AVOCAT URMARIT PENTRU COMPLICITATE LA PRETINDERE NECONCRETIZATA – Procurorii DNA au anihilat marea coruptie si la Bacau: „In 2013, inculpatul, avocat in Baroul Bacau, a intermediat pretinderea sumei de 1.500 euro de catre suspectul Stanciulescu Mircea de la o persoana denuntator in cauza cercetata intr-un dosar... Infractiunea nu s-a mai concretizat pentru ca denuntatorul nu a reusit sa mai faca rost de suma pretinsa”
Tot mai multa lume se intreaba de ce nu au timp procurorii DNA condusi de Laura Codruta Kovesi sa se ocupe si de jaful de miliarde de euro din bani publici semnalat prin sute de sesizari depuse la parchetul anticoruprie de Curtea de Conturi si de Corpul de control al prim-ministrului. Sute de sesizari care, in loc sa se concretizeze in tot atatea rechizitorii si sechestre pe bunurile achizitionate din miliardele furate romanilor, zac prin sertarele procurorilor. Ei bine, o posibila explicatie s-ar putea regasi in ultimul comunicat de presa dat publicitatii de DNA, miercuri 10 februarie 2016, in care parchetul anunta o noua "victorie" in lupta pentru anihilarea marii coruptii: demararea actiunii penale impotriva unui avocat din Baroul Bacau, pus sub control judiciar pentru complicitate la luare de mita, si impotriva ofiterului Mircea Alexandru Stanciulescu de la Politia Rurala Traian, pentru luare de mita.
Concret, avocatul este acuzat de DNA ca, in urma cu 3 ani, ar fi intermediat „pretinderea sumei de 1.500 euro” de catre politistul Stanciulescu de la o persoana - denuntator in cauza - cercetata de Politia Rurala. Ofiterul Stanciulescu, intre timp condamnat intr-un alt dosar, ar fi pretins cei 1.500 euro de la denuntator in schimbul promisiunii ca il va favoriza pe acesta, prin modificarea declaratiilor date de parti sau prin neinregistrarea efectiva a dosarului penal. Pentru ca denuntatorul nu a mai reusit sa faca rost de suma de bani ce-i fusese pretinsa, spun procurorii anticoruptie, „infractiunea nu s-a mai concretizat”.
Iata acuzatiile DNA:
"Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Bacau au dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, incepand cu data de 09.02.2016 si pana la data de 08.04.2016, fata de inculpatul T.D.C, avocat in cadrul Baroului Bacau, cu privire la savarsirea infractiunii de complicitate la luare de mita.
De asemenea, procurorii anticoruptie au mai dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de suspectul STANCIULESCU MIRCEA ALEXANDRU, ofiter de politie in cadrul Biroului 6 de Politie Rurala Traian, judetul Bacau, la data savarsirii faptei, in prezent aflat in stare detentie, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, cu privire la savarsirea infractiunii de luare de mita.
In ordonantele procurorilor se arata ca exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:
In perioada 12 – 14 ianuarie 2013, inculpatul T.D.C, in calitate de avocat in cadrul Baroului Bacau, a intermediat pretinderea sumei de 1.500 euro, de catre suspectul Stanciulescu Mircea Alexandru, de la o persoana (denuntator in cauza) cercetata intr-un dosar penal instrumentat de lucratori ai Biroului 6 de Politie Rurala Traian, jud. Bacau.
Ofiterul de politie a pretins suma de bani respectiva pentru a nu-si indeplini atributiile de serviciu, in sensul de a depune diligentele necesare in directia solutionarii favorabile a sesizarii formulate pe numele denuntatorului, prin schimbarea declaratiilor date de parti sau neinregistrarea efectiva a dosarului penal.
Infractiunea nu s-a mai concretizat, pentru ca denuntatorul nu a reusit sa mai faca rost de suma de bani pretinsa.
Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul T.D.C. trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat,
b) sa informeze de indata organul judiciar cu privire la schimbarea locuintei,
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat,
d) sa nu depaseasca limita teritoriala a Romaniei, decat cu incuviintarea prealabila a organelor judiciare,
e) sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar,
f) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme.
Inculpatului i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
Inculpatului T.D.C. si suspectului Stanciulescu Mircea Alexandru li s-au adus la cunostinta calitatile procesuale si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 si 307 Cod de procedura penala.
Precizam ca ofiterul de politie Stanciulescu Mircea Alexandru a fost trimis in judecata la data de 5 august 2014 de catre procurorii anticoruptie pentru infractiuni similare (comunicat nr. 1162/VIII/3 din 5 august 2014).
Facem precizarea ca efectuarea urmaririi penale, respectiv punerea in miscare a actiunii penale reprezinta etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitati care nu pot, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie".
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE 10 February 2016 17:52 +6
# Carcotas 10 February 2016 19:47 +2
# Lulu 11 February 2016 09:18 +4