DEZECHILIBRU LA SUPREMA – Promovati la Sectia I civila a Inaltei Curti, judecatorii Liviu Eugen Faget si Mihaela Glodeanu vor activa la Sectia de contencios administrativ si fiscal a ICCJ. Sefa Inaltei Curti Corina Corbu i-a pus deja in garda: “Daca veti promova, veti fi solicitat... Am inteles... Nicio problema”. La Sectia de contencios niciunul dintre cei 11 candidati inscrisi pentru promovare nu a fost admis de CSM (Video)
Au fost trei posturi disponibile la Sectia I civila a Inaltei Curti in cadrul concursului de promovare la ICCJ proaspat incheiat, insa doar doi candidati admisi. Si anume judecatorii Liviu Eugen Faget (foto 1) si Mihaela Glodeanu (foto 2) de la Curtea de Apel Bucuresti. Niciunul dintre cei doi nu va activa insa la sectia la care au promovat.
Mai exact, judecatorii Liviu Eugen Faget si Mihaela Glodeanu vor fi repartizati la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti, unde era si continua sa fie cea mai grava situatie dintre toate sectiile de la ICCJ din punct de vedere al deficitului de personal si implicit al volumului de munca. Iar lucrurile pentru Sectia de contencios a ICCJ nu s-au imbunatatit dupa acest concurs de promovare, in conditiile in care desi erau sase posturi, niciunul dintre cei 11 candidati nu a fost declarat admis de CSM.
Practic, Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti functioneaza in momentul de fata pe avarii, cu completuri de judecata dezintegrate. Or, judecatorii Faget si Glodeanu vor completa respectivele completuri, prin mutarea lor temporara de la Sectia I, o masura prevazuta de lege.
Desigur, mai exista si solutia lasarii celor doi judecatori la Sectia I civila, la care au promovat, si desfiintarea completurilor de judecata de la Sectia de contencios care nu sunt in componenta integrala. O asemenea dispozitie ar fi dus insa la incarcarea cu dosare a celorlalte complete de la Sectia de contencios si automat cu prelungirea proceselor, prin acordarea unor termene lungi, fiind afectate in mod evident drepturile justitiabililor.
Revenind la judecatorii Liviu Eugen Faget si Mihaela Glodeanu, iata mai jos cum au raspuns acestia in momentul in care li s-a pus in vedere ca vor activa la Sectia de contencios administrativ si fiscal a ICCJ, desi au promovat la Sectia I civila a ICCJ:
“Sefa ICCJ Corina Corbu: Eu o sa va intreb in mod direct: in situatia in care veti fi promovat la Inalta Curte, veti fi de acord sa va desfasurati activitatea pe un anumit interval de timp in cadrul Sectiei de contencios administrativ a Inaltei Curti? Este sectia care in momentul asta se confrunta cu cele mai multe probleme sub asepctul volumului de activitate si al deficitului de judecatori.
Judecatorul Liviu Eugen Faget: Eu pot sa va raspund la fel de direct: daca voi fi solicitat, voi raspunde afirmativ.
Sefa ICCJ Corina Corbu: Pai, nu. Ca daca veti promova, veti fi solicitat.
Judecatorul Liviu Eugen Faget: Am inteles. Va spun de pe acum: imi dau acordul”.
Aceeasi intrebare i-a fost adresata si judecatoarei Mihaela Glodeanu. Raspunsul a fost si de aceasta data unul afirmativ:
“Asa cum am mentionat si anterior sunt o persoana care isi asuma responsabilitatea functiei si intelege nevoia unei instante de a echilibra volumul de activitate. Din punctul meu de vedere nu ar exista nicio problema sa activez in cadrul unei alte sectii. Dimpotriva, mi-as onora responsabilitatile cu dedicatie si daruire, asa cum am facut-o si pana acum, mai ales ca experienta totusi imi permite”.
Iata interviul sustinut de judecatorul Liviu Eugen Faget in fata Sectiei pentru judecatori a CSM, la concursul de promovare la Inalta Curte:
Iata interviul sustinut de judecatoarea Mihaela Glodeanu in fata Sectiei pentru judecatori a CSM, la concursul de promovare la Inalta Curte:
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# maxtor 2 April 2024 03:22 0