DOSAR PE DEDUCTII – Aparatorul primarului Sorin Oprescu, avocatul Alexandru Chiciu, dezvaluie: „Acuzatiile DNA sunt nefondate. Se bazeaza pe deductii ale unor persoane, fapt inacceptabil... DNA sa clarifice mai bine acest dosar, nu sa arunce in arest un om doar pe vorbele aruncate de alti inculpati... Banii nu au fost primiti de la denuntatori, iar domnul Oprescu nu stia provenienta lor”. Oprescu a fost defilat in catuse, supravegheat de mascati
Avocatul Alexandru Chiciu (foto), aparatorul primarului general al Capitalei Sorin Oprescu, acuza modul in care DNA a instrumentat dosarul in care edilul a fost retinut pentru luare de mita. Alexandru Chiciu sustine ca acuzatiile parchetului anticoruptie sunt nefondate si ca se bazeaza pe deductiile unor persoane.
Alexandru Chiciu a precizat ca era de datoria DNA sa clarifice mai bine acest dosar, nu sa il arunce dupa gratii pe Sorin Oprescu doar pe vorbe aruncate de alti inculpati. De asemenea, avocatul Chiciu arata ca Sorin Oprescu nu a primit banii de la denuntatori si ca nu stia provenienta acestora.
Iata declaratia lui Alexandru Chiciu:
„Este prematur sa fac declaratii la acest moment. Va rog sa intelegeti ca noi, avocatii, incercam sa tratam cu echilibru acest caz si sa nu cadem in plasa afirmatiilor nefondate. La o prima analiza a dosarului, pot spune ca acuzatiile DNA sunt nefondate. Ele se bazeaza pe deductii ale unor persoane, fapt inacceptabil intr-o asemenea situatie. Clientul meu m-a mandatat sa va spun ca niciodata nu a cerut bani, direct sau indirect, prin intermediari, de la nimeni. Banii nu au fost primiti de la denuntatori, iar domnul Oprescu nu stia provenienta lor. Era de datoria DNA sa clarifice mai bine acest dosar, nu sa arunce in arest un om doar pe vorbele aruncate de alti inculpati”.
Altfel, perchezitiile de la locuinta lui Sorin Oprescu s-au terminat. Primarul general al Capitalei a fost defilat cu catuse la maini, fiind flancat de mai multi mascati, de parca am avea de-a face cu un infractor extrem de periculos.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# ockiu 6 September 2015 15:24 +10
# jud. A. L. 7 September 2015 09:37 +2
# MAARINARUL 7 September 2015 12:34 +4
# Cristian Moldoveanu 7 September 2015 13:23 +2