26 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

EVELINA OPRINA, FACUTA CU SIIJ – Combinatorii din CSM sunt disperati sa o blocheze pe judecatoarea Evelina Oprina. CSM a publicat clasarea SIIJ pe sesizarea lui Oprina privind posibilele nereguli la un contract. Fabulos: SIIJ a transformat-o pe Oprina in denuntatoare, desi aceasta nu a facut denunt sau plangere. Prin fortarea compromiterii lui Oprina se urmareste crearea culoarului pentru Bogdan Mateescu. Coincidenta: inainte de clasare, un membru CSM a fost la seful SIIJ Nicolae Marin

Scris de: George TARATA | pdf | print

14 October 2020 19:25
Vizualizari: 6509

Lumea Justitiei a prezentat in editia de marti, 13 octombrie 2020, detalii despre lupta crancena care se duce pentru presedintia CSM pe anul 2021. Aratam in articolul “Magistrati, asta va asteapta faptul ca noul sef al CSM va fi ales dintre judecatorul Bogdan Mateescu si una dintre judecatoarele Gabriela Baltag si Evelina Oprina, existand sanse mari ca Mateescu sa fie castigatorul. Fiecare candidat se bazeaza in acest moment pe trei voturi: Mateescu pe cel al Andreei Chis, al lui Mihai Balan si evident pe al sau, iar Baltag sau Oprina pe voturile reciproce si pe cel al sefei ICCJ Corina Corbu. Asa cum am dezvaluit, balanta poate fi inclinata de judecatoarele Lia Savonea, Simona Marcu (cele doua despre care se afirma ca in realitate conduc CSM), Mariana Ghena si Nicoleta Margareta Tint. Iata ca dupa 24 de ore de la publicarea articolului, miercuri, 14 octombrie 2020, combinatorii din CSM au iesit la interval.


 

Au facut-o cu o operatiune prin care incearca, potrivit informatiilor pe care le detinem, sa blocheze o eventuala candidatura a judecatoarei Evelina Oprina pentru presedintia CSM, astfel incat judecatorul Bogdan Mateescu sa ramana singurul candidat. Motivul nu am crede ca este vreo simpatie fata de Bogdan Mateescu, ci cel mai probabil faptul ca judecatoarele Nicoleta Margareta Tint, Lia Savonea, Simona Marcu si Mariana Ghena spera ca judecatorul Bogdan Mateescu sa fie singurul candidat la sefia CSM astfel incat sa nu isi asume votul pentru acesta.

Mai exact: daca Evelina Oprina si-ar depune candidatura pentru conducerea CSM impotriva lui Bogdan Mateescu, atunci judecatoarele Nicoleta Margareta Tint, Lia Savonea, Simona Marcu si Mariana Ghena (ca doamne ale Justitiei cum le prezentam in trecut) ar fi nevoite sa aleaga intre cei doi, iar daca ar opta pentru Bogdan Mateescu magistratii din intreaga tara ar vedea cum cele patru il gireaza pe acesta. Aceasta desi referirile la Mateescu sunt nu tocmai bune, fiind considerat un personaj parte din tabara magistraturii care sprijina Sistemul de forta si care, in trecut, s-a opus unor proiecte reale de reformare a Justitiei, precum si devoalarii Statului subteran care a controlat Justitia si care a supravegheat mii de magistrati, inclusiv prin fabricarea de dosare penale.

Or, daca Evelina Oprina nu ar candida, Bogdan Mateescu ar ramane singur in cursa pentru sefia CSM, astfel incat judecatoarele Nicoleta Margareta Tint, Lia Savonea, Simona Marcu si Mariana Ghena nu ar fi puse in situatia sa se devoaleze, aparandu-se ca nu aveau cum sa voteze decat cu Mateescu, acesta fiind singurul candidat. Desigur, mai exista o varianta: ca intr-adevar Evelina Oprina sa nu candideze, dar sa-si depuna candidatura judecatoarea Gabriela Baltag. Ceea ce ar fi la fel de rau pentru cele patru judecatoare. Caci si Gabriela Baltag, la fel ca Evelina Oprina nu se mai afla in gratiile celor patru judecatoare. Motivele acestor rupturi sunt multiple si poate candva vor iesi la iveala.

Cert este ca in prezent Baltag si Oprina au o imagine extrem de buna in randul magistratilor din tara, dar mai ales in randul romanilor, datorita pozitiilor avute de-a lungul timpului, inclusiv prin demersurile de a afla amploarea terorii DNA, implicarea serviciilor in actul de justitie sau modul in care s-au emis mandatele de siguranta nationala impotriva magistratilor. Actiuni facute atat in interesul magistratilor, cat si in interesul simplilor cetateni.

 

Halucinant: Evelina Oprina a facut o sesizare, insa SIIJ a transformat-o in “denuntatoare”


Acesta este asadar contextul in care a avut loc miscarea CSM de miercuri, 14 octombrie 2020. Concret, fara precedent din ce stim noi, Consiliul a publicat o ordonanta de clasare dispusa de un parchet. Este vorba despre ordonanta de clasare data de SIIJ ca urmare a sesizarii pe care judecatoarea Evelina Oprina a facut-o fata de posibilele nereguli comise la o licitatie pentru acordarea unui contract pe fonduri europene. Dupa cum Lumea Justitiei a dezvaluit in exclusivitate, in luna iulie 2020, Evelina Oprina a anuntat ca s-a retras din calitatea de manager al proiectului “TAEJ-Transparenta, accesibilitate si educatie juridica prin imbunatatirea comunicarii publice la nivelul sistemului judiciar”, precizand ca AMPOCA (Autoritatea de Management a Programului Operational Capacitate Administrativa) a declansat un control privind modul in care, in 2018 (pe vremea presedintiei CSM detinute de Simona Marcu), a fost incheiat contractul dintre CSM si agentia de turism DAL Travel SRL. De asemenea, Oprina preciza ca licitatia in cauza a fost incheiata inainte ca ea sa preia managerierea proiectului (lucru confirmat chiar de CSM), insa a aflat despre verificarile privind modul de atribuire a contractului informal, neprimind niciun fel de explicatii de la sefa Consiliului, Margareta Nicoleta Tint (Oprina s-a retras din calitatea de manager al proiectului inainte de inceperea verificarilor de catre AM POCA, insa a completat cererea de retragere si cu acest aspect). Mai exact, conducerea CSM a stiut despre verificarile facute pe respectiva licitatie, insa a ales sa nu informeze managerul de proiect, in speta pe Evelina Oprina.

Tot atunci, Evelina Oprina a formulat o sesizare la DNA, informand parchetul anticoruptie in legatura cu suspiciunile pe licitatia cu fonduri europene. O actiune cat se poate de normala, in conditiile in care Oprina a preluat managementul proiectului dupa incheierea licitatiei asupra careia exista suspiciuni, dar si in conditiile in care orice persoana, cu atat mai mult un magistrat, are obligatia sa sesizeze organele de cercetare atunci cand exista indicii ca intr-o problema, oricare ar fi ea, ar putea exista nereguli. Mai ales, ca in cazul in care verificarile AM POCA s-ar solda si cu o sesizare penala, Evelina Oprina ar fi putut fi oricand acuzata de tainuire sau de o eventuala complicitate la abuz in serviciu. O actiune care in mod normal ar fi trebuit sa fie facuta, credem noi, de sefa CSM Nicoleta Margareta Tint, mai ales ca aceasta stia despre verificarile privind suspiciunile existente in legatura cu licitatia din proiectul pe fonduri europene.

Depusa la DNA in 13 iulie 2020, sesizarea a fost trimisa de parchetul anticoruptie catre Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) in 14 iulie 2020, asta desi sesizarea Evelinei Oprina nu viza vreun magistrat. Sesizarea a fost solutionata de SIIJ in 12 octombrie 2020, sectia speciala stabilind ca fapta nu exista. Atat de importanta a fost solutia pentru conducerea CSM, asigurata pentru inca vreo doua luni de Nicoleta Tint incat aceasta a luat decizia de a publica Ordonanta de clasare (care nu este ramasa definitiva) pe site-ul oficial al CSM.

Ne vom referi in detaliu la ordonanta de clasare intr-un articol viitor, ocazie cu care vom da mai multe detalii despre cazul aflat in discutie. Astazi insa evidentiem cateva probleme majore in acest caz. Astfel, in mod halucinant SIIJ se refera la Evelina Oprina cu termenul de “denuntatoare”. Or, acordarea calitatii de denuntatoare Evelinei Oprina este un fals cat SIIJ de mare, in conditiile in care judecatoarea nu a facut nici denunt, nici plangere penala, ci doar o sesizare. De asemenea, Evelina Oprina nu a indicat niciun faptuitor si nici nu a indicat comiterea vreunei infractiuni, ci doar a solicitat verificarea posibilelor nereguli semnalate de AM POCA. Totodata, DNA a trimis cauza la SIIJ, desi demersul Evelinei Oprina nu viza vreun magistrat. Ca sa nu mai spunem ca din informatiile noastre, desi a calificat sesizarea drept denunt Evelina Oprina nu a fost niciodata citata pentru a fi audiata, iar DNA nu a informat-o despre declinarea sesizarii catre SIIJ.

Pe de alta parte, CSM a ales sa publice o ordonanta de clasare desi aceasta nu este inca definitiva. Caci Evelina Oprina o poate ataca la procurorul ierarhic superior (in speta Procurorul General al Romaniei Gabriela Scutea, care conform unor surse, ar fi prietena cu sefa CSM Nicoleta Margareta Tint) si apoi in instanta.

 

Compromiterea Evelinei Oprina


Cam acestea sunt problemele de forma ale ordonantei. Cazul ascunde insa si altceva, pe langa posibila temere a unora de prin CSM in legatura cu modul in care a fost atribuit acest contract. Mai exact, prin decizia de publicare a ordonantei de clasare, anumiti membri ai Consiliului forteaza compromiterea Evelinei Oprina, incercand sa-i creeze acesteia imaginea unei denuntatoare de magistrati. Iar in acest sens ne intrebam daca nu cumva trimiterea sesizarii de catre DNA la SIIJ s-a facut chiar in acest scop. Prin crearea unei asemenea false imagini, se urmareste de fapt denigrarea Evelinei Oprina in ochii magistratilor din tara, astfel incat aceasta supusa fiind criticilor colegilor sai (amagiti de ordonanta SIIJ) sa renunte la gandul de a candida pentru sefia CSM.

Cei care au gandit acest plan uita insa un lucru, pe care magistratii si oamenii de buna credinta il stiu. Si anume ca, un magistrat si orice alta persoana are datoria de a instiinta organele de cercetare penala atunci cand ia act de posibila comitere a unor infractiuni sau nereguli. Cu atat mai mult trebuia facut acest lucru in contextul in care suspiciunile priveau un proiect in care implicata era chiar Evelina Oprina.

 

Membrul CSM, la discutii cu procurorul care a dat clasarea


Ordonanta de clasare este semnata chiar de catre adjunctul SIIJ Nicolae Marin, cel care astazi conduce sectia speciala. Or, foarte interesante sunt informatiile in posesia carora am intrat. Mai precis, conform unor surse avizate, cu cateva zile inainte de a fi data clasarea, la SIIJ a avut loc o intalnire intre procurorul Nicolae Marin si unul dintre cei mai importanti membri ai CSM. Sa fi discutat oare si despre acest dosar?

In alta ordine de idei, despre ordonanta de clasare se stia de zile bune, chiar dinainte de a fi redactata si semnata de seful de facto al SIIJ Nicolae Marin.

 

Urmeaza atacul final la Oprina


Aceleasi surse avizate ne-au dezvaluit ca in momentul de fata membrii CSM care doresc sa o blocheze pe Evelina Oprina nu se multumesc doar cu aceasta clasare. S-ar pune la cale o noua operatiune menita sa o execute pe Evelina Oprina. Concret, se vehiculeaza posibilitatea sesizarii Inspectiei Judiciare fata de Evelina Oprina, pentru ca aceasta sa fie cercetata pentru atingere adusa prestigiului Justitiei. Si asa s-ar ajunge in situatia in care un magistrat care sesizeaza o posibila neregula sau infractiune risca sa fie trimis la esafod chiar de catre colegii sai. Colegi care, la randul lor, aveau obligatia de a face fix acelasi lucru pe care l-a facut Oprina, tocmai pentru spulberarea oricaror suspiciuni.

 

CSM sa dea si clasarea lui Mateescu


Revenind la suprinzatoarea decizie a CSM de a publica o ordonanta de clasare - in conditiile in care repetam aceasta inca nu este definitiva, putand fi atacata la procurorul ierarhic superior si apoi in instanta – Lumea Justitiei solicita Consiliului sa continue cu aceasta transparenta, benefica opiniei publice. Un prim pas ar putea fi publicarea pe site-ul CSM a ordonantei de clasare primite din partea SIIJ de catre judecatorul Bogdan Mateescu, in dosarul “Savarina”. Lumea Justitiei a adresat deja o solicitare in acest sens catre sefa CSM Nicoleta Margareta Tint, prin intermediul biroului de presa. Vom reveni cu raspunsul CSM, daca il vom primi.

Totodata, solicitam public CSM sa precizeze care este motivul pentru care conducerea Consiliului a publicat Ordonanta de clasare a SIIJ (comportandu-se ca un adevarat agent de promovare al SIIJ)? De cand se publica pe site-ul CSM ordonantele procurorilor si care ar trebui sa fie finalitatea unor astfel de demersuri? Informarea publica? Nici macar Parchetul General (pe site-ul oficial mpublic.ro) nu a dus "transparenta" atat de departe...

 

Iata comunicatul CSM in care se anunta si se prezinta ordonanta de clasare dispusa de SIIJ dupa sesizarea judecatoarei Evelina Oprina:


La data de 13.10.2020 a fost comunicata Consiliului Superior al Magistraturii ordonanta emisa la 12.10.2020 de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie, prin care s-a dispus clasarea cauzei inregistrate in urma sesizarii formulate de catre doamna judecator Oprina Evelina Mirela, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii.

Sesizarea a fost inregistrata initial la Directia Nationala Anticoruptie si calificata ulterior drept denunt fata de neindeplinirea dispozitiilor art. 23 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.

Potrivit celor retinute in ordonanta de clasare, denuntatoarea a aratat ca exista posibilitatea savarsirii unor fapte de coruptie prevazute de Legea nr.78/2000 in contextul atribuirii si executarii unui contract de prestari servicii in cadrul unui proiect cu fonduri europene derulat de Consiliul Superior al Magistraturii.

Cauza a fost clasata cu privire la infractiunea prevazuta de dispozitiile art. 18/1 din Legea 78/2000 in temeiul art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedura penala intrucat fapta nu exista, considerandu-se ca 'a fost respectat intru totul principiul tratamentului egal si nu poate fi pusa in discutie constatarea unei nereguli/abateri cu implicatii financiare, atata timp cat a fost aplicata legislatia in materie de achizitie'.

De asemenea, in temeiul art.315 alin.1 lit. a Cod procedura penala, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la savarsirea infractiunilor prev. de art.289 – luare de mita, art.290 – dare de mita, art.291 – trafic de influenta, art.292 – cumparare de influenta, toate din Codul penal si infractiunile prevazute la art.10, art.11, art.12 si art.13 din Legea nr.78/2000, 'avand in vedere ca nu sunt intrunite conditiile de fond si de forma esentiale ale sesizarii in ceea ce priveste celelalte fapte la care a facut trimitere denuntatoarea atunci cand a sustinut ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile Legii nr.78/2000'.

Consiliul Superior al Magistraturii reitereaza pe aceasta cale deschiderea sa deplina catre transparenta activitatii desfasurate la nivelul institutiei, asigurand opinia publica de faptul ca respectarea tuturor dispozitiilor legale este o prioritate inclusiv in cadrul derularii proiectelor cu finantare externa”.


* Cititi aici ordonanta de clasare dispusa de adjunctul SIIJ Nicolae Marin in urma sesizarii formulate de judecatoarea CSM Evelina Oprina

Comentarii

# un oarecare date 14 October 2020 23:54 -1

Acest consiliu superior al magistraturii ar trebui să dispară! Rostul și rolul său este deturnat de unii din membrii săi care sunt un fel de „GICĂ CONTRA”, împotriva unui act de justiție imparțial! În esență, unii membrii ai acestui consiliu încurajează încălcarea legilor de către judecători! Despre procurori, lucrurile sunt evidente că reînvie modul de lucru al procurorilor bolșevici din vremea anilor 1948-1989!

# Grigore Ureche date 15 October 2020 13:30 +7

Mi-au auzit urechile ca cineva de undeva cam baga zazanie prin inaltul sfat al juzilor, daruind promisiuni desarte spre ceva galceava de pomina. Mirarea mare este ca un jude cu asa trecut de lupta glorioasa in haina credintei si dreptatii s-a lepadat de legamant si s-a napustit cu jalba-n protap intru prihanirea confratilor. Ratacirea-i este atat de mare ca a sarit si cu barda asupra-le fara pricina, uitand ca toti cei asemenea facand dispretuiti au ramas si de confrati si de mai marii dregatori ce cu viclesug au fagaduit. Domnul sa-i intoarca lumina in minte si in suflet

# avocatul date 15 October 2020 14:31 -5

Savonea si Marcu sunt cele care conduc de fapt CSM. Tint e de fatada. De ce nu o vor pe Oprina sau Baltag e limpede. CSM trebuie sa fie condus doar de oameni supusi puterii. Eu una abia astept sa fie pus Mateescu sef, ca isi merita soarta. Felicitari doamnelor Baltag si Oprina! Mare dezamagire fata de Savonea si Marcu.

# Civilis iustitia date 15 October 2020 14:57 +4

Daca nu erau Savonea si Marcu si alte cateva persoane se alegea praful de CSM. Parerea mea. Se pare ca la capitolul imagine castigi mai mult si mai usor dand din gura si dand la picioare. E mult mai greu sa faci lucruri, concrete si bune, sa ai rezultate la baioneta si in stres maxim, atunci nu mai ai timp sa te ocupi si de imagine. Inainte sa sarim la gatul unor oameni sa ne uitam si la rezultatele lor si la ce background au, ce au facut ei in slujba justitiei

# Judecator de curte date 15 October 2020 20:45 +6

Putem spune orice despre oricine. Dar pe Simona Marcu o stiu de cand era la Judecatoria Sector 1 . Stiu cum a profesat si la tribunal si la curtea de apel. Daca as putea sa aleg judecatorul care sa imi judece cauza pe ea as alege-o. Doamna Viorica Costiniu mi-a spus ca daca exista un judecator pentru care ar baga mana in foc pana la umar fara cea mai mica teama sa se arda, acel judecator este Simona Marcu. Daca va fi intrebata doamna Costiniu va confirma aceasta afirmatie. Iar in CSM a fost cea mai buna si cea mai corecta de la inceput si pana la sfarsit

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva