Avocatul Poporului si-a continuat opera de aparare a Constitutiei sub aspectul garantiilor oferite drepturilor cetatenesti si a sesizat Curtea Constitutionala a Romaniei cu privire la neconstitutionalitatea art. 25 din legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si a art. 8 din OUG 11/2020 privind stocurile de urgenta medicala, precum si unele masuri aferente instituirii carantinei.

DE LA DEFICITUL DEMOCRATIC LA DEFICITUL DE DREPTURI INDIVIDUALE

Ce prevad articolele criticate? Iata-le:

Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, art. 25.2 dispune ca „Masurile privind... bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii”.

Este evident ca masurile obligand la „declararea” unei stari de sanatate, suportarea unui anumit „tratament” si „internarea” intr-o anumita institutie, cel mai probabil in conditii de izolare, fiind vorba de boli transmisibile, reprezinta limitari ale dreptului la viata privata si libertatii individuale. Potrivit art. 53 din Constitutie asemenea limitari pot fi stabilite numai prin lege; asadar, in nici un caz printr-un act administrativ precum ordinul ministerial.

Perseverand in ideea limitarii drepturilor fundamentale de catre puterea executiva, OUG 11/2020 privind stocurile de urgenta medicala, precum si unele masuri aferente instituirii carantinei, in art. 8.1 si art. 8.2, dispune: „(1) In cazul epidemiilor/pandemiilor sau situatiilor de urgenta de sanatate publica internationale declarate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, daca exista un risc iminent pentru sanatatea publica,... ministrul sanatatii instituie carantina pentru persoanele care intra pe teritoriul Romaniei din zonele afectate... (2) In functie de evolutia situatiei epidemiologice, Ministerul Sanatatii stabileste si actualizeaza zonele afectate si perioada de carantinare obligatorie si alte masuri necesare prin emiterea de instructiuni.”.

Prin urmare, ministrul sanatatii poate decide sa limiteze exercitiul libertatii individuale a cetatenilor romani atunci cand apreciaza necesar, emitand instructiuni in acest sens. Parlamentul, reprezentantul suprem al poporului si unica putere legiuitoare, este lasat pe dinafara. Cand o atare excludere a Parlamentului are loc in conditiile in care in fruntea executivului, printr-un alt abuz constitutional, a fost instalat un guvern minoritar, lipsirea cetatenilor de garantii in ceea ce priveste drepturile si libertatile lor fundamentale, este si mai periculoasa. Deficitul democratic, care infecteaza un asemenea guvern, este susceptibil a genera si un deficit de drepturi individuale; ceea ce conduce spre un regim autoritar.

In discutie nu este aici utilitatea sau justetea unor masuri menite a preveni sau gestiona o pandemie, ci modalitatea in care ele devin obligatorii pentru cetateni si se aplica prin implicarea fortei de coercitie a statului. Tocmai in situatiile de criza, cand limitarea exercitiului unor drepturi este impusa de imprejurari obiective si devine, astfel, de principiu, acceptabila, garantiile respectivelor drepturi trebuie respectate cu mai mare scrupulozitate. in asemenea circumstante in care, in mod inevitabil, puterile executivului cresc, este absolut indispensabil ca tentatia abuzului de putere, aferenta acestui spor, sa fie pusa sub control prin pastrarea prerogativelor legislativului in ceea ce priveste apararea echilibrului de putere in raporturile dintre stat si cetateni.

In acest sens Avocatul Poporului a apreciat ca „restrangerea exerciţiului drepturilor şi libertaţilor de catre un membru al puterii executive contravine atat principiului securitaţii juridice, cat şi principiului legalitaţii restrangerii exerciţiului unor drepturi şi libertaţi.”

Sunt argumente pentru care nu ne indoim ca dispozitiile legale antecitate, vor fi anulate de CCR in urma controlului constitutionalitatii lor, cu o argumentare adecvata care sa faca din considerentele deciziei un ghid obligatoriu de respectat in toate situatiile similare.

PENTRU IDENTITATE DE RATIUNE, IDENTITATE DE TRATAMENT

Ajunsi in acest punct, trebuie sa readucem in atentie si prevederile art. 13 din legea 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care suna astfel: „Pe durata starii de alerta, prin ordin comun al ministrului sanatatii si ministrului afacerilor interne se poate institui: a) obligativitatea purtarii mastii de protectie in spatiile publice inchise, spatiile comerciale, mijloacele de transport in comun si la locul de munca; b) obligativitatea organizarii activitatii institutiilor si autoritatilor publice, operatorilor economici si profesionistilor, astfel incat sa se asigure la intrarea in sediu, in mod obligatoriu, triajul epidemiologic si dezinfectarea obligatorie a mainilor, atat pentru personalul propriu, cat si pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic consta in masurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizeaza prin masurarea temperaturii.”

Comparand dispozitiile art. 13 din legea 55/2020 cu cele ale art. 25 din legea 95/2006 si ale art. 8 din OUG 11/2020, observam cu usurinta consecventa executivului roman in a-si apropria prerogative referitoare la restrangerea drepturilor cetatenesti, cumulativ cu consecventa legislativului in disponibilitatea de a-si delega ilegitim prerogativele atribuite exclusiv lui de Constitutie privind garantarea acestor drepturi. Cele trei texte puse unul langa altul par izvorate din aceeasi gandire si scrise cu aceeasi mana. Fiind infectate de acelasi viciu constitutional, ele trebuie sa primeasca acelasi tratament. Cu alte cuvinte, pentru identitate de ratiune, confruntat cu perseverenta in abuz, Avocatul Poporului trebuie sa sesizeze CCR si cu privire la legea 55/2020, care, de altfel, pacatuieste si pentru neconstitutionalitatea altor articole decat cel cu numar de ghinion, asa cum am demonstrat cu alt prilej.

AUTOAPARAREA CIVICA ESTE SALVATORUL CEL MAI BUN

Pana atunci, si, mai ales, pana cand CCR se va pronunta, poporul nu trebuie sa astepte.

Pe de o parte, cei chemati formal sa aplice ordine ale ministrilor prin care se restrange exercitiul unor drepturi si libertati fundamentale, sunt obligati, legal si moral, sa refuze a le da vreun efect. Nimeni nu poate invoca necunoasterea Constitutiei, de altminteri atat de explicita in aceasta materie. Politia si alte institutii responsabile cu punerea in aplicare a legii, nu se vor putea scuza, atunci cand se va pune problema responsabilitatii pentru abuzul constitutional, cu obligatia subordonarii ierarhice, si nu se vor putea ascunde in spatele ordinelor primite de la ministri. Au mai incercat-o si altii in trecut si nu a mers.

Urgenta nu este, nici ea, un argument. Constitutia insasi reglementeaza modalitatea de tratare a urgentelor. Acestea nu pot fi abordate, ordonate si gestionate altfel. Iar Parlamentul a dovedit ca la nevoie poate legifera cu viteza impusa de amenintarile carora statul trebuie sa le faca fata.

Pe de alta parte, cetatenii trebuie sa isi apere singuri drepturile, fara a astepta mereu interventia salvatoare a Avocatului Poporului si a CCR. Aceste institutii, si oamenii care lucreaza acolo, sunt supuse unor presiuni politice si mediatice extreme, de catre cei care, dupa cum s-a vazut, nu se dau inapoi de la nimic spre a-si impune vointa fara de lege. in discutie fiind aplicarea unor acte normative administrative, acestea pot fi atacate la instantele de contencios administrativ. Puterea judecatoreasca este chemata si ea sa contribuie la reinstaurarea ordinii de drept in Romania, largind astfel frontul apararii „statului de drept”.

In fine, daca institutiile statului cu atributii normative mai au resurse de buna credinta, acestea nu ar trebui sa astepte ca fiecare paragraf de lege din noianul celor neconstitutionale sa fie depistat de Avocatul Poporului si desfiintat de CCR. Daca, de pilda, Ministrul Sanatatii nu va mai putea emite ordine pentru limitarea drepturilor individuale ca urmare a deciziei CCR stabilind neconstitutionalitatea legii 95/2006 si /sau a OUG 11/2020, nu este cazul sa se mai emita ordine in aplicarea legii 55/2020. Sa nu uitam ca si considerentele, iar nu numai dispozitivul, deciziilor CCR sunt general obligatorii. Orice alta atitudine, inclusiv nesocotirea acestora in spete similare celor in care au fost formulate, este in sine dovada intentiei maligne care transforma raspunderea politica in raspundere penala.