre cei propusi.Este un infractor care stie sa-si ascunda trecutul si averea castigata din mita si afaceri ilegale.Faptul ca e \"protejat\"de Basescu si Hrebenciuc,nu inseamna ca este cinstit.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 10.05.2024 – Procurorul Adrian Mircea isi ia definitivatul

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva