28 July 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Candidatii la CSM au talent! Proiectele unor aspiranti la Consiliu, din partea societatii civile, sunt naucitoare!

Scris de: L.J. | pdf | print

5 April 2011 18:56
Vizualizari: 5869

Cei sase candidati ai societatii civile pentru Consiliul Superior al Magistraturii si-au postat, marti, pe juridice.ro, CV-urile si proiectele pentru CSM. Niciunul dintre proiecte nu are mai mult de 11 pagini, iar unele idei cuprinse in aceste documente sunt naucitoare si denota ca majoritatea candidatilor nici macar nu stiu ce trebuie sa faca CSM-ul, ori care este rolul membrilor societatii civile in acest organism.

Cei sase candidati la CSM din partea societatii civile sunt:


- Virgil Melnic, din partea Asociatiei Victimelor Accidentelor de Circulatie din Romania;

- Georgiana Iorgulescu, din partea AMR, Centru de Resurse Juridice si Asociatia Pro Democratia;

- Doinel Dinuica, din partea Universitatii Spiru Haret;

- Radu Cornel Andreica, din partea Fundatiei Romane pentru Copii, Comunitate si Familie si Legii Apararii Drepturilor Omului;

- Ovidiu Horia Maican, din partea Freedom House;

- Ioan Duscan;

Primul candidat, Virgil Melnic, avocat, si-a inceput proiectul prin a-si discredita contracandidatii, despre care a spus ca nu isi prezinta rezultatele activitatii lor, deoarece “ele sunt mediocre”. La randul sau, Georgiana Iorgulescu a facut mai mult un sumar al atributiilor CSM, si mai putin o expunere a planurilor sale ca membru al societatii civile in Consiliu. Ovidiu Horia Maican, sustinut de Freedom House, a mentionat ca vrea ca in CSM sa fie “25 de membri”, dintre care 8 sa fie din partea “societatii civile”, adica numiti de Senat, Camera Deputatilor, Presedintele Romaniei si 2 de asociatiile profesionale ale magistratilor. Radu Cornel Andreica a propus “o mai buna pregatire a magistratilor”, pentru ca Romania sa nu mai fie condamnata de CEDO, iar ultimul candidat, Ioan Duscan, nici macar nu s-a obosit sa faca un proiect.

Virgil Melnic: “Absolventii de drept pe fruntea carora scris: 'Loaze fara sanse'”

De departe cel mai inedit proiect este cel prezentat de Virgil Melnic, un avocat care spune despre sine ca este “un jurist stralucit”. Acesta si-a inceput proiectul de 6 pagini printr-un motto care suna astfel: “Candidatii ceilalti nu prezinta rezultatele activitatii lor, ele fiind mediocre. Iar in ce priveste cadrele universitare, rezultatul muncii lor=absolventii scolilor de drept pe fruntea carora scrie: 'loaze fara sanse' (examen la INM din 2.500 intra 25)”. In continuarea proiectului sau, Melnic sustine ca: “Avocatul Virgil Melnic reprezinta pe Cetateanul Romaniei si drepturile lui nicidecum pe Magistrati sau interesele vreunui Partid Politic din Romania! Propunerule pentru CSM-Societatea Civila de la UNJR si AMR sunt imorale! (...) AMR se compromite foarte mult. Cetateanul Romaniei trebuie sa aibe Reprezentanti in CSM care sa-l reprezinte pe el si interesele lui nicidecum interesele de casta ale unora sau altora, ori politicul”. Mai mult, Melnic continua sa se laude, sustinand despre sine ca este un “jurist stralucit” si ca are o “reputatie dovedita iar nicidecum clamata iluzoriu prin vocalize si sustinuta prin 'pile politice' ale nu stiu cui partid politic interesat.”

Georgiana Iorgulescu vrea sanctionarea lipsei avizului CSM pe proiectele de legi care vizeaza autoritatea judecatoreasca

Trimisa Centrului de Resurse Juridice, Georgiana Iorgulescu, a trecut in revista toate atributiile pe care le avea Plenul CSM si care au trecut apoi, prin modificari legislative, la sectiile Consiliului. Intr-un proiect de 11 pagini, din care mai bine de doua treimi reprezinta numai citate din lege si din Hotarari ale CSM-ului, Iorgulescu si-a propus reglementarea cu prioritate a statutului procurorilor, o extindere a atributiilor plenului “intrucat numai in acest fel se poate realiza o colaborare reala a judecatorilor si procurorilor, precum si o mai mare implicare a reprezentantilor societatii civile”. Totodata, Iorgulescu a sustinut ca “este necesara introducerea in Legea 317/2004 a unei sanctiuni exprese in cazul in care proiecte de acte normative care vizeaza activitatea autoritatii judecatoresti sunt transmise parlamentului fara avizul CSM”.

De asemenea, Iorgulescu a mentionat ca se va bate pentru ca resursele financiare sa fie indreptate spre consolidarea spatiilor in care functioneaza instantele si parchetele, ca INM trebuie sa isi modifice curricula, pentru o mai buna pregatire a viitorilor magistrati, si judecatorii trebuie sa fie degrevati de orice sarcina administrativa.

Radu Cornel Andreica: “Se impune o mai buna pregatire continua a magistratilor in ceea ce priveste sensibila tema a drepturilor omului”

Reprezentantul Fundatiei Romane pentru Copii, Comunitate si Familie si Legii Apararii Drepturilor Omului, Radu Cornel Andreica, a sustinut, in proiectul sau pentru CSM, ca “se impune o mai buna pregatire continua a magistratilor in ceea ce priveste sensibila tema a drepturilor omului, care pana prin anii 2000 nici macar nu a facut obiectul unui curs separat de pregatire in programa scolara a facultatiilor de drept, simultan cu introducerea acestei tematici si in cursurile facultatii”, pentru ca Romania sa nu mai fie condamnata la CEDO. Andreica a mentionat ca doreste sa faca un “Cod social, care sa cuprinda dispozitiile coerente referitoare atat la protectia sociala a cetateniilor cat si mai ales a copiilor, persoanele cele mai afectate de aceasta avalansa de acte normative adoptate”.

Horia Ovidiu Maican: “CSM a fost acuzat de corporatism”

Sustinut de Freedom House, Horia Ovidiu Maican a explicat in proiectul sau pentru CSM ca modul in care este compus Consiliul a dus la acuzatia de “corporatism”. Totodata, Maican a sustinut ca un mandat de 6 ani pentru membrii CSM este prea mare: “Consider ca sase ani este o durata prea mare, deoarece membrii CSM au activitate permanenta, pierzand oarecum contactul cu practica. Patru sau cinci ani ar fi o durata mai potrivita (…) CSM a fost acuzat de corporatism, mai ales datorita numarului, rolului si influentei efective a reprezentantilor societatii civile fiind considerate insuficiente (...) De exemplu, in Franta, stat la care ne raportam prea des si de la care preluam mai ales la aspectele negative ale sistemului juridico-institutional, o treime dintre membrii CSM sunt reprezentanti ai societatii civile”. Ca atare, prima propunere din proiectul pentru CSM a lui Maican este: “Fixarea unui numar de 25 de membri, din care 8 reprezentanti ai societatii civile (2 numiti de catre Presedinte, 2 de catre Camera Deputatilor, 2 de catre Senat si 2 de catre asociatiile profesionale), 9 judecatori, 5 procurori si 3 membri de drept (ministrul justitiei, presedintele ICCJ si procurorul general al Parchetului General de pe langa ICCJ)”.

Doinel Dinuica: “O reforma institutionala se impune cu prisosinta”

Profesorul universitar Doinel Dinuica, fost judecator militar, care a parasit Ministerul Justitiei in urma unui conflict cu fostul ministru Monica Macovei, a sustinut ca, daca ajunge in CSM, prioritatea sa va fi reformarea sistemului judiciar, reorganizarea instantelor si redimensionarea personaluluui acestora, in raport cu volumul lor de activitate. “Aceasta, intrucat, sistemul judiciar in ansamblul sau trebuie privit ca un organism unitar, orice veriga slaba poate avea efecte negative asupra intregului sistem, afectandu-i insasi functionalitatea”, a explicat Dinuica.

Ioan Duscan, un student candidat la CSM: “Desi nu am studii de specialitate in Drept totusi (...) am reusit sa cunosc cauzele anomaliilor din Justitia romana”

Ultimul candidat la CSM, Ion Duscan, a publicat, in loc de proiect, un fel de CV, care cuprinde si cea mai mare dorinta a sa: sa se “ajunga la normalitate in Justitia romana”. Duscan a spus despre sine ca, in ciuda faptului ca nu are studii juridice si este de abia student in anul II la “Facultatea de Stiinte Economice a Universitatii Vasile Goldis din Arad - Filiala Zalau”, totusi: “De mai multi ani de zile am reusit sa cunosc cauzele anomaliilor din Justitia Romana fapt pentru care prin prezenta, datorita situatiei dezastruoase din Justitia Romana cat si a hotararii mele de a lupta pentru a se ajunge la normalitate in Justitia Romana, va rog sa luati in dezbatere candidatura mea pentru postul de reprezentant al societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii”.

* Cititi aici proiectul lui Virgil Melnic

* Cititi aici proiectul Georgianei Iorgulescu

* Cititi aici proiectul lui Doinel Dinuica

* Cititi aici proiectul lui Radu Cornel Andreica

* Cititi aici proiectul lui Ovidiu Horia Maican

* Cititi aici proiectul lui Ioan Duscan

Comentarii

# sorina date 5 April 2011 23:48 -1

Woww!! :lol:

# greta g date 7 April 2011 02:25 +1

este bine ca astia se agita, poate iese ceva bun; iar AMR s-a facut deja de fecale cand la propus pe alistar cel ... acuma iar AMR care sunt de fapt oameni ce exercita puterea judecatoreasca, neseriosi conteaza aici opinia fiecaruia, speram ca oamenii citesc, apoi scriu

# unne date 6 April 2011 19:24 -1

la socola fratilor !

# amidon date 7 April 2011 02:19 +1

dupa tine ... te urmam!

# ionela date 7 April 2011 02:17 +1

articol care vrea sa exprime cutumele, dar nu conteaza ce scrie ziaristul ci este important ca sunt redate proiectele tuturor: este evident ca fiecare poate citi, isi face o impresie eventual ne zice parerea lui; votul va fi politic si nu in functie de dosar nicio grija senatorii voteaza omul de casa gata sa raspunda la comanda !!

# ARC date 7 April 2011 09:00 0

Eu sper ca macar de aceasta data votul sa nu fie unul politic

# ilie spor date 7 April 2011 16:22 +1

:lol: :-) felicitari pentru gandul bun! sigur ca se vor lupta pentru omul lor, catel de casa purtat in lesa; insa este posibil ca nicio tabara sa nu castige si atunci vor fi si ei OBLIGATI SA ALEAGA DUPA MERITE - DUPA DOSARE - pana azi cetateanul nu conteaza, ci doar muschii senatoriali INTRETINUTI cu friptane babane; lasa ca vine el 2012 cand umbla ei la noi cu mana intinsa dupa voturi si le amintim ce magari au fost cand votau politic csatelusii lor tunsi de casa

# claudiu gekados date 10 April 2011 20:33 +1

Cetateanul niciodata nu a fost reprezentat in CSM, totul a fost o frectie la picior de lemn si jocuri politice. La cate indiferenta si incultura este in tara asta, pare limpede de inteles de ce "smecherii" isi impart ciolanu si mimeaza ca fac ceva utile pentru oameni. Poate ca de data aceasta, Senatul va fi rational.

# claudiu gekados date 10 April 2011 20:35 +1

Cetateanul niciodata nu a fost reprezentat in CSM, totul a fost o frectie la picior de lemn si jocuri politice. La cata indiferenta si incultura este in tara asta, pare limpede de inteles de ce "smecherii" isi impart ciolanu si mimeaza ca fac ceva util pentru oameni. Poate ca de data aceasta, Senatul va fi rational.

# Daniela date 10 April 2011 20:37 +1

eHE, votul va fi politic ca si pana acum, pentru ca senatorii prefera sa voteze o sluga care sa fie fidel precum un catelus cu stapanul sau

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 26.07.2024 – Judecatoarea Blanariu a primit reject. CSM a facut curat dupa procurorul Gherman

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva