Hal de motivare la TMB: Chinezi arestati din ura fata de bogatia din China si saracia din Romania! (Document)
Mai marii Justitiei se confrunta cu o grea dilema. Anumiti judecatori ofera adevarate “perle juridice”, prin motivarile nastrusnice ale unor hotarari judecatoresti. E de ras sau de plans, multi nici nu stiu cum sa interpreteze. Numai in pielea celor care suporta consecintele unor asemenea hotarari sa nu fi!
Lumeajustitiei.ro a pus mana pe un document uluitor, care constituie o “perla juridica” de ultima ora. Este vorba de Incheierea din 28 mai 2010 data de judecatoarea Florentina Vasilateanu, de la Sectia a II-a penala a Tribunalului Bucuresti (dosar nr. 26.008/3/2010), prin care s-au prelungit mandatele de arestare ale unor inculpati de cetatenie chineza si vietnameza, acuzati de procurorii DIICOT ca au constituit un grup de crima organizata, prin care scoteau sume mari de bani negri din Romania, obtinute prin eludarea fiscului. Speta in sine are mai putina importanta si nu merita retinut decat ca judecatoarea Florentina Vasilateanu a decis prelungirea mandatelor de arestare pentru lotul de chinezi si vietnamezi, in timp ce pentru un roman a inlocuit masura arestarii cu cea de obligare de a nu parasi localitatea. Si acum incepe balul. In justificarea deciziei de a ridica masura de arestare pentru roman, si a prelungi mandatele de arestare pentru chinezi si vietnamezi, judecatoarea s-a lansat intr-o tirada de infierare a crizei economice din Romania, in antiteza cu expansiunea economica din China, comparatie lipsita de orice fundament. Cu alte cuvinte, instanta a apreciat ca economia Chinei prospera, deoarece infractorii chinezi care fura in Romania, duc banii in tara lor. Si d-aia la noi e criza. Iata aspecte despre care orice jurist demn de acest titlu ar concluziona ca nu au ce cauta intr-o hotarare judecatoreasca, a carei verdict, chiar daca e just, trebuie sa fie si inteles.
Cu manie proletara si necaz pentru criza din tara
Judecati si dvs, citind stupefianta motivatie (vezi facsimil): “Pentru inculpatul Gheorghe Cristian Eugen, instanta apreciaza ca masura arestarii preventive poate sa inceteze, iar pentru ceilalti inculpati trebuie sa continue. Este adevarat ca si in ceea ce-i priveste pe ceilalti inculpati circumstantele lor personale sunt favorabile, toti fiind necunoscuti cu antecedente penale, avand familii organizate majoritatea, copii in intretinere, dar, fata de rezultatul grav al faptelor savarsite, extrem de pagubitoare pentru bugetul si economia statului roman si in raport de atitudinea lor subiectiva fata de acuzatiile care li se aduc (…) instanta considera ca nu este oportuna punerea lor in libertate, prin sentimentul de insecuritate ce s-ar crea in randul societatii civile (…) Acest sentiment ar fi cu atat mai acut resimtit in prezent, in contextul in care economia romaneasca trece printr-o perioada extrem de grea din punct de vedere financiar, la care s-a ajuns si prin contributia inculpatilor si a altor persoane care, asemeni lor, au comis constant acte de contrabanda si legat de acestea, de evaziune fiscala, pe teritoriul statului roman, expatriind sumele uriase de bani astfel acumulate. Asa vazand lucrurile, instanta considera ca nu e de mirare fenomenul de expansiune economica din China, tara in care toate sectoarele de activitate prospera, unde nivelul de trai al cetatenilor a crescut uimitor in ultimii ani, comparativ cu Romania unde lucrurile au involuat, unde bugetul statului este spoliat, printre altele, si de activitatea de criminalitate aconomico-financiara de tipul celei ce face obiectul prezentei cauze. Spre exemplu, in China s-a ajuns la asemenea acumulari de capital incat se fac investitii masive in aur, moneda forte in economie, productia de aur si oferta in general neputand satisface cererea uriasa a acestui produs pe piata chinezeasca. Desigur ca nu poate fi transferata responsabilitatea acestei situatii economice grele a Romaniei asupra inculpatilor si a altora asemenea” lor, dar totusi nu se poate face abstractie de faptul ca si activitatile desfasurate de ei, ani in sir, si-au spus cuvantul in cele din urma”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# catalin 19 August 2010 05:46 +1
# pompiliu bota 19 August 2010 08:19 -1
# Racaceanu Catalin 19 August 2010 09:05 -1
# ha-ha 19 August 2010 09:09 0
# catalin 19 August 2010 09:14 0
Citeza pe ha-ha
Hi, hi, s-ar putea
# steli 19 August 2010 09:15 -2
# kokorak 23 August 2010 16:43 0
Domnu Bota, fa nene si judecatorii paralele ca astia oricum sunt paraleli, ce naiba, ar fi legale pe ideea ca daca judecatoriile nu sunt paralele da judecatorii da, atuncea, mergand pe aceeasi logica juridica ca a judecatoarei paralele daca bota, pardon Bota infiinteaza judecatorii paralele sunt legale dom'ne! Problema e ca atunci, judecatorii paraleli de la judecatoriile traditionale ar trebui sa treaca la judecatoriile paralele care dupa aceea trebuie desfiintate pt necompetenta.
Parerea mea cred ca este in aceeasi logica juridica si de gandire ca sentinta de mai sus, asa ca nu mi-o luati in nume de rau.