EXCLUSIV: SURPRIZA IN LEGEA PENSIILOR MAGISTRATILOR – Noile prevederi referitoare la conditiile de pensionare nu se vor aplica timp de cinci ani judecatorilor si procurorilor care la data intrarii in vigoare a noii legi indeplineau conditiile de pensionare. Cititi forma proiectului de lege privind modificarile la pensiile de serviciu adoptata de Comisia de munca din Camera Deputatilor (Proiectul)
Un amendament la proiectul de lege privind modificarea pensiilor de serviciu a fost introdus pe ultima suta de metri luni, 26 iunie 2023, la Comisia de munca a Camerei Deputatilor, condusa de deputatul PSD Adrian Solomon (foto).
Conform amendamentului votat, judecatorii si procurorii care la data intrarii in vigoare a noii legi privind pensiile de serviciu indeplineau conditiile de pensionare nu vor fi afectati de noile modificari, timp de cinci ani, pana in 31 decembrie 2028. Cu alte cuvinte, acestia se vor putea pensiona pana in 2028 in aceleasi conditii de pensionare prevazute de actuala lege, conditii mult mai avantajoase decat cele din viitoarea lege. Singura cerinta, repetam, este ca ei sa indeplineasca conditiile de pensionare la data intrarii in vigoare a legii care aduce modificari la pensiile de serviciu, lege care va fi votata in aceasta saptamana. Masura a fost explicata prin faptul ca se incearca sa se evite o plecare in masa la pensie a magistratilor care in prezent indeplinesc conditiile de pensionare, dar care dupa modificarea legii ar fi fost nevoiti sa ramana in sistem.
Iata amendamentul (la finalul articolului puteti citi toate amendamentele):
„Art.XV. - (1) Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite in baza prevederilor Legii nr.303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor, Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea si al personalului care functioneaza in cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice, cu modificarile si completarile ulterioare, Legii nr.7/2006 privind statutul functionarului public parlamentar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legii nr.216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic si consular al Romaniei, cu modificarile ulterioare, Legii nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum au fost modificate si completate prin prezenta lege, nu poate fi mai mare decat 100% din media venitului net corespunzator venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu.
2) Pensia de serviciu neta reprezinta pensia de serviciu stabilita in cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislatiei in vigoare.
(3) Venitul net reprezinta venitul brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu din care s-au dedus contributiile sociale obligatorii si impozitul pe venit, potrivit legislatiei in vigoare.
(4) Orice alte dispozitii contrare prezentei legi se abroga.
(5) Persoanele prevazute la alin.(1) care, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, indeplinesc cerintele legale pentru a beneficia de pensie de serviciu conform reglementarilor in vigoare anterior modificarilor si completarilor aduse prin prezenta lege, precum si persoanele care, pana la aceasta data, au o vechime de minimum 25 de ani conform acelorasi reglementari, beneficiaza de drepturile aferente pensiei de serviciu in conditiile reglementate anterior intrarii in vigoare a prezentei legi.
(6) Prevederile alin.(5) se aplica pana la data de 31 decembrie 2028"..
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# dulapul securelii, pelticiunii si pierzanie nationale 26 June 2023 16:49 +740
# Retardanis 26 June 2023 21:37 +1
# Deci viermele Lazar ramane inche 5 ani 27 June 2023 21:25 +62