28 July 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Controversata candidatura a lui Dan Chiujdea pentru un nou mandat la CSM a fost validata!

Scris de: | pdf | print

5 August 2010 15:05
Vizualizari: 3941

Comitetul Electoral Local de la nivelul Parchetului Curtii de Apel Bucuresti a validat recent candidatura procurorului Dan Chiujdea (membru al CSM) pentru un nou mandat in Consiliul Superior al Magistraturii. Odata cu apropierea alegerilor pentru un nou CSM si cu deschiderea procedurilor preliminare pentru alegeri, magistratii au inceput sa fiarba si sa se imparta in tabere. O tabara care sustine ca membrii CSM carora li s-a terminat mandatul pot candida din nou, iar alta care reclama ilegalitatea candidaturilor celor care vor sa isi reinnoiasca mandatul.

Validarea candidaturii lui Dan Chiujdea, prim-procuror suspendat de la Sectorul 1 pe perioada mandatului de membru al CSM, a agitat apele in lumea magistratilor. Intr-un interviu acordat pentru lumeajustitiei.ro, Chiujdea a aratat de ce are voie sa candideze pentru un nou mandat. Chiujdea a declarat ca are voie sa candideze pentru ca articolul 51 din legea 317/2004, privind CSM, care prevede ca „durata mandatului membrilor alesi ai CSM este de 6 ani, fara posibilitatea reinvestirii”, a fost introdus in august 2005, adica la cateva luni de la momentul in care el si-a preluat functia la CSM. Ori, cum legea dispune numai pentru viitor, spune Chiujdea, in cazul sau nu se poate aplica interdictia de a candida.

Chiujdea nu este singura voce care sustine ca membrii actuali ai CSM mai au dreptul sa candideze la un al doilea mandat, fie pe argumentul procurorului Dan Chiujdea, fie pe argumentul de interpretare literara, conform caruia sintagma “mandatul se innoieste” ar da posibilitatea obtinerii unui al doilea mandat, iar “mandatul se reinnoieste” ar insemna obtinerea celui de-al treilea mandat.

Teoria grupului opozant

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania a sustinut printr-un comunicat faptul ca articolul 51 alin.1 din Legea 317/2004 prevede ca durata mandatului membrilor alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fara posibilitatea reinvestirii. Acest text este in vigoare, nu a fost contestat niciodata si nu a fost declarat neconstitutional, fiind pe deplin aplicabil si membrilor actuali ai CSM. (..) Interdictia de a candida pentru un nou mandat instituita in legea in vigoare nu tine de continutul mandatului de membru CSM, ci este un element extrinsec ce vizeaza procedura alegerilor, astfel ca se aplica si membrilor actualului Consiliul, chiar daca au fost alesi anterior intrarii in vigoare a legii noi”. O alta voce care a contestat posibilitatea membrilor CSM de a mai candida a fost judecatorul Cristian Danilet, vicepresedintele Judecatoriei Oradea. Danilet a afirmat ca pot candida doar ”cei care au drept de vot in adunarea generala care alege si cei care isi exercita functia” de judecator sau procuror intr-o instanta sau parchet.

Comentarii

# Pop date 6 August 2010 14:02 +1

Nu a fost si el implicat in dosarul cu VOICU si costiniu. Haideti sa avem in vedere si moralitatea si integritatea

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 26.07.2024 – Judecatoarea Blanariu a primit reject. CSM a facut curat dupa procurorul Gherman

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva