27 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

COD PENTRU AVOCATI – Congresul Avocatilor a hotarat elaborarea unui „Cod de conduita profesionala, de etica si deontologie”: „Astfel de masuri sunt necesare atat pentru protejarea intereselor legitime ale clientelei, cat si pentru evitarea vulnerabilizarii avocatului”. Propunerea CAA privind achizitionarea unui teren de 3,2 milioane lei pe malul lacului Techirghiol pentru construirea unui complex balnear asemanator Complexului „Corpore Sano” a fost respinsa (Documente)

Scris de: Cristina GHENEA | pdf | print

28 March 2016 18:40
Vizualizari: 8818

Conducerea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania si peste 200 de avocati - delegati ai tuturor barourilor din tara - s-au intrunit, in zilele de 25 si 26 martie 2016, la Hotelul Intercontinental din Bucuresti, in Congresul Avocatilor 2016. Tema centrala a editiei din acest an a Congresului a fost „Apararea apararii”, fapt pentru care prezidiul, condus de presedintele UNBR Gheorghe Florea, a supus la vot elaborarea si adoptarea unui „Cod de conduita profesionala, de etica si deontologie al avocatului roman” care prevede ca „principiul fundamental al apararii secretului profesional implica si obligatia de a lua masuri pentru protectia acestuia, pentru a nu se eroda in fata presiunilor politice si sociale legate de lupta impotriva terorismului si a crimei organizate”. Hotararea – adoptata de avocatii prezenti la Congres – arata ca „astfel de masuri sunt necesare atat pentru protejarea intereselor legitime ale clientelei, cat si pentru evitarea vulnerabilizarii avocatului ca depozitar al secretului profesional”.


 „Noul cod va trebui sa consacre principiul fundamental potrivit caruia, in Romania, profesia de avocat este unitara si se desfasoara pe baza legii, care nu permite crearea unor categorii de avocati 'dependenti' fata de alti avocati 'independenti', nu distinge avocati de business sau avocati de afaceri, ori avocati 'de oficii' si proclama drepturi si obligatii cu continut identic, indiferent de specializarea profesionala a avocatului”, se arata in Hotararea nr. 8 a Congresului Avocatilor 2016 privind elaborarea si adoptarea Codului de conduita profesionala, de etica si deontologie al avocatului roman, atasata la finalul acestui articol. Actul prevede ca respectivul cod de conduita sa reglementeze detaliat relatiile dintre avocati, relatiile dintre avocati si magistrati, relatiile dintre avocati si public ori institutii publice, regulile concurentei profesionale si limitele publicitatii profesionale a avocatilor, precum si a formelor de exercitare a profesiei. Unul dintre scopurile principale ale acestui cod este sa contribuie la intarirea integritatii profesiei de avocat, iar elaborarea lui se va realiza prin consultarea intregului Corp profesional si implicarea tuturor consiliilor barourilor.

De asemenea, Congresul Avocatilor 2016 a adoptat si modificarea Statutului profesiei de avocat prin Hotararea Consiliului UNBR nr. 27/12.12.2015 care prevede ca, lunar, consiliul baroului poate verifica prin sondaj evidentele primare ale avocatilor, in special ale acelora care declara incasari minime, si ca avocatul are obligatia sa puna la dispozitia inspectorilor financiari ai Casei de Asigurari a Avocatilor, sau a consiliului baroului, toate datele si documentele solicitate, refuzul sau neindeplinirea culpabila a acestei obligatii constituind abatere disciplinara grava.

Achizitia unui teren la Techirghiol a fost respinsa

Ca in fiecare an, in Congresul Avocatilor au fost supuse la vot si rezolutii care au creat un val de nemultumiri in randul celor prezenti. Dupa esecul inregistrat in anii trecuti in privinta investitiei de 18 milioane euro pe care CAA o propunea pentru achizitionarea unui teren in Bucuresti, pe care sa se construiasca o cladire de birouri destinata desfasurarii activitatii de catre UNBR si Casa Centrala si a filialei Bucuresti a Avocatilor, in acest an propunerea care a primit cel mai categoric refuz al delegatilor la Congres presupunea achizitionarea unui teren in valoare de 3.240.000 lei, situat pe malul lacului Techirghiol. Propunere ce a apartinut Casei de Asigurari a Avocatilor. Avocatul Lavrin Covaci, delegat al Baroului Bucuresti la Congresul Avocatilor 2016, a declarat pentru Lumeajustitiei.ro ca pe respectivul teren ar fi urmat sa fie construit un alt complex balnear asemanator Complexului „Corpore Sano” deja existent in aceeasi localitate.

Potrivit avocatului Lavrin Covaci, conducerea CAA nu a reusit sa aduca niciun fel de argumente care sa sustina aceasta propunere, astfel ca votul negativ a fost majoritar: „Acesti bani ai CAA sunt bani cu destinatie speciala; ei nu sunt bani pentru investitii imobiliare sau de alt fel, ci sunt destinati platii drepturilor de asigurari sociale ale avocatilor. In conditiile in care noi, in continuare, nu stim care este situatia imobiliara detaliata a UNBR si a Casei Centrale de Asigurari, in conditiile in care aceasta propunere a venit fara nicio fundamentare serioasa, si, mai mult, in conditiile in care in Complexul balnear deja existent la Techirghiol avocatii patrund destul de greu, si desi este facut din banii nostri, ai avocatilor, de complex beneficiaza mai mult alte categorii socio-profesionale, nu putem permite ca CAA sa cheluiasca peste 3 milioane lei intr-un asemenea mod. Iar aceasta incercare nu este o noutate. S-a amintit si la acest Congres de alte propuneri de investitii respinse in anii anteriori, cum a fost cea de 18 milioane de euro pentru achizitionarea unui teren si construirea unei cladiri de birouri pe Bd. Unirii din Capitala, cea din 2013 cand s-a dorit achizitionarea unui teren in judetul Brasov, sau cea dintr-un alt an, cand se dorea achizitionarea unui hotel la Sibiu”.

*Cititi aici Proiectul de buget de venituri si cheltuieli pe 2016 a CAA, adoptat de Congresul Avocatilor 2016 fara propunerea privind investitia in achizitionarea terenului din Techirghiol

*Cititi aici Hotararea Consiliului UNBR nr. 27/12.12.2015 (prin care a fost modificat Statutul profesiei de avocat)

*Cititi aici Hotararea nr. 01 privind aprobarea RAPORTULUI DE ACTIVITATE AL CONSILIULUI UNBR (intre Congresul avocatilor 2015 si Congresul avocatilor 2016)

*Cititi aici Hotararea nr. 02 privind aprobarea executiei bugetare a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania pe anul 2015

*Cititi aici Hotararea nr. 03 privind aprobarea proiectului de buget al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania pe anul 2016

*Cititi aici Hotararea nr. 04 privind aprobarea executiei bugetare a Casei de Asigurari a Avocatilor pe anul 2015

*Cititi aici Hotararea nr. 05 privind aprobarea proiectului de buget al sistemului autonom de pensii si asigurari sociale pentru avocati

*Cititi aici Hotararea nr. 06 privind componenta Comisiei Centrale de Disciplina

*Cititi aici Hotararea nr. 07 pentru validarea modificarilor si completarilor aduse Statutului profesiei de avocat si Statutului Casei de Asigurari a Avocatilor prin delegare de catre Consiliul UNBR

*Cititi aici Hotararea nr. 08 privind elaborarea si adoptarea Codului de conduita profesionala, de etica si deontologie al avocatului roman

*Cititi aici Raportul Cenzorilor - perioada 01.06.2015-31.12.2015

Comentarii

# alex date 28 March 2016 22:20 +2

deontologilor fanarioti, nu mai tineti profesia inchisa, ca si cum ar fi un club privat!

# pol date 29 March 2016 09:29 +6

Mai bine prevedeti in acest Cod si interzicerea prestarii de servicii , altele decat consultanta, pensionarilor avocati....ca astia iau din clienti si nici nu platesc darile la stat....si UNIFICATI-VA odata ca ne-am saturat de corupti si ilegalitati....

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva