Despre crunta ipocrizie judiciara
A.1. In luna octombrie 2011, domnul Horatius DUMBRAVA, la acel moment presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, intr-un interviu acordat Hotnews, referindu-se la situatia doamnei judecatoare Gabriela BIRSAN, la acel moment presedinta Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, invinuita intr-un dosar al Directiei Nationale Anticoruptie si care contestase hotararea Consiliului Superior al Magistraturii de avizare a perchezitiei domiciliare, a afirmat:
- ca este o situatie extrem de delicata pentru intregul sistem judiciar, intrucat judecarea contestatiei se va face chiar de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie;
- "ar fi un gest de onoare ca doamna judecator sa-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a ICCJ, pentru ca justiţia sa nu fie şi mai mult tarata intr-un scandal inutil. S-ar da astfel importanţa cuvenita infaptuirii actului de justiţie, fara ca acesta sa poata fi supus unei posibile indoieli publice.";
- "Demisia din funcţie ar insemna un act de demnitate, de respect pentru profesie şi pentru justiţie in general.";
- "Ramane ca doamna judecator Birsan sa aprecieze daca are determinarea sa genereze aceasta decizie."
A contrario, rezulta ca, nedemisionand din functia de presedinte de sectie la instanta suprema, domnul judecator Horatius DUMBRAVA a apreciat ca doamna judecatoare Gabriela BIRSAN este lipsita de onoare, de demnitate, de respect pentru profesie si pentru justitie.
A.2. Prin hotarare a Adunarii Plenare a Curtii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat definitiv ca perchezitia a violat atat imunitatea sotului doamnei Gabriela BIRSAN (Domnul Profesor Corneliu BIRSAN, la acel moment judecator al Curtii Europene a Drepturilor Omului), cat si imunitatea doamnei judecatoare Gabriela BIRSAN.
Tacerea profunda a domnului judecator Horatius DUMBRAVA in fata violarii grave, de Consiliul Superior al Magistraturii (din care facea parte), a normelor juridice internationale este, evident, o manifestare a onoarei, demnitatii, respectului pentru profesie si pentru justitie.
A.3. In a doua jumatate a anului 2016, domnul Horatius DUMBRAVA, la acel moment membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a candidat si a parcurs cu succes principalele etape ale procedurii de selectie pentru un post de formator (personal de instruire) la Institutul National al Magistraturii.
Conform legii, Institutul National al Magistraturii este o institutie aflata in coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Aplicand strict unitatile de masura folosite de domnul judecator Horatius DUMBRAVA, apare ca evident ca faptul ca doamna judecatoare Gabriela BIRSAN a exercitat o cale de atac de competenta sectiei instantei pe care o conducea, fara sa-si dea demisia, inseamna lipsa de onoare, de demnitate si de respect pentru profesie si justitie, in timp ce fapta proprie, de a candida, din pozitia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un post la Institutul National al Magistraturii, aflat in coordonarea organului din care facea parte, nu pune absolut nicio problema. Nu cumva este o dubla masura?
A.4. In luna mai 2018, doamna judecatoare Gabriela BIRSAN a fost achitata definitiv. Solutia de achitare a fost si in prima instanta, si in apel, iar in ambele cazuri ea a fost adoptata in unanimitate, deci este rezultatul vointei unui numar de 8 judecatori penalisti supremi.
Tacerea profunda a domnului judecator Horatius DUMBRAVA, dupa achitarea doamnei judecatoare, adica absenta oricarei scuze pentru faptul ca solicitase public demisia sa, in anul 2011, este, evident, o manifestare a onoarei, demnitatii, respectului pentru profesie si pentru justitie.
A.5. La Institutul National al Magistraturii, domnul judecator Horatius DUMBRAVA este formator la disciplina Etica si deontologie profesionala!
B.1. In luna octombrie 2011, intr-un comunicat oficial, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, asociatie condusa astazi de doamna judecatoare Dana GaRBOVAN (nu stiu cine o conducea atunci), a afirmat (potrivit presei), cu referire la dosarul penal al doamnei judecatoare Gabriela BIRSAN:
- "Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie este varful ierarhiei judecatoreşti, iar comportamentul judecatorilor sai afecteaza extrem de grav imaginea publica a justiţei. Pentru ca suspiciunile de corupţie ce planeaza asupra unor persoane aflate in funcţii de conducere sa nu se rasfranga asupra intregului sistem, intr-un stat de drept, un gest reflex intr-o astfel de situaţie ar trebui sa fie demisia din funcţia de conducere, atitudine ce ar demonstra integritatea, verticalitatea şi curajul pe care trebuie sa le deţina orice persoana aflata in varful ierarhiei oricarui sistem, nu doar a celui judiciar.";
- "se detaşeaza net de orice acte de indisciplina sau de corupţie comise de magistraţi, acte incompatibile cu statutul de magistrat şi rolul justiţiei in statul de drept".
B.2. Dupa achitarea definitiva a doamnei judecatoare Gabriela BIRSAN, doamna judecatoare Dana GIRBOVAN, presedinta Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, a postat pe pagina sa de Facebook (conform presei):
- "Am citit azi (joi – nr.) comunicatul Sectiei pentru judecatori a CSM si m-am bucurat ca, pentru prima data, asumandu-si rolul de garant al independentei judecatorilor si al instantelor, Sectia a denuntat public practica abuziva a DNA din dosarul Birsan de a cerceta judecatori pentru hotararile pe care le pronunta. Pregatisem o postare in aceasta seara (joi seara – nr.) in care aratam ca acest caz nu este izolat, deoarece au fost si alte cauze in care judecatori au fost cercetati, suspendati din functii, in dosare cu grave neregularitati si abuzuri constatate prin hotarari definitive.";
- "In timp ce-mi reciteam postarea inainte de publicare am ascultat-o pe doamna judecator Gabriela Birsan si m-am oprit. Am ascultat-o vorbind cu demnitatea unui om puternic, nefrant si neindoit, despre anii in care a fost suspendata din functie si umilintele la care ea si familia dansei au fost supusi in aceasta perioada. Am ascultat-o si mi-am dat seama ca orice as spune tehnic ar fi fost steril si nepotrivit acum, deoarece atunci cand trebuia sa vorbim, am tacut. Doamna Birsan a spus ca se va mai intoarce la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru a mai intra inca o data intr-o sedinta de judecata, dupa care va iesi cu capul sus din profesie. In timp ce dansa iese cu capul sus, noi, cei ramasi, nu putem decat sta cu capul plecat, atat din respect, cat si de rusine. Sa tacem, cu capul plecat, si sa facem un efort sa gandim. Sa ne gandim la momentele in care trebuia sa vorbim si am tacut. Sa ne gandim ce putem face acum sa ne redobandim si noi demnitatea pierduta in demagogie, vorbe goale, ipocrizie si lasitate."
Superb! De doua ori, doamna judecatoare Dana GIRBOVAN vorbeste despre suspendarea doamnei judecatoare Gabriela BIRSAN, care a fost si este nevinovata. si mai spune ca si Domnia Sa, si altii, atunci cand era necesar sa vorbeasca, a/au tacut. Si mai spune ca trebuie redobandita demnitatea pierduta in demagogie, vorbe goale, ipocrizie si lasitate.
Totusi, daca azi si suspendarea unui judecator nevinovat este apreciata drept grava, in 2011 in opinia Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania se impunea chiar demisia, ca un gest reflex, altfel judecatorul in cauza era lipsit de integritate, verticalitate si curaj!
Contrar a ceea ce afirma acum doamna judecatoare Dana GIRBOVAN, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania nu a tacut, ci a facut ceva mult mai grav, a vorbit cerand demisia doamnei judecatoare Gabriela BIRSAN, care ar fi comis acte de coruptie incompatibile cu statutul de magistrat.
A redobandi "demnitatea pierduta in demagogie, vorbe goale, ipocrizie si lasitate" nu se poate face cu o minciuna (asociatia profesionala a magistratilor pe care astazi doamna judecatoare Dana GIRBOVAN o conduce nu a tacut complice, ci a acuzat inchizitorial), deci cu demagogie, vorbe goale, ipocrizie si lasitate.
Un act sincer ar fi fost ca Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, prin vocea presedintei sale, doamna judecatoare Dana GIRBOVAN, sa-si fi prezentat scuze pentru comunicatul din 2011.
C. Doamna Mona PIVNICERU, in prezent pensionara si judecatoare la Curtea Constitutionala, si-a facut doctoratul sub conducerea Domnului Profesor Corneliu BIRSAN.
In octombrie 2011, doamna Mona PIVNICERU, la acel moment judecatoare la Inalta Curte de Casatie si Justitie si membra a Consiliului Superior al Magistraturii, a votat in favoarea avizarii cererii de perchezitionare a domiciliului comun al doamnei judecatoare Gabriela BIRSAN si al Domnului Profesor Corneliu BIRSAN.
In lumea academica exista o regula de aur, respectata de orice universitar veritabil: Nu te ridici niciodata impotriva Maestrului tau.
In mod categoric, nu este de conceput sa i se ceara unui judecator sa dea o solutie favorabila de complezenta pentru fostul sau conducator de doctorat. O minima onoare academica insa, ca si etica judiciara i-ar fi impus doamnei judecatoare Mona PIVNICERU sa se abtina sa participe la sedinta Consiliului Superior al Magistraturii in care se discuta si decidea asupra perchezitiei domiciliului fostului sau conducator de doctorat.
P.S.1. Am tot dreptul moral sa vorbesc. Sunt primul avocat pe care doamna judecatoare Gabriela BIRSAN l-a sunat, in ziua cand avea loc perchezitia, sunt primul avocat care a desfasurat activitati avocatiale in dosarul penal, in chiar seara perchezitiei si la locul desfasurarii acesteia. Precizez si faptul ca, potrivit propriei specializari, rolul meu a incetat la finalizarea procedurii contestatiei in camera preliminara, a procedurii plangerii impotriva solutiei de netrimitere in judecata a magistratilor care au violat drepturile omului, a procedurilor de contencios administrativ, a procedurilor de contencios constitutional si a procedurii de contencios european privind imunitatea, iar meritul solutiei de achitare (solutie pe fond) este exclusiv al Confratilor mei penalisti.
P.S.2. Sunt avocat si universitar din 1993, deci de 25 de ani, am ajuns la varsta la care nu mai am nici naivitatea sa cred ca la Curtea Constitutionala, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, la Consiliul Superior al Magistraturii sau in magistratura sunt numai profesionisti demni, nici reticenta sa spun public ce gandesc. Cu o alta ocazie, voi scrie ce gandesc despre numitii Daniel MORAR, Viorel CERBU si Lucian PAPICI, toti fosti procurori la Directia Nationala Anticoruptie, toti implicati in mod determinant in acuzarea injusta a doamnei judecatoare Gabriela BIRSAN.
P.S.3. Pentru a nu da ocazia Inspectiei Judiciare sa o haituiasca pe doamna judecatoare Gabriela BIRSAN, asa cum a facut-o si o face in continuare cu o alta clienta a mea, doamna judecatoare Risantea GAGESCU (care a prezidat completul de apel care a achitat-o pe doamna Mariana RARINCA), declar expres ca doamna judecatoare Gabriela BIRSAN nu cunoaste nimic despre continutul prezentului articol, nici macar despre intentia mea de a-l scrie si publica, si sunt gata oricand sa ma supun unei expertize a comportamentului simulat pentru a dovedi acest lucru.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Miorita lui Ban 11 May 2018 14:15 +17
# DODI 11 May 2018 20:05 +5
# DOREL 12 May 2018 00:01 -1
# DOREL e sublim! 12 May 2018 18:17 0
# Iulian 11 May 2018 14:36 +2
# viky 11 May 2018 15:17 +3
# Gilu 11 May 2018 15:52 0
# Sadoveanu 11 May 2018 16:48 +3
# ubbu 11 May 2018 20:02 +1
# alin 11 May 2018 22:54 +1
# Pif 12 May 2018 22:15 +3
# să fi corect domnule ! 13 May 2018 08:10 +1
# Viorel marin 13 May 2018 09:48 +1
# Sarbu Jeny 16 May 2018 15:31 0
# Jurist 17 May 2018 00:35 +4
# clara 18 May 2018 09:55 0
# Sanda 18 May 2018 10:20 0