Hotararea Curtii Constitutionale referitoare la interpretarea art.5 din Noul Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile seamana foarte mult cu modul in care ICCJ a decis condamnarea in dosarul “schimbul de terenuri Becali-MApN”, cand cinci judecatori s-au pronuntat in sensul achitari si doar trei in sensul condamnarii, contand insa, paradoxal, decizia minoritatii. Afirmam acest lucru bazandu-ne pe pozitiile avute de instantele si parchetele din tara, dar si de Inalta Curte in problema aplicarii legii penale mai favorabile, cand au stabilit in majoritate ca aplicarea legii penale mai favorabile se face pe institutii autonome, si nu pe interpretarea globala a normelor. Aceasta a fost si pozitia Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitei condus de Procurorul General Tiberiu Nitu (foto), care a opinat ca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma care trebuie analizata separat in procesul de identificare si aplicare a legii penale mai favorabile, in raport cu institutia pedepsei, si nu pe interpretare globala, asa cum a decis cu nota imperativa Curtea Constitutionala a Romaniei.

Readucem in actualitate subiectul aplicarii legii penale mai favorabile, la o saptamana de la data la care in Monitorul Oficial a fost publicata decizia CCR din data de 6 mai 2013 privind aplicarea art.5 din NCP in sensul in care nu pot fi combinate dispozitii din legile succesive, impunand practic aplicarea globala a dispozitiilor legale, intrucat apreciem ca interesanta pozitia Parchetului General fata de aceasta problema, cu atat mai mult cu cat in baza concluziilor PICCJ dar si a altor instante si specialisti consultati de instanta suprema, Inalta Curte a decis in data de 14 aprilie 2014 ca se pot combina dispozitiile din legile sucesive pentru stabilirea legii penale mai favorabile, combinate pe institutii autonome. Cu toate acestea, CCR a stabilit ca ar fi neconstitutionala o interpretare a art. 5 din Codul penal in sensul aplicarii pe institutii autonome si a impus aplicarea globala a prevederilor.

PICCJ isi dorea respectarea “traditiei de reglementare”

Astfel, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a inaintat instantei supreme in data de 4 martie 2014 adresa nr.484/C/570/III-5/2014 privind rezolvarea de principiu a chestiunii de drept avand ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile pe institutii autonome, respectiv, daca institutia prescriptiei raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma sau nu, fata de institutia pedepsei. Adresa transmisa de Parchetul General catre ICCJ a venit ca urmare a sesizarii transmise de Curtea de Apel Bucuresti catre Inalta Curte in care solicita instantei supreme pronuntarea unei solutii prin care sa dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept privind aplicarea legii penale mai favorabile pe institutii autonome, respectiv, daca institutia prescriptiei raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma sau nu, fata de institutia pedepsei, necesara solutionarii unei cauze. Pentru intarirea argumentelor pentru care s-ar impune interpretarea legii penale mai favorbile pe institutii autonome, PICCJ a invocat “un argument legal”, respectiv “traditia de reglementare”. Traditia, conform documentului Parchetului General sta in art. 5 din Codul penal al lui Carol al II-lea de la 1936, care stabilea ca in cazul unui conflict intre doua sau mai multe legi succesive privitoare la “prescriptiunea prescriptiunea actiunii publice sau a pedepselor se aplica legea care prevede prescriptiunea cea mai scurta”.

PICCJ a folosit o decizie a CCR pentru a argumenta aplicarea legii penale mai favorabile pe institutii autonome

In adresa transmisa Inaltei Curti, Parchetul General a evidentiat ca prescriptia raspunderii penale este o institutie de drept penal substantial, exemplificand in acest sens Decizia nr.1092 din 18 decembrie 2012 a Curtii Constitutionale in care se arata ca prescriptia apartine dreptului penal material si nu dreptului procesual penal:

“Conform dreptului intern (inclusiv, doctrinei si jurisprudentei majoritare), prescriptia raspunderii penale este o institutie de drept penal substantial, iar nu procesual penal1. Acest caracter a fost reafirmat de Curtea Constitutionala, prin decizia nr.1092/2012 (M.Of.67 din 31 ianuarie 2013). Prin aceasta decizie, in motivarea careia se afirma ca „(…) prescriptia apartine dreptului penal material, si nu dreptului procesual penal”, s-a decis ca dispozitiile art.124 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi.

Avand in vedere cele precizate la pct.1, dispozitiile care reglementeaza institutia prescriptiei raspunderii penale, in ipoteza existentei unor situatii tranzitorii generate de succesiunea in timp a legilor penale sunt supuse principiului aplicarii legii penale mai favorabile (art.15 alin.2 din Constitutie; art.5 din Cod penal).

Aceasta concluzie este afirmata si in decizia Curtii Constitutionale, anterior mentionata : „(…) dat fiind caracterul de norma de drept penal material (al prescriptiei raspunderii penale – n.n.), nu se impune instituirea unor dispozitii tranzitorii, intrucat, in acord cu art.15 alin.2 din Constitutie, reflectat in art.13 din Codul penal, legislatia prevede solutia de urmat in cazul conflictului de legi. Astfel, potrivit art.13 alin.1 din Codul penal, in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea penala mai favorabila (…). Totodata, potrivit art.15 alin.2 din Constitutie, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Prin urmare, Legea fundamentala a statuat ca, ori de cate ori exista norme mai favorabile, acestea vor fi aplicabile fie retroactivand, fie ultraactivand."

PICCJ: “Prescriptia raspunderii penale este o institutie cu caracter autonom”

PICCJ a aratat ca in ce priveste mecanismul de identificare a legii penale mai favorabile in materia prescriptiei penale, se contureaza doua etape distincte, respectiv identificarea si aplicarea legii penale mai favorabile in ce priveste pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita si deterinarea legii penale mai favorabile in ce priveste prescripta raspunderii penale, fiind avute in vedere si cauzele de suspendare, de intrerupere ale cursului prescriptiei.

In final, Parchetul General a concluzionat ca prescriptia raspunderii penale este o institutie cu caracter autonom, conceputa si reglementata ca o institutie distincta, cu conditii si reguli de functionare proprii, un sistem unitar si coerent care nu poate fi disociat. Ministerul Public a evidentiat ca prescriptia raspunderii penale este o institutie care functioneaza autonom in raport cu pedeapsa, aratand ca acest caracter permite identificarea si aplicarea legii penale mai favorabile distinct de evaluarea care se realizeaza in privinta limitelor de pedeapsa.

Prezentam in continuare argumentele Parchetului General pentru care s-a apreciat ca aplicarea legii penale mai favorabile se face pe institutii autonome, si nu pe interpretarea globala:

“a.Criterii de determinare a legii penale mai favorabile. Reguli de folosire a criteriilor. Notiunea de lex tertia. Notiunea de institutie autonoma

Legea nu prevede criteriile dupa care va fi determinata legea penala mai favorabila. Este insa unanim acceptat ca vor fi avute in vedere, in compararea legilor succesive, conditiile de incriminare a faptei, conditiile de tragere la raspundere si cele de sanctionare. Nici in ceea ce priveste regulile de folosire a acestor criterii legea nu contine prevederi. in acest context, in doctrina si jurisprudenta este unanim acceptata drept regula principala interdictia crearii pe cale judiciara a unei lex tertia.

Acceptiunea, insa, a notiunii de lex tertia este controversata, existand doua interpretari :

- interpretarea conform careia legea penala mai favorabila va fi aceea care, in ansamblu, are un caracter mai favorabil si, indiferent daca, punctual, unele din dispozitiile acesteia sunt mai severe – criteriul aprecierii globale ;

- interpretarea care considera posibila combinarea dispozitiilor mai favorabile cuprinse in legi diferite, cu conditia insa ca aceasta dispozitie sa priveasca institutii de drept care au o relativa independenta, putand fi aplicate autonom; in cazul unor asemenea institutii, aplicarea legii penale, inclusiv identificarea acesteia, are loc distinct – criteriul aprecierii autonome. Conceptul de institutie autonoma, respectiv aria de cuprindere este, de asemenea, obiect de controversa.

Considerand ca aceasta din urma interpretare asigura functionalitatea legii penale mai favorabile, este necesara precizarea notiunii de institutie autonoma. in acest context, se impune precizarea ca autonomia nu este identica cu independenta; prin institutie autonoma nu se intelege o institutie independenta, fara relationare cu alte institutii. De altfel, nu exista institutii de drept substantial care sa functioneze independent, in afara oricarei conexiuni cu alte asemenea institutii. Exista institutii consubstantiale cu altele si institutii care, desi au o inevitabila legatura cu altele, au un caracter unitar si omogen in virtutea caruia functioneaza relativ independent. In consecinta, institutie autonoma este acea institutie unitara care functioneaza intr-o relativa independenta in raport cu alte institutii.

b.Prescriptia raspunderii penale, institutie autonoma

Din aceasta perspectiva, prescriptia raspunderii penale este o institutie cu caracter autonom. Ea este conceputa si reglementata ca o institutie distincta, cu conditii si reguli de functionare proprii, un sistem unitar si coerent care nu poate fi disociat (ceea ce presupune, de fapt, interdictia crearii unei lex tertia; dispozitiile referitoare la prescriptie nu pot fi combinate preluand reglementari din legi diferite, de pilda, termenul, dintr-o lege si cauzele de intrerupere din alta lege). Prin acest caracter este asigurata functionarea autonoma a institutiei. Conditionarea sa de pedeapsa prevazuta de lege nu ii neaga autonomia, ci ii configureaza anvergura (termenul, in a carui alcatuire intra pedeapsa prevazuta de lege, ramane un element specific prescriptiei). Pedeapsa prevazuta de lege (fel si cuantum) reprezinta un element obiectiv in determinarea termenului de prescriptie a raspunderii penale care exprima indirect gradul de pericol social generic al faptei savarsite si ofera posibilitatea de a se evalua durata de timp necesar pentru uitarea acelei fapte si pentru a justifica renuntarea la tragerea la raspundere penala, respectiv pentru a pune capat incidentei legii penale. Este un criteriu formal care permite evaluarea situatiei obiective (trecerea timpului) pe care se intemeiaza institutia prescriptiei raspunderii penale. Or, situatia de fapt producatoare de consecinte juridice si constand in scurgerea timpului este si ramane un element specific exclusiv institutiei prescriptiei, perspectiva din care autonomia sa nu este nicicum infranta. In concluzie, prescriptia raspunderii penale este o institutie care functioneaza autonom in raport cu pedeapsa. Acest caracter permite identificarea si aplicarea legii penale mai favorabile distinct de evaluarea care s-ar face in privinta limitelor de pedeapsa.

Caracterul autonom al institutiei prescriptiei raspunderii penale este recunoscut inclusiv de autori care impartasesc criteriul aprecierii globale, adversari ai identificarii legii penale mai favorabile in raport cu institutiile autonome. ”Prin urmare, institutii precum suspendarea conditionata a executarii pedepsei, concursul de infractiuni, recidiva, participatia, reabilitare, prescriptia etc, desi sint independente de normele care prevad incriminari si pedepse, nu pot constitui o lege separata fata de celelalte dispozitii penale impreuna cu care alcatuiesc un sistem unitar pina in momentul abrogarii lui.”4

Prin urmare, chiar in interpretarea care sustine aplicarea globala a legii penale mai favorabile, caracterul autonom al prescriptiei este recunoscut si necontroversat; ceea ce se contesta insa este utilizarea acestora drept criteriu al identificarii unei asemenea legi.

In sprijinul concluziei ca prescriptia raspunderii penale este o institutie autonoma, pe langa argumentele doctrinare, poate fi invocat si un argument legal, inclusiv o traditie de reglementare. Este vorba de art.5 din Codul penal 1936 (Codul penal Carol al II-lea) conform caruia „in caz de conflict intre doua sau mai multe legi succesive privitoare la prescriptiunea actiunii publice sau a pedepselor se aplica legea care prevede prescriptiunea cea mai scurta”.

Despre aceasta dispozitie legala s-a afirmat ca este „rezultatul aplicatiunilor jurisprudentiale romane si a principiilor consacrate”. De asemenea, doctrina, referitor la acest articol, precizeaza: „s-a considerat, asa cum se sustine in doctrina moderna, ca prescriptiunea este o institutie de drept substantial, iar nu de drept formal (procedural) si s-a aplicat si in cazul acesta principiul legii mai blande”.

c.Mecanismul identificarii legii penale mai favorabile in materia prescriptiei raspunderii penale, institutie autonoma.

In ipoteza verificarii prescriptiei raspunderii penale cu privire la o infractiune, aplicarea legii penale mai favorabile va avea loc in doua etape distincte, dupa cum urmeaza :

- in prima etapa se va identifica si aplica legea penala mai favorabila in ceea ce priveste pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita ;

- in a doua etapa, pe baza pedepsei legale (maximul special) identificate in prima etapa, se va determina legea penala mai favorabila in ceea ce priveste prescriptia raspunderii penale.

Asadar, identificarea legii penale mai favorabile in materie de prescriptie nu se va face potrivit criteriului aprecierii globale, ci prin aplicarea separata a dispozitiilor din legile succesive privind sanctiunea si, respectiv, prescriptia.

Pe de alta parte, in identificarea legii penale mai favorabile in materie de prescriptie, in etapa a doua, in masura in care sunt incidente in cauza concreta in care are loc aceasta identificare, vor trebui avute in vedere si cauzele de suspendare, de intrerupere ale cursului prescriptiei. Din aceasta perspectiva este de mentionat ca legea noua extinde cauzele cu efect interuptiv (art. 155 alin. 1 si 5 din Codul penal nou, respectiv indeplinirea oricarui act de procedura; cererea de redeschidere a procesului penal admisa in principiu, institutie reglementata in art. 466-470 din Codul de procedura penala / Legea nr. 135/2010), amana momentul de debut al termenului, in cazul anumitor infractiuni ( art. 154 alin. 4 ) etc. Pentru acest motiv, in abstract, legea noua are caracter defavorabil, fiind mai severa".

*Cititi aici concluziile PICCJ