CAPII BINOMULUI LA STALPUL INFAMIEI – Colonelul SRI Nicolae Ulieru ii acuza pe generalul Florian Coldea si pe sefa DNA Laura Kovesi: “Oameni a caror mediocritate intelectuala este vizibila cu ochiul liber, si ma refer inclusiv la Kovesi si Coldea, au ajuns in niste functii mult prea mari. Si tin cu dintii de aceste pozitii, care au servit niste interese straine intereselor tarii, fie particulare, fie politice... Kovesi a fost pusa intr-o functie pentru care nu o recomanda absolut nimic”
Colonelul Nicolae Ulieru, fostul purtator de cuvant al SRI (foto 2) o desfinteaza pe sefa DNA Laura Kovesi (foto 1 stanga), dar si pe fostul prim-adjunct al SRI, generalul Florian Coldea (foto 1 dreapta). Ulieru sustine ca cei doi sunt oameni cu o mediocritate intelectuala vizibila, si ca au ajuns in functii prea mari pentru ei.
Fostul purtator de cuvant al SRI a declarat intr-un interviu acordat ziarului Evenimentul Zilei ca nimic nu o recomanda pe sefa parchetului anticoruptie pentru functia in care se afla, ca a fost pusa in fruntea DNA ca sa serveasca interesele lui Traian Basescu, ceea ce a si facut, si ca se vede Ioana d'Arc a luptei anticoruptie. Nicolae Ulieru confirma la randul sau ca in Romania se face politie politica si ca Serviciile executa ordinele. De asemenea, colonelul SRI a mai facut o acuzatie extrem de grava, cu iz de tradare nationala: "Kovesi si Coldea, au ajuns in niste functii mult prea mari. Si tin cu dintii de aceste pozitii, care au servit niste interese straine intereselor tarii, fie particulare, fie politice".
Iata cateva declaratii facute de colonelul SRI Nicolae Ulieru :
“Cred ca in numele si sub acoperirea luptei anticoruptie s-au petrecut cele mai murdare chestii in Romania ultimilor 10-12 ani. Oameni a caror mediocritate intelectuala este vizibila cu ochiul liber, si ma refer inclusiv la Kovesi si Coldea, au ajuns in niste functii mult prea mari. Si tin cu dintii de aceste pozitii, care au servit niste interese straine intereselor tarii, fie particulare, fie politice. (...)
Nu se mai face politie politica pe canalele vechii Securitati, dar se face politie politica pe interese. Daca un tip care se afla la conducerea statului, sau la conducerea Guvernului, are anumite interese si poate sa determine serviciile speciale, si aici nu e vorba doar de SRI, sa faca anumite operatiuni, reuseste. Serviciile, din pacate executa ordinele. (...)
Laura Kovesi, o mediocritate care a fost pusa intr-o functie pentru care nu o recomanda absolut nimic. Nici capacitatile ei intelectuale, care se vad din felul in care vorbeste, nici activitatea ei de nu stiu ce procuror prin Sibiu. A fost pusa acolo ca sa serveasca interesele lui Basescu si asta a si facut. Intre timp, si-a creat o serie intreaga de legaturi interne si externe, are o foarte puternica constiinta de sine, se crede Ioana d'Arc a luptei anticoruptie si le trebuie un buldozer ca sa o dea jos din fruntea DNA. (…)
Omul care le-a invartit pe toate si i-au si iesit toate este Traian Basescu. Eu am o admiratie pentru el, asa cum chirurgul are o admiratie pentru o rana plina de puroi, pe care trebuie sa o extirpe. E specialist in manipulare. Niciunul nu a fost pana la el asa si nici dupa el nu se arata vreunul care sa-l depaseasca. Fiind om al fostei Securitati, Basescu a stiu sa lupte cu informatia, a stiut valoarea ei, unde sa apese, unde sa-si puna oamenii si sa o foloseasca in interes propriu. Din pacate, nu are cultura politica si nu a avut orizont. El a fost pus numai pe distrugere, dar ceva in loc nu a reusit sa puna. De exemplu, desfintarea SIPA. Omul lui Basescu, Monica Macovei, a luat hotararea de a desfinta arhiva SIPA, pe motiv ca nu se justifica existenta ei. In realitate, decizia a fost luata ca sa nu mai aiba acces la aceste arhive decat oamenii lui Basescu. Si prin ei, Basescu maneva Justitia”.
*Cititi aici integral interviul acordat de colonelul SRI Nicolae Ulieru
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Nu contează 9 November 2017 14:28 +18
# profesionalism 9 November 2017 15:29 -12
# profesionalism 9 November 2017 16:13 -1
# cititor 9 November 2017 15:37 +4
# Dragos 9 November 2017 16:29 +5
# luiza 9 November 2017 20:47 +2
# Sarcastic Toma 9 November 2017 21:10 +1
# voda 9 November 2017 22:15 -4
# MIRA 10 November 2017 14:24 +1
# Sarcastic Toma 10 November 2017 17:28 +1
# voda din loboda 10 November 2017 19:01 0
# EU 11 November 2017 19:25 0