HAINEALA INVINGE SECTIA DE PROCURORI LA CCR – Incetarea detasarii procurorilor Oana Hainala si Constantin Sima la Ministerul Justitiei a fost un act abuziv al Sectiei de procurori din CSM. Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Oana Haineala si a stabilit ca: "solutia legislativa care nu precizeaza conditiile incetarii detasarii judecatorilor sau procurorilor este neconstitutionala". Procurorii din CSM pot raspunde penal si disciplinar
Modul in care procurorii Oana Haineala (foto dreapta) si Constatin Sima au fost revocati din Ministerul Justitiei de Sectia pentru procurori a CSM, la cererea Procurorului General Augustin Lazar, loveste in temelia Sectiei conduse de vicepresedintele Consiliului procurorul Mihai Ban, din care fac parte procurorii Codrut Olaru (foto stanga), Tatiana Toader, Florin Deac si Nicolae Solomon si poate atrage raspunderea penala si disciplinara a intregii Sectii de procurori din CSM. Curtea Constitutionala a Romaniei s-a pronuntat, joi 21 septembrie 2017, pe exceptia de neconstitutionalitate formulata de procuroarea Oana Haineala si a decis ca prevederile art. 58 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor sunt neconstitutionale. Concret, judecatorii constitutionali au stabilit ca "solutia legislativa care nu precizeaza conditiile incetarii detasarii judecatorilor sau procurorilor este neconstitutionala", astfel ca se impune ca in noul pachet al Legilor Justitiei sa fie prevazute in clar conditiile incetarii detasarii unui judecator sau procuror.
Aceste mentiuni trebuie introduse in Legea nr. 303/2004 drept garantii pentru judecatorii sau procurorii detasati ca nu vor mai fi supusi unor abuzuri, precum procurorii Oana Haineala si Constantin Sima, a caror incetare a detasarii a fost dispusa dupa o interpretare tendentioasa si abuziva a unui regulament, profitandu-se de faptul ca legea nu prevede conditiile de dispunere a incetarii detasarii.
Practic, prin decizia de joi, judecatorii CCR au statuat ca aplicarea legii, in actuala forma, determina la incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice, principiului legalitatii si independentei magistratului.
In exceptia de neconstitutionalitate depusa la Curtea Constitutionala a Romaniei, fostul membru CSM Oana Haineala a subliniat ca prin decizia adoptata de Sectia de procurori in cazul sau si a lui Constantin Sima s-a realizat "o aplicarea a unui text normativ, respectiv dispozitiile art. 58 alin. 1 din Legea 303/2004, lipsit de predictibilitate, determinand o distorsionare a scopului legii, generand o incalcare a independentei magistraturii ca parte a independentei justitiei. ”
Iata pasaje din ampla actiune depusa de Oana Haineala la CCR:
"In mod cert aspecte substantiale, esentiale in materia detasarii, respectiv incetarea detasarii nu sunt reglementate prin lege, fiind o evidenta omisiune legislativa care genereaza un viciu de constitutionalitate al articolul 58 alin. 1 din Legea nr. 303/2004. De asemenea, omisiunea legislativa vizeaza inexistenta unui termen de solutionare a cererii de detasare si nici posibilitatea exercitarii caii de atac in mod direct in fata unei instante de judecata.
Incetarea detasarii, avand in vedere ca este dispusa de catre Consiliului Superior al Magistraturii trebuie sa fie cuprinsa in norma generala aplicabila, sub aspectul determinarii clare si precise a competentei in aceasta situatie. Prevederile art. 58 alin. 1 din Legea 303/2004 sunt lipsite de predictibilitate, fiind de natura a aduce o atingere grava securitatii juridice sub aspectul deciziilor adoptate. Norma criticata nu confera o garantie a respectarii drepturilor constitutionale impotriva arbitrariului, conducand la afectarea principiului securitatii juridice si previzibilitatii dreptului. Atat dimensiunea formala privind calitatea dreptului cat si cea materiala referitoare la stabilitatea dreptului conduc la asigurarea previzibilitatii normei de drept, exigente constitutionale care nu sunt indeplinite in situatia textului art. 58 alin. 1 din Legea nr. 303/2004.
De asemenea, norma invocata este criticabila si sub aspectul conformitatii ei cu principiul colaborarii loiale intre institutii,principiu statuat si amplu dezvoltat prin jurispridenta CCR (spre exemplu, in Deciziile Curtii Constitutionale numerele 80/16.02.2014, 260/8.04.2015, 681/23.11.2016, 767/14.12.2016, 430/21.06.2017). Institutiile si autoritatile cu rang constitutional se afla in raporturi constitutionale specifice, al caror mod de derulare este reglementat prin norme juridice. Din aceasta perspectiva, se observa faptul ca intervenind, in virtutea unei norma neclare si nepredictibile, in prerogativele unei alte puteri, Consiliul Superior al Magistraturii, ca parte a autoritatii judecatoresti, a actionat intr-un spirit contrar loialitatii fata de Legea fundamentala si a determinat disfunctii in functionarea unei alte autoritati constitutionale, prin demiterea fortata a unui magistrat detasat si numit in conditii legale intr-o functie de demnitate publica, incalcand astfel principiul colaborarii loiale intre autoritatile statului.
Analizand cele statuate de Curtea Constitutionala a Romaniei prin Decizia nr 68 din 27 februarie 2017, prin care s-a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Guvernul Romaniei si Ministerul Public-PICCJ-DNA, se observa ca practic, exercitarea abuziva de catre Ministerul Public a atributiilor de investigare penala intr-un domeniu care excedea competentelor functionale ale sale, a fost translatata prin actiunea procurorului general, de a solicita Consiliului Superior al Magistraturii, incetarea unei detasari legal dispuse a unui magistrat procuror, in domeniul carierei magistratului,incalcandu-se astfel principiile legalitatii, ale suprematiei Constitutiei, ale independentei justitiei si ale colaborarii loiale intre autoritatile statului,in contextul unei norme juridice lipsite de claritate si predictibilitate.
Concluzionand, avand in vedere considerentele anterior mentionate, va solicitam admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 58 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si constatarea ca dispozitiile indicate sunt neconstitutionale in raport de criticile formulate."
Iata comunicatul CCR din data de 21 septembrie 2017:
"In ziua de 21 septembrie 2017, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.d) din Constitutia Romaniei, al art.11 alin.(1) lit.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.58 alin.(l) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.826 din 13 septembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, avand urmatorul continut: „Consiliul Superior al Magistraturii dispune detasarea judecatorilor si procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instante sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul National al Magistraturii, Ministerul Justitiei sau la unitatile subordonate acestuia ori la alte autoritati publice, in orice functii, inclusiv cele de demnitate publica numite, la solicitarea acestor institutii, precum si la institutii ale Uniunii Europene sau organizatii internationale.”
In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.58 alin.(1) din Legea nr.303/2004 si a constatat ca solutia legislativa care nu precizeaza conditiile incetarii detasarii judecatorilor sau procurorilor este neconstitutionala. Curtea a retinut ca textul de lege criticat – care reglementeaza conditiile detasarii judecatorilor si procurorilor - nu precizeaza si conditiile incetarii detasarii acestora. Tinand de cariera judecatorului sau procurorului, atat conditiile detasarii, cat si conditiile incetarii acesteia trebuie prevazute expres in statutul judecatorului sau procurorului.
Lipsa unui text expres in cuprinsul art.58 din Legea nr.303/2004 care sa prevada conditiile incetarii detasarii judecatorului sau procurorului conduce la incalcarea dispozitiilor art.1 alin.(5) din Constitutie, deoarece statutul judecatorilor si procurorilor trebuie reglementat prin lege.
Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantei de judecata care a sesizat Curtea Constitutionala, respectiv Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal.
Argumentele retinute in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I."
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Umilinta suprema 21 September 2017 15:59 +11
# adik 21 September 2017 16:33 +1
# DODI 21 September 2017 19:27 +3
# Botomei Vasile 21 September 2017 23:30 +1
# xxl 22 September 2017 08:23 +2
# lobotomei 22 September 2017 08:47 0
# hai sa vad 22 September 2017 10:55 +1