COTETUL LUI BOBITA – Ce mai potriveala: argumentele invocate de seful CSM Bogdan Mateescu in sedinta Consiliului in care s-a discutat despre desfiintarea SIIJ se regasesc aproape identic in avizul “negativ” prin care CSM a dat liber la desfiintarea Sectiei. In schimb, apararile facute in favoarea SIIJ de judecatoarele Gabriela Baltag si Evelina Oprina au fost ignorate in totalitate. CSM a prostit victimele abuzurilor ca vrea sa salveze SIIJ (Video)
Continua sa iasa la iveala detalii din lucratura CSM in cazul desfiintarii Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ). Ne referim desigur la asa-zisului aviz negativ al CSM dat impotriva proiectului de lege privind desfiintarea SIIJ. Un aviz care, asa cum Lumea Justitiei a aratat, reprezinta de fapt o invitatie adresata adversarilor SIIJ la desfiintarea Sectiei, dupa cum premierul Florin Citu si ministrul Justitiei Stelian Ion au confirmat (click aici pentru a citi).
Astfel, in timp ce argumentele judecatoarelor Gabriela Baltag si Evelina Oprina in favoarea mentinerii SIIJ in forma actuala au fost pur si simplu ignorate, dupa cum chiar cele doua au dezvaluit (click aici pentru a citi), avizul inselator al CSM contine din plin ideile exprimate de unul dintre adversarii declarati ai Sectiei. Este vorba despre insusi presedintele CSM Bogdan Mateescu (foto), zis “Bobita Matilet”, care din punctul nostru de vedere a demonstrat cu ocazia cazului SIIJ ca si-a impus controlul total asupra CSM, chiar si fostele sefe ale Consililui fiind dominate de acesta.
Avizul Comisiei de la Venetia
Cine are curiozitatea sa se uite pe discursul lui Bogdan Mateescu (care a votat si el avizul chipurile negativ al CSM) poate observa ca o serie de idei expuse de acesta se regasesc aproape identic in avizul CSM prin care s-a oferit munitie adversarilor SIIJ. Spre exemplu, in avizul CSM se poate citi despre recomandarile Comisiei de la Venetia privind asigurarea unor garantii mult mai solide magistratilor: “Preocuparea referitoare la asigurarea unor garantii pentru judecatorii si procurorii supusi unor investigatii penale transpare inclusiv din Avizul preliminar al Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept (Comisia de la Venetia) nr. 924/2018 privind propunerile de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Astfel, in paragraful 88 din acest aviz s-a ridicat intrebarea daca 'recurgerea la procurori anticoruptie specializati, cu acordarea unor garantii procedurale mai solide pentru judecatorii si procurorii investigati, fara infiintarea unei structuri speciale in acest scop, nu ar fi o solutie mai potrivita (...)'”.
Fix din acest aviz al Comisiei de la Venetia a citat Bogdan Mateescu in discursul sau de la finalul sedintei CSM din 11 februarie 2021, in care s-a discutat despre desfiintarea SIIJ: “Voiam sa va arat acel aviz al Comisiei de la Venetia, pe care il respectam si care spune despre garantii (si aici trebuie sa va contrazic, domnule ministru), acele garantii nu sunt garantii procedurale, prevazute de lege, de Codul de procedura penala, din moment ce Comisia de la Venetia vorbeste: 'garantii mai solide pentru judecatorii si procurorii investigati'”.
S-ar putea crede la prima vedere ca mentionarea acestui paragraf de catre Bogdan Mateescu este un lucru favorabil SIIJ. Nu e chiar asa. In realitate, paragraful din avizul Comisiei de la Venetia serveste doar ideei exprimate de avizul CSM, ca SIIJ poate fi desfiintata daca se asigura garantii mai solide magistratilor. Daca ar fi vrut cu adevarat sa apare SIIJ, CSM si Bogdan Mateescu ar fi putut cita din acelasi aviz al Comisiei de la Venetia, insa paragraful in care se vorbeste despre faptul ca SIIJ este o garantie pentru independenta magistratilor: “Evident, decizia privind organizarea si structura Ministerului Public apartine autoritatilor national competente. Iar preocuparea legiuitorului de a asigura, in contextul noii sectii propuse, garantii procedurale efective magistratilor vizati trebuie salutata. Este vorba in special de implicarea CSM in numirea procurorului sef al Sectiei, precum si a procurorilor din cadrul Sectiei, prin intermediul unui concurs de proiecte organizat de o comisie speciala infiintata in cadrul Consiliului. Acelasi mecanism este preconizat si pentru revocare. Participarea plenului (i.e. judecatori si procurori) este importanta intrucat Sectia, desi va fi condusa de un procuror sef, va investiga atat procurori cat si judecatori (a se vedea articolele 883 pana la 885 din propunerea de modificare a Legii nr.304/2004). - 18 - CDL-PI(2018)007. De asemenea, indicarea cu precizie in legii a criteriilor (inclusiv cel putin 18 ani vechime in functia de procuror) si a conditiilor procedurale pentru selectarea celor mai buni candidati asigura cateva garantii importante de calitate si, sa speram, de impartialitate pentru numirile in aceasta sectie sensibila”.
Paralela SIIJ-DNA
Cea mai grava idee exprimata de Bogdan Mateescu si care a fost preluata de CSM in aviz se refera insa, credem noi, la comparatia facuta intre SIIJ si DNA. Mai exact, faptul ca intre cele doua structuri de parchet a fost pus semnul egalitatii, in sensul ca ambele au practici similare. Or, sa afirmi asa ceva avand in vedere miile de achitari incasate de DNA si miile de oameni nenorociti reprezinta o crunta manipulare.
Concret, in luarea de cuvant de la CSM, Bogdan Mateescu a afirmat ca: “Voiam sa va dau exemplu despre practicile dinainte de DNA, pe care le cunoastem, in acelasi timp voiam sa va dau citire de niste practici ale SIIJ-ului actual. Si daca facem abstractie de nume, pentru ca nu vreau sa personalizam, vom vedea, sa stiti, aceleasi practici”.
Si iata ce se precizeaza in avizul CSM: “Pe de alta parte, si sub actuala reglementare au existat serioase ingrijorari, unele confirmate de instanta suprema, in legatura cu modul in care Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie a instrumentat unele cauze privindu-i pe magistrati, generate de insemnate neregularitati procedurale si de fond, intens mediatizate. De asemenea, au existat critici substantiale, atat sub imperiul reglementarii anterioare, la adresa Directiei Nationale Asnticoruptie, cat si sub imperiul reglementarii anterioare, la adresa Directiei Nationale Anticoruptie, cat si sub imperiul reglementarii actuale, la adresa Sectiei pentru investigarea infractiunilor din Justitie, vizand scurgeri de informatii in spatiul public din dosarele penale, care au fost de natura sa starneasca temeri in randul magistratilor, generand expunerea mediatica nejustificata a acestora, cu incalcarea manifesta a prezumtiei de nevinovatie”.
Victimele abuzurilor, tradate de CSM
Asadar, mai sus ati putut vedea cine este unul dintre autorii inselatorului aviz al CSM prin care s-a dat liber la desfiintarea SIIJ. Nimeni altul decat dusmanul SIIJ Bogdan Mateescu. Daca Mateescu a scris singur avizul sau a facut-o in co-autorat, probabil se va afla.
Pana atunci insa magistratii din intreaga tara, desigur cei care isi doresc pastrarea SIIJ, ar trebui sa se intrebe: cum este posibil ca argumentele a doua judecatoare care ani de zile au luptat sa apere SIIJ, Gabriela Baltag si Evelina Oprina, au fost ignorate in momentul redactarii avizului CSM de care poate depinde soarta SIIJ, dar in respectivul aviz au fost inserate ideile adversarului SIIJ Bogdan Mateescu? Cert este ca CSM doar a prostit romanii si victimele abuzurilor ca doreste salvarea SIIJ.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# imun/teanu 21 February 2021 16:59 +4
# Neanae 21 February 2021 21:58 +3
# REMEMBER... 23 February 2021 08:17 +1