Au disparut stenogramele SRI din dosarul de coruptie a lui Miron Mitrea, instrumentat de DNA!
Procurorii DNA care au instrumentat dosarul de coruptie al fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, au facut pierdute 72 de file reprezentand stenograme ale unor interceptari telefonice efectuate de SRI in acest dosar. Este vorba despre interceptari ale unor persoane din jurul lui Miron Mitrea. Desi stenogramele acestor interceptari a ajuns la Camera Deputatilor, iar deputatii si-au dat avizul pentru inceperea urmaririi penale a lui Mitrea, pe baza stenogramelor SRI din dosar, aceste documente nu au mai ajuns la dosarul din instanta. Ulterior, cand avocatii lui Mitrea au semnalat lipsa stenogramelor SRI, judecatorii cauzei au refuzat sa oblige DNA-ul sa le depuna la dosar sustinand, surprinzator, ca nu sunt relevante pentru solutionarea dosarului. Cum au disparut stenogramele SRI nu se stie inca.
Camera Deputatilor confirma ca stenogramele SRI au fost la dosar
In data de 13 mai 2008, Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a trimis presedintelui Camerei, Bogdan Olteanu, raportul privind „solicitarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie in vederea formularii cererii de urmarire penala a domnului deputat Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor. Raportul a ajuns la Comisia Juridica cu adresa nr.1/802.BO, inregistrata sub nr. 31/393 din 23 aprilie 2008”. La punctul 5 al respectivului raport se precizeaza ca s-au atasat dosarului: “(...) inscrisuri privind interceptari de convorbiri telefonice, altele decat ale domnului deputat - 72 de file” - (vezi facsimil). Dupa cum reiese din raportul Comisiei Juridice, grupul parlamentar PSD din Camera Deputatilor a sustinut cand a dat aviz pentru inceperea urmaririi penale: “Din declaratiile martorilor reiese contrariul acuzatiilor formulate; transcrierea interceptarilor contrazice acuzatiile pe care se intemeiaza solicitarea DNA!”
Instanta a nu a obligat DNA sa aduca stenogramele SRL
Dupa ce Miron Mitrea a fost trimis in judecata de DNA, la termenul de judecata din 2 iunie 2009, completul de judecata al Inaltei Curti, alcatuit din judecatorii Geanina Cristina Arghir, Stefan Pistol si Nicu Jidovu, a respins cererea aparatorilor lui Miron Mitrea de obligare a DNA sa depuna la dosar stenogramele SRI despre care se facea vorbire in raportul Camerei Deputatilor. Aparatorii lui Mitrea au sustinut ca “despre aceste interceptari nu s-a vorbit niciodata iar din procesul verbal de prezentare a materialului si pe tot parcursul urmaririi penale nu s-a discutat niciodata despre aceste interceptari. Culmea, desi DNA a folosit la Camera Deputatilor stenogramele SRI, procurorul de sedinta a sustinut in fata instantei: “Asa cum rezulta din prezentarea de material si din actele existente la dosar, aceste interceptari daca erau, urmau sa fie avute in vedere la solutia pe care procurorul a dispus-o si ar fi fost prezentate”. Procurorul a mai sustinut ca nu ar avea legatura cu cauza.
In mod inexplicabil, instanta s-a pronuntat in favoarea DNA, fara sa tina cont ca si pe baza stenogramelor SRI s-a obtinut la Camera avizul de urmarire penala a lui Mitrea. Instanta si-a justitificat refuzul in sensul ca in stadiul in care se afla procesul stenogramele nu ar prezenta relevanta: “Inalta Curte, dupa deliberare, avand in vedere mentiunile depuse in raportul Biroului Permanent al Camerei Deputatilor in care se face mentiune ca actele din dosar privesc inscrisuri privind interceptari de convorbiri telefonice, altele decat cele ale domnului deputat Mitrea Miron Tudor, aceasta solicitare nefiind o chestiune prealabila (...) ci o problema ce vizeaza cercetarea judecatoreasca, urmand ca aceasta sa fie pusa in discutie ulterior, odata cu formularea probatoriilor”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# omul de rand 24 September 2010 06:41 +3
# Carmen Amza 26 September 2010 15:50 +3
# Alberto Kurtyan 28 September 2010 21:53 +2
Daca au disparut temeiurile pentru avizul CDEP, atunci avizul este nul... si prin urmare, presupusul faptas nu poate nici macar sa fie urmarit penal.
Curioasa motivarea, nejuridica.
In drept este extrem de importanta procedura, adica regulile jocului.
Disparitia probelor ridica multe semne de intrebare... iar toate incertitudinile vor profita invinuitului pentru ca orice om trebuie condamnat pe baza unei convingeri a judecatorului stabilita "dincolo de o indoiala rezonabila".
Ori in acest caz, acuzatorii zidesc o constructie juridica subreda si indoielnica.