DNA SE TINE DE GAINARII – Avocatul Ion Predonu este acuzat de trafic de influenta pe motiv de interventii la administratorul si presedintele unei asociatii de proprietari. Procurorii i-au facut flagrant: „A pretins de la doua persoane 1.000 euro... A promis ca ii va determina sa elibereze o adeverinta care sa ateste imprejurarea ca unul dintre denuntatori nu inregistreaza debite”. In tot acest timp, DNA nu se atinge de jafurile de miliarde de euro comise sub regimul Basescu
DNA a mai dat o „lovitura”. Procurorii Laurei Kovesi au dispus, miercuri 6 iulie 2016, punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar fata de avocatul Ion Predonu (foto), din Baroul Bucuresti, pentru trafic de influenta. Dosarul este insa unul de toata jena. Avocatul este acuzat de interventii la administratorul si presedintele unei asociatii de proprietari.
Concret, DNA sustine ca Ion Predonu ar fi pretins de la doua persoane, denuntatori in cauza, suma de 1.000 euro, in schimbul influentei pe care a lasat sa se creada ca o are asupra administratorului si presedintelui unei asociatii de proprietari. Procurorii acuza ca avocatul ar fi promis ca ii va determina pe administrator si presedinte sa elibereze o adeverinta din care sa reiasa ca unul dintre denuntatori nu inregistreaza datorii catre asociatia de proprietari. Ion Predonu ar fi fost prins in flagrant, in timp ce primea de la unul dintre denuntatori cei 1.000 de euro.
Marile jafuri comise sub regimul Basescu zac in nelucrare
Asadar, iata inca o noua victorie a bravilor procurori DNA in lupta impotriva coruptiei. Nu stim daca avocatul Predonu a comis sau nu faptele de care este acuzat, dar stim un lucru. Si anume ca parchetul lui Kovesi se ocupa de astfel de gainarii, dar nu se atinge de jafurile de miliarde de euro comise in guvernarea Basescu-Boc sau de oamenii regimul Basescu. In acest sens, reluam ceea ce am mai spus: spre exemplu, DNA ar putea sa investigheze cazurile cu care a fost sesizat de Corpul de control al premierului Victor Ponta privind sifonarea banilor publici. Ar putea sa inceapa cu sesizarea privind posibile fapte de coruptie care ar fi fost comise la compania Transgaz. O companie unde director a fost chiar fratele sefei DNA Laura Kovesi, Sergiu Lascu.
Iata acuzatiile DNA:
„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe o durata de 60 de zile, incepand cu data de 05.07.2016, a inculpatului
PREDONU ION, avocat in cadrul Baroului Bucuresti, cu privire la savarsirea infractiunii de trafic de influenta.
In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:
La data de 01 iulie 2016, inculpatul Predonu Ion, in calitate de avocat in cadrul Baroului Bucuresti, a pretins de la doua persoane (denuntatori in cauza) suma de 1.000 euro, in schimbul influentei pe care a lasat sa se creada ca o are asupra administratorului si presedintelui unei asociatii de proprietari.
In schimbul banilor respectivi, inculpatul a promis ca ii va determina pe acestia sa elibereze o adeverinta care sa ateste imprejurarea ca unul dintre denuntatori nu inregistreaza debite catre asociatia respectiva de proprietari.
Actiunile de pretindere au fost reluate de inculpatul Predonu Ion la data de 05 iulie 2016, cand a primit de la unul dintre denuntatori suma de 1.000 euro, moment in care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante.
Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul Predonu Ion trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat,
b) sa informeze de indata organul judiciar cu privire la schimbarea locuintei,
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat,
d) sa nu depaseasca limita teritoriala a Romaniei, decat cu incuviintarea prealabila a organelor judiciare,
e) sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele mentionate in ordonanta de dispunere a controlului judiciar,
f) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme.
Inculpatului i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
Inculpatului Predonu Ion i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.
Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.
Foto: juridice.ro
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Prioritizarea, bat-o vina 6 July 2016 11:57 +6
# Cosmin 6 July 2016 12:26 +6
# tastablu 6 July 2016 13:01 +5
# ADEVARUL 6 July 2016 13:10 +7
# avocat traditional 6 July 2016 14:51 +7
# Popescu 6 July 2016 17:42 0
# Hipocambere 7 July 2016 16:13 0
# Horatiu Ion 8 July 2016 08:45 0
# Cristian Dumitrescu 9 July 2016 10:27 +3