6 January 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

CU DOUA FETE – Pe cand era judecator, Dumbrava i-a facut plangere penala ex-Procurorului General Ilie Botos, si a parat statul la CEDO, ca nu-si lua salariul. Azi, ca presedinte al CSM, se multumeste sa ii scrie depese Robertei, in timp ce Puterea amana platile catre magistrati in 2016

Scris de: Adina A.STANCU - V. RASCANU | pdf | print

12 October 2011 17:15
Vizualizari: 6314

Dupa ce Puterea a anuntat ca magistratii nu isi vor primi drepturile salariale restante mai devreme de 2016, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecatorul Horatius Dumbrava, a transmis o scrisoare presedintei Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, in care i-a spus ca aceasta reesalonare nu ar fi tocmai in concordanta cu prevederile europene. Atat si nimic mai mult! Dumbrava nu si-a respectat promisiunea din campania electorala pentru CSM, scrisa negru pe alb in proiectul comun al celor trei muschetari, cum ca va face demersuri sustinute pentru a recupera banii pe care magistratii trebuie sa ii primeasca, in baza unor hotarari judecatoresti.Iata si de ce!


Judecatorul Horatius Dumbrava a stiut sa lupte pentru drepturile sale, iar dovada este plangerea penala, prezentata in exclusivitate de Lumeajustitiei.ro, pe care acesta a depus-o, pe vremea cand era simplu judecator la Curtea de Apel Targu-Mures, impotriva impotriva fostului procuror general al Romaniei, Ilie Botos, acuzandu-l pe acesta de abuz in serviciu, pentru ca nu i-a dat banii cuveniti in urma unei hotarari judecatoresti. Mai mult, Dumbrava s-a adresat CEDO, avertizand ca in Romania este incalcat articolul 6 din Conventie. Intrebarea care se ridica este cum de Dumbrava a stiut sa lupte si cu plangeri penale impotriva Procurorului General la acea data, si cu plangeri la CEDO, pentru interesul sau personal, iar acum, cand este in fruntea sistemului judiciar al Romaniei, nu a facut altceva decat sa trimita o depesa cuminte presedintei Camerei Deputatilor, al carui singur rol a fost de a arata magistratilor ca “lupta” pentru sistem?

Judecatorul Horatius Dumbrava a depus plangere penala impotriva lui Ilie Botos pentru abuz in serviciu, pentru ca acesta a refuzat sa ii dea drepturile restante

Pe vremea cand era simplu judecator la Curtea de Apel Targu-Mures,in martie 2005, judecatorul Horatius Dumbrava a depus la Parchetul General o plangere penala impotriva Procurorului General al Romaniei la acea data, Ilie Botos, pe care l-a acuzat de abuz in serviciu. In plangerea depusa si semnata de Dumbrava, acesta a sustinut ca “prin sentinta civila nr. 43 din 24 ianuarie 2003 a Tribunalului Mures a fost admisa actiunea civila avand ca obiect conflictul de drepturi formulata de subsemnat in contradictoriu, printre altii, cu Ministerul Public precum si cererea de chemare in garantie formulata de acelasi Minister Public in contradictoriu cu Ministerul Finantelor. Pe cale de consecinta, instanta a obligat chematul in garantie, Ministerul Finantelor Publice si pe parat, Ministerul Public, sa-mi plateasca diferentele de drepturi salariale in cuantum de 39.198.669 lei (...) Pentru a executa aceasta hotarare judecatoreasca, am apelat la un birou de executori judecatoresti, si prin acest birou, am solicitat incuviintarea executarii silite prin poprire, privind pe debitorul Ministerul Public.(...) desi prin sentinta si deciziile pe fondul cauzei mai sus-mentionate mi-a fost recunoscut acest drept, hotarari ramase definitive si irevocabile, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a dispus sa mi se plateasca suma ce mi se cuvine, infirmand, astfel, dreptul castigat in instanta (…) Tin sa precizez ca ilegalitatea este cu atat mai flagranta cu cat chiar domnul Procuror General a incasat drepturile banesti corespunzatoare in perioada in care a functionat ca si procuror militar la Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Cluj-Napoca. Prin indeplinirea cu stiinta in mod defectuos a atributiilor de serviciu, domnul Procuror General mi-a vatamat un interes legal, asa cum a fost precizat mai sus, fapt pentru care solicit tragerea acestuia la raspundere”.

Dupa cum se poate observa, judecatorul Dumbrava era extrem de virulent impotriva lui Botos, care, in opinia sa, ii incalcase un drept: acela de a-si primi banii cuveniti printr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila. Precizam ca aceasta nu a fost singura actiune intreprinsa de judecatorul Horatius Dumbrava pentru a-si recupera banii.

Horatius Dumbrava s-a plans la CEDO ca Botos nu i-a dat banii! In proiectul pentru CSM, Dumbrava promitea ca va lupta pentru recuperarea banilor magistratilor. Ca sef al CSM, nu a facut decat un ravas pentru Anastase!

In aceeasi plangere depusa la Parchetul General, Dumbrava a avertizat: ”(...) tin sa precizez ca la data de 22 aprilie 2004 am aplicat Curtii Europene a Drepturilor Omului (dosar nr.25694/2004) acuzand statul roman, prin institutiile sale, adica Ministerul Public si Ministerul Finantelor, de incalcarea drepturilor prevazute de art.6 paragraf 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a art 1 paragraful 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie pentru ca, la vremea respectiva, nu reusisem sa execut hotararea judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila”.

Pe de alta parte, in proiectul de campanie pentru CSM, judecatorul Horatius Dumbrava, impreuna cu cei doi colegi ai sai, judecatorii Toni Neacsu si Cristi Danilet, promiteau ca: “se vor face demersuri pentru executarea hotararilor judecatoresti privind drepturile salariale restante catre personalul judiciar, precum si a oricaror alte hotarari judecatoresti, caci acest aspect priveste in mod direct autoritatea justitiei si acceptarea finalitatii actului de justitie ca regula esentiala a statului de drept”! (vezi facsimil)

Marti, dupa ce Puterea a anuntat ca drepturile salariale ale magistratilor, restante, vor fi reesalonate pana in 2016, singurul lucru pe care Dumbrava l-a considerat necesar a fost sa publice pe site-ul Consiliului o scrisoare in care sustinea ca e impotriva prevederilor Conventiei sa fie reesalonate. Atat!

USL face ce trebuia sa faca presedintele CSM

Ieri, 12.10.2011, USL a transmis ca va contesta la Curtea Constitutionala a Romaniei proiectul de lege pentru plata unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, “Parlamentul legifereaza din nou cu incalcarea Constitutiei prin anularea punerii in aplicare a unor hotarari judecatoresti definitive. Se incalca dreptul garantat inclus de principiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si jurisprudenta CEDO, cu aprobarea deputatilor alesi ai Romaniei, alesi ai puterii. Am devenit, prin efortul parlamentarilor puterii, complicii Executivului in demersul hotarat de a calca in picioare puterea judecatoreasca”, subliniaza USL raportandu-se la votul dat in 12.10.2011, proiectul de lege sus-mentionat in Camera Deputatilor. USL evidentiaza in comunicat incalcarea de catre Guvern a dreptului de acces la justitie, al titularilor titlurilor executorii si urecheaza Ministerul Justitiei, care ar fi trebuit sa stie ca in astfel de cazuri autoritatile nu pot invoca lipsa de fonduri pentru a justifica neexecutarea unor hotarari judecatoresti si nu ar fi trebuit sa avizeze actul normativ.

* Cititi aici plangerea penala formulata de Dumbrava impotriva lui Ilie Botos

* Cititi aici proiectul pentru CSM, pli de promisiuni, al celor trei judecatori Horatius Dumbrava, Toni Neacsu si Cristi Danilet

Comentarii

# Adriana date 12 October 2011 19:42 +8

Ne-au mintit sa le dam votul si n-au facut nimic. Cum pot fi asa unii oameni? Betia puterii le-a luat mintile?

# pedelepre date 12 October 2011 21:45 +5

Asta e pedele'u. Tara inca doarme dar se va trezi curand...

# Era treaz? date 12 October 2011 21:37 +6

Nu va suparati, domnu din stanga era treaz?

# adrian romanu contra-revolutionarul date 13 October 2011 23:49 -1


Citeza pe Era treaz?
Nu va suparati, domnu din stanga era treaz?
da, ne suparam!

# in 2005? date 13 October 2011 00:14 +1

Aparent da, se cladea sojustul iar Ilie Botos nu se cadra pe profilul lui MM. Poote pe avaritia lui Dumbrava. Intrebati-l pe domnul presedinte CSM ce a rezolvat atunci si daca MM ii mai raspunde la telefoane macar. Sincer, cred ca nu..Oamenii iarta in general, insa nu uita. Si mai bine nu ar ierta si ar uita.

# joni date 13 October 2011 12:01 -1

From: Cristi Danilet To: "magistratro@yahoogroups.com" Sent: Tuesday, October 11, 2011 6:21 PM Subject: Re: [magistratro] Integritate justitie-ce facem? Schimbarile in instante nu se vor vedea niciodata daca se asteapta hotarari de la CSM sau confort de la MJ - aceste entitati sunt impotente institutional, dupa parerea mea, ca mai tot ce inseamna birocratie si adminsitratie publica in Romania. Dar stiu un lucru: Omul sfinteste locul. Am intalnit instante unde judecatorii erau ca fratii, dupa cum am intalnit instante unde isi faceau reciproc plangeri sau dadeau la presa informatii despre colegi. Am intalnit instante unde iarna stateau judecatorii cu manusi pe maini sa faca economie la banii de caldura, dupa cum am intalnit instante cu geamul deschis si iarna. Am intalnit instante cu program scurt si incarcare sub minimul acceptabil, dupa cum am intalnit instnante in care programul incepe la 7,30 luni si nu se mai termina decat duminica noaptea. Am intalnit instante cu sefi care dicteaza solutii magistratilor, dupa cum am intalnit instante in care judecatorii isi dau in judecata seful. Am intalnit instante in care o floare e considerat un afront, dupa cum am intalnit instante unde cadourile date judecatorilor de pashte si de craciun de catre avocati si lichidatorii in insolventa sunt ceva normal. Am intalnit instante unde judecatorilor le pasa de justitiabili si altele in care ii trateaza cu dispret. Am intalnit instante unde se judeca dosare, si altele in care se judeca oameni. Am intalnit instante pline de plangaciosi, si instante pline de oameni cu idesi si proiecte locale deosebite. Am intalnit instante cu functionari-judecatori si altele in care sunt oameni-judecatori. Asa era si in 1998 cand am intrat in sistem, asa e si acum in 2011. Au fost schimbari importante, dar niciodata pe masura asteptarilor. Suntem o mare diversitate in aceasta unitate. Si nimeni nu are reteta succesului si a fericirii. Deocamdata sunt cativa care si-au asumat responsabilitatea de a fi manageri - sefii de sectie, sefii de instante, membri CSM. Atitudinea pasiva cu privire la ei sau doar pesimista cu privire la activitatile lor, nu duce la nimic bun. Nu va intrebati ce poate face sistemul pt dvs, ci ce puteti face dvs pt sistem...Eu incerc. Dvs, ma puteti ajuta? Ne puteti ajuta? Ne putem ajuta? Multumesc, jud. Cristi DANILET membru CSM tel.0742-182.581

# Coleg date 13 October 2011 12:10 +3

Si individul asta, Cristi Danilet, nu raspunde disciplinar pentru aceste afirmatii lipsite de bun simt fata de colegii lui de la CSM? Atat colegi magistrati cat si colegi nemagistrati. Adica nimeni in afara de el nu munceste si toti sunt prosti. Inspectia Judiciara de ce nu-l intreaba nimic?

# No name date 13 October 2011 12:06 +1

:lol: Ce tot va vaitati? Salariile sunt bune, nu cotizati pe principiul contributivitatii, dar aveti privilegiul ca dupa 25 de ani de magistratura, uneori cam si la 47 de ani ca varsta sa iesiti la pensie, "mica" ce-i drept, in cuantum de 80 % din salariul unui magistrat, luati sporuri peste sporuri, unele prin lege, altele pe langa lege, ca doar va dati voi voua, si indrazniti sa va vaitati? Si cine se vaita cel mai mult? Detasatii din CSM/INM/SNG, si pe unde mai sunt detasati, care iau sporuri la fel ca si cei din instante si parchete (de stres-50%, de confidentialitate-25 %...), si unde nu au niciun risc, si nu pastreaza nicio confidentialitate - scuze aici- confidentialitatea apare cand se intrerupe inregistarea life si se "delibereaza" ..... Va bateti joc de tot poporul roman, prin atitudinea voastra, prin hotararile si cercetarile voastre. Locul vostru, dragilor magistrati, AR TREBUI sa fie undeva prin realitatea Romaniei, unde un om normal munceste la fel ca si voi, dar iau salariile stabilite, conform legii, nu prin hot. judecatoresti, caci toti suntem platiti, pentru salarii si pensii din bani publici. Dar omul obisnuit daca greseste la serviciu, raspunde, uneori cu acel serviciu, pentru greselile voastre platim noi toti, si voi decat va vaitati. De ce nu raspundeti pentru faptele pe care la faceti? Pentru cele rele, caci pentru activitatea voastra sunteti platiti cu varf si indesat. Mai aveti sa va puneti toti titlul de DEMNITAR MAGISTRAT, caci inceputul exista deja .... In Constitutie, scrie cumva, ca, preşedintele vicepreşedintele si membrii CSM au calitatea de demnitar? Nu scrie ! Dar voi inventati ! Rusine. Astept votarile negative, pentru ca va deranjeaza adevarul !!!!

# radu date 13 October 2011 13:35 +3

Acelasi domn Dumbrava care acum face pe prostul in papusoi, pe vremea cand era presedintele CA Mures, a avut o iesire in public la Radio Romania Actualitati pe marginea salarizarii profesorilor. Chiar daca pozitia sa nu ii permitea, domnul judecator a afirmat ca procesele profesorilor sunt intemeiate, drept pentru care instantele sunt obligate sa dea castig de cauza profesorilor. Nu vorbim de antepronuntare, nici de faptul ca domnul Dumbrava dispunea in acest mod colegilor sai de la CA Mures cum sa solutioneze dosarele Vorbim doar de faptul ca domnul Dumbrava a avut aceasta pozitie intrucat sotia sa este profesor !!!!!  Impartialitate ? de unde oare  ..... Chestia asta a ajuns in varful justitiei, avem oamenii pe care ii meritam

# adrian romanu contra-revolutionarul date 13 October 2011 23:53 0

[quote name="radu"]Acelasi domn Dumbrava care acum face pe prostul in papusoi, pe vremea cand era presedintele CA Mures, a avut o iesire in public la Radio Romania Actualitati pe marginea salarizarii profesorilor. Chiar daca pozitia sa nu ii permitea, domnul judecator a afirmat ca procesele profesorilor sunt intemeiate, drept pentru care instantele sunt obligate sa dea castig de cauza profesorilor. Nu vorbim de antepronuntare, nici de faptul ca domnul Dumbrava dispunea in acest mod colegilor sai de la CA Mures cum sa solutioneze dosarele Vorbim doar de faptul ca domnul Dumbrava a avut aceasta pozitie intrucat sotia sa este profesor !!!!!  Impartialitate ? de unde oare  ..... Chestia asta a ajuns in varful justitiei, avem oamenii pe care ii meritam[/quote] nu e minunat ca lupta pentru cei apropiati? oare are pe cineva apropiat in sistemul de justitie? parerea mea!

# elena date 14 October 2011 18:43 0

RAZBATE INTELINGENTA PE FETELE LOR, ASTIA NE CONDUC LA GROAPA.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 3.01.2025 – Corbu si Barba au bagat la cap

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva