CARTOFORUL CU ROBA - Procurorul George Margarit de la DIICOT Buzau a pierdut 10.000 euro din banii de flagrant la poker. DNA l-a retinut sub acuzatia de abuz in serviciu, dupa ce procurorii au constatat ca Margarit si-a insusit banii si bijuteriile ridicate in timpul unor perchezitii. CSM a incuviintat arestarea procurorului
UPDATE - Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea DNA de arestare a procurorului Margarit.
Va mai aduceti aminte de procurorul George Margarit de la DIICOT Buzau (foto), acuzat de superiori ca a pierdut 100.000 euro, bani indisponibilizati din alte anchete sau destinati flagrantelor, din care 10.000 euro, i-a pierdut la jocurile de noroc? Ei bine, norocul l-a parasit nu doar la poker, unde a pierdut banii pentru un flagrant, ci si in cariera. Directia Nationala Anticoruptie l-a retinut joi, 14 noiembrie 2013, pe procurorul George Margarit de la DIICOT – Biroul Teritorial Buzau, cercetat pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor in forma calficata daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata, si a inaintat Curtii de Apel Bucuresti propunerea de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Procurorii DNA au stabilit ca, in perioada 2012-2013, George Margarit, in calitate de procuror DIICOT, a obtinut un avantaj patrimonial, reprezentand sume de bani si contravaloarea unor bijuterii in cuantum total de 406.753 lei, 6.530 euro, 121 USD si 30 lire sterline, in daune intereselor legale ale mai multor persoane. Concret, procurorul Margarit este acuzat de DNA ca nu a dispus marsurile asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra unor sume de bani si bijuterii ridicate de la domiciliile unor persoane cercetate in doua dosare penale, si in loc sa le consemneze le-a folosit pentru sine.
Prezentam in continuare comunicatul DNA din data de 14 noiembrie 2013:
"Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie efectueaza cercetari fata de inculpatul MARGARIT GEORGE, procuror in cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Buzau, cercetat pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, in forma calificata, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (10 acte materiale).
Din rezolutía de incepere a urmaririi penale intocmita de procurori a rezultat ca, in perioada 2012-2013, inculpatul Margarit George, in calitate de procuror in cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Buzau, investit cu solutionarea a doua dosare penale, nu si-a indeplinit atributiile de serviciu si a cauzat o vatamare a intereselor legale ale mai multor persoane, obtinand un avantaj patrimonial, reprezentand sume de bani si contravaloarea unor bijuterii in cuantum total de 406.753 lei, 6.530 euro, 121 USD si 30 lire sterline.
Inculpatul nu a luat masurile legale privind dispunerea masurilor asiguratorii constand in indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra unor sume de bani si bijuterii ridicate cu ocazia perchezitiilor efectuate la domiciliile persoanelor cercetate in cele doua dosare penale si nu a consemnat pe numele acestora sumele de bani ridicate la perchezitii, sume pe care inculpatul le-a folosit si in acest fel si-a creat un avantaj patrimonial.
Inculpatului i s-a adus la cunostinta acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala. La data de 14.11.2013, procurorii au dispus retinerea pentru 24 de ore a inculpatului MARGARIT GEORGE, urmand ca, la aceeasi data, acesta sa fie prezentat, cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile la Curtea de Apel Bucuresti.
Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, necesara in vederea propunerii unor masuri preventive, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie".
Sectia pentru procurori a CSM a incuviintat arestarea procurorului George Margarit
In acest caz, Consiliul Superior al Magistraturii a emis joi, 14 noiembrie 2013, un comunicat de presa in care precizeaza ca Sectia pentru procurori a incuviintat retinerea si arestarea preventiva a procurorului George Margarit: “In sedinta din data de 14 noiembrie 2013, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a incuviintat - in temeiul art. 42 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicata, raportat la art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata – retinerea si arestarea preventiva a invinuitului Margarit George – procuror in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau. Solicitarea de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a fost prezentata Sectiei pentru procurori a CSM de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de catre Directia Nationala Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie, pentru infractiuni aflate in competenta acesteia".
Facem precizarea ca procurorul George Margarit a fost delegat, incepand cu data de 1 noiembrie 2013, la Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau, dupa ce, potrivit unor surse Lumeajustitiei.ro, i s-a cerut sa plece din DIICOT – BT Buzau. In acest sens, sta Hotararea Sectiei pentru procurori a CSM nr.409 din data de 22 octombrie 2013.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Ultimul Charlot 14 November 2013 16:55 +1
# Un procuror din tarlaua lui Liviu Tudose 15 November 2013 16:03 0
# NICUSOR 14 November 2013 19:14 0
# Nicusor 14 November 2013 19:20 +3
# procororu 14 November 2013 20:59 +3
# Tudor Raneti 15 November 2013 01:30 -3
# Tudor Raneti 16 November 2013 05:45 0
# Din casa 15 November 2013 09:47 +1
# Din casa - continuare 15 November 2013 09:58 +1
# Din casa - continuarea continuarii 15 November 2013 10:19 +2
# Din casa - final 15 November 2013 10:30 +2
# Outsider 15 November 2013 21:07 0
# frigotehnistu de serviciu 15 November 2013 14:19 -1
# cine este procurorul? 15 November 2013 20:45 0
# D.C. 15 November 2013 21:38 +1