psdolt
25 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

Inedit! Cum se tepuiesc firmele de asigurari si bancile prin imprumuturi de nevoi personale

Scris de: | pdf | print

29 August 2010 05:50
Vizualizari: 8310

Bancomat

Nu numai institutiile de credit au fost inselate de cei patru, ci, conform procurorilor, si oamenii pe care acestia ii convingeau sa ia credite erau pradati de cea mai mare parte din bani, si ramaneau si cu datoria catre banca sau compania de credit.

Inculpatii aveau “atributiile” impartite clar

Anchetatorii au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor Constantin Leonida, Nicolae Buse, Florin Mihai Razvan Teodorescu si Marius Razvan Seceanu, pentru comiterea infractiunilor de inselaciune in forma continuata, fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata si complicitate la cele doua infractiuni. Inventivitatea indivizilor trimisi in judecata de procurori s-a demonstrat prin probele stranse in rechizitoriu, ca nu a avut limite.

Constantin Leonida a racolat initial in afacere o angajata a unei companii de asigurari, care l-a ajutat sa intocmeasca planul de bataie si sa stranga adepti. Procurorii au ajuns la concluzia ca, in prima faza, “Leonida Constantin si sotia sa s-au aratat interesati de obtinerea cardului si au incheiat o asigurare de viata. Dupa ce inculpatul a obtinut cardul de cumparaturi de la TBI, acesta i-a trimis angajatei companiei de asigurari mai multe persoane in vederea obtinerii unui card de cumparaturi si, intrucat inculpatul se interesa periodic de despre emiterea cardurilor, a banuit ca acesta ar avea un interes, mai ales ca toate persoanele trimise de Leonida pentru emiterea unui card tineau legatura cu asiguratorul prin intermediul inculpatului, (..) in schimbul unui mic comision.” Dupa ce au fost inasprite conditiile de creditare, Leonida i-a contactat pe Nicolae Buse si inculpatul Florian Teodorescu, acestia fiind cei care au adus in afacere actele false necesare pentru obtinerea de credite, de la adeverinte de venit falsificate la carnete de munca in alb. Teodorescu si-a folosit mama pentru a semna multe dintre adeverintele false, dupa cum se arata in rechizitoriu: “inculpatul Teodorescu Mihail Florian Razvan declara ca adeverintele de venit erau semnate la rubrica “Director Economic”, de catre mama sa, Teodorescu Georgiana, dar precizeaza faptul ca aceasta semna adeverintele intrucat asa ii cerea el, fara a cunoaste faptul ca respectivele persoane nu erau angajate in firme”. Ultimul inculpat, Marius Razvan Seceanu, a fost singurul care nu a reusit ca, in baza unei adeverinte false de venit semnata de Buse, sa ia un credit de nevoi personale, ca atare, a intrat in afacere, in sensul in care el aducea oameni dispusi sa se imprumute la diverse banci.

Bancile si companiile de credit, inselate cu peste 300.000 de lei

Schema afacerii era urmatoarea: unul dintre inculpati aducea mereu in “cerc” cat mai multi oameni dispusi sa se duca la banci si, in baza unor adeverinte de  venit, semnate in fals de catre unii dintre inculpati, sa primeasca credite de nevoi personale. Sumele pe care oamenii le cereau nu treceau niciodata de 10.000 de lei, pentru a nu fi nevoie de garantii suplimentare. Actele erau pregatite fie de Leonida Constantin, fie de Nicolae Buse, care semnau ca administratori sau directori pentru anumite companii. Dupa remiterea banilor de catre banca sau compania de credit, ”beneficiarul” ramanea cu maximum 10% din valoarea imprumutului, restul de bani ajungand sa fie impartit intre cei patru inculpati. Omul pe numele caruia se lua creditul insa, era obligat sa isi plateasca ratele la banca, ca si cum ar fi beneficiat de intreaga suma. Majoritatea institutiilor de credit inselate s-au constituit parte civila in dosar, urmand ca prejudiciul sa fie recuperat de la cei care vor fi condamnati definitiv pentru comiterea infractiunilor prezentate de procurori. Astfel, TBI Credit IFN SA s-a constituit parte civila cu suma de 10.000 de lei, Piraeus Bank s-a constituit parte civila cu suma de 107.412 lei, Garanta Asigurari cu suma de 40.000 de lei. De asemenea, BRD Groupe, pacalita cu peste 30.000 de lei, si-a cesionat creantele catre o alta companie, SC Kruk International, care s-a constituit parte civila in dosar cu peste 30.000 de lei, iar ultima companie inselata care s-a constituit parte civila a fost Provident Financial.

Controlor de trafic si sofer de taxi in acte, dar fara permis!

Unul dintre inculpati, Constantin Leonida, a obtinut de la BRD un credit in valoarea de aproape 30.000 de RON, pe baza unei adeverinte false de venit si a unei carti de munca falsificate. „Din carnetul de munca depus de inc. Leonida Constantin rezulta ca acesta este incadrat in munca de la data de 15 februarie 1989, data la care avea 14 ani. De asemenea, in carnetul de munca este mentionat ca inculpatul a lucrat in diferite perioade la IAPL ca muncitor necalificat, la Cristaxi Service SRL ca sofer si la SC Grup AS 2000 Transcom SRL, in functia de controlor trafic, desi acesta nici macar nu poseda permis de conducere”. Autoritatile au comunicat procurorilor ca actele care atesta locurile de munca ale lui Leonida Constantin nu sunt reale, ca “acesta nu a fost angajat in cadrul acestor societati in nicio functie iar Administratia Finantelor Publice Sector 6 ne comunica faptul ca inculpatul nu figureaza inregistrat pentru anii fiscali 2005-2006”. Fiind audiat, inculpatul a recunoscut ca a obtinut un credit de la BRD pe baza unei adeverinte de venit falsa, si a sustinut ca “toate actele necesare obtinerii creditului, inclusiv adeverinta de venit si carnetul de munca i-au fost date de inculpatul Buse Nicolae, dandu-i acestuia dupa obtinerea creditului suma de 9.000 de lei. De asemenea, cu ocazia audierii, inculpatul Leonida Constantin a declarat ca inculpatul Buse Nicolae i-a spus ca poate face acte in vederea obtinerii de imprumuturi de la unitati bancare in schimbul unor sume de bani -jumatate din banii obtinuti- propunandu-i sa gaseasca persoane dispuse sa mearga la banci pentru obtinerea creditelor”.

Comentarii

# necunoscut date 28 April 2012 22:07 0

daca de 6 ani nu rezolvati nimica acuma dau vina unul pe altul :lol: :lol: :lol: :lol:

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.11.2024 – ICCJ a lamurit cum ramane cu Sosoaca (Document)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva